ţioasă de specimene zoologice, cam primejdioase şi stînjenitoare. Se putea vedea că erau motiv de mîndrie amestecată cu dragoste, de plăcere intensă şi, tocmai din această cauză, de un obsedant sentiment al vinovăţiei. Cît de intolerabil de rudimentară ne este limba! Dacă nu menţionezi corelativele filozofice ale emoţiei, prezinţi denaturat faptele. Dar dacă le menţionezi, rişti să apari cinic şi vulgar. Că e pasiunea sau atracţia moliei pentru stea, că e tandreţe, adoraţie sau năzuinţă romantică — iubirea este înso-
ţită de fenomene la nivelul terminaţiilor nervoase, al pielii, al membranelor mucoase sau ţesuturilor glandulare şi erectile. Cei ce nu spun asta sînt min-cinoşi. Cei ce o spun sînt catalogaţi obsceni. Bineîn-
ţeles, vina o poartă filozofia noastră de viaţă; şi filozofia noastră de viaţă este în mod inevitabil un produs adiacent al limbii care separă în idee ceea ce în fapt ese întotdeauna inseparabil. Separă şi eva-luează în acelaşi timp. Una dintre abstracţii este „bi-ne"; cealaltă „rău". Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi.1 Dar limba are o astfel de natură, încît nu poţi să nu judeci. Ceea ce ne trebuie cu adevărat este un alt set de cuvinte, cuvinte care să poată exprima 1 Primul verset din evanghelia după Matei, cap. 7.
50
unitatea naturală a lucrurilor. Muco-spiritual, de pildă sau dermatocaritate. Sau de ce nu mastoetic? De ce'nu viscerosofie? Dar de bună seamă să fie tra-duse din obscuritatea indecentă a limbilor cărtură-
reşti în ceea ce poate fi folosit în viaţa de toate zilele sau în poezia lirică. Cît de greu este, fără acele cuvinte încă inexistente, să discuţi fie chiar şi un caz atît de simplu şi de evident cum era cazul lui Ruth!
Tot ce-ţi rămîne de făcut este să te bălăceşti în me-tafore. O soluţie suprasaturată de sentimente ce poate fi cristalizată fie din interior, fie din exterior. Cuvinte şi evenimente ce cad în supa psiho-fizică şi o îngroaşă cu cheagurile producătoare de acţiune ale emoţiei şi sentimentului. Urmează apoi schimbările glandulare şi apariţia acelor drăgălaşe specimene zoologice pe care copila le poartă atît de mîndră şi de stingheră. Soluţia de fiori este îmbogăţită cu un nou fel de sensibilitate ce iradiază din sfârcuri, treeînd prin piele şi terminaţii nervoase, în suflet, subcon-
ştient, şi spirit. Şi aceste noi elemente psiho-erectile ale personalităţii conferă un fel de agitare soluţiei de fiori, determinînd-o să curgă într-o direcţie anumită — şi anume spre regiunea încă netrecută pe hartă, încă nediferenţiată a iubirii. In acest şuvoi al sentimentului orientat spre dragoste întîmplarea aruncă fel de fel de agenţi cristalizatori — cuvinte, evenimente, exemplul altor oameni, fantezii şi amintiri personale, toate nenumăratele procedee întrebu-inţate de Ursite pentru modelarea unui destin uman individual. Ruth a avut neşansa de a trece de la Poe la Algernon şi la Oscar,1 de la Viermele biruitor la 1 Charles Algernon Swinbmme (1837—1909), poet neoro-mantic englez. Oscar Wilde (1856—1900), scriitor englez de origine irlandeză, adept al estetismului şi amoralismului.
51 ?;??:; ??
Dolores1 şi Salome2. Combinată cu noile fapte ale propriei sale psihologii, noua literatură făcu absolută necesitatea ca sărmana copilă să-şi mînjească
buzele cu ruj şi să-şi îmbibe lenjeria de corp cu parfum de violete sintetice. Şi lucrurile nu s-au oprit aici.
— Ambră sintetică?
— Mult mai rău, ?—? Iubire sintetică. Se autocon-vinsese că era pătimaş îndrăgostită, în maniera Swinburne — tocmai de minei
— N-ar fi putut alege pe cineva mai pe măsura ei? am întrebat eu.
— A încercat, răspunse Rivers, dar nu i-a mers.
I se confesase lui Beulah şi de la ea am aflat întreaga istorie. Tragica poveste a unei fete de cincisprezece ani căzută în adoraţia unui tînăr în vîrstă de şaptesprezece ani, excepţional fotbalist şi elev bursier.
Alesese pe cineva mai pe măsura ei; dar, din ne-fericire, în acea perioadă a vieţii doi ani sînt o pră-
pastie de netrecut. Pe tînărul erou îl interesau doar fetele de o seamă cu el — de şaptesprezece, optspre-zece ani; şi, la o adică, cele de şaisprezece dar bine dezvoltate. O micuţă plăpîndă de cincisprezece ani era în afara oricărei discuţii; se trezi în postura unei slujnice de joasă obîrşie din epoca victoriană care adoră deznădăjduită un duce. Multă vreme tînărul erou nici n-o luase în seamă; şi cînd, în cele din urmă, ea se impuse cu forţa atenţiei lui, începuse prin a fi amuzat şi termină prin a fi dur. Atunci s-a autoconvins că mă iubea.
1>2 Tdthjiii de opere literare aparţinînd lui Swinburne şi respectiv lui Wilde.
52
_— Dar dacă şaptesprezece ani era o vîrstă prea mare de ce a mai încercat cu un bărbat de douăzeci
... opt? De ce n-a găsit un băiat de şaisprezece ani?
' _- Au existat mai multe motive. Refuzul fusese public, şi, dacă ar fi ales un tînăr plin de coşuri în locul fotbalistului, celelalte fete ar fi compătimit-o în faţă, iar m sPate ar fi rîs de ea. Aşa că nu se punea alternativa de a iubi un alt elev. Dar în afara elevilor şi a mea, nu cunoştea alţi bărbaţi. N-avea de ales. Dacă urma să iubească pe cineva — şi noile transformări fiziologice o îndemnau să iubească, noul vocabular impunîndu-i dragostea ca un imperativ categoric — atunci eu eram acela. De fapt, totul începuse cu vreo cîteva săptămîni înainte de plecarea lui Katy la Chicago. Observasem o serie de simptome prevestitoare — îmbujorări, tăceri, ieşiri inexplicabile din cameră în toiul discuţiei, îm-bufnări iscate din gelozie dacă preferam vreodată
tovărăşia mamei. Şi-apoi, existau desigur acele poeme de dragoste pe care ţinea morţiş să mi le citească, deşi amîndoi eram stînjeniţi la culme, încîntări şi sărutări; buze mici şi bici, do-ritor şi arzător. Fermecat, binecuvîntat, apăsat, piept lat. Se uita pătrunzător la mine în timp ce citeam şi avea în ochi mai mult decît privirea ne-răbdătoare a unui novice aşteptînd judecata criti-cului; avea privirea umedă şi cuprinzătoare a unui prepelicar ce-şi adoră stăpînul, sau a Magdalenei din perioada Contrareformei acceptând moartea la picioarele predestinatului ei Barbă Albastră. Nu mă sim-
ţeam deloc în apele mele şi am ajuns să mă întreb dacă n-ar fi fost mai bine, pentru toată lumea, să-i spun totul lui Katy. Dar mă răzgîndeam spunîndu-mi cu dacă bănuielile mele erau nefondate, riscam să
53
apar într-o lumină proastă; iar dacă aveam dreptate era rău pentru sărmana Ruth. Mai bine să nu zic nimic şi să aştept ca toată prostia să-şi dea în petic.
Mai bine să pretind pe mai departe că poeziile erau simple exerciţii literare fără nici o legătură cu viaţa reală sau cu sentimentele autoarei. In felul acesta totul a continuat ilegal, ca o Mişcare de Rezistenţă
ca o Coloană a Cincea, pînă în ziua cînd i-a plecat mama. In timp ce conduceam maşina spre casă, mă
întrebam năpădit de presimţiri, ce se va întîmpla acum că nu mai era prezenţa lui Katy care s-o tem-pereze. Răspunsul l-am aflat în dimineaţa următoare.
Obrajii fardaţi, gura ca o căpşună răscoaptă şi par-
îuimul acela, mirosul acela de bordel ce-l răspîndea în jur.
— Şi probabil un comportament pe măsura parfumului?
— Bineînţeles, de aşa ceva îmi era teamă şi mie.
Dar destul de ciudat, acesta nu s-a materializat imediat. Ruth nu părea dispusă să-şi joace noul rol;
?era destul să-l afişeze. Se mulţumea cu semnele şi
•emblemele marii pasiuni. Parfumîndu-şi lenjeria de bumbac, contemplîndu-şi în oglindă faţa ei mică, iardată aiurit într-o nuanţă galben-maronie, putea arăta şi mirosi ca o a doua Lola Montez1, fără a mai face altceva ca să-şi arate aspiraţia la titlu. Şi nu numai oglinda îi spunea ce devenise — dar şi lumea