Îl luă pe Richard de mână și se duseră repede spre cușeta lui Patrick. Chipul pe care îl văzu prin geam era uimitor. Micul ei Patrick nu mai era băiețel! Trăsăturile i se lungiseră considerabil și contururile rotunde ale feței dispăruseră. Nicole se uită mai mult de un minut la fiul ei.
— Vârsta lui echivalentă este de șaisprezece-șaptesprezece ani, spuse Tiasso 017 ca răspuns la privirea întrebătoare a femeii. Domnul Benjamin O'Toole rămâne cu un an și jumătate mai mare. Firește, vârstele acestea sunt numai aproximări. După cum v-a explicat Vulturul înainte să plecați de la Baza de Tranzit, am fost în stare să vă întârziem întrucâtva enzimele cheie ale îmbătrânirii, însă nu în același ritm la toți. Când spunem că domnul Patrick O'Toole are acum șaisprezece-șaptesprezece ani, ne referim doar la ceasul său biologic intern, personal. Vârsta amintită constituie o medie a proceselor de creștere, maturizare și îmbătrânire ale organismului de bază.
Nicole și Richard se opriră la toate celelalte cușete și se uitară câteva minute la copiii adormiți. Nicole clătina întruna din cap de uimire.
— Unde au dispărut copilașii mei? întrebă ea, după ce văzu că până și micuța Ellie devenise adolescentă în timpul lungului voiaj.
— Ştiam că se va întâmpla asta, comentă Richard, fără emoție, neajutând simțul matern al lui Nicole să facă față senzației de pierdere pe care o simțea.
— A ști e una, dar a vedea și a trăi e alta, spuse ea. Aici nu-i vorba despre cazul tipic al unei mame care își dă seama brusc că băieții și fetele ei au crescut. Ceea ce s-a întâmplat cu copiii noștri este cu adevărat uluitor. Dezvoltarea lor mentală și socială a fost întreruptă pe o perioadă echivalentă cu zece până la doisprezece ani. Acum avem copii mici care umblă în corpuri adulte. Cum putem să-i pregătim să cunoască alți oameni în doar șase luni?
Nicole era copleșită. Oare vreo părticică din ea nu-l crezuse pe Vultur, atunci când îi descrisese ce avea să se întâmple cu familia ei? Posibil. Era un alt eveniment incredibil dintr-o viață care depășea cu mult înțelegerea. Dar ca mamă a lor, am multe de făcut și timp mai deloc, gândi Nicole. De ce n-am plănuit totul înainte de a părăsi Baza de Tranzit!
În timp ce ea se lupta cu puternica reacție emoțională cauzată de creșterea bruscă a copiilor, Richard discuta cu cei doi Tiasso. Roboții îi răspundeau cu ușurință la toate întrebările, impresionându-l cu aptitudinile lor, atât fizice cât și mentale.
— Toți aveți atâtea informații stocate în memorie, îi întrebă în mijlocul conversației.
— Numai Tiasso au date detaliate cu privire la sănătatea familiei dumneavoastră, răspunse 009, dar toți bioții-umani pot accesa o gamă largă de date de bază.
Totuși o parte din acele cunoștințe va fi înlăturată în momentul primului contact cu ceilalți oameni. La momentul respectiv, memoriile tuturor tipurilor de bioți vor fi parțial șterse. Orice eveniment sau informație referitoare la Vultur, Baza de Tranzit, sau orice situație care a apărut înainte să vă deșteptați nu vor mai rămâne în baza noastră de date după ce ne întâlnim cu ceilalți oameni. Din perioada de început vor fi disponibile numai informațiile privitoare la sănătatea voastră — iar acestea vor fi localizate în Tiasso. Nicole se gândise deja la Baza de Tranzit.
— Mai sunteți în contact cu Vulturul? întrebă brusc.
— Nu, răspunse Tiasso 017. E de presupus că Vulturul, sau cel puțin un reprezentant al Inteligenței de la Baza de Tranzit, monitorizează periodic misiunea, dar nu a existat nici o interacțiune cu Rama din clipa în care nava a părăsit Hangarul. Voi, noi, Rama, suntem pe cont propriu până la îndeplinirea obiectivelor misiunii.
Katie stătea în fața unei oglinzi de înălțimea ei și-și studia corpul dezbrăcat. Chiar și după o lună, tot i se părea nou. Îi plăcea la nebunie să se atingă. Îi plăcea, mai ales, să-și treacă degetele peste sâni și să-și vadă sfârcurile întărindu-se ca răspuns la stimulare. Îi plăcea și mai mult asta noaptea, când era singură sub cearceaf. Atunci se putea mângâia pretutindeni, până când o furnica tot corpul și-i venea să strige de plăcere.
Mama ei îi explicase fenomenul, dar păruse un pic jenată când Katie voise să discute despre asta a doua și a treia oară.
— Masturbarea este o treabă foarte intimă, iubito, spusese Nicole cu glas coborât într-o seară după cină, și în general se discută, dacă se discută, cu cele mai bune prietene.
Ellie nu-i fu de nici un ajutor. Katie nu-și văzuse sora examinându-se nici măcar o dată. Probabil n-o face deloc, gândi ea. Şi cu siguranță nu vrea să vorbească despre asta.
— Ai terminat cu dușul? o auzi pe Ellie strigând din camera alăturată.
Fiecare fată avea dormitorul ei, dar împărțeau baia.
— Da, răspunse Katie.
Ellie intră în baie, înfășurată pudic într-un prosop, și se uită scurt spre sora ei care stătea goală în fața oglinzii. Dădu să spună ceva, dar se răzgândi, pesemne, căci lăsă prosopul să cadă și păși precaută în cabina dușului.
Katie o urmări prin ușa transparentă. Se uită mai întâi la corpul surorii, apoi se privi pe sine în oglindă, comparând trăsăturile anatomice. Îi plăceau mai mult propria ei față și culoarea pielii — era de departe cea mai deschisă la culoare din toată familia cu excepția tatălui — , totuși Ellie avea o siluetă mai frumoasă.
— De ce am eu forme așa băiețești? o întrebă Katie pe mama ei într-o seară, două săptămâni mai târziu, după ce terminase de citit un cub de date conținând reviste de modă foarte vechi.
— Nu știu cum să-ți explic, răspunse Nicole. Genetica este un subiect minunat de complicat, mult mai complex decât a crezut la început Gregor Mendel.
Zâmbi, dându-și seama că fiica ei nu avea cum să înțeleagă ceea ce tocmai spusese, și continuă pe un ton mai puțin didactic:
— Katie, fiecare copil este o combinație unică a caracteristicilor părinților săi. Aceste caracteristici de identificare sunt stocate în molecule numite gene. Există practic miliarde de moduri diferite în care se pot exprima genele provenite de la o pereche de părinți. De aceea copiii provenind din aceeași părinți nu sunt toți identici.
Fruntea lui Katie se încreți. Se așteptase la alt răspuns. Nicole înțelese repede.
— În plus, adăugă pe un ton liniștitor, silueta ta nu-i deloc „băiețească”. „Atletică” ar fi cuvântul mai potrivit.
— În orice caz, reveni Katie, arătând spre sora ei care studia cu seriozitate într-un colț al camerei, în mod sigur nu arăt ca Ellie. Ea are corp mai atrăgător, cu sânii chiar mai mari și mai rotunzi decât ai tăi.
— Într-adevăr, Ellie are o siluetă impozantă, râse Nicole, dar a ta e la fel de frumoasă — doar diferită.
Se întoarse la ceea ce citea, crezând că discuția se terminase.
— În revistele astea vechi nu sunt multe femei cu genul meu de siluetă, insistă Katie după o scurtă tăcere. Ştii, mamă, eu cred că Vulturul a făcut o eroare cu elementele de control din cușeta mea. Cred că am primit o parte din hormonii destinați lui Patrick sau Benjy.
— Katie, iubito, răspunse Nicole, dându-și seama în sfârșit că fiica ei era obsedată de siluetă, în mod sigur ai devenit persoana programată de genele tale la concepție. Ești o tânără încântătoare și inteligentă. Ai fi mai fericită dacă ți-ai petrece timpul gândindu-te la numeroasele tale calități, în loc să-ți găsești imperfecțiuni și să-ți dorești să fii altcineva.