Richard și Nicole rămaseră tăcuți aproape un minut După aceea, Nicole spuse:
— Când închid ochii, mai văd încă toți roboții ăia forfotind prin Rama.
— Şi eu.
— Şi totuși, încă mi-e greu să cred că scena aceea a fost reală și nu ceva ce am visat sau am văzut într-un film. Am trăit o viață absolut incredibilă în acești ultimi paisprezece ani, nu-i așa? zâmbi Nicole.
— Absolut, răspunse Richard, întorcându-se pe-o parte, în poziția lui favorită de somn. Şi cine știe? S-ar putea ca partea cea mai interesantă să vină abia de acum încolo.
6
Modelul holografic al Noului Eden era proiectat în mijlocul sălii de conferințe la scara 1:2000. În interiorul lui Rama, habitatul Pământ avea să ocupe, în fapt, o zonă de o sută șaizeci de kilometri pătrați în Câmpia Centrală, începând chiar vizavi de partea inferioară a punții nordice. Avea să măsoare douăzeci de kilometri lungime de jur împrejurul cilindrului, opt kilometri lățime pe direcția paralelă cu axa de rotație a cilindrului, și opt kilometri înălțime de la podeaua coloniei până la plafon.
Oricum, modelul Noului Eden din Modulul de Locuit, pe care Vulturul, Richard și Nicole îl foloseau pentru munca de proiectare, avea o dimensiune mai accesibilă. Încăpea ușor în sala mare, iar proiecțiile holografice îi ajutau pe proiectanți să umble ușor prin diversele structuri. Schimbările se făceau folosind subsecvențele proiectate pe calculatorul care funcționa pe baza comenzilor vocale ale Vulturului.
— Iar ne-am răzgândit, spuse Nicole, începând a treia ședință maraton de proiectare cu Vulturul și încercuind cu „lanterna” ei neagră un grup de clădiri din mijlocul coloniei. Acum considerăm că nu-i bine să avem totul într-un singur loc, cu toți oamenii stând unul peste altul.
Richard și cu mine credem că ar fi mai bine dacă zonele de locuit și prăvălioarele ar fi în patru sate distincte, aflate în colțurile dreptunghiului. Doar clădirile folosite de toți coloniștii vor fi în complexul central.
— Bineînțeles, interveni Richard, că noua noastră concepție va schimba complet cursul traficului, precum și amplasările parcurilor, Pădurii Sherwood, Lacului Shakespeare și Muntelui Olimp. Toate elementele inițiale pot fi totuși cuprinse în actualul nostru proiect pentru Noul Eden. Poftim, uitați-vă la schița asta, ca să vedeți unde am mutat totul.
Vulturul păru să facă o grimasă în timp ce se uita la ajutoarele lui umane. După o secundă, privi harta din notebook-ul lui Richard.
— Sper ca asta să fie ultima modificare majoră, comentă el. Nu prea avansăm dacă, la fiecare întâlnire o luăm practic de la capăt.
— Ne pare rău, spuse Nicole, dar ne-a trebuit ceva timp ca să pricepem magnitudinea sarcinii noastre. Acum înțelegem că proiectăm o situație de conviețuire pe termen lung pentru două mii de ființe umane și, dacă asta necesită mai multe modificări ca să iasă bine, atunci ne trebuie timp.
— Văd că ați mărit iar numărul structurilor mari din complexul central, observă Vulturul. Care este scopul clădirii din spatele bibliotecii și a sălii de spectacole?
— Sporturi și recreere, răspunse Nicole. Va avea pistă de atletism, teren de baschet și fotbal, terenuri de tenis, sală de gimnastică și bazin de înot, plus suficiente bănci în fiecare zonă ca să-i mulțumească pe aproape toți cetățenii. Eu și cu Richard ne imaginăm că atletismul va fi foarte important în Noul Eden, mai ales ținând cont de faptul că atâtea treburi de rutină vor fi realizate de bioți.
— Ați extins și mărimea spitalului și a școlilor…
— Am fost prea conservatori în distribuirea inițială a spațiului, interveni Richard. N-am lăsat suficient loc pentru activități pe care nu le putem încă defini în mod specific.
Primele două ședințe de lucru duraseră câte zece ore fiecare. Inițial, atât Richard cât și Nicole se minunaseră cât de repede era în stare Vulturul să integreze comentariile lor în recomandările specifice de proiectare. La a treia întâlnire, nu mai erau uimiți de viteza și acuratețea capacității lui de sinteză. Însă biotul extraterestru îi surprindea în mod regulat, arătându-se profund interesat de unele detalii ținând de cultură. De exemplu, îi chestionase amănunțit privitor la numele dat de oameni coloniei. După ce Nicole îi explică faptul că era esențial ca habitatul să aibă un nume, Vulturul întrebă despre înțelesul și semnificația „Noului Eden”.
— Întreaga familie a discutat despre numele habitatului și au existat multe propuneri bune, majoritatea derivate din istoria și literatura speciei noastre. Utopia a fost un candidat de frunte. Au fost dezbătute cu seriozitate Arcadia, Elizeu, Paradis, Concordia și Beauvois, dar până la urmă ne-am gândit că Noul Eden era alegerea cea mai bună, spuse Richard.
— Edenul mitologic, adăugă Nicole, a fost începutul, punctul de pornire a ceea ce am putea numi cultura noastră occidentală modernă. Un paradis luxuriant, verde, presupus a fi fost destinat oamenilor de către un Dumnezeu atotputernic care, de asemenea, a creat tot Universul. Acest prim Eden era bogat în forme de viață, dar lipsit de tehnologie. Noul Eden este și el un început. Dar în aproape toate celelalte privințe este opusul străvechii grădini. Noul Eden este un miracol tehnologic fără nici o formă de viață, cel puțin la început, cu excepția câtorva ființe umane.
O dată ce planul general al coloniei fu încheiat, mai rămâneau de discutat sute de detalii. Katie și Patrick primiră sarcina să proiecteze parcurile din cele patru sate. Cu toate că nici unul dintre ei nu văzuse vreodată un petic de iarbă autentică, o floare adevărată sau un copac, vizionaseră o mulțime de filme și văzuseră foarte multe fotografii. Sfârșiră prin a veni cu patru proiecte diferite, întocmite cu gust, pentru cele două hectare de zonă deschisă, grădini comunale și alei liniștite din fiecare sat.
— Dar de unde o să facem rost de iarbă și de flori? îl întrebă Katie pe Vultur.
— Vor fi aduse de oamenii de pe Pământ.
— De unde vor ști ei ce să aducă?
— Le vom spune.
Tot Katie scoase în evidență faptul că în proiectul Noului Eden fusese omis un element cheie, care jucase un rol major în poveștile pe care i le spunea mama ei la culcare când era mică.
— Eu n-am văzut niciodată o grădină zoologică, spuse ea. Putem avea una în Noul Eden?
În următoarea ședință, Vulturul modifică planul principal pentru a include o mică grădină zoologică la marginea Pădurii Sherwood.
Richard lucra cu Vulturul la majoritatea detaliilor tehnice ale Noului Eden. Domeniul lui Nicole era mediul de locuit. Inițial Vulturul propusese un gen de case cu mobile standard pentru fiecare locuință din colonie. Nicole râsese zgomotos.
— Cu siguranță, n-ați învățat prea multe despre noi ca specie, spuse ea. Ființele omenești trebuie să aibă diversitate. Altfel ne plictisim. Dacă am face toate casele la fel, oamenii se vor apuca imediat să le schimbe.
Din cauză că timpul îi era limitat (nevoia de informații a Vulturului îi făcea pe Richard și pe Nicole să lucreze între zece și douăsprezece ore pe zi — din fericire, Michael și Simone erau bucuroși să aibă grijă de copii), Nicole hotărî să rămână la opt planuri de bază pentru case și patru aranjamente de mobilă din module. Chiar și așa, însemna treizeci și două de configurații diferite de locuințe. Variind modelul exterior al clădirilor din cele patru sate (Nicole elabora detaliile împreună cu Richard, după unele sfaturi utile ale criticului de artă Michael O'Toole), femeia își atinse în final scopul de a crea un proiect pentru traiul zilnic care să nu fie nici uniform, nici steril.