Выбрать главу

Nicole trase adânc aer în piept.

— Vreau să spun că s-ar putea să fie nevoie să fii foarte răbdătoare și tandră cu Michael în pat. S-ar putea ca totul să nu meargă de la început.

Simone se uită mult timp la mama ei.

— M-am așteptat la asta, spuse liniștită, atât din cauza nervozității tale cu privire la subiectul ăsta cât și datorită unei anume neliniști pe care am citit-o pe fața lui Michael. Nu-ți face griji, mamă, n-am așteptări nerezonabile. În primul rând, noi nu ne căsătorim dintr-o dorință sexuală. Şi cum eu nu am nici un fel de experiență, în afara faptului că în această ultimă săptămână ne-am ținut ocazional de mână, indiferent ce plăcere voi simți, va fi nouă pentru mine și, de aceea, minunată.

Nicole îi zâmbi fiicei sale, uimitor de matură la cei treisprezece ani.

— Ești o bijuterie, spuse cu ochii în lacrimi.

— Mulțumesc, răspunse Simone, îmbrățișând-o. Nu uita: căsătoria mea cu Michael este binecuvântată de Dumnezeu. Indiferent ce probleme vom întâmpina, îl vom ruga pe Domnul să ne ajute. Va fi bine.

O durere bruscă sfâșie inima lui Nicole. Încă o săptămână și n-ai s-o mai vezi niciodată pe această mult iubită fată, rosti un glas dinlăuntrul ei. Continuă s-o îmbrățișeze pe Simone, până când Richard bătu la ușă și le spuse că toată lumea era gata pentru ceremonie.

8

— Bună dimineața, spuse Simone cu un zâmbet blând. Restul familiei se așezase deja la micul dejun, când ea și Michael intrară, ținându-se de mână.

— Bună dimi-neața, răspunse Benjy cu gura plină de pâine cu unt și gem.

Se ridică de la masă, o înconjură încet și-și îmbrățișă sora preferată. Patrick era chiar lângă el.

— Ai să mă ajuți azi la matematică? o întrebă pe Simone. Mama spune că dacă ne întoarcem trebuie să studiez serios.

Michael și Simone se așezară la masă, după ce băieții reveniră la locurile lor. Simone întinse mâna după ibricul de cafea. într-o privință, semăna cu mama ei. Nu funcționa bine dimineața până nu-și bea cafeaua.

— Ei bine, s-a sfârșit luna de miere? se interesă Katie în felul ei nepoliticos. La urma urmelor, a durat trei nopți și două zile. Probabil că ați ascultat absolut toate piesele de muzică clasică din baza de date.

Michael râse ușor.

— Da, Katie, spuse el, zâmbindu-i călduros lui Simone. Am luat de pe ușă plăcuța „Nu deranjați”. Vrem să facem tot ce putem ca să vă ajutăm să împachetați.

— Suntem în grafic, zise Nicole, încântată să-i vadă pe Michael și pe fiica ei simțindu-se bine împreună după izolarea lor îndelungată.

N-am de ce să fiu îngrijorată, gândi ea. În unele privințe Simone e mai matură decât mine.

— Aș vrea ca Vulturul să ne fi dat mai multe amănunte cu privire la călătoria de întoarcere, se plânse Richard. N-a vrut să ne spună cât va dura, sau dacă vom dormi tot drumul, sau ceva clar.

— Spune că nu știe sigur, îi reaminti Nicole. Există variabile „incontrolabile”, care pot duce la multe scenarii diferite.

— Tu-l crezi întotdeauna, se opuse Richard. Ești extrem de încrezătoare…

Soneria de la ușă le întrerupse conversația. Katie se ridică și se întoarse cu Vulturul.

— Sper că nu v-am deranjat de la masă, se scuză omul-pasăre, dar avem multe de făcut azi. Am nevoie ca doamna Wakefield să vină cu mine.

Nicole luă ultima sorbitură de cafea și-l privi circumspectă.

— Singură? întrebă ea.

Era conștientă de un vag sentiment de frică. În cele șaisprezece luni de când se aflau la Baza de Tranzit, nu părăsise niciodată apartamentul doar cu Vulturul.

— Da, răspunse Vulturul, singură. Există o sarcină pe care numai dumneavoastră o puteți realiza.

— Pot beneficia de zece minute, să mă pregătesc?

— Categoric.

În timp ce Nicole lipsi, Richard îl bombardă pe Vultur cu întrebări.

— La reve-dere, spuse Benjy făcându-i cu mâna mamei sale după ce ușa se închisese deja.

Era un document lung. Nicole calculă că i-ar fi luat cel puțin zece-cincisprezece minute să-l citească în întregime cu glas tare.

— Ați terminat studierea? întrebă din nou Vulturul. Ne-ar plăcea să începem cât mai repede filmarea, cum o numiți dumneavoastră.

— Explicați-mi din nou ce se întâmplă cu această înregistrare video după ce o realizez.

— O transmitem către Pământ cu mai mulți ani înainte de sosirea voastră acolo. Asta le va da semenilor voștri oameni timp suficient ca să răspundă.

— De unde veți ști dacă ei o vor auzi?

— Am solicitat un simplu semnal de răspuns care face cunoscută recepția.

— Şi ce se întâmplă dacă nu primiți acest semnal?

— Există planuri pentru situații neprevăzute.

Nicole avea mari rețineri cu privire la citirea mesajului. Se întrebă dacă putea să aibă timp ca să discute documentul cu Richard și Michael.

— Ce vă îngrijorează? întrebă Vulturul.

— Totul. Pur și simplu nu mi se pare corect. Mă simt de parcă aș fi folosită ca să vă promovez scopul, și cum nu știu exact care e scopul vostru, mă tem că sunt o trădătoare pentru specia umană.

Vulturul îi aduse un pahar cu apă și se așeză lângă ea în studioul extraterestru.

— Să privim treaba logic, începu el. V-am spus foarte limpede că principalul nostru obiectiv este să adunăm informații detaliate despre speciile care călătoresc prin galaxie. Corect?

Nicole încuviință din cap.

— De asemenea, am construit în Rama un habitat pentru două mii de pământeni și vă trimitem pe dumneavoastră și familia dumneavoastră înapoi, ca să-i adunați pe oamenii aceia pentru un voiaj de observație. Tot ce faceți prin această înregistrare video este să informați Pământul că suntem pe drum și că cei două mii de membri ai speciei voastre, împreună cu mostre reprezentative ale culturii, trebuie să se întâlnească cu noi pe orbita lui Marte.

— Textul documentului este foarte vag, protestă Nicole arătând spre notebook-ul dat de Vultur. Nu se indică sub nici o formă care va fi soarta finală a acestor oameni, doar că vor fi „îngrijiți” și „observați” în timpul unei călătorii oarecum neclare. De asemenea, nu există nici o mențiune despre motivul pentru care vor fi studiați oamenii, sau despre Baza de Tranzit și inteligența care o controlează. În plus, tonul este categoric amenințător. Eu le spun pământenilor care recepționează această transmisie că dacă un contingent de oameni nu se întâlnește cu Rama pe orbita lui Marte, atunci nava spațială se va apropia mai mult de Pământ și „își va obține specimenele într-un mod mai puțin organizat”. Asta este o afirmație clar ostilă.

— Dacă doriți, puteți redacta dumneavoastră frazele, atâta timp cât ideea rămâne neschimbată, răspunse Vulturul, dar trebuie să vă spun că noi avem multă experiență cu acest tip de comunicare. La specii asemănătoare cu a voastră, am avut întotdeauna mai mult succes când mesajul n-a fost foarte precis.

— Dar de ce nu mă lăsați să iau documentul cu mine în apartament? L-aș putea discuta cu Richard și Michael și l-am putea redacta împreună pe un ton mai blând.

— Pentru că înregistrarea video trebuie să fie pregătită azi de dumneavoastră, insistă Vulturul. Suntem deschiși pentru discutarea modificărilor de conținut și vom lucra cu dumneavoastră cât timp e nevoie. Dar secvența trebuie terminată înainte de a vă întoarce la familie.