marea degradare a omului (lat.).
36
zolv problema lui Timmy prin vreo metodă ceva mai simplă decît analiza vectorială, să-i potolesc lui Ruth îndoielile prin argumente ceva mai puţin subversive în credinţa deplină decît cele ale lui Hilbert şi Poincare1. Iar apoi, la cină, urma distrac-
ţia zgomotoasă a copiilor istorisind mamei lor cele petrecute la şcoală în ziua aceea; distracţia izbuc-nirilor bruşte ale lui Katy în monologuri despre teoria relativităţii generale ajungînd la întrebarea acuzatoare în legătură cu pantalonii de flanel pe care Henry ar fi trebuit să-i dea la curăţătorie; amu-zamentul cu iz de Plantaţie Veche, provocat de comentariile făcute de Beulah pe marginea discu-
ţiei, sau distracţia epică a relatărilor ei, care de care mai tare, despre felul în care erau tăiaţi pe vremuri porcii la fermă. Iar mai tîrziu, după ce copiii erau culcaţi şi Henry se închidea în biroul său, urma distracţia distracţiilor ?— serile mele împreună cu Katy.
Rivers se lăsă pe spate în fotoliu şi închise ochii.
?— Memoria vizuală nu este punctul meu tare, spuse el după o scurtă tăcere. Dar sînt absolut sigur că tapetul de perete era de un roz prăfuit. Şi abajurul era cu certitudine roşu. Trebuie să fi fost roşu deoarece Katy avea întotdeauna faţa îmbujorată foc, aşa cum sta acolo cîrpindu-ne ciorapii sau cosind nasturii copiilor. O roşeaţă pe faţă, niciodată pe mîini, căci acestea se mişcau în lumina nestăvilită de abajur. Ce mîini puternice! adăugă el zîmbind pentru sine. Ce mîini spornice! Nu adao-David Hilbert (1862—1943), matematician german, fonda-torul şcolii de matematică de la Gottingen.
Jules Henri Poincare (1854—1912), matematician şi fizician francez.
37
suri spirituale de Binecuvîntată Cuconiţă! Martor mi-e Dumnezeu că erau mîini bune la mînuit şu-rubelniţa; mîini bune la masaj sau, dacă era necesar, să administreze copiilor a bătaie la fund; mîini care puteau repara lucrurile stricate-; mîini pricepute la prăjituri şi care nu se codeau să arunce lături.
Iar tot restul se potrivea cu mîinile. Avea corp de matroană tînără şi puternică. O matroană cu faţa sănătoasă a unei tinere fete de ţară. Demeter,1 probabil. Nu, Demeter era prea tristă. Şi nu era nici Afrodită2; feminitatea ei n-avea nimic obsedant sau fatal, nimic conştient provocator. Dacă era vorba de vreo zeiţă, trebuie să fi fost Hera0. Hera în roî de lăptăreasă — dar o lăptăreasă înţeleaptă, o lăp-tăreasă care trecuse prin colegiu. Rivers deschise ochii şi-şi reaşeză pipa între dinţi. Zîmbea încă. —•
Îmi amintesc cîte ceva din ce-mi spunea despre căr-
ţile pe care obişnuia să le citească cu glas tare seara. In legătură cu H. G. Wells, de exemplu. îmi amintea de orezăriile din California natală. Acri după
acri de apă strălucitoare, dar niciodată mai adîncă
de cîţiva centimetri. Iar despre domnii şi doamnele din romanele lui Henry James — se întreba dacă
pot ajunge pînă acolo încît să facă baie? Dar D. H.
Lawrence! Cît îi mai plăceau primele sale cărţi!
Toţi savanţii ar trebui obligaţi să urmeze un curs postuniversitar — D. H. Lawrence, îi spuse ea rec-1
Demeter (în mitologia greacă), zeiţa forţelor vegetative ale naturii. Fiica ei, Persefone, a devenit soţia lui Hades (zeul infernului), fapt ce explică tristeţea de care pomeneşte autorul.
2
Afrodita (la greci), zeiţa frumuseţii şi a iubirii.
3 Hera, sora mai mare şi soţia lui Zeus, zeiţa protectoare a căsniciei, a soţiilor şi mamelor, personificarea fidelităţii conjugale. • '
38
torului colegiului cîhd acesta veni odată la cină.
Era un chimist cit se poate de distins; dacă a fost post hoc sau propter hoc1, nu ştiu; dar soţia lui arăta de parcă ar fi înghiţit numai oţet. Remarce lui Katy n-a fost deloc binevenită. Rivers chicoti
.
Uneori, continuă el. nu citeam, stăteam doar dfc vorbă. Katy îmi povestea despre copilăria ei din San Francisco. Despre balurile şi seratele la care participase mai tîrziu. Despre cei trei tineri îndră-
gostiţi de ea — unul mai bogat, şi pe cît posibil, mai prost decît celălalt. La nouăsprezece ani se lo-godise cu cel mai bogat şi mai nătîng. Trusoul era cumpărat, darurile de nuntă începuseră să soseas-că. Şi atunci apăru la Berkeley, invitat pentru pre-legeri, Henry Maartens. li auzi vorbind despre filozofia ştiinţei, iar după prelegere merse la serata organizată în cinstea lui. Făcură cunoştinţă. Avea un nas de vultur, ochi palizi de pisică siameză, arăta ca portrelele lui Pascal2, iar cînd rîdea, zgomotul semăna cu cel al unei tone de cocs prăvă-
lindu-se pe tobogan. Cît despre cele văzute de el, trebuie că întreceau orice descriere. Am cunoscut-o pe Katy la treizeci şi sase de ani, cînd era Hera.
La nouăsprezece ani trebuie să fi fost Hebe3 şi cele trei graţii împreună cu toate nimfele Dianei4, contopite într-o singură femeie. Iar Henry, ţine minte, tocmai divorţase de prima soţie. Biata femeie!
Nu era pur şi simplu în stare să joace rolurile ce-i 1 Post hoc ergo propter hoc = ca urmare a acesteia, deci din cauza aceasta.
2 BOaise Pascal (1623—1662), om de ştiinţă şi filozof francez.
^ Hebe (în mitologia greacă), zeiţa tinereţii.
Diana (în mitologia romană), zeiţa lunii, a pădurilor, a animalelor şi a femeilor însărcinate.
39
fură atribuite — metresa unui amant neobosit, ad-ministratoarea unui aiurit, secretara unui om de geniu, şi pîntece, placentă, şi sistem circulator pentru echivalentul fizic al unui foetus. După două
avorturi şi o criză nervoasă îşi făcuse bagajele şi plecase acasă la mama.
Henry era pus pe liber în toate privinţele —
foetus, geniu, aiurit sau amant înfometat — şi că-
uta o femeie capabilă să satisfacă cerinţele unei relaţii simbiotice, în care ea trebuia să dea totul, iar el să ia nesăţios şi infantil totul. Căutarea dura de aproape un an. Henry era cuprins de disperare.
Şi acum, dintr-o dată, providenţa i-o scotea în cale pe Katy. A fost dragoste la prima vedere. O duse într-un colţ şi, ignorîndu-i pe toţi cei prezenţi, începu să-i vorbească. Evident, nici prin gînd nu i-a trecut că fata putea avea interese sau probleme de ordin personal, că ar fi fost eventual bine să discute afară. Se avîntă spre ea, cu ceea ce pentru moment întîmplarea făcea să-i treacă prin minte. De astă
dată erau recentele descoperiri în logică. Bineînţeles, Katy nu înţelegea o iotă; dar era atît de evident că e un geniu, totul era atît de negrăit de minunat, încît, acolo şi atunci, înainte de sfîrşitul serii, şi-a convins mama să-l invite la cină. Veni, şi cînd isprăvi cu ceea ce avea de spus, în timp ce doamna Hanbury şi ceilalţi invitaţi jucau bridge, se lansă
în semiotică. Trei zile după aceea Societatea Audu-bon1 organiză un picnic şi reuşiră amîndoi să se separe de rest într-o vîlcea. Şi în fine, seara, cînd au mers să asculte Traviata, Ram-tam-tam-Tam-ti-1 Societate pentru păstrarea şi studierea faunei şi florei americane. Numele ei e legat de John James Audubon (1785—1851), ornitolog american.
40
tam, Rivers fredona tema preludiului la actul al treilea, întotdeauna a fost irezistibil. Pe cînd mergeau acasă în trăsură, o sărută. Un sărut dat cu pasiune înfocată şi în acelaşi timp cu un tact şi o pricepere în faţa cărora semiotica şi zăpăceala o lăsară cu totul nepregătită. După aceea, era cît se poate de limpede că logodna ei cu bietul Randolph fusese o greşeală. Dar ce mai zarvă şi tărăboi cînd îşi anunţă intenţia de a deveni Doamna Henry Maartens. Un profesor pe jumătate smintit, neavînd nimic altceva în afara salariului, divorţat de prima soţie şi destul de bătrîn, la o adică, pentru a-i fi tată. Dar singurul lucru care conta era faptul că