Katie, care ajunsese să mănânce foarte puțin, doar ciugulea și-și urmărea mama. Când termină, chemă un Garcia să ia farfuriile și să aducă niște cafea. Nicole nu mai băuse o ceașcă de cafea bună de aproape doi ani.
După ce îi mulțumi pentru masă, Nicole întrebă cu un zâmbet cald:
— Tu cum o mai duci, Katie? Cu ce te ocupi? Katie râse grosolan.
— Cu același vechi rahat. Acum sunt „Director de divertisment” pentru întreaga stațiune Vegas… Mă ocup de toate spectacolele din cluburi… Afacerea merge grozav,
deși…
Se opri, amintindu-și că mama ei nu știa nimic despre războiul din al doilea habitat.
— Ai găsit vreun bărbat care să-ți aprecieze calitățile? întrebă cu tact Nicole.
— Nici unul care să rămână prin preajmă. Lui Katie îi fu jenă de răspuns și deveni brusc agitată. Uite ce-i, mamă, spuse aplecându-se peste masă, n-am venit aici să discut despre viața mea amoroasă… Am o propunere pentru tine, sau mai degrabă familia are o propunere pentru tine, pe care noi toți o sprijinim.
Nicole își privi nedumerită fiica. Pentru prima dată, observă că aceasta îmbătrânise considerabil în cei doi ani de când n-o mai văzuse.
— Nu înțeleg. Ce fel de propunere?
— După cum poate știi, guvernul pregătește de ceva timp procesul împotriva ta. Firește, acuzația este răzvrătirea, ceea ce implică pedeapsa capitală. Procurorul ne-a spus că dovezile împotriva ta sunt covârșitoare și că în mod sigur ai să fii condamnată. Totuși, datorită serviciilor pe care le-ai adus în trecut coloniei, dacă pledezi vinovată la acuzația mai puțin gravă de „răzvrătire involuntară”, el va renunța…
— Dar nu sunt vinovată de nimic! spuse cu fermitate Nicole.
— Ştiu asta, mamă, răspunse Katie cu o urmă de nerăbdare. Dar noi — Ellie, Patrick și cu mine — suntem de acord că există o mare probabilitate să fii condamnată. Procurorul ne-a promis că, dacă pur și simplu pledezi vinovată la acuzația mai puțin gravă, vei fi mutată imediat într-un loc mai plăcut și vei avea voie să primești vizite de la familie, inclusiv de la nepoțica ta… A dat chiar de înțeles că ar putea interveni pe lângă autorități ca să-l lase pe Benjy să locuiască cu Robert și cu Ellie…
Nicole era răvășită.
— Voi credeți că ar trebui să accept acest târg și să-mi recunosc vinovăția, deși mi-am susținut în mod constant nevinovăția din momentul în care am fost arestată?
Katie dădu afirmativ din cap.
— Nu vrem să mori. Mai ales fără motiv.
— Fără motiv! Ochii lui Nicole fulgerară. Crezi că voi muri fără motiv? Se ridică de la masă și începu să se plimbe cu pași mari prin celulă. Voi muri pentru dreptate, chiar dacă nu există un singur suflet oriunde în Univers care să poată să înțeleagă asta.
— Mamă, cărui scop ar servi asta? Copiii și nepoata ta ar fi lipsiți pe vecie de compania ta, Benjy ar rămâne în instituția aia scârboasă…
— Deci ăsta-i târgul, o întrerupse Nicole cu glas ridicat, o versiune mai insidioasă decât pactul lui Faust cu diavolul… Abandonează-ți principiile, Nicole, și recunoaște-ți vinovăția, deși n-ai greșit cu nimic. Şi nu-ți vinde sufletul pentru o singură răsplată personală pământească. Nu, asta ar fi prea ușor de refuzat… Ți se cere să închei târgul pentru că familia ta va avea de câștigat… Ce argument ar putea fi mai convingător pentru o mamă?
Avea ochii în flăcări. Katie băgă mâna în poșetă, scoase o țigară și o aprinse cu o mână tremurândă.
— Şi cine vine la mine cu propunerea? continuă strigând Nicole. Cine îmi aduce mâncare delicioasă, vin și fotografii ale familiei, pentru a mă înmuia pentru cuțitul pe care să mi-l înfig singură și care în mod sigur mă va ucide mult mai dureros decât orice scaun electric? Vai, propria mea fiică, rodul iubit al pântecului meu!
Se apropie brusc și o înhăță pe Katie.
— Nu juca pentru ei rolul lui Iuda! îi spuse, scuturând-o. Ești mult mai bună decât atât. Cu timpul, dacă mă vor condamna și executa în baza acestor acuzații fățarnice, vei aprecia ceea ce fac.
Katie se eliberă din strânsoarea mamei sale și se retrase împleticindu-se. Trase adânc din țigară.
— Rahat, mamă, vorbi ea după un moment. Pur și simplu rahat… Ca întotdeauna, crezi că numai tu ai dreptate.. Uite ce-i, am venit aici să te ajut, să-ți ofer o șansă să continui să trăiești. De ce nu asculți și pe altcineva, măcar o dată în afurisita ta de viață?
Nicole se uită la ea câteva secunde. Glasul îi era mai potolit, când vorbi din nou.
— Te-am ascultat, Katie, și nu-mi place ce am auzit. De asemenea, te-am urmărit… Nu cred o clipă că ai venit, azi, aici, să mă ajuți pe mine. Asta ar fi în totală discordanță cu ceea ce am constatat despre caracterul tău în ultimii ani. În toate astea există ceva pentru tine… Nici nu cred că-i reprezinți în vreun fel pe Ellie și Patrick. Dacă ar fi fost așa, ar fi venit și ei. Trebuie să mărturisesc că puțin mai înainte am traversat o perioadă în care am fost derutată și m-am gândit că poate le cauzez prea multă durere copiilor mei… Dar în aceste ultime minute, am înțeles foarte clar ce se petrece aici… Katie, draga mea Katie…
— Să nu mă atingi din nou! strigă Katie când Nicole se apropie de ea. Ochii îi erau plini de lacrimi. Şi scutește-mă de mila ta ipocrită.
În celulă se lăsă pe moment liniștea. Katie își termină țigara și încercă să se calmeze.
— Uite ce-i, vorbi în cele din urmă, puțin îmi pasă ce crezi tu despre mine, nu asta-i important, dar de ce, de ce nu te gândești la Patrick, la Ellie, și chiar la micuța Nicole? E atât de important pentru tine să fii o sfântă încât nu mai contează dacă ei suferă din cauza asta?
— Cu timpul vor înțelege.
— Până atunci vei fi moartă! În foarte scurt timp… Îți dai seama că data procesului tău va fi stabilită în clipa în care plec de aici și-i spun lui Nakamura că nu accepți nici un târg? Şi că n-ai nici o șansă, absolut nici o nenorocită de șansă?
— Nu mă poți speria, Katie.
— Nu pot să te sperii, nu pot să te înduioșez, nu pot nici măcar apela la judecata ta. Ca toți sfinții, asculți numai de propriile tale voci.
Katie inspiră adânc.
— Atunci, asta este… La revedere, mamă.
Fără să vrea, ochii i se umplură iar de lacrimi. Nicole plângea deschis.
— La revedere, Katie, îi spuse. Te iubesc.
10
— Apărarea își poate susține pledoaria finală.
Nicole se ridică de pe scaun și ocoli masa. Era mirată că se simțea atât de obosită. Doi ani de închisoare îi diminuaseră în mod clar robustețea legendară.
Se apropie fără grabă de juriul format din patru bărbați și două femei. Femeia din rândul din față, Karen Stolz, venise din Elveția. Nicole o cunoscuse destul de bine când împreună cu soțul ei avuseseră brutăria lângă casa familiei Wakefield, în Beauvois.
— Salut, Karen, spuse liniștită Nicole, oprindu-se chiar în fața juraților care stăteau pe două rânduri de câte trei scaune fiecare. Ce mai fac John și Marie? Trebuie să fie adolescenți de acum.
Doamna Stolz se foi pe scaun.
— Sunt bine, Nicole, răspunse ea foarte încet.
Nicole zâmbi.
— Mai faci în fiecare duminică dimineață cornurile alea grozave cu scorțișoară?
Zgomotul ciocănelului răsună în sala tribunalului.