moşneagul caraghios. Nu se atinge nimeni de Bimbo atunci cînd e cu bunicul. Plînsul scăzu treptat.
45
Ce l-a trezit pe Bimbo? întrebă Rivers. Ce l-a fă-
cut să coboare din pătuţ?
— Cîinele, spuse copilul, şi la amintirea visului începu iar să plîngă. Cîinele mare.
— Cîinii sînt nişte caraghioşi, îl asigură Rivers.
Cîinii sînt atît de proşti, că nu ştiu nimic altceva decît ham-ham. Dar cîte lucruri ştie să spună Bimbo: Mami, pipi, taţi, pis-pis. Cîinii nu sînt isteţi. Ei nu pot spune aşa ceva. Doar ham-ham-ham. Şi începu să
imite un cîine poliţist. Sau ham-ham-ham. De astă
dată latră ca un pomeranian pitic. Sau — vau-vau-vau. Urla grotesc şi lugubru. Şovăitor, printre su-ghiţuri de plîns, copilul începu să rîdă. — Asta-i, spuse Rivers. Bimbo rîde de cîinii ăia proşti. De cîte ori vede vreunul sau aude lătratul ăla prostesc, el rîde şi rîde. De astă dată micuţul rîse din tot sufletul. Şi acum, spuse Rivers, bunicul şi cu Bimbo merg la plimbare. Se ridică cu copilul în braţe şi o luă
pe coridor. Aici e camera bunicului, spuse el deschizînd prima uşă. Mi-e teamă că nu găsim nimic inte-resant în ea. Uşa următoare era deschisă; merse înă-
untru. Şi aici e camera mămichii şi a tăticului. Aici e debaraua cu toate hainele mămichii. Nu-i aşa că
au miros plăcut? Adulmecă zgomotos. Copilul îl imită. „Le Shocking de Schiaparelli" continuă Rivers.
Sau este cumva „Femme"? oricum, scopul e acelaşi; căci sexul, sexul e cel ce pune lumea în mişcare ?—
aşa cum, îmi pare rău, dar vei afla şi tu peste cîţiva ani, micuţule Bimbo. îşi apropie cu tandreţe faţa de părul blond al copilului şi parcurse distanţa pînă la oglinda de la intrarea în baie. Uite-ne! Uite-ne pe noi!
Am venit şi m-am oprit în spatele lui. Şi iată-ne acolo, în oglindă, o pereche de bătrîni, gîrbovi şi de-46
I
primaţi, iar în braţele unuia din ei, un copilaş minunat, ca un Crist.
Şi dacă te gîndeşti, spuse Rivers, dacă stai să
te gîndeşti că şi noi am fost odată aşa. La început eşti un boţ de protoplasma, o maşină de mîncat şi de excreţie. Apoi creşti şi ajungi aşa. Ceva aproape supranatural de pur şi de frumos. îşi lipi încă o dată
obrajii de capul copilului. Apoi urmează perioada urîtă, coşurile şi pubertatea. După care un an sau doi, cînd treci de douăzeci, eşti Praxitele. Dar, curînd Praxitele se îngraşă şi începe să-i cadă părul şi pentru restul de patruzeci de ani degenerezi într-una sau alta din cele două varietăţi de gorile umane. Go-rila deşirată — asta eşti tu. Sau varietatea cu faţa pergamentoasă — asta-s eu. Sau mai există gorile de tip businessman prosper — o ştii, varietatea care arată ca un şezut de copil cu dinţi falşi. Cît despre gorilele feminine, sărmanele de ele, cu obrajii vopsiţi şi cu orhidee la sîni. . . Nu, hai să nu discutăm despre ele, nici să nu ne mai gîndim.
Copilul din braţele sale căscă la reflecţiile noastre, apoi se întoarse, îi puse capul pe umăr ca pe o pernă, şi închise ochii.
— Cred că-l putem duce înapoi în pătuţ, şopti Rivers şi porni spre uşă.
— îţi pare, spuse el încet, pe cînd stăm şi ne uitam în jos la faţa aceea micuţă pe care somnul o trans-figurase în imaginea unei seninătăţi nepămîntene, îţi pare groaznic de rău pentru ei. N-au idee ce-i aş-
teaptă. Şaptezeci de ani de ambuscade şi trădări, de capcane camuflate şi decepţii.
— Şi de haz, am intervenit eu, cîteodată chiar de extaz.
— Desigur, consimţi Rivers în timp ce se întorcea 47
'de la pat. Asta-i momeala pusă în capcană. Stinse lumina. închise încetişor uşa şi coborî scările în ur-ma mea. Distracţii —• tot felul de distracţii. Distracţii sexuale, distracţii gastronomice, distracţiile puterii, ale confortului, posesiunii sau cruzimii. Dar fie că
există un cîrlig în momeală, fie că atunci cînd o în-haţi se declanşează un mecanism, şi hop îţi vin cără-
mizi în cap sau te împotmoleşti în clei, sau orice altceva ce ţi-a hărăzit marele hîtru cosmic. Ne-am reluat locurile în bibliotecă de o parte şi de alta a focului. Ce fel de capcane îl mai aşteaptă pe micuţul drăgălaş culcat acolo sus în pătuţ? Nu te lasă inima să te gîndeşti. Singura alinare e că nu ştii nimic înainte de întîmplare, iar apoi uiţi, sau îţi devine totul indiferent. Fiecare scenă a balconului se preschimbă
într-o afacere de pigmei dintr-un alt univers! Şi desigur, la capăt te aşteaptă întotdeauna moartea.
Umplu paharele şi-şi reaprinse pipa. — Unde am ră-
mas?
— în ceruri, am răspuns eu, împreună cu doamna Maartens.
— în ceruri, repetă Rivers. Şi adăugă apoi după
o scurtă pauză, totul a durat cam cincisprezece luni.
Din decembrie pînă în cea de a doua primăvară, cu o întrerupere de zece săptămîni în cursul verii, cînd s-au dus cu toţii la odihnă în Mâine. Zece săptămîni de presupusă vacanţă ce urma s-o petrec acasă. Dar în ciuda casei familiare, în ciuda strădaniilor mamei mele, totul n-a fost decît un dezolant exil. Şi nu-mi era dor numai de Katy. Tînjeam după toţi — după
Beulah din bucătărie, după Timmy jucîndu-se cu trenulete pe duşumea, după Ruth şi poemele ei absurde, după Henry cel cu astm şi Henry cel din laborator cu extraordinarele sale monologuri despre 48
toate. Doamne, cît am fost de fericit în septembrie cînd mi-am recîştigat paradisul! Un Eden de toamnă, cU frunze ce-şi schimbau culorile, cu cerul încă albastru, cu lumina prefăcîndu-şi auriul în argintiu.
Apoi alt Eden, de iarnă, cu lămpi aprinse şi ploi la geam. copaci dezgoliţi semănînd în lumina asfinţitului cu nişte hieroglife. După aceea, la începutul celei de a doua primăveri, sosi o telegramă din Chicago.
Mama lui Katy era bolnavă. Avea nefrită — şi pe vremea aceea nu existau încă sulfamide sau penicilină. Katy îşi făcu bagajele şi ajunse în gară la timp pentru a prinde primul tren spre Chicago. Cei doi copii, de fapt trei, dacă-l socoteam şi pe Henry, ră-
maseră în grija mea şi a lui Beulah. Timmy nu ne-a făcut zile fripte, dar ceilalţi, te asigur, compensau pe deplin cuminţenia lui. Poeta se încăpăţîna să nu mănînce prunele uscate servite la dejun, nu catadicsea să se pieptene şi-şi neglija temele pentru acasă.
Laureatul premiului Nobel nu se putea scula dimineaţa, nu se prezenta la cursuri şi întîrzia pretutindeni. Şi existau alte delicte, mai grave. Ruth îşi sparse puşculiţa şi îşi făcu praf economiile pe un an cumpărînd o trusă de machiat şi o sticluţă de parfum ieftin. La o zi după plecarea lui Katy, arăta şi mirosea ca Tîrfa din Babilon.
— Ca să-i placă mai mult Viermelui Cuceritor?
— Nu se mai gîndea la viermi, răspunse el. Poe ajunsese tot atît de demodat ca şi Acolo sau Alexander's Ragtime Bană1. II citea pe Swinburne şi tocmai descoperise poeziile lui Oscar Wilde. Universul era total diferit acum şi ea însăşi era alta — altă poetă, avînd un vocabular nou-nouţ. . . Păcat dulce; dorinţă; 1 Şlagăre din perioada ce a urmat primului război mondial.
49
4 — Geniul şi zeiţa
gheare de jasp, durerea bătăilor purpurii ale inimii-extazul şi rozele viciului; şi buze, desigur, buze contopite şi muşcate pînă la sînge — întregul prost gust adolescentin al nonconformismului din epoca victoriană tîrzie. Iar în cazul lui Ruth, noile cuvinte erau însoţite şi de o nouă comportare. Nu mai era băie-
ţaşul cu codiţe îmbrăcat în fustă; înmugurea în ea o femeie cu doi sînişori pe care-i afişa delicat şi cu mare grijă, ca şi cum ar fi fost o pereche foarte pre-