Din două în două zile, altă pereche de aviari intra în temnița lui și-i curăța murdăria. Hainele îi erau împuțite, și știa că era insuportabil de murdar, dar nu putea să comunice cu cei care-l capturaseră pentru a le spune că voia să facă o baie.
La început, fusese foarte încântat. Când cei doi aviari tineri se apropiaseră, în sfârșit, suficient de mult pentru a se uita la imaginea grafică, iar după câteva minute făcuseră prima tentativă de a-i lua calculatorul, hotărâse să programeze afișajul astfel încât să se repete continuu.
În mai puțin de o oră, cel mai mare aviar pe care-l văzuse vreodată, cu corp de catifea cenușie și trei inele roșu-strălucitor în jurul gâtului, se întorsese cu cei doi aviari tineri și-l ridicaseră toți trei în gheare. Îl purtaseră peste șanțul cu apă, îl lăsaseră jos temporar într-o zonă pustie, iar apoi, după o serie de sunete care constituiseră probabil o discuție privind modul optim de a-l transporta, îl ridicaseră foarte sus în aer.
Zborul îi tăiase respirația. Peisajul habitatului îi reamintise de o călătorie într-un balon cu aer cald pe care o făcuse cândva în sudul Franței. Zburase în ghearele aviarilor tot drumul până în vârful cilindrului maro, chiar sub globul strălucitor cu abajur. Fuseseră întâmpinați de alți șase aviari, dintre care unul ținea calculatorul lui Richard, care încă mai repeta imaginea grafică, iar apoi escortați în josul unui coridor vertical larg în interiorul cilindrului.
În acele cincisprezece ore, Richard fusese dus de la un grup de aviari la altul. Crezuse că gazdele îl prezentau tuturor cetățenilor habitatului. Presupunând că nu erau prea mulți aviari care participau la mai mult de una din scurtele ședințe de sporovăieli și țipături, Richard estimă că existau în jur de șapte sute de păsări.
După trecerea prin sălile de conferință, bărbatul fusese dus într-o cameră mică unde aviarul cu trei inele și doi tovarăși de-ai lui, de asemenea creaturi mari cu trei inele roșii la gât, îl urmăriseră zi și noapte timp de aproximativ o săptămână. Pe toată durata acelei perioade, lui Richard i se permisese accesul la calculator și la toate obiectele din rucsac. Totuși, la sfârșitul perioadei de observare, i se luaseră toate lucrurile și fusese mutat în închisoare.
Asta trebuie să fi fost acum trei luni, plus sau minus o săptămână, își zise Richard într-o zi când își începea plimbarea pe care o făcea de două ori pe zi ca principal mod de mișcare. Coridorul din exteriorul camerei sale avea lungimea de două sute de metri. De regulă făcea opt tururi complete, mergând de la ușă la capătul coridorului, apoi până la peretele de piatră aflat chiar în fața camerei.
Iar în toată această perioadă n-a existat o singură vizită din partea conducătorilor. Prin urmare, perioada de observare trebuie să fi fost procesul meu… Cel puțin, echivalentul aviar… Şi dacă am fost găsit vinovat de ceva? De aceea am fost închis în celula asta micuță?
Pantofii i se uzaseră, iar hainele se zdrențuiseră deja. Cum temperatura era plăcută (pretutindeni în habitatul aviar era în jur de 26 °C), nu-și făcea griji în privința frigului. Dar nici nu-l încânta perspectiva de a sta tot timpul gol după ce hainele aveau să se facă praf. Zâmbi, amintindu-și cât de jenat se simțise în timpul perioadei de observare. Nu-i deloc ușor să-ți faci nevoile, când trei păsări uriașe îți urmăresc fiecare mișcare.
Se plictisise să tot mănânce la fiecare masă pepene-mană, dar cel puțin era hrănitor. Lichidul din mijloc era răcoritor, iar pulpa umedă avea un gust plăcut. Tânjea totuși să mănânce altceva. Chiar și chestia aia sintetică din Camera Albă ar fi o schimbare binevenită, își spusese de mai multe ori.
În singurătatea sa, cea mai mare provocare a lui Richard fusese să-și păstreze forma mentală. Începuse să construiască în minte probleme de matematică. Mai recent, îngrijorat de faptul că agerimea minții i se tocise deja considerabil din cauza vârstei, începuse prin a-și petrece timpul reconstituind evenimente și chiar întregi segmente cronologice din viață.
Pe durata exercițiilor de memorie, un interes deosebit îl prezentau golurile uriașe asociate cu odiseea lui din Rama II în timpul călătoriei de la Pământ la Baza de Tranzit. Cu toate că-i venea greu să-și amintească multe evenimente specifice de atunci, mâncatul pepenelui-mană îi evoca întotdeauna fragmente din lunga sa ședere la aviari din timpul călătoriei.
O dată, după o masă, își amintise brusc o ceremonie mare cu mulți aviari. Își aminti un foc într-o structură în formă de dom și aviarii văitându-se la unison după stingerea focului. Richard fusese nedumerit Nu reușise să-și amintească nimic despre contextul acelei amintiri. Unde a avut loc asta? A fost înainte de a fi capturat de octopăianjenii se întrebase. Dar, ca de obicei când încercase să-și amintească ceva din episodul cu octopăianjenii, sfârșise cu o cumplită durere de cap.
Richard se gândea tot la odiseea sa interioară când, în ultima tură a plimbării zilnice, în timp ce trecea pe sub singura lumină din coridor, privi în față și văzu că ușa de la temniță era deschisă. Asta-i, în sfârșit am înnebunit, își spuse. Acum am tot felul de vedenii.
Ușa rămase deschisă, când se apropie de ea. O pipăi, pentru a se convinge că nu-și pierduse mințile, apoi ieși. Trecu de două lumini, înainte de a ajunge la un mic spațiu deschis de depozitare aflat pe dreapta. Pe rafturi erau așezați opt-nouă pepeni-mană. M-am prins! își spuse bărbatul. Mi-au mărit închisoarea. De acum înainte, am voie să-mi iau singur mâncarea. Măcar dacă ar exista și o baie undeva…
Mai jos pe hol, exista într-adevăr apă curentă în altă cameră mică, pe stânga. Richard bău cu poftă, se spălă pe față și fu extrem de tentat să se îmbăieze. Totuși, curiozitatea lui fu prea puternică. Voia să știe până unde se întindea noul său domeniu.
Coridorul care trecea chiar prin fața celulei se termina în altul transversal. Richard putea s-o ia ori la stânga, ori la dreapta. Gândindu-se că s-ar fi putut să fie în vreun labirint menit să-i testeze capacitatea mentală, își lăsă în intersecție cămașa și o luă la dreapta. În direcția aceea existau mai multe lumini.
După ce merse douăzeci de metri, văzu în depărtare doi aviari care se apropiau de el. De fapt, mai întâi le auzi sporovăitul, căci purtau o discuție animată. Când fură la numai cinci metri, Richard se opri. Cei doi aviari îl priviră și luară act de prezența lui printr-un țipăt scurt, pe o notă diferită, apoi își continuară drumul pe coridor.
Se întâlni apoi cu un grup de trei aviari, cu care interacționă cam în același mod. Ce se petrece aici? se întrebă mergând mai departe.
În prima cameră mare pe lângă care trecu, patru aviari stăteau în cerc, trecându-și unul altuia un set de bețișoare lustruite și sporovăind de zor. Mai încolo, chiar înainte ca holul să se lărgească într-o sală mare, Richard se opri în ușa altei încăperi și se uită fascinat cum o pereche de picioroange făceau aparent flotări pe suprafața unei mese pătrate. Şase aviari tăcuți le urmăreau.
În sală se aflau douăzeci de păsări adunate în jurul unei mese, privind un document ca de hârtie întins în fața lor. Un aviar avea în gheară un indicator și-l folosea pentru a arăta pe document. Pe hârtie se aflau înflorituri ciudate, total de neînțeles, dar Richard se convinse că aviarii se uitau la o hartă.
Când încercă să se apropie de masă, ca să vadă mai bine, aviarii din fața lui se traseră binevoitori în lături. O dată ce conversația fu reluată, lui Richard i se păru chiar că una dintre întrebări îi fusese adresată lui. Chiar că-mi pierd mințile, își spuse clătinând din cap.