O dată ce înțelese, Richard acordă mai multă atenție imaginilor. Era absolut revoltat de invazia și măcelul pe care le vedea. În una dintre ultimele imagini erau arătați trei soldați într-un raid printr-un complex de apartamente aviare din cilindrul maro. Nu lăsară nici un supraviețuitor.
Sărmanele creaturi sunt condamnate și o știu…, se gândi el.
Ochii i se umplură de lacrimi și-l cuprinse o tristețe profundă, mai adâncă decât cunoscuse vreodată, la gândul că membrii propriei sale specii îi exterminau sistematic pe aviari. Nu, nul strigă în gând. Încetați, oh, încetați, vă rog! Nu înțelegeți, ce faceți? Şi aviarii vestesc miracolul substanțelor chimice înălțate la rang de conștiință. Ei sunt ca noi. Sunt frații noștri.
În următoarele secunde, mintea lui Richard fu invadată de amintirea multelor sale interacțiuni cu creaturile păsărești, fapt care alungă imaginile implantate. Ele mi-au salvat viața, își zise, gândindu-se la zborul nebunesc peste Oceanul Cilindric. Fără să aibă nimic de câștigat. Care om ar fi făcut o faptă bună similară pentru un aviari se întrebă cu amărăciune.
Richard plânsese rareori în viața lui, dar mila față de aviari îl copleși. În timp ce plângea, prin minte îi trecură toate întâmplările pe care le trăise de când intrase în habitatul aviar. Își aminti mai ales brusca schimbare în modul de a-l trata al aviarilor, care se soldase cu transferarea lui în împărăția mirmipisicilor. Apoi a venit turul cu ghizi și, în cele din urmă, am ajuns aici… Este evident că încearcă să comunice cu mine… Dar de ce!
În momentul acela avu o revelație atât de puternică încât ochii i se umplură iarăși de lacrimi. Pentru că sunt disperați, își răspunse singur. Mă imploră să-i ajut.
6
În interiorul sesilei se formă iar o cavitate mare. Richard urmări cu atenție cum treizeci de ganglioni mici realizară o sferă cu diametrul de aproximativ cincizeci de centimetri pe partea opusă a cavității. Un filament neobișnuit de gros unea fiecare ganglion cu centrul sferei. La început, Richard nu putu detecta nimic În sferă. Totuși, după ce ganglionii se mutară în altă parte, el văzu, în locul în care fusese sfera, un obiect micuț, verde, ancorat de restul rețelei prin sute de fire extrem de subțiri.
Acesta creștea foarte încet. Ganglionii își terminaseră deja migrația spre cele trei noi poziții, repetând de fiecare dată aceeași configurație sferică, înainte ca Richard să-și dea seama că în sesilă creștea un pepene-mană. Rămase trăsnit. Nu-și imagina cum putuse mirmipisica dispărută să lase în urma ei ouă cărora le trebuia atât de mult să germineze. Şi pe atunci trebuie să fi fost doar câteva celule… Embrioni micuți, hrăniți cumva aici…
Imediat își dădu seama că noii pepeni-mană se dezvoltau într-o regiune a sesilei aflată la aproape de douăzeci de metri distanță de locul unde fusese făcută cocon mirmipisica. Așadar creatura rețea a transportat ouăle dintr-un loc în altul? Şi apoi le-a reținut acolo săptămâni întregi!
Mintea logică a lui Richard începu să respingă ipoteza că mirmipisica dispărută ouase. Încet dar sigur, dezvoltă o explicație alternativă pentru ceea ce observase, explicație care sugera o biologie mai complexă decât tot ce întâlnise pe Pământ. Dar dacă pepenii-mană, mirmipisicile și rețeaua sesilă sunt toate manifestări ale ceea ce am numi aceeași speciei se întrebă el.
Zguduit de ramificațiile acelei ipoteze simple, petrecu două lungi perioade de trezire trecând în revistă tot ce văzuse în al doilea habitat. În timp ce se uita la cei patru pepeni-mană care creșteau în partea opusă a cavității, Richard își imagină un ciclu de metamorfoză în care pepenii-mană dădeau naștere mirmipisicilor, care la rândul lor mureau și adăugau materie nouă la rețeaua sesilă, care apoi oua pepeni-mană ce reîncepeau procesul. Nimic din ceea ce văzuse nu infirma explicația. Totuși creierul său exploda de mii de întrebări, nu doar despre cum se desfășura setul acela de metamorfoze încâlcite, ci și de ce evoluase din capul locului specia aceea într-o asemenea ființă complexă.
Majoritatea studiilor academice ale lui Richard cuprindea domenii pe care le numise întotdeauna cu mândrie „științe exacte”. Matematica și fizica fuseseră principalele elemente ale educației sale. În timp ce se chinuia să înțeleagă posibilul ciclu de viață al creaturii în care trăia de multe săptămâni, Richard fu uluit de ignoranța sa. Își dori să fi învățat mai multă biologie. Cum pot să-i ajut? se întrebă. Nici măcar n-am idee de unde să încep.
Mult mai târziu, avea să se întrebe dacă până în acel moment al șederii sale în interiorul sesilei, creatura învățase nu numai cum să-i citească memoria ci și cum să-i interpreteze gândurile. La câteva zile după aceea, avu vizitatori. În sesilă se formă iarăși o potecă între Richard și intrare. Patru mirmipisici identice înaintară și-i făcură semn lui Richard să li se alăture. Aduseseră hainele lui. Când Richard făcu un efort pentru a se mișca, gazda sa extraterestră nu încercă să-l rețină. Avea picioarele moi dar, după ce se îmbrăcă, reuși să le urmeze pe mirmipisici în coridorul din adâncurile cilindrului maro.
Sala mare fusese evident de curând modificată. Vasta frescă de pe pereții ei nu era încă terminată. De fapt, în același timp în care mirmipisica profesor îi arăta lui Richard diverse obiecte în pictura deja terminată, mirmipisicile pictori lucrau la frescă. În primele lecții ale lui Richard în sală, o duzină de creaturi se ocupa de schițarea sau pictarea celorlalte secțiuni.
Lui Richard nu-i trebui decât o singură vizită în sala murală, pentru ca să-i înțeleagă scopul. Încăperea era creată pentru a-i oferi informații privitoare la felul în care putea ajuta specia extraterestră să supraviețuiască. Era limpede că extraterestrii știau că erau pe cale de a fi cotropiți și exterminați de către oameni. Picturile constituiau încercarea lor de a-i furniza lui Richard date care l-ar fi putut ajuta să-i salveze. Dar cum putea afla el destule doar din picturi?
Realizarea artistică era minunată. Din când în când, Richard suspenda activitatea emisferei cerebrale stângi, care încerca să interpreteze mesajele din picturi, pentru ca emisfera dreaptă să poată aprecia talentul mirmipisicilor pictori. Creaturile lucrau în poziție verticală, cu cele două membre posterioare pe podea, și cu cele patru membre anterioare lucrând împreună la realizarea schiței sau picturii. Vorbeau între ele, dar nu făceau atât de mult zgomot încât să-l deranjeze pe bărbatul aflat în cealaltă parte a sălii.
Prima jumătate a frescei era un manual de biologie extraterestră. Richard avu dovada că, în principiu, înțelesese corect ciudata creatură. Suita principală conținea peste o sută de picturi separate, dintre care douăzeci și cinci arătau diferite etape ale dezvoltării embrionului de mirmipisică, sporind considerabil cunoștințele spicuite din sculpturile din catedrala mirmipisicilor. Principalele panouri care explicau evoluția embrionară urmau o linie dreaptă în jurul pereților. Deasupra și dedesubtul principalei succesiuni de imagini se aflau cadre de susținere sau suplimentare, din care majoritatea depășeau înțelegerea lui Richard.