Şi pe măsură ce rostea aceste cuvinte, se simţea <
devine din ce în ce mai obscură şi mai neînsemnat
Calamy rîse.
— Poate că pe vremuri m-am aflat şi eu prinia asemenea imbecili ; acum, însă, în sfîrşit, sper că m| trecut.
— îmi închipuiam, continuă domnişoara Thriploţ străduindu-se în ciuda obscurităţii sale să fie selipitoar îmi închipuiam că sînteţi unul dintre acele personaje „Sketch", care se plimbă
prin parc cu o „prietenă" ştiţi, o prietenă care pînă la urmă se dovedeşte ai cel puţin o ducesă
sau o distinsă scriitoare. Să nu întrebaţi cît am fost de nervoasă !
Se cufundă din nou în fotoliul adînc. Sărmana ! tuşi perlele, deşi nu erau veritabile, continuau s-o s jenească.
Capitolul II
i •
Cind doamna Aldwinkle se întoarse acasă, îi găsi pe-lerasa superioară, admirînd priveliştea.
Era ora cînd soa-f ele stă gata să apună. La picioarele lor, oraşul Vezza era"
:operit de umbra versantului enorm, care la extremita-" ;ea vestică a celor două văiugi domină
valea. Mai de-^
rte însă, cîmpul era încă luminat şi se desfăşura în âţa lor ca o hartă : drumurile erau albe, pădurile de irad de un verde închis, apele — nişte firicele argintii, 'goarele şi pajiştile —
carouri arămii sau ca smaragdul,
r calea ferată — o dungă de culoare închisă ce se în-[indea de la un capăt la altul. Dincolo de valea care se jfîrşea cu crînguri de pini şi plaje de nisip, se întindea area de un albastru închis. Spre acest tablou gigantic,
cadrat de munţii abrupţi — unul la răsărit, colorat că în portocaliu sub lumina ultimei raze, celălalt la pus, cufundat în întuneric — cobora o scară cu nenu-îărate trepte, tăindu-şi drum prin terasa de jos şi colo-adele de chiparoşi, şi îndreptîndu-se spre o mare poartă culptată, situată cam pe la jumătatea versantului.
Stăteau acolo tăcuţi, cu coatele rezemate de balustradă, domnişoara Thriplow se gîndea că, de cînd nu-şi mai ădea aere mondene, se înţelegeau de minune. Era con-tientă că îl atrăgea prin acel amestec de inocenţă mo-ala şi sofisticare intelectuală, de inteligenţă şi origina-tate. De ce, oare, încercase să se dea drept altcineva ecît o fiinţă simplă şi naturală ? La urma urmelor, 3ta şi era — sau cel puţin hotărîse să fie.
31
Din curtea de la intrare situată în aripa de vest palatului, se auzi un claxon şi vocile mai multor p soane.
— Au sosit, spuse domnişoara Thriplow.
— Aproape c-aş fi preferat să nu fi sosit, răspunse oftînd şi, îndrqptîndu-şi spinarea, îşi luă
rămas bun la peisaj şi intră în casă. E ca şi cum ai arunca un boi van într-un eleşteu liniştit —
mă refer la tot vacarn asia.
Considerîndu-se printre incîntările liniştite ale sej domnişoara Thriplow luă comparaţia drept un complime
— Ah, de cîte ori n-auzi cum se sparge cristalul jurul tău ! exclamă ea. Aproape în orice clipă, dacă mai sensibil.
Prin saloanele pline de ecouri ale palatului, se a tot mai aproape o voce. „Calamy", striga aceasta, ,, lamy" ! Şi cu fiecare silabă tonul urca tot mai sus, f, să treacă însă prin intervalele cunoscute în muzică, într-o succesiune întîmplătoare şi incoerentă. „Calamy !" ca şi cum un suflu de âer, venit de cine ştie un ar fi încercat să articuleze acest nume. Se auziră j grăbiţi şi foşnet de draperii. în cadrul impunător uşii, în capul scărilor care coborau spre terasă, ap silueta doamnei Aldwinkle. (
— în sfîrşit ! strigă ea în extaz. Calamy îi ieşi în îi tîmpinare.
Doamna Aldwinkle era una dintre acele femei îna şi frumoase, care pot fi văzute în tablourile vechilor mai tri şi care par să fie alcătuite din două părţi aparţini; unor persoane diferite : o statură de Junonă şi n umeri foarte laţi, din mijlocul cărora se înalţă un foarte subţire şi un cap mic, ca de copil. Aceste fen arată cel mai bine între 28 şi, să zicem, 35 de ani, cîi corpul a ajuns la maturitate, iar gîtul, căpşorul, trăsăfc rile feţei, încă nealterate, par să aparţină unei fete nere. Frumuseţea acestor femei devine mai frapantă mai atrăgătoare tocmai prin bizara discordanţă a corn nentelor sale.
— La treizeci şi trei de ani, obişnuia să spună do; nul Cardan, Lilian Aldwinkle-plăcea tuturor acelora
32
L mod instinctiv, sînt bigami, rămînînd însă credincioşi kceleiaşi femei. Era la mansardă ca o adolescentă, şi ca Măduva Didona la etajele de jos, Aveai impresia că eşti :u două femei în acelaşi timp. Foarte tulburător !
Din păcate, el vorbea de trecut, deoarece doamna Ald-vjnkle nu mai avea treizeci şi trei de ani de cel puţin oisprezece sau cincisprezece ani, sau chiar de mai mulţi, 'ormele sale de Junonă
mai erau încă impunătoare şi u deveniseră prea masive. Privit din spate, capul, aşe t
-at între
umerii laţi, mai părea, ce-i drept, ca de copil, 'aţa însă, care pe vremuri fusese într-o măsură
atît de lare elementul cel mai tînăr al acestei combinaţii, de-" iise, în cursa cu timpul, corpul şi era îmbătrînjtă şi ită, arătînd mai mult deeît adevărata ei vlrstă. Dar .hii mai păstrau ceva din tinereţe : mari, albaştri, strălucitori şi cam bulbucaţi, te priveau întotdeauna cu multă
insistenţă. Pleoapele erau însă zbîrcîte ca nişte pungi rechi. Două riduri orizontale îi brăzdau fruntea largă, la nas, coborau două cute adînci care se prelingeau lîngă gură, unde erau parţial întrerupte de o altă serie cute în prelungirea buzelor şi ajungeau la marginea inferioară a maxilarului, formînd un fel de linie de- demarcaţie, foarte bine conturată, între obrajii fleşcăiţi- şi bărbia puternica şi proeminentă. Gura .era mare cu buze vag conturate, ceea ce era şi mai bine accentuat de rujul aplicat foarte neglijent. Era ca un pictor impresionist; n-o, interesa decît efeetul de la distanţă, eteeortil teatral. Chiar cînd se afla în faţa oglinzii, nu avea răbdarea prerafaeliţilor de a migăli detaliile.
Se opri o clipă în capul scărilor ca o apariţie impunătoare şi maiestuoasă. Rochia-i lungă şi largă de un verde deschis îi învăluia corpul în falduri statuare. Voalul verde, prins în jurul pălăriei de pai cu bor larg, îi flutura pe umeri. De braţ îi atîrna o poşetă voluminoasă ; iar un întreg tezaur de obiecte din aur şi argint, pendula ia capătul unui lănţişor ce atîrna de cordon.
— Ai sosit! îl întîmpina ea pe Calamy, eu un surîs t^are pe vremuri fusese fermecător şi dulce.
Acum însă, din păcate, nu mai prezenta decît cel mult Un. interes istoric. Cu un gest exagerat de teatral şi, în
33
Frunze uscate
acelaşi timp inexpresiv, doamna Aldwinkle îşi desfăi deodată bravele în semn de bun veait şi cofaorî în fii] treptele pentra a-l întîmpi-na. Mişcările doam-nei Alsfcwi: kle erau tot atît de discordante şi nesigure ca şi voce Mersul îi era s.tîngaci şi rigid. Maiestuoasa-i înfăţişa dispăruse.
— Dragă Calamy ! strigă ea şi—1 prinse în braţe. T: buie să te sărut. Nu te-arn văzut de secole ! Apoi, ar cînd o privire bănuitoare domnişoarei Thriplow o între .De cîtă vreme e aici
?
— Dinainte de ora ceaiului.
— De ora ceaiului ? repetă doamna Aldwinkle ca ecou, cu o voce stridentă şi iritantă. De ce nu m-ai an' ţat din timp cînd soseşti ? continuă ea, adresîndu-i-se Calamy.
Era contrariată că acesta sosise în timp ce lipsea mai mult decît atît, că-şi petrecuse tot acest timp compania domnişoarei Thriplow. Doamna Aldwinkle veşnic obsedată de teama de a rata vreo ocazie extraor nară. De mai mulţi ani, parcă întregul univers conspî împotriva ei pentru a o ţine departe de acele locuri unde petrecea ceva interesant şi unde se spuneau lucruri min rtate. în dimineaţa aceasta o lăsase, cu îndoiala în sufl< pe domnişoara Thriplow singură.