În doar câteva ore, Richard și Vulturul căzură de acord asupra sistemelor de transport și comunicație din Noul Eden, atât interne cât și externe. Le fu mai greu cu controlul general al mediului și cu proiectarea bioților. Concepția inițială a Vulturului (pe care se baza infrastructura care susținea Noul Eden) presupunea zilnic douăsprezece ore de lumină și douăsprezece de întuneric. Perioadele de soare, nori și ploaie, urmau să fie regulate și previzibile. Practic, nu avea să existe nici o variație de temperatură în funcție de loc și timp.
Când Richard ceru schimbări sezoniere în lungimea zilelor și mai multă variație în toți parametrii meteo, Vulturul ținu să arate că includerea de „variații semnificative” în enormul volum de aer din habitat ar fi avut ca rezultat folosirea unei „resurse critice calculate” mult mai mari decât fusese inițial alocată în timpul proiectării infrastructurii. Principalii algoritmi de control ar fi trebuit să fie restructurați și reverificați și, ca urmare, data plecării ar fi fost întârziată. Nicole îl susținu pe Richard în problema vremii și a anotimpurilor, explicând Vulturului că adevăratul comportament uman („pe care dumneavoastră și Inteligența Bazei de Tranzit se pare că doriți să-l observați”) depindea în mod hotărâtor de acei doi factori.
Până la urmă se ajunse la un compromis. Lungimea zilelor și nopților pe durata unui an avea să corespundă unei locații de treizeci de grade latitudine pe Pământ. Vremea din Noul Eden avea să evolueze în mod natural în cadrul unor limite impuse, regulatorul principal acționând numai atunci când condițiile atingeau limitele „designului”. Astfel, temperatura, vântul și ploaia puteau să fluctueze în mod liber în cadrul toleranțelor. Totuși, Vulturul rămase neclintit cu privire la două probleme. Nu aveau să existe nici fulgere, nici gheață. Dacă vreuna dintre aceste două condiții meteo erau iminente, chiar dacă restul parametrilor se afla în limitele proiectate, sistemul de control avea să intre automat în funcțiune și să regleze vremea.
Intenția inițială a Vulturului fusese să rețină același tip de bioți care fuseseră în primele două nave Rama. Totuși, Nicole și Richard susținură că bioții ramani, mai ales cei care semănau cu multipezii, călugărițele, crabii și păianjenii, nu erau deloc potriviți.
— Astronauții care au fost la bordul celor două nave Rama nu trebuie să fie considerați oameni de rând, explică Nicole. Departe de asta. Noi am fost special antrenați să ne descurcăm cu mașinării sofisticate, totuși chiar și unii dintre noi s-au speriat de câțiva din bioții voștri. Oamenii mai simpli, care vor forma probabil grosul locuitorilor Noului Eden, nu se vor simți deloc în largul lor cu toate aceste ciudate invenții mecanice forfotind prin regatul lor.
După mai multe ore de discuții, Vulturul fu de acord să reproiecteze personalul de întreținere format din bioți. De exemplu, gunoiul avea să fie adunat de roboți care semănau cu mașinile tipice de gunoi de pe Pământ, doar că nu aveau să existe șoferi. Lucrările de construcție, când erau necesare, aveau să fie realizate de roboți a căror formă era aceeași cu a echipamentelor ce executau lucrări similare pe Pământ. În felul acesta, ciudatele mașinării aveau să le fie familiare coloniștilor și temerile lor xenofobe s-ar fi atenuat.
— Cum rămâne cu executarea activităților zilnice, de rutină? întrebă Vulturul la sfârșitul unei întruniri lungi. Ne gândiserăm să folosim un număr mare bioți umani sensibili la comenzi vocale, care să-i elibereze pe coloniști de toate corvezile. Până la sosirea voastră, am petrecut mult timp perfectând proiectul.
Lui Richard îi plăcu ideea de a avea ajutoare roboți, dar Nicole fu circumspectă.
— Este imperios necesar ca bioții umani să fie absolut identificabili, spuse ea. Nu trebuie să existe nici o șansă ca vreo persoană, nici măcar un copil mic, să-i poată confunda cu o ființă umană adevărată.
— Ai citit prea multe cărți de science-fiction, chicoti Richard.
— Este un motiv de îngrijorare reală, protestă ea. Pot să-mi imaginez bine calitatea bioților umani care ar fi realizați aici la Baza de Tranzit. Nu discutăm despre imitațiile inexpresive pe care le-am văzut în Rama. Oamenii ar fi îngroziți dacă n-ar putea să-și dea seama de diferența dintre un om și o mașinărie.
— Atunci vom limita numărul varietăților, spuse Richard. Şi vor fi ușor de clasificat după funcția primară. Asta te liniștește? Ar fi păcat să nu profităm de tehnologia aceasta incredibilă.
— Așa ceva ar putea să meargă, cu condiția unei scurte expuneri care să familiarizeze pe toată lumea cu diversele tipuri, spuse Nicole. Trebuie să ne asigurăm că nu există probleme de confuzie.
După mai multe săptămâni de efort intens, majoritatea deciziilor critice de proiectare erau luate, și Nicole și Richard scăpară de muncă. Putură să-și reia viața, mai mult sau mai puțin normală, alături de copii și de Michael. într-o seară, Vulturul trecu pe la ei și-i informă că Noul Eden intrase în etapa finală de testări, verificându-se în principal capacitatea noilor algoritmi de a monitoriza și controla mediul într-o gamă foarte largă de condiții posibile.
— Am inserat dispozitive de conversie a gazelor, DCG-uri, în toate locurile — Pădurea Sherwood, parcuri, în lungul malurilor lacului și pe versanții muntelui — în care vor crește plantele venite de pe Pământ. DCG-urile acționează ca plantele, absorbind bioxidul de carbon și eliberând oxigen, și sunt echivalente și cantitativ. Ele previn acumularea de bioxid de carbon în atmosferă, care, într-o perioadă lungă de timp, ar slăbi eficiența algoritmilor meteo. Funcționarea lor necesită destulă energie, așa că am redus nițel puterea necesară consumului uman în primele zile ale coloniei. Totuși, o dată ce plantele vor crește din abundență, DCG-urile pot fi dezafectate și va exista energie din plin pentru orice scop rezonabil.
— În regulă, domnule Vultur, rosti Katie când el termină. Ceea ce vrem să știm cu toții este când o să plecăm.
În colțul gurii Vulturului apărură micile încrețituri care semnalau un zâmbet.
— Aveam de gând să vă anunț de Crăciun, dar mai sunt încă două zile până atunci.
— Vă rugăm să ne spuneți acum, domnule Vultur, zise Patrick.
— Bine. Data pe care ne-am fixat-o pentru a termina cu Rama în Hangar este 11 ianuarie. Sperăm să vă suim în navetă și să plecăm de la Baza de Tranzit două zile mai târziu, în dimineața zilei de 13 ianuarie.
Mai sunt doar trei săptămâni, gândi Nicole și inima îi zvâcni când realitatea plecării prinse contur. Şi mai sunt atâtea de făcut! Se uită în cealaltă parte a camerei, unde Michael și Simone stăteau pe canapea. Printre altele, fata mea frumoasă, trebuie să te pregătesc de nuntă.
— Așadar ne vom căsători de ziua ta, mamă, rosti Simone. Noi am spus întotdeauna că ceremonia va fi cu o săptămână înainte ca restul familiei să plece.
În ochii lui Nicole apărură involuntar lacrimi. Își coborî capul, astfel încât copiii să nu le vadă. Nu sunt gata să-mi iau la revedere, gândi ea. Nu suport să mă gândesc că n-am s-o mai văd niciodată pe Simone.
Nicole preferase să iasă din jocul care se desfășura în camera de zi. Pretextase că trebuia să dezvolte niște date finale de proiectare pentru Vultur, dar în realitate avea nevoie cu disperare să rămână singură câteva momente, pentru a-și organiza ultimele trei săptămâni de viață în Baza de Tranzit. În timpul cinei, se gândise la toate lucrurile pe care trebuie să le facă și aproape că intrase în panică. Se temea că nu avea destul timp, sau că va uita ceva vital. Totuși, după ce își întocmi o listă amănunțită cu treburile rămase și un grafic pentru realizarea lor, se mai liniști întrucâtva. Nu era o listă imposibilă.