Camera lui era foarte bine luminată. De fapt, peste tot unde fusese în habitatul mirmipisicilor iluminarea era excelentă, în contrast evident cu coridoarele catacombe din părțile superioare ale cilindrului maro. De când am plecat cu ascensorul n-am mai văzut nici un aviar, gândi Richard. Se pare așadar că aceste două specii nu locuiesc împreună. Cel puțin nu complet. Însă amândouă folosesc pepeni-mană… Care este legătura dintre ele?
O pereche de mirmipisici intră pe ușă, îi puse în față un pepene frumos secționat și o ceașcă de apă, apoi dispăru. Lui Richard îi era și foame și sete. La câteva secunde după ce termină micul dejun, perechea de creaturi se întoarse. Folosindu-și mâinile de pe membrele anterioare, mirmipisicile u făcură semn să se ridice. Richard le privi lung. Oare sunt aceleași de ieri? Şi e aceeași pereche care mi-a adus pepenele și apa? Se gândi la toate mirmipisicile pe care le văzuse, inclusiv la cele care trecuseră pe lângă el coborând cu ascensorul. Nu-și putu aminti nici o caracteristică distinctivă sau de identificare a vreunei creaturi individuale. Deci toate arată la fel? Atunci cum se deosebesc între ele?
Mirmipisicile îl conduseră pe coridor și țâșniră spre dreapta. Grozavi își spuse Richard, luând-o la fugă după ele. Or fi crezând că toți oamenii sunt atleți. O mirmipisică se opri la patruzeci de metri în fața lui. Nu se întoarse, însă Richard își dădu seama că era urmărit pentru că ambii pedunculi-ochi erau aplecați spre spate, în direcția lui. — Vin! strigă el. Dar nu pot să fug atât de repede. Nu trecu mult până ce Richard să-și dea seama că perechea de extratereștri îi oferea un tur al habitatului mirmipisicilor. Turul era planificat foarte logic. Prima oprire, foarte scurtă, fu la un depozit de pepeni-mană. Richard privi cum două vagoane pline cu pepeni lunecară pe caneluri și intrară într-un ascensor asemănător (sau identic) celui cu care coborâse el în ziua precedentă.
După alte cinci minute de alergat, intrară într-un sector total diferit În timp ce pereții din sectorul anterior fuseseră în majoritate alb sau cenușiu metalizat, aici toate camerele și coridoarele erau decorate cu culori, cu modele geometrice, sau cu ambele. O încăpere mare cam de dimensiunea unei săli de teatru avea pe podea trei bazine umplute cu lichid. În această sală se aflau în jur de o sută de mirmipisici, dintre care jumătate înotau în bazine (având deasupra nivelului apei doar pedunculii ochi și jumătatea superioară a carapacelor). Celelalte stăteau pe bordurile ce despărțeau cele trei bazine sau mergeau în jurul unei construcții ciudate din capătul îndepărtat al sălii.
Dar oare chiar înotau? La o privire mai atentă, Richard observă că mirmipisicile nu se mișcau prin bazin — ci doar se scufundau într-un anumit loc și rămâneau sub apă câteva minute. Lichidul din două bazine era vâscos, având consistența unei supe-cremă de pe Pământ, iar în cel de al treilea, un bazin limpede, era aproape sigur apă. Richard porni după o singură mirmipisica, în timp ce aceasta trecu de la un bazin cu lichid vâscos la cel cu apă, apoi la celălalt bazin cu lichid vâscos. Oare ce fac? se întrebă bărbatul. Şi de ce m-au adus aici!
În clipa aceea, o mirmipisică îl bătu pe spate. Arăta spre Richard, apoi către bazine, iar apoi spre gura pământeanului, dar acesta nu pricepea deloc ce-i spunea. În continuare, mirmipisică ghid coborî panta spre bazine și se cufundă într-un bazin cu lichid vâscos. Când se întoarse, se ridică pe cele două picioare posterioare și arătă spre șanțurile dintre segmentele abdomenului său moale, de culoare crem.
În mod clar, pentru mirmipisici era important ca Richard să înțeleagă ce se petrece în bazine. La următoarea oprire, bărbatul se uită cum o combinație de mirmipisici și utilaje de înaltă tehnologie măcinau un material fibros și apoi îl amestecau cu apa și alte fluide, pentru a crea un noroi subțire asemănător cu ceea ce se afla în unul dintre bazine. În cele din urmă, un extraterestru își băgă degetul în noroi, după care atinse, cu același deget, buzele lui Richard. Îmi spun probabil că bazinele sunt pentru mâncat, gândi omul. Așadar ele nu mănâncă pepene-mană sau, cel puțin, au un regim alimentar mai variat? Toate astea sunt fascinante.
În scurt timp, alergau din nou spre alt colț îndepărtat al bârlogului. Aici Richard văzu treizeci-patruzeci de creaturi mai mici, evident mirmipisici tinere, antrenate în diverse activități și supravegheate de adulți. Sub aspect fizic, semănau cu cele vârstnice, cu o singură diferență majoră — nu aveau carapace. Richard trase concluzia că, probabil, învelișul tare de deasupra nu era secretat decât după încheierea perioadei de creștere. Deși își imagină că ceea ce vedea era, în mare, echivalentul unei școli, sau poate al unei creșe, firește că nu putea fi sigur de asta. Totuși la un moment dat auzi în mod clar cum tineretul repeta la unison un șir de sunete emise de o mirmipisică adult.
În continuare, Richard merse cu ascensorul, însoțit de cei doi ghizi ai săi. Cam la nivelul douăzeci, creaturile părăsiră ascensorul și atriumul deschis, pornind pe un coridor care se sfârșea într-o fabrică vastă plină de mirmipisici și utilaje angajate într-o gamă impresionantă de activități. Ghizii săi păreau să se grăbească mereu, așa că lui Richard îi fu greu să studieze vreun proces de fabricație. Fabrica semăna cu un atelier mecanic terestru. Existau zgomote de toate felurile, izuri de metale și substanțe chimice, și scâncet de mirmipisici. Într-un loc, pământeanul urmări o pereche de mirmipisici care repara un culegător de fructe mecanic asemănător cu cel pe care îl văzuse cu o zi înainte în depozitul de pepeni-mană.
Într-un colț al fabricii se afla o zonă specială, separată de restul încăperii. Cu toate că ghizii săi nu-l conduseră într-acolo, Richard fu îmboldit de curiozitate și porni către zona respectivă. Nimeni nu-l opri. În interiorul cubiculului mare, o mirmipisică operator supraveghea un proces de fabricație automat.
Dintr-o direcție, intrau pe o bandă transportoare piese lungi, subțiri și articulate, din metal ușor sau plastic. Dintr-un cubicul adiacent, pe altă bandă intrau sfere mici cu diametrul de doi centimetri. În locul în care cele două benzi transportoare se întâlneau, o instalație dreptunghiulară, montată în tubulatura care atârna din tavanul înalt, cobora asupra pieselor cu un ciudat zgomot de sucțiune. Treizeci de secunde mai târziu, mirmipisica operator retrase instalația și o pereche de picioroange coborâră de pe bandă, își înfășurară în jurul lor picioarele lungi și săriră într-o cutie care semăna cu un imens cofraj pentru ouă.
Richard urmări de mai multe ori procesul. Era fascinat și, totodată, ușor uimit. Așadar mirmipisicile fabrică picioroangele. Şi hărțile. Probabil și nava spațială cu care or fi venit ele și aviarii. Deci ce-i asta? Un gen avansat de simbioză?
Clătină din cap, în timp ce procesul de asamblare a picioroangelor continua să se desfășoare în fața lui. Peste câteva momente auzi în spatele său un zgomot mirmipisicesc. Se întoarse. Unul dintre ghizi îi întindea o felie de pepene-mană.
Richard se simțea tot mai epuizat. Nu avea habar de când mergea, dar se simțea de parcă trecuseră foarte multe ore.
Nu avea cu nici un chip cum să sintetizeze tot ce văzuse. După călătoria cu ascensorul spre părțile superioare ale regiunii mirmipisicilor, unde vizită spitalul aviar condus și deservit de mirmipisici și se uită la aviarii care ieșeau din ouă maro, ca de piele, sub ochii atenți ai mirmipisicilor medici, Richard știu în mod sigur că între cele două specii exista într-adevăr o complexă relație simbiotică. Dar de ce? se întrebă. E limpede că aviarii profită de pe urma mirmipisicilor. Dar ce obțin acestea?