Dar tot nu știu de ce mi s-a dat această libertate, gândi Richard în timp ce stătea în camera lui și mânca pepene-mană. Trecuseră șase săptămâni de când găsise deschisă ușa închisorii. În celula sa apăruseră multe schimbări. Pe pereți fuseseră instalate două lumini ca niște lanterne și acum dormea pe un maldăr de ceva care îi amintea de fân. Ba chiar avea și un vas umplut în mod constant cu apă proaspătă, într-un colț al camerei.
Când restricțiile îi fuseseră ridicate, Richard avusese certitudinea că în câteva ore, cel mult într-o zi sau două, avea să se întâmple ceva cu adevărat important. Avusese dreptate, într-un sens, căci în dimineața următoare fu deșteptat de doi aviari tineri și începu orele de limbă aviară. Începură cu lucruri simple, precum „pepene-mană”, „apă”, și Richard însuși, spre care mai întâi arătau, apoi repetau rar și limpede sunetele ce reprezentau articolul respectiv. Cu oarecare efort, Richard învățase o mare parte din vocabularul aviar, deși nu prea putea să facă diferența dintre țipete și sporovăielile strâns înrudite. Se văzu într-un mare impas, când fu vorba să emită el însuși sunetele. Pur și simplu nu era în stare să vorbească limba aviară.
Sperase însă ca tabloul cunoștințelor sale să devină mai mare și mai clar, iar asta nu se întâmplase. Era cert că aviarii încercau să-l educe și-i dăduseră libertatea să meargă oriunde voia în cilindrul lor — ba chiar uneori lua masa cu ei, când se afla în mijlocul lor și apăreau pepenii-mană — , dar pentru ce toate astea? Felul în care se uitau la el, mai ales conducătorii, îi sugera că așteptau un răspuns. Despre ce răspuns poate fi vorba? se întrebă Richard pentru a nu știu câta oară în timp ce termina pepenele-mană.
Din câte își putea da seama, aviarii nu aveau un limbaj scris. Nu văzuse cărți și nici una dintre creaturi nu citea niciodată ceva. Aveau doar documentele acelea ciudate semănând cu hărțile, pe care le studiau ocazional, sau cel puțin așa le interpreta Richard comportamentul, dar niciodată nu creau vreuna… Nici nu făceau însemnări pe ele… Era greu de înțeles.
Şi cum rămânea cu picioroangele? Richard se întâlnea de două-trei ori pe săptămână cu creaturile acelea, ba o dată o pereche chiar rămase în camera lui câteva ore, dar niciodată nu voiau să stea nemișcate și să-l lase să le studieze. O dată, când încercase să pună mâna pe una, recepționase un șoc puternic, în mod sigur un curent electric, care-l făcuse să-i dea drumul imediat.
Mintea lui Richard sărea de la o imagine la alta în timp ce încerca să schițeze un tipar oarecum logic al vieții lui pe tărâmul aviar. Se simțea extrem de frustrat, totuși nu voia cu nici un chip să accepte că în spatele capturării sale și a libertății ulterioare nu exista nici un plan. Continuă să caute un răspuns, trecând în revistă toate experiențele sale de acolo.
Dincolo de spațiul accesibil lui exista o singură zonă importantă locuită de aviari, dar oricum n-ar fi putut să ajungă acolo, întrucât nu putea să zboare. Din când în când, vedea un aviar sau doi coborând în marele coridor vertical și mergând mai jos de nivelurile pe care le frecventa el în mod normal. O dată văzu chiar doi pui proaspăt ieșiți din ou, nu mai mari decât o mână de om, duși în sus din regiunile întunecate de dedesubt. Cu altă ocazie, arătase în jos, spre întuneric, iar aviarul care îl însoțea clătinase din cap. Majoritatea creaturilor învățase simplele mișcări din cap în semn de da și nu din limbajul lui Richard.
Undeva trebuie să mai existe și alte informații, gândi el. Probabil că-mi scapă unele indicii. Jură să întreprindă o cercetare amănunțită a întregii zone rezidențiale aviare, incluzând nu doar apartamentele de pe partea opusă a coridorului vertical, unde de regulă se simțea nedorit, ci și depozitele mari de pepeni-mană din nivelul inferior. Am să întocmesc o hartă amănunțită, ca să fiu sigur că n-am trecut cu vederea ceva important, își spuse.
De îndată ce termină de construit schița tridimensională a zonei aviare de locuit, Richard știu ce trecuse cu vederea. Nu sintetizase niciodată într-un tablou coerent culoarele, adesea dezorganizate, din cilindru, inclusiv coridoarele verticale și orizontale atât pentru mers cât și pentru zburat. Bineînțeles, își spuse în timp ce proiecta pe monitorul calculatorului diverse imagini din harta complexă pe care o întocmise. Cum am putut să fiu atât de prost? Mai mult de șaptezeci la sută din cilindru nu are încă o explicație.
Richard hotărî să-i ducă unuia dintre conducătorii aviari imaginile de pe calculator și să ceară, cumva, să vadă și restul cilindrului. Nu fu o sarcină ușoară. În ziua respectivă, aviarii erau tulburați de un gen de criză, căci coridoarele erau pline de sporovăieli, țipete și păsări alergând de colo-colo. În marele coridor vertical, Richard văzu treizeci-patruzeci din cele mai mari creaturi înălțându-se în zbor și ieșind din cilindru într-un fel de formațiune organizată. În cele din urmă, reuși să rețină atenția unui uriaș cu trei inele. Acesta fu fascinat de detaliile pe care le văzu pe monitorul calculatorului și de diferitele reprezentări geometrice ale căminului său, totuși Richard nu reuși să transmită principalul său mesaj — că dorea să vadă restul cilindrului.
Conducătorul chemă câțiva colegi să privească demonstrația, iar Richard fu răsplătit cu un sporovăit aviar de apreciere. Fu abandonat însă când altă pasăre le întrerupse ședința cu ceea ce trebuie să fi fost o știre importantă privitoare la criza în desfășurare.
Richard reveni în celula sa, simțindu-se demoralizat. Se întinse pe stratul de fân și se gândi la familia pe care o lăsase în Noul Eden. Poate că-i timpul să plec, își zise, întrebându-se care era protocolul aviar de obținere a permisiunii de plecare. În timp ce stătea culcat, în camera sa intră un vizitator.
Bărbatul nu-l mai văzuse până atunci pe aviarul acela. Avea în jurul gâtului patru inele albastru-cobalt, iar catifeaua corpului era negru intens, presărată cu smocuri albe. Ochii îi erau uimitor de limpezi și, sau așa i se păru lui Richard, foarte triști. Așteptă ca Richard să se ridice, apoi începu să vorbească, foarte rar. Pământeanul înțelese unele cuvinte și, ce era cel mai important, combinația des repetată „urmează-mă”.
În fața celulei sale stăteau plini de respect alți trei aviari. Aceștia porniră în spatele lui Richard și al importantului, său vizitator. Grupul părăsi zona celulei, traversă singurul pod de peste marele coridor vertical și intră în sectorul din cilindru unde erau depozitați pepenii-mană.
În fundul unuia dintre depozite, peretele avea niște zimți pe care Richard nu-i observase când studiase locul. Când se apropiară la câțiva metri de aceștia, peretele glisă în lături, dând la iveală ceva similar unui ascensor uriaș. Conducătorul aviar îi făcu semn lui Richard să intre.
După ce intră, cei patru aviari îi spuseră pe rând pe limba lor „la revedere” și se așezară în cerc pentru a da un aer oficial despărțirii cu o întoarcere și o plecăciune. Richard își dădu toată silința să le imite sporovăitul de rămas bun înainte de a se închina și el. Câteva secunde mai târziu, peretele se închise.
4
Călătoria cu ascensorul era dureros de lentă. Cabina imensă avea podeaua de aproximativ douăzeci de metri pătrați, cu tavanul la opt-zece metri deasupra capului lui Richard. Podeaua era plată, cu excepția a două perechi de caneluri paralele, câte una de fiecare parte, care duceau de la ușă la partea din spate a ascensorului. Cu ăsta se pot transporta în mod sigur încărcături uriașe, gândi Richard uitându-se la plafon.