2
Avu vise foarte ciudate. Se visă de multe ori căzând de-a rostogolul, tot mai jos, fără să ajungă vreodată jos. În ultimul vis dinainte trezirii, se visă interogat de Toshio Nakamura și doi orientali duri într-o încăpere mică cu pereți albi.
Când se trezi, preț de mai multe secunde nu știu unde se afla. Prima mișcare pe care o făcu fu să-și dezlipească obrazul drept de pe suprafața metalică a peretelui. Câteva momente mai târziu, după ce-și aminti că adormise în poziție verticală pe peretele din interiorul habitatului aviar, aprinse lanterna și privi în jos. Inima îi tresări când văzu că ceața dispăruse. În schimb, putu să vadă peretele coborând mult; în locul în care, în sfârșit, se termina părea să existe apă.
Lăsă capul pe spate și se uită în sus. Ştia că se afla la vreo nouăzeci de metri sub hublou (coarda de cățărare avea lungimea de o sută de metri), așa că estimă distanța până la apă de aproximativ două sute cincizeci de metri. Genunchii i se înmuiară, când înțelese pe deplin în ce situație se afla. Când începu să desfășoare surplusul de coardă din jurul taliei, constată că brațele și mâinile îi tremurau.
Îl cuprinse dorința nebună să fugă, să ajungă din nou la hublou și să părăsească definitiv lumea aceea extraterestră. Nu, își spuse înfrângându-și reacția instinctivă, nu încă. Numai dacă nu există altă opțiune viabilă.
Se hotărî să mănânce mai întâi ceva. Se eliberă grijuliu de o parte de coardă și scoase din rucsac mâncare și apă. Apoi se răsuci parțial și îndreptă fasciculul de lumină spre interiorul habitatului aviar. I se păru că vede contururi și forme îndepărtate, dar nu fu sigur. S-ar putea să fie doar imaginația mea, se gândi.
După ce termină de mâncat, verifică proviziile, apoi făcu o listă mentală cu opțiunile pe care le avea. Totul e foarte simplu, chicoti nervos. Mă pot întoarce în Noul Eden și să devin deținut. Sau pot renunța la siguranța pe care mi-o dă coarda și să continui să cobor peretele. Se opri o clipă și se uită în sus și în jos. Sau pot să rămân aici și să aștept o minune.
Aducându-și aminte că un aviar apăruse repede atunci când prințul Hal țipase, Richard începu să strige. După două-trei minute, se opri din strigat și începu să cânte. Cântă cu intermitențe aproape o oră. Începu cu melodiile din zilele studenției lui în Cambridge, apoi trecu la cântecele care fuseseră la modă pe vremea adolescenței sale singuratice. Fu uimit cât de bine își amintea versurile. Memoria este un mecanism uimitor, reflectă el. Cum se explică selectivitatea ei? De ce pot să-mi amintesc aproape toate cuvintele acestor cântece prostești, din adolescență și practic nimic din odiseea mea în Rama!
Băgă mâna în rucsac ca să mai ia o gură de apă, când, dintr-o dată, în habitat se făcu lumină. Fu atât de uimit, încât picioarele îi alunecară de pe perete și, preț de câteva secunde, rămase suspendat doar în coardă. Lumina nu era orbitoare, ca atunci când în Rama II se iviseră zorile în timp ce el mergea cu telescaunul, totuși era lumină. De îndată ce se află iar în siguranță, trecu în revistă lumea care i se dezvăluia acum.
Sursa de lumină era un glob mare, cu un fel de abajur, care atârna de plafonul habitatului. Richard estimă că globul se afla la patru kilometri de el și cam la un kilometru deasupra celei mai proeminente structuri — un cilindru mare, de culoare maro, aflat în centrul geometric al habitatului. Abajurul opac acoperea cele trei sferturi superioare ale globului strălucitor, astfel încât majoritatea luminii era direcționată în jos.
Principiul proiectului de bază al habitatului interior era simetria radială. În centru se afla cilindrul vertical maro, ce părea făcut din pământ, cu o lungime aproximativă de 1 500 de metri. Bineînțeles că Richard putea să vadă numai o parte a structurii, însă după curbura ei estimă că avea diametrul cuprins între doi și trei kilometri.
Pe exteriorul cilindrului nu existau uși sau ferestre. Nici o lumină nu răzbătea din interior. Singurul model de pe partea laterală a structurii era un set de linii curbe, mult distanțate, fiecare pornind de sus și ocolind complet cilindrul înainte de a ajunge jos, chiar în dreptul punctului de pornire. Baza cilindrului se afla aproximativ la aceeași cotă cu hubloul prin care intrase Richard.
De jur împrejurul cilindrului se zărea o rețea de mici structuri albe dispuse în două inele între care exista o distanță de trei sute de metri. Cei doi cvadranți nordici (Richard intrase în habitatul aviar prin hubloul nordic) ai acestor inele erau identici; fiecare cvadrant avea cincizeci-șaizeci de clădiri amplasate după același tipar. Ținând cont de simetrie, Richard presupuse că și ceilalți cvadranți se încadrau în șablonul respectiv.
Un canal îngust, circular, cu lățimea de șaptezeci-optzeci de metri, înconjura structura. Atât canalul cât și inelele de clădiri albe erau amplasate pe un platou aflat la aceeași altitudine cu baza cilindrului. În exteriorul canalului, cea mai mare parte a restului habitatului era ocupată de o regiune întinsă, aparent acoperită de culturi în majoritate de culoare verde. Terenul din zona verde cobora uniform dinspre canal spre malurile unui șanț cu apă lat de patru sute de metri care se afla chiar lângă zidul interior. Cei patru cvadranți identici din regiunea verde erau la rândul lor divizați în patru sectoare pe care Richard, bazându-se pe urmărirea unei analogii cu Pământul, le numi junglă, pădure, pășune și deșert.
Timp de zece minute, bărbatul privi tăcut la panorama vastă ce se întindea în fața lui. Deoarece gradul de iluminare scădea direct proporțional cu distanța de la cilindru, nu putea să distingă regiunile apropiate mai clar decât pe cele din depărtare. Cu toate acestea, detaliile era impresionante. Cu cât se uita mai mult, cu atât observa alte lucruri noi. În regiunea verde existau lacuri mici și râuri, ici și colo câte o insuliță în șanțul cu apă, iar între clădirile albe ceva ce semăna a drumuri. Bineînțeles, se pomeni gândindu-se, de ce m-aș fi așteptat la altceva? În Noul Eden, noi am reprodus un Pământ miniatural. Aceasta trebuie să reprezinte, în vreun fel, planeta natală a aviarilor.
Ultimul gând îi reaminti că atât Nicole cât și el fuseseră convinși de la început că aviarii nu erau (și poate nu fuseseră niciodată) o specie cu tehnologie înaltă, călătoare prin spațiu. Își scoase binoclul și studie cilindrul mare din depărtare. Oare ce secrete ascunzi? se întrebă, entuziasmat pe moment de perspectiva aventurii și a descoperirilor.
După aceea, cercetă cerul în căutarea vreunui aviar. Fu dezamăgit. O dată sau de două ori, i se păru că vede niște creaturi zburând peste cilindrul maro, dar petele se succedară cu atâta repeziciune în câmpul vizual al binoclului încât nu putu fi sigur. În orice altă parte privi, nu văzu nici o dovadă de mișcare. Nu exista nici un indiciu clar că în habitatul aviar exista viață.