Fusese o perioadă palpitantă, plină de emoție. Ultimele cuvinte ale lui Richard, înainte ca Nicole să activeze sistemul care îl adormea, fuseseră: „Ești o femeie extraordinară și te iubesc foarte mult”.
Acum era rândul ei. Nu mai putea amâna. Urcă în cușetă, așa cum exersase de multe ori în prima săptămână petrecută în Noul Eden, și apăsă toate comutatoarele cu excepția unuia. Spuma din jurul ei era incredibil de confortabilă. Capacul cușetei se închise deasupra capului. Nu mai trebuia decât să apese ultimul comutator pentru a introduce în compartiment gazul soporific.
Oftă adânc. În timp ce zăcea pe spate, își aminti visul cu Frumoasa Adormită pe care îl avusese în unul dintre ultimele teste de la Baza de Tranzit. Apoi mintea îi plonjă înapoi în copilărie, la week-endurile minunate pe care le petrecuse cu tata, urmărind spectacolele publice cu Frumoasa Adormită de la castelul d'Usse.
E un mod plăcut de a pleca, își zise, simțindu-se moleșită în timp ce gazul se strecura în cușetă. E plăcut să mă gândesc că acela care mă va trezi va fi un necunoscut Făt-Frumos.
RENDEZ-VOUS MARȚIAN
1
— Doamnă Wakefield.
Glasul părea îndepărtat, foarte îndepărtat. Pătrunse blând în conștiința ei, dar n-o deșteptă de tot.
— Doamnă Wakefield.
De data asta fu mai puternic. Nicole încercă să-și amintească unde se afla, înainte de a deschide ochii. Își schimbă poziția corpului și spuma se reorientă, pentru a asigura maximum de confort. Încet, memoria ei începu să trimită semnale spre restul creierului. Noul Eden. Rama. Înapoi în sistemul solar, își aminti. Toate astea sunt doar un vis?
În cele din urmă, deschise ochii. Preț de mai multe secunde, îi fu greu să se concentreze. Într-un târziu, silueta aplecată peste ea prinse contur. Era mama ei, îmbrăcată în uniformă de infirmieră!
— Doamnă Wakefield, rosti glasul. E timpul să vă treziți și să vă pregătiți pentru rendez-vous.
Pentru o clipă, Nicole fu în stare de șoc. Unde se afla? Ce căuta mama ei acolo? Apoi își aduse aminte. Roboții, se gândi. Mama e unul dintre cele cinci tipuri de roboți umani. Un robot Anawi Tiasso e specialist în sănătate și condiție fizică.
Brațul robotului o ajută pe Nicole să se ridice în șezut în cușeta ei. Încăperea nu se schimbase în lungul timp cât dormise.
— Unde ne aflăm? întrebă femeia pregătindu-se să coboare din cușetă.
— Am încheiat profilul de decelerare majoră și am intrat în sistemul vostru solar, răspunse Tiasso, robotul negru precum cărbunele. Înscrierea pe orbita marțiană va avea loc în șase luni.
Mușchii lui Nicole nu păreau să fi suferit vreo schimbare. Înainte de a părăsi Baza de Tranzit, Vulturul o informase că fiecare compartiment de dormit conținea componente electronice speciale care asigurau exersarea regulată a mușchilor și a altor sisteme biologice, în vederea prevenirii atrofierii, și monitorizau starea tuturor organelor vitale. Nicole coborî scara. Când ajunse pe podea, se întinse din toate încheieturile.
— Cum vă simțiți? întrebă robotul.
Era Tiasso nr. 017. Numărul era afișat vizibil pe umărul drept al uniformei.
— Deloc rău, răspunse Nicole. Deloc rău, 017, repetă ea în timp ce examina robotul.
Într-adevăr, semăna fantastic cu mama ei. Împreună cu Richard, văzuseră toate prototipurile înainte de a părăsi Baza de Tranzit, dar numai robotul Garcia fusese operațional în cele două săptămâni anterioare adormirii lor. Toți ceilalți roboți din Noul Eden fuseseră construiți și testați în timpul lungului zbor. Ăsta chiar că seamănă cu mama, reflectă Nicole, admirând opera necunoscuților artiști ramani. Au adus prototipului toate modificările pe care le-am sugerat.
Auzi în depărtare pași venind în direcția lor și se întoarse. Se apropia un alt Tiasso, purtând, de asemenea, uniformă albă de infirmieră.
— Şi 009 a fost desemnat să ajute la procedura de inițiere, spuse Tiasso de lângă ea.
— Desemnat de către cine? întrebă Nicole, străduindu-se să-și amintească discuția cu Vulturul privitoare la procedura de trezire.
— De către planul misiunii ante-programat, răspunse 017. O dată ce toți oamenii vor fi treji, vom prelua de la voi instrucțiunile.
Richard se trezi mai repede, dar fu stângaci în coborârea scării scurte și trebui să fie susținut de cei doi Tiasso ca să nu cadă. Fu vizibil încântat să-și vadă soția. După o îmbrățișare prelungă și un sărut, se uită pe îndelete la Nicole.
— Nu arăți deloc veștejită, spuse în glumă. Părul ți-a mai încărunțit, dar pe alocuri tot au mai rămas porțiuni de negru.
Nicole zâmbi. Era grozav că putea să vorbească iar cu Richard.
— Apropo, adăugă el după o secundă, cât am stat în sicriele astea?
— Nu știu, ridică femeia din umeri, încă n-am întrebat. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să te trezesc.
Richard se întoarse spre cei doi Tiasso.
— Voi, frumoaselor, știți cât a trecut de când am plecat de la Baza de Tranzit?
— Ați dormit nouăsprezece ani din timpul călătorului, răspunse Tiasso 009.
— Ce înseamnă „timpul călătorului”? întrebă Nicole. Richard zâmbi.
— E o expresie relativistă, iubito. Timpul nu înseamnă nimic dacă n-ai un sistem de referință. În Rama au trecut nouăsprezece ani, dar acei ani se referă doar la…
— Nu te mai deranja, îl întrerupse ea. N-am dormit atâta timp ca să mă trezesc pentru o lecție despre relativitate. Poți să-mi explici mai târziu, la cină. Între timp, avem un subiect mai interesant. În ce ordine să trezim copiii?
— Eu am altă propunere, răspunse Richard după un moment de ezitare. Ştiu că ești nerăbdătoare să-i vezi pe copii. Şi eu sunt. Totuși, de ce să nu-i lăsăm să mai doarmă câteva ore? În mod sigur nu le va dăuna cu nimic… Iar tu și cu mine avem multe de discutat. Putem să începem pregătirile pentru rendez-vous, să stabilim ce avem de făcut în privința educației copiilor, poate chiar să ne alocăm un moment sau două, ca să ne refamiliarizăm unul cu altul…
Nicole era nerăbdătoare să stea de vorbă cu copiii, dar partea logică a minții ei își dădu seama de valoarea propunerii lui Richard. Familia stabilise doar un plan aproximativ pentru ce avea să se întâmple după trezire, în principal din cauză că Vulturul susținuse cu tărie că existau prea multe incertitudini pentru a putea stabili cu exactitate condițiile. Avea să fie mult mai ușor să-și facă planuri înainte de a trezi copiii.
— În regulă, spuse în cele din urmă. Atâta timp cât știu că fiecare din ei este bine…
Se uită la primul Tiasso.
— Datele monitorizării indică faptul că toți copiii dumneavoastră au supraviețuit perioadei de somn fără abateri semnificative de la starea normală.
Nicole se întoarse iar spre Richard și-i studie fața cu atenție. Îmbătrânise puțin, dar nu atât de mult pe cât se așteptase.
— Unde ți-e barba? întrebă dintr-o dată, dându-și seama că fața lui era ciudat de proaspăt rasă.
— I-am bărbierit ieri pe bărbați în timp ce dormeau, spuse Tiasso 009. De asemenea, i-am tuns și chiar le-am făcut baie — în conformitate cu planul ante-programat al misiunii.
Bărbații? gândi Nicole, nedumerită pe moment. Desigur, își spuse. Benjy și Patrick sunt acum bărbaț!