Calamy însă nu fu întru totul de aceeaşi părere. — Poate că-i mai vulgar, dar în orice caz la familj Giblct nu-i mai rău, rosti el pe un ton şi cu o expres cai'e avură darul s-o convingă pe domnişoara Thriplow că era sincer în cele ce spunea şi nu se dădea cîtuşi f puţin în vînt după
asemenea desfătări sociale. Să li: seşti — aşa cum s-a întîmplat cu mine — un an sau d şi, întorcîndu-te în lumea civilizată, să dai de aceia! oameni, făcând exact aceleaşi idioţenii, ţi se pare ce\ aproape neverosimil. M-aş fi aşteptat — nu ştiu de ce -ca totul să fie altfeclass="underline" poate pentru că eu însumi am d. venit altul. Totul însă a rămas exact ca înainte : Gible Trunion şi, ca să fim sinceri, chiar şi gazda noastră -deşi ţin cu adevărat la scumpa Lilian.
Nimic nu s-, schimbat, şi asta-i mai mult decît neverosimil, e chia,: îngrozitor.
Abia acum domnişoara Thriplow îşi dădu seama ^ făcuse o greşeală enormă şi că apucase pe un drum ero nat. încă puţin şi această eroare oribilă în apreciere; 1 Loc rău famat (fr.).
-"■
26
poziţii sociale ar fi fost ireparabilă, ar fi fost pur simplu „o gafă", cum ar fi denumit-o în momentele \ de juvenilă exuberanţă. Şi domnişoara Thriplow era parte sensibilă la, asemenea gafe. Amintirea lor îi răs- lea sufletul, provocînd răni care, la drept vorbind, nu vindecau o
niciodată. Chiar şi cicatrizate, vechile răni i dor dîn cînd în cînd. Uneori aşa, dintr-o dată, în ijlocul nopţii, sau chiar în toiul celor mai vesele sin-rofii, îşi amintea, fără nici un motiv, de vreo gafă ;ehe—uite-aşa, d propos de bottes x, şi era cuprinsă [mediat de remuşcări şi de o ruşine retrospectivă. Şi u exista nici un remediu, nici o profilaxie spirituală, străduia să
născocească alternativele cele mai juste ;i mai potrivite la gafa săvîrşită — să-şi închipuie, de ildă, că a spus s-mrorii ei Fanny cuvinte împăciuitoare in locul acelor vorbe grele şi jignitoare
; că a părăsit iemnă şi nepăsătoare atelierul lui Bardolph, că a ieşit in străduţa sordidă, a trecut prin faţa casei cu colivia de canar atîmată la fereastră (amănunt delicios, acest canar), şi s-a du*s departe, departe — cînd de fapt (O ! Doamne, cît de ridicolă fusese atunci şi cît de nenorocită mai tîrziu !) rămăsese pe loc. Făcea tot ce putea ; niciodată însă nu era în stare să
se convingă că nu săvârşise gafa. Imaginaţia se poate strădui să şteargă o amintire odioasă; ea nu are însă puterea să câştige o victorie decisivă.
Chiar şi acum, dacă nu ar fi fost atentă, o nouă gaia i-ai? fi înveninat existenţa şi i-ar fi făcut memoria să supureze ca o rană. „Cum de-am putut fi atît de stu-pMă !" se gîndi ea, „cum de am putut?" Căci acum era evident că tonul provocator, travestirea ei după ultima modă, toate erau nepotrivite cu situaţia de faţă. Era evident că domnul Calamy nu aprecia cîtuşi de puţin acest gen ; poate că îl apreciase cîndva, dar acum categoric nu ! Dacă ar fi continuat tot aşa, l-ar fi determinat s-o catalogheze pur şi simplu ca frivolă, mondenă şi snoabă ; şi i-ar trebui timp şi eforturi enorme pentru a înlătura această primă impresie dezastruoasă.
1 Fără lirei o legătură (fr.)
Domnişoara Thriplow îşi scoase pe furiş inelul opal din degetul mic al mîimi drepte, îl ţinu cîtva ti: strîns în mîna stingă, iar apoi, cînd Calamy privi altă parte, îl vîrî în crăpătura dintre pemă şi spete; fotoliului acoperit cu creton, în care şedea.
— îngrozitor, repetă ea ca un ecou. Da, acesta e cuvântul. într-adevăr, îngrozitor. Statura valeţilor ! şi ridică mina deasupra capului. Diametrul căpşunilor ! îşi duse în faţă
amîndouă mîinile (din păcate îi prea strălucitoare cu bagajul lor de inele !) şi le ţ: la o depărtare de vreo 30 de centimetri una de ceala Stupiditatea vînătorilor de lei ! Răgetul leilor ! Acum mai avea nevoie să se servească de mîini; le lăsă t cadă în poală, profitînd de acest prilej pentru a se < barasa de şevalieră şi de inelul cu briliante. Şi, asei-nea unui.
prestidigitator care spune verzi şi uscate pen a distrage atenţia publicului de la trucurile sale, aplecă înainte şi începu să vorbească repede şi eît poate de serios. Intre noi fie vorba — continuă ea ci voce gravă, făcînd să dispară orice urmă de zhn-pentru ca faţa-i să devină uimitor de rotundă, serio; şi inocentă — cîte inepţii nu ascund răgetele aces lei ! Probabil că am dat dovadă de o naivitate îngrt toare, dar mi-am închipuit pe vremuri că celebrită trebuie să fie mai interesante decît ceilalţi oameni, nu sînt !
Se lăsă cu un gest dramatic pe speteaza fotoliul prinzîndu-şi ca din întîmplare mîna la spate.
O retra imediat, dar nu înainte ca şevaliera şi inelul cu bri: ante să dispară în ascunzătoare.
Nu rămăsese decît ii Iul cu smaragd ; acesta putea rămîne. Era foarte a Perlele, însă, nu va fi niciodată în stare să le sco< fără ca el să observe. Niciodată — deşi spiritul de servaţie al bărbaţilor este extraordinar de redus, inele a putut să se debaraseze cu uşurinţă, dar de colier... Şi nici măcar nu erau perle veritabile !
Calamy rîse.
— Mi-amintesc că am făcut aceeaşi descoperire, început, destul de dureroasă. Ai impresia că
ai fost-înşel tras pe sfoară. Ştii ce spunea Beethoven : „Rareori în execuţia celor mai înzestraţi virtuozi acea p„!«.■-- la care mă credeam îndreptăţit să sper".
Avem drep-il să ne aşteptăm ca celebrităţile să fie la înălţimea •putaţiei lor ; ele ar trebui să fie interesante.
Domnişoara Thriplow se aplecă din nou, manifestîn-i_şi asentimentul cu un entuziasm copilăresc.
— Cunosc o mulţime de oameni neînsemnaţi, spuse i, care sînt mult mai interesanţi şi mai originali, se
e, decît celebrităţile. Originalitatea contează în pinul rînd, nu-i aşa ? Calamy o aprobă.
— Cred că-i greu să fii tu însuţi, continuă domni-iara Thriplow, mai ales cînd eşti celebru, sau o perso-
[alitate cunoscută, sau ceva de acest gen. Apoi tonu-i leveni confidenţial : Sînt pur şi simplu înspăimîntată !înd îmi citesc numele în ziare, cînd fotografii se în-;hesuie în jurul meu, iar •
diferite persoane mă invită
cină. Mi-e tea.mă că-mi pierd ungherul meu obscur, 'riginalitatea se dezvoltă numai în întuneric. Ca ţelina.
Cit de mică şi de obscură era ea ! Cît de ..săracă, ar cinstită", ca să spunem aşa. Toţi acei „lei"
care „ră-eau" în saloanele doamnei Trunion, toate acele femei ilictisitoare care se dădeau în vînt după aceştia... Ce peranţă ar mai putea avea să treacă prin urechea acului !
— Mă bucură aceste vorbe, răspunse Calamy ; ce bine r fi dacă toţi scriitorii ar gîndi la fel !
Domnişoara Thriplow încuviinţă, respingînd cu mo-estie complimentul ce-i era adresat indirect prin această emarcă.
— Sînt ca Jehova, spuse ea : Nu sînt decît ceea ce înt, şi nimic mai mult. De ce să dau impresia că aş fi ltcineva ? Deşi, mărturisesc, adăugă cu o candoare Plină de îndrăzneală, că am fost atît de intimidată de reputaţia dumneavoastră îneît am încercat să mă prefac i mondenă decît sînt în realitate. îmi închipuiam că sînteţi extraordinar de monden şi de filfizon. Am simţit o imensă uşurare cînd mi-am dat seama că nu sîn-teţi.
28
— „Filfizon", repetă Calamy făcînd o strîmbătură.
— Din spusele doamnei Aldwinkle apăreaţi într lumină atît de mondenă !