— Doamnă Wakefield, zise judecătorul Nakamura, nu este momentul pentru discutat fleacuri. Pledoaria dumneavoastră finală este limitată la cinci minute și am pornit deja ceasul.
Nicole îl ignoră. Se aplecă peste bariera dintre ea și jurați, cu ochii ațintiți pe colierul superb de la gâtul doamnei Stolz.
— Bijuteriile sunt frumoase, șopti ea, dar ar fi meritat mult mai mult.
Ciocănelul lovi din nou. Doi gardieni se apropiară repede de Nicole, dar ea deja se îndepărtase cu spatele de doamna Stolz.
— Domnilor și doamnelor jurați, vorbi Nicole, toată săptămâna aceasta ați ascultat felul m care acuzarea a susținut în mod repetat că eu am incitat la nesupunere față de guvernul legitim al Noului Eden. Pentru presupusele mele acțiuni, am fost acuzată de răzvrătire. Dumneavoastră trebuie să decideți acum, pe baza dovezilor prezentate în acest proces, dacă sunt vinovată. Când veți delibera, vă rog să nu uitați că răzvrătirea este un delict capital — verdictul de vinovăție atrage după sine pedeapsa cu moartea… În pledoaria mea finală aș dori să examinez cu grijă structura acuzării. Mărturiile din prima zi au fost total irelevante pentru acuzațiile ce mi se aduc și, cred eu, au fost permise de judecătorul Nakamura, violându-se clar legile coloniei referitoare la mărturiile în procese de delicte capitale…
— Doamnă Wakefield, o întrerupse mânios Nakamura, după cum v-am mai spus în această săptămână, nu pot tolera în sala de judecată asemenea comentarii lipsite de respect. Încă o remarcă similară și nu numai că am să vă acuz de sfidarea Curții, ci voi pune și capăt pledoariei pe care o susțineți.
— În ziua aceea, acuzarea a încercat să arate că moralitatea mea sexuală e îndoielnică și că, de aceea, eram un posibil candidat la implicarea în conspirația politică. Doamnelor și domnilor, aș fi fericită să discut cu dumneavoastră în particular neobișnuitele împrejurări asociate cu conceperea fiecăruia dintre cei șase copii ai mei. Totuși viața mea sexuală, trecută, prezentă, și chiar viitoare, nu are absolut nici o relevanță în acest proces. Cu excepția posibilei ei valori ca spectacol de divertisment, acea primă zi de mărturii n-a avut absolut nici un sens.
Din galerie se auziră câteva țâțâituri, dar gardienii reduseră rapid mulțimea la tăcere.
— Următorii martori ai acuzării, continuă Nicole, au petrecut multe ore implicându-l pe soțul meu în activități de răzvrătire. Recunosc că sunt măritată cu Richard Wakefield. Dar vinovăția lui, sau mai bine zis lipsa vinovăției, n-are nici de asemenea nici o importanță în acest proces. Verdictul dumneavoastră trebuie să fie fundamentat numai pe dovezile ce arată că eu sunt vinovată de răzvrătire. Acuzarea a sugerat că actele mele de răzvrătire își au originea în implicarea în mesajul video care, finalmente, a avut ca rezultat întemeierea acestei colonii. Recunosc că, într-adevăr, am ajutat la pregătirea înregistrării video care a fost transmisă din Rama pe Pământ, dar neg categoric că „am conspirat de la bun început cu extratereștrii”, sau că am uneltit în vreun fel cu cei care au construit această navă spațială împotriva semenilor mei. Am participat la realizarea înregistrării video, așa cum am arătat ieri când i-am permis acuzării să mă interogheze, pentru că am considerat că nu aveam de ales. Familia mea și cu mine eram la cheremul unei inteligențe și puteri depășind cu mult orice și-a imaginat cândva vreunul dintre noi. A existat o îngrijorare majoră că refuzul de a-i ajuta la realizarea mesajului video ar fi condus la represalii împotriva noastră.
Nicole se întoarse la masa apărării și bău puțină apă, apoi se răsuci iarăși cu fața la jurați.
— Rămân, așadar, numai două posibile surse pentru vreo dovadă reală care să mă acuze de răzvrătire — mărturia fiicei mele, Katie, și acea ciudată înregistrare audio, o colecție dezarticulată de comentarii pe care le-am făcut în fața altor membri ai familiei mele după ce am fost închisă, pe care ați auzit-o ieri dimineață. Ştiți prea bine ce ușor pot fi manipulate asemenea înregistrări. Cei doi tehnicieni audio au recunoscut ieri în boxa martorilor că au ascultat sute de ore de conversație între mine și copiii mei, înainte de a veni cu acele treizeci de minute de „dovezi încriminatoare”, dintre care nu mai mult de optsprezece secunde erau extrase dintr-o singură conversație. A spune că vorbele mele din acele înregistrări au fost scoase din context ar fi un eufemism… Privitor la mărturia fiicei mele Katie Wakefield, pot să spun doar, cu mare durere, că a mințit în mod repetat în declarațiile ei inițiale. N-am avut niciodată cunoștință de așa-zisele activități ilegale ale soțului meu Richard, și în mod categoric nu l-am sprijinit vreodată în ele. Vă amintiți că, interogată de mine, Katie a devenit confuză în privința faptelor și, în final, a tăgăduit mărturia ei anterioară, înainte de a se prăbuși în boxa martorilor. Judecătorul v-a sfătuit să ignorați comentariile făcute de fiica mea sub stresul emoțional al interogatoriului, susținând că sănătatea ei mentală este fragilă în ultimul timp. Eu vă rog să vă amintiți fiecare cuvânt pe care l-a spus Katie, nu doar când acuzarea i-a pus întrebări, ci când am încercat să obțin date și locuri ale acțiunilor de răzvrătire pe care mi le atribuise.
Nicole se apropie de jurați pentru ultima dată, uitându-se atentă în ochii fiecăruia.
— În fine, dumneavoastră trebuie să judecați de partea cui este adevărul în acest caz. Mă prezint în fața dumneavoastră cu inima grea, necrezând, nici măcar acum când stau aici, evenimentele care au făcut să fiu acuzată de asemenea delicte grave. Am servit atât colonia, cât și specia umană. Nu sunt vinovată de nici una dintre acuzațiile ce mi se aduc. Puterea sau inteligența care există în acest Univers uimitor va recunoaște acest fapt, indiferent de rezultatul procesului.
Afară lumina pălea încet. Gânditoare, Nicole stătea rezemată de peretele celulei și se întreba dacă aceea avea să fie ultima noapte din viața ei. Se cutremură fără să vrea. De când se anunțase verdictul, adormea în fiecare seară așteptându-se să moară a doua zi.
Garcia îi aduse cina la scurt timp după lăsarea întunericului. În ultimele zile, mâncarea fusese mult mai bună. În timp ce mânca încet peștele fript, Nicole se gândi la cei cinci ani care trecuseră de când ea și familia întâlniseră primul grup de cercetași din Pinta. Ce a mers prosti se întrebă. Care au fost greșelile noastre fundamentalei.
Auzea în minte glasul lui Richard. Veșnic cinic și neîncrezător în comportamentul uman, el sugerase la sfârșitul primului an că Noul Eden era prea bun pentru umanitate. „Până la urmă, îl vom distruge, așa cum am făcut și cu Pământul”, îi spusese. „Bagajul nostru genetic — tot tacâmul, știința, tendința de cucerire a teritoriilor, agresivitatea și comportamentul reptilian — este prea puternic ca să fie învins de educație și luminare. Uită-te la amândoi eroii lui O'Toole: Iisus și Sf. Michael din Siena. Au fost distruși din cauză că au sugerat că oamenii ar trebui să caute să fie mai mult decât niște cimpanzei deștepți”.
Dar aici, în Noul Eden, existau atâtea ocazii pentru o lume mai bună! gândi Nicole. Mijloacele de existență erau asigurate. Eram înconjurați de dovezi de netăgăduit că în Univers există o inteligență mai presus de a noastră. Asta ar fi trebuit să creeze un mediu în care…
Termină peștele și trase în fața ei mica budincă de ciocolată. Zâmbi, amintindu-și cât de mult îi plăcea lui Richard ciocolata. Mi-a fost tare dor de el, se gândi. Mai ales de conversația și perspicacitatea lui.