Două zile mai târziu, călătorii din Pinta începură să-și mute lucrurile personale în Rama. Un număr mare de bioți îi ajută la descărcarea navei și la mutarea tuturor proviziilor în Noul Eden. Operațiunea dură aproape trei zile. Dar unde avea să se instaleze fiecare? Printr-o decizie care mai târziu avea să aibă consecințe importante pentru colonie, aproape toți cei trei sute de călători din Pinta optară pentru satul sud-estic, acolo unde se stabilise familia Wakefield. Numai Max și o mână de fermieri, care se mutaseră direct în regiunea agricolă din lungul perimetrului nordic al Noului Eden, hotărâră să trăiască în altă parte a coloniei.
Soții Watanabe se mutară într-o casă mică aflată chiar pe ulița lui Richard și Nicole. De la început, Kenji și Nicole se înțeleseseră bine și prietenia lor se întărise cu fiecare interacțiune. În prima seară pe care Kenji și Nai și-o petreceau în noua lor casă, fură invitați pentru cină la familia Wakefield.
— Să mergem în camera de zi. E mai comod acolo, spuse Nicole după ce terminară de mâncat. Lincoln va strânge masa și va strânge vesela.
Soții Watanabe se ridicară de pe scaune și-l urmară pe Richard prin ușa din capătul sufrageriei. Membrii mai tineri ai familiei Wakefield așteptară politicoși ieșirea lui Kenji și Nai, apoi li se alăturară părinților și oaspeților în salonul cochet din partea din față a casei.
Trecuseră cinci zile de când grupul de explorare din Pinta intrase pentru prima dată în Rama. Cinci zile uimitoare, gândi Kenji în timp ce stătea în salonul familiei Wakefield, Mintea lui scană rapid caleidoscopul de impresii amestecate pe care creierul nu le ordonase încă. Iar în multe privințe, cina de aici a fost cea mai uimitoare dintre toate. Este incredibil prin câte a trecut familia asta!
— Povestea pe care ne-ați spus-o este absolut uluitoare, le zise Nai lui Richard și Nicole după ce toată lumea se așeză. Vreau să vă pun atâtea întrebări, și nu știu cu ce să încep… Mă fascinează mai ales creatura căreia îi spuneți Vulturul. Era unul dintre extratereștrii care au construit Baza de Tranzit și Rama?
— Nu, răspunse Nicole. Vulturul era tot biot. Cel puțin așa ne-a spus el și nu avem nici un motiv să nu-l credem. A fost creat de inteligența care guvernează Baza de Tranzit, pentru a ne oferi o interfață fizică.
— Dar atunci cine a construit Baza de Tranzit?
— Asta-i clar o întrebare de Nivelul 3, zâmbi Richard. Kenji și Nai râseră; în timpul cinei, Richard le explicase ierarhia informațională a Vulturului. Kenji reflectă:
— Mă întreb dacă ne e cu putință ca măcar să concepem că există ființe atât de avansate încât roboții lor să poată crea roboți mai inteligenți decât noi.
— Eu mă întreb dacă nu s-ar putea să discutăm niște subiecte mai banale, interveni Katie. De exemplu, unde sunt toți tinerii de vârsta mea? Până acum nu cred că am văzut mai mult de doi coloniști între doisprezece și douăzeci și cinci de ani.
— Majoritatea tinerilor se află la bordul Ninei, răspunse Kenji. Trebuie să sosească peste aproximativ trei Săptămâni cu grosul populației coloniei. Pasagerii din Pinta au fost aleși unul și unul, în scopul de a verifica veridicitatea mesajului video pe care l-am primit.
— Ce înseamnă „veridicitate”? întrebă Katie.
— Adevăr și acuratețe, zise Nicole. Mai mult sau mai puțin. Ăsta era unul dintre cuvintele preferate ale bunicului tău… Şi pentru că am pomenit de bunicul tău, el credea cu hotărâre în faptul că tinerilor trebuie să li se permită să asculte conversația adulților, dar să n-o întrerupă… În seara asta avem multe de discutat cu soții Watanabe. Voi patru puteți să nu rămâneți.
— Eu vreau să mă duc afară, ca să văd luminile, rosti Benjy. Ellie, vrei să vii cu mine?
Ellie se ridică și-l luă pe de mână. Amândoi spuseră politicoși noapte bună și fură urmați pe ușă de Katie și Patrick.
— Ne ducem să vedem dacă găsim ceva palpitant de făcut, rosti Katie în timp ce ieșeau. Noapte bună, domnule și doamnă Watanabe. Mamă, ne întoarcem peste vreo două ore.
Nicole clătină din cap, în timp ce ultimul dintre copii părăsea casa.
— Katie este atât de agitată de la sosirea Pintei, încât abia dacă doarme, explică ea. Vrea să cunoască și să vorbească cu toată lumea.
Biotul Lincoln, care terminase de dereticat în bucătărie, stătea discret lângă ușă în spatele scaunului lui Benjy.
— Doriți să beți ceva? îi întrebă Nicole pe Nai și Kenji, făcând semn în direcția biotului. Nu avem nimic atât de delicios ca sucurile de fructe proaspete pe care le-ați adus de pe Pământ, dar Linc poate prepara niște amestecuri sintetice interesante.
— Mulțumesc, nu, clătină Kenji din cap. Dar tocmai mi-am dat seama că ne-am petrecut toată seara vorbind despre incredibila voastră odisee. Cu siguranță, aveți să ne puneți întrebări. În definitiv, pe Pământ au trecut patruzeci și cinci de ani de la lansarea lui Newton.
Patruzeci și cinci, gândi brusc Nicole. E posibil? Genevieve să aibă acum aproape șaizeci de ani?
Își aminti cu claritate ultima dată când își văzuse tatăl și fiica pe Pământ. Pierre și Genevieve o însoțiseră la aeroport, în Paris. Fiica ei o îmbrățișase cu putere până la ultima chemare de îmbarcare a pasagerilor, apoi își privise mama cu dragoste și mândrie. Ochii fetei fuseseră plini de lacrimi. Genevieve nu fusese în stare să spună nimic. Iar în acești patruzeci și cinci de ani, tata a murit. În timp ce eu cutreieram prin timp și spațiu. Printr-o țară a minunilor.
Amintirile erau prea puternice. Nicole inspiră adânc și se adună. În salon era încă liniște, când reveni la prezent.
— Totul e-n regulă? întrebă cu sensibilitate Kenji. Nicole încuviință din cap și se uită la ochii catifelați și sinceri ai noului ei prieten. Preț de o clipă, își imagină că vorbea cu colegul ei din Newton, Shigeru Takagishi. Omul ăsta e plin de curiozitate, cum era și Shig. Pot avea încredere în el. Şi a vorbit cu Genevieve cu doar câțiva ani în urmă.
— Cea mai mare parte din istoria generală a Pământului ne-a fost explicată, pe bucățele, în timpul multelor conversații pe care le-am avut cu alți pasageri din Pinta, zise ea. Dar nu știu absolut nimic despre familiile noastre, în afară de ceea ce ne-ați spus pe scurt în această primă seară. Atât eu cât și Richard am vrea să știm dacă vă amintiți unele detalii suplimentare pe care le-ați omis în prima noastră conversație.
— De fapt, spuse Kenji, azi după-amiază m-am uitat prin jurnalele mele și am recitit însemnările pe care le-am făcut când am întreprins cercetările preliminare pentru cartea despre misiunea Newton. Cel mai important lucru pe care am neglijat să-l menționez în discuția noastră anterioară a fost cât de bine seamănă Genevieve cu tatăl ei, cel puțin de la nas în jos. Fața regelui Henry era izbitoare, cum sunt sigur că-ți amintești. Ca adultă, fața lui Genevieve s-a alungit și a început să semene remarcabil cu a lui. Poftim, uită-te la astea, am reușit să găsesc în baza mea de date două fotografii făcute în cele trei zile pe care le-am petrecut la Beauvois.
Nicole fu copleșită să vadă fotografiile lui Genevieve. Lacrimile îi umplură ochii și-i inundară obrajii. Mâinile îi tremurau, în timp ce ținea fotografiile cu Genevieve și soțul ei, Louis Gaston. Oh, Genevieve, plânse în sinea ei, ce dor mi-a fost de tine! Cât aș vrea să te țin în brațe măcar o clipă!