— Recunosc că-i extrem de greu de acceptat că stația asta spațială a fost construită de extratereștri doar ca să ne poată studia… și în mod sigur ar fi mai ușor de crezut povestea spusă de ASI dacă ar exista fotografii ale Bazei de Tranzit. Dar de ce ne-ar minți?
— Au mai mințit și înainte. Nimeni n-a pomenit măcar de locul ăsta, până cu o zi înainte de rendez-vous… Chelsea crede că facem parte dintr-o colonie spațială ASI experimentală. Spune că vom rămâne aici un timp, iar apoi vom fi transferați pe Marte, astfel încât să poată fi comparate cele două tipuri de colonii.
— Înțeleg că Chelsea nu s-a schimbat de când am părăsit Nina, râse Murillo apoi deveni mai serios. Ştii, și eu cu Juanita avem dubii, mai ales după ce a trecut prima săptămână și n-am zărit urmă de extratereștri. Am petrecut două zile întregi, rătăcind prin împrejurimi și vorbind cu alți oameni — practic, am întreprins propria noastră investigație. În cele din urmă, am concluzionat că povestea ASI trebuie să fie adevărată. În primul rând, e prea absurdă ca să fie o minciună. În al doilea rând, femeia aceea, Wakefield, a fost foarte convingătoare. La întâlnirea deschisă a răspuns la întrebări aproape două ore, și nici eu, nici Juanita n-am detectat vreo neconcordanță.
— Îmi vine greu să-mi imaginez că cineva poate dormi doisprezece ani, clătină Travis din cap.
— Așa-i. Şi nouă ne-a fost. Însă am inspectat somnaiul în care se presupune că a dormit familia Wakefield. Totul era exact cum descrisese Nicole la întrunire. Clădirea este imensă. Există destule cușete și camere pentru a găzdui pe toată lumea din colonie, dacă va fi nevoie… Cu siguranță, nu are nici o logică să crezi că ASI ar fi construit o clădire așa uriașă doar pentru a susține o minciună.
— S-ar putea să ai dreptate…
— Oricât, ne-am hotărât să profităm cât putem de toate astea. Cel puțin deocamdată. Şi în nici un caz nu ne putem plânge de condițiile de trai. Totul din gospodărie este de mâna întâi. Avem chiar propriul nostru Lincoln care să ne ajute atât în casă cât și în prăvălie.
Ellie urmărea foarte atentă discuția. Își aminti ce-i spusese mama în seara precedentă, când o întrebase dacă putea să se plimbe cu Benjy prin sat.
— Cred că da, iubito, dar dacă cineva te recunoaște ca fiind o Wakefield și începe să te ia la întrebări, să nu vorbești cu el. Fii politicoasă, apoi vino acasă cât mai repede. Domnul Macmillan nu vrea deocamdată să vorbim despre experiența noastră cu oricine nu face parte din personalul ASI.
În timp ce Ellie admira figurinele de porțelan și asculta atentă conversația dintre Murillo și bărbatul pe nume Travis, Benjy porni să cutreiere singur magazinul. Când Ellie își dădu seama că nu mai era lângă ea, intră în panică.
— La ce te holbezi, amice? auzi un glas aspru, bărbătesc, în cealaltă parte a magazinului.
— Pă-rul ei e foar-te fru-mos, răspunse Benjy. Bloca intervalul împiedicându-i pe bărbat și pe soția lui să înainteze. Zâmbi și întinse mâna spre părul superb, lung și blond al femeii.
— Pot să-l ating? întrebă el.
— Ești nebun?… bineînțeles că nu! Şi-acum, cară-te!
— Jason, cred că-i retardat, spuse liniștită femeia, apucând brațul soțului care se pregătea să-l împingă pe Benjy.
În acea clipă Ellie ajunse lângă fratele ei. Își dădea seama că bărbatul era furios, dar nu știa de ce. Îl împunse cu blândețe pe Benjy în umăr.
— Uite, Ellie, exclamă el surescitat, uită-te la părul ei fru-mos și gal-ben.
— Cretinu' ăsta-i prietenul tău? o întrebă bărbatul pe Ellie.
— Benjy e fratele meu, răspunse ea cu dificultate.
— Ei bine, scoate-l de aici! Îmi deranjezi soția. Ellie își adună curajul și spuse:
— Domnule, fratele meu nu vrea să facă nici un rău. Niciodată n-a mai văzut de aproape un păr lung și blond.
Fața bărbatului se încreți de mânie și nedumerire.
— Ceeee? exclamă el și se uită la soția lui. Ce-i cu ăștia doi? Unu-i idiot, iar celălalt…
— Nu sunteți copiii soților Wakefield? îl întrerupse un glas plăcut de femeie din spatele lui Ellie.
Fata se întoarse. Doamna Murillo se interpuse între adolescenți și cei doi. Ea și soțul ei traversaseră magazinul, de îndată ce auziseră glasuri ridicate.
— Ba da, doamnă, răspunse moale Ellie. Noi suntem.
— Vrei să spui că ăștia doi fac parte dintre copiii care au venit din spațiu? întrebă bărbatul numit Jason.
Ellie reuși să-l tragă repede pe Benjy spre ușa prăvăliei.
— Ne pare foarte rău, spuse ea înainte de a ieși. N-am avut intenția să creăm probleme.
— Ciudaților! auzi Ellie pe cineva spunând în timp ce ușa se închidea în urma ei.
Fusese încă o zi extenuantă. Nicole era foarte obosită. Stătea în fața oglinzii și se ștergea pe față.
— Ellie și Benjy au avut o experiență neplăcută în sat, vorbi Richard din dormitor. N-au vrut să-mi spună prea multe despre asta.
Nicole petrecuse treisprezece ore, ajutând la procesarea pasagerilor din Nina. Indiferent cât se străduiseră ea, Kenji și alții, părea că nimeni nu era mulțumit și întotdeauna existau și alte sarcini care trebuiau îndeplinite. Mulți dintre noii coloniști fuseseră de-a dreptul iritați, când Nicole încercase să le explice procedurile stabilite de ASI pentru distribuirea hranei și alocarea spațiilor de locuit și a zonelor de lucru.
Trecuseră prea multe zile în care nu dormise suficient. Femeia își privi pungile de sub ochi. Dar trebuie să terminăm cu grupul ăsta, până sosește Santa Maria, își spuse ea. Cu ei va fi mult mai greu.
Trecu în dormitor, unde Richard stătea pe pat în pijama.
— Cum a fost ziua ta? îl întrebă.
— Nu rea… Destul de interesantă, de fapt… Încet, dar sigur, inginerii umani încep să se înțeleagă cu Einsteinii.
Făcu o pauză.
— Ai auzit ce am spus despre Ellie și Benjy?
Nicole suspină. Din tonul lui Richard, înțelesese adevăratul lui mesaj. În ciuda oboselii, ieși din dormitor și porni pe coridor.
Ellie dormea deja, dar Benjy era încă treaz în camera pe care o împărțea cu Patrick. Nicole se așeză lângă el și-i luă mâna.
— Bu-nă, ma-mă, spuse băiatul.
— Unchiul Richard mi-a spus că tu și cu Ellie ați fost azi după-amiază în sat.
O expresie de durere încreți fața băiatului preț de câteva secunde, apoi dispăru.
— Da, ma-mă.
— Ellie mi-a spus c-au fost recunoscuți și că unul dinte coloniști le-a spus niște cuvinte urâte, zise Patrick din Cealaltă parte a camerei.
— Așa-i, iubitule? îl întrebă Nicole pe Benjy, mângâindu-i mâna.
Băiatul încuviință din cap abia perceptibil, apoi se uită în tăcere la ea.
— Ce este cretin, ma-mă? întrebă el deodată, cu ochii plini de lacrimi. Nicole îl cuprinse în brațe.
— Te-a numit cineva azi cretin? rosti cu blândețe. Benjy aprobă din cap.
— Cuvântul n-are un înțeles anume, zise Nicole. Oricine este altfel, sau poate criticabil, ar putea fi numit cretin. Oamenii folosesc cuvinte ca acesta atunci când nu gândesc. Cel care te-a numit cretin a fost probabil derutat sau supărat de alte evenimente din viața lui și s-a luat de tine din cauză că nu te-a înțeles… Ai făcut ceva care l-a deranjat?
— Nu, ma-mă. I-am spus doar că-mi plăcea părul galben al fe-me-ii.