— Ah! ce plăcere! spuse încetișor, slobozind fumul în mici rotocoale și urmărindu-le cum se înălțau către ventilatoare.
— Atât cât îți plac ție tutunul și nicotina, șopti Kimberly, sunt sigură că ai adora kokomo. Ştiu că nu mă crezi, Eponine, dar e chiar mai bun decât sexul.
— Nu pentru mine, mon amie, răspunse Eponine pe un ton cald, prietenos. Am și așa destule vicii. Şi n-aș putea controla niciodată, dar niciodată, ceva care să fie cu adevărat mai bun decât sexul.
Kimberly Henderson râse din toată inima și pletele ei lungi și blonde îi săltară pe umeri. Avea douăzeci și patru de ani, cu un an mai puțin decât colega franțuzoaică. Cele două stăteau în fumoarul de lângă dușul femeilor, o încăpere micuță și pătrată, cu latura de patru metri, în care în prezent se afla o duzină de fumătoare.
— Camera asta îmi reamintește de încăperea din spate de la Willie's, în Evergreen, imediat în afara lui Denver, spuse Kimberly. În timp ce o sută sau mai mulți de cow-boy și țopârlani dansau și beau în barul principal, noi, vreo opt-nouă, ne retrăgeam în sacrul „Birou” al lui Willie, cum îi zicea el, și ne amețeam cu kokomo. Eponine se uită prin pâclă la ea.
— Măcar în camera asta nu suntem hărțuite de bărbați. Sunt absolut imposibili, chiar mai răi decât tipii din satul de detenție din Bourges. Ăștia nu se gândesc decât la sex, cât e ziua de lungă.
— E de-nțeles, râse Kimberly. Pentru prima dată de ani de zile, nu sunt urmăriți îndeaproape. Când oamenii lui Toshio au sabotat monitoarele ascunse, toată lumea a fost dintr-o dată liberă. Există însă și o parte mai neplăcută, adăugă ea. Azi au mai fost două violuri, unul chiar în zona mixtă de recreere.
Termină țigara, își aprinse imediat alta, apoi continuă:
— Ai nevoie de cineva care să te ocrotească, și știu că lui Walter i-ar plăcea la nebunie sarcina asta. Datorită lui Toshio, pârnăiașii au încetat în mare măsură să mă mai agreseze. Principala mea grijă sunt acum paznicii ASI — se cred mari scule. Numai namila aia superbă de italian, Marcello și nu mai știu cum, mă interesează cât de cât. Ieri mi-a spus că m-ar face „să gem de plăcere”, dacă m-aș duce în cabina lui. M-a tentat teribil s-o fac, până l-am văzut pe unul dintre mardeiașii lui Toshio urmărind conversația.
Şi Eponine își aprinse altă țigară. Ştia că era caraghios să fumeze țigară după țigară, dar pasagerilor din Santa Maria nu li se dădeau decât trei „pauze” de câte o jumătate de oră pe zi și fumatul nu era permis în camerele ticsite. În timp ce Kimberly era distrasă de întrebarea unei femei voinice de vreo patruzeci de ani, Eponine se gândi la primele zile de după plecarea lor de pe Pământ. În a treia zi, își aminti, Nakamura și-a trimis codoșul la mine. Probabil că eu am fost prima lui alegere.
Uriașul japonez, luptător de sumo înainte de a deveni colector de taxe pentru un renumit grup de agenți de pariuri, se înclinase oficial când o abordase în salonul mixt.
— Domnișoară Eponine, spusese el cu un accent englezesc puternic, prietenul meu Nakamura-san m-a rugat să-ți spun că te găsește foarte frumoasă. Îți oferă protecție totală în schimbul companiei tale și a unor ocazionale favoruri de plăcere.
Oferta era atrăgătoare în unele privințe și nu în contrast cu ceea ce majoritatea femeilor cu aspect decent din Santa Maria ar fi acceptat până la urmă, își aminti Eponine. Am știut tot timpul că Nakamura avea să fie foarte puternic. Dar nu mi-a plăcut răceala lui. Şi am greșit crezând că voi putea rămâne liberă.
— Gata? repetă Kimberly.
Eponine se trezi din reverie. Stinse țigara și trecu în vestiar cu prietena ei. În timp ce-și scoteau hainele și se pregăteau pentru duș, cel puțin o duzină de ochi se lipiră de trupurile lor superbe.
— Nu te deranjează că lesbienele alea te devorează din ochi? întrebă Eponine în timp ce stăteau sub duș.
— Deloc, răspunse Kimberly. Într-un fel, îmi face plăcere. E în mod sigur măgulitor. Puține femei de aici arată ca noi. Mă ațâță să le fac să se uite atât de flămânde la mine.
Eponine își clăti săpunul de pe sânii plini și tari și se aplecă spre Kimberly.
— Deci, ai făcut sex cu altă femeie? întrebă ea.
— Firește, răspunse Kimberly hohotind adânc. Tu nu? Fără să aștepte răspuns, americanca se lansă în alta dintre poveștile ei.
— Primul meu dealer din Denver a fost o lesbiană. Aveam doar optsprezece ani și eram absolut perfectă din cap până-n picioare. Când Loretta m-a văzut prima dată goală, a crezut că murise și ajunsese în rai. Eu tocmai intrasem la școala sanitară și nu-mi permiteam prea multe droguri. De aceea am făcut un târg cu Loretta. Putea să mă reguleze, dar numai dacă mă aproviziona cu cocaină. Relația noastră a durat aproape șase luni. Pe atunci devenisem eu însămi dealer și, în plus, mă îndrăgostisem de Magician. Biata Loretta… A fost distrusă. Mi-a oferit totul, inclusiv lista clienților ei. Până la urmă a devenit o pacoste, așa c-am rupt-o cu ea și l-am pus pe Magician s-o scoată cu forța din Denver.
Văzu pe fața lui Eponine o undă trecătoare de dezaprobare.
— Iisuse, și tu faci pe moralista cu mine? Ești cea mai miloasă ucigașă din câte am întâlnit. Uneori îmi reamintești de decenta și virtuoasa Doi Pantofi din ultima clasă de liceu.
Pe când părăseau zona dușului, o negresă micuță cu părul prins în cozi se apropie de ele.
— Tu ești Kimberly Henderson? întrebă ea.
— Da, răspunse Kimberly. De ce…
— Regele japonez Nakamura e bărbatul tău? Kimberly nu răspunse.
— Dacă da, am nevoie de ajutorul tău, continuă negresa.
— Ce vrei? întrebă pe un ton neutru Kimberly. Fata izbucni în plâns.
— Omu' meu Reuben n-a făcut-o intenționat. S-a îmbătat cu rahatul ăla pe care-l vând paznicii. Nu știa că vorbea cu regele japonez.
Kimberly așteptă ca fata să se oprească din plâns.
— Ce dai?
— Trei cuțite și două țigări cu kokomo dinamită, răspunse negresa.
— Adu-mi-le, zâmbi Kimberly. Iar eu am să aranjez ca Reuben al tău să-i ceară scuze domnului Nakamura.
— Nu-ți place Kimberly, nu-i așa? îl întrebă Eponine pe Walter Brackeen.
Acesta era un negru-american uriaș cu ochi blânzi și degete absolut magice pe claviatură. Cânta un potpuriu de jazz și se uita la frumoasa lui doamnă; cei trei colegi de cameră ai lui plecaseră, prin acord tacit, afară, în zonele comune.
— Nu, nu-mi place, răspunse el încet. Nu-i ca noi. Poate să fie amuzantă, dar cred că, dedesubt, e cu adevărat rea.
— Ce vrei să zici?
Walter trecu la o baladă tristă, cu un ritm mai lent, și cântă aproape un minut fără să vorbească. Apoi spuse:
— Cred că în fața legii, noi, criminalii, suntem toți egali. Dar nu și în ochii mei. Eu i-am curmat viața unui om care mi-a sodomat frățiorul. Tu ai ucis un ticălos nebun care ți-a distrus viața. Dar prietena aia a ta, Kimberly, și iubitul ei au ucis trei oameni pe care nici măcar nu-i cunoșteau, doar pentru droguri și bani.
— Era drogată la momentul respectiv.
— Nu contează. Fiecare dintre noi este permanent răspunzător de comportamentul său. Dacă eu bag în mine rahat care mă face să fiu groaznic, asta-i greșeala mea. Dar nu pot să mă fofilez de răspundere pentru faptele mele.
— A avut o conduită perfectă în centrul de detenție. Toți medicii care au lucrat cu ea au spus că-i o infirmieră excelentă.
Walter se opri din cântat și se uită îndelung la Eponine.