Când puterea îi deveni inatacabilă, Nakamura le permise asociaților săi să se extindă în prostituție și droguri, nici unul dintre aceste domenii nefiind ilegale în Noul Eden. Către sfârșitul mandatului Watanabe, când politica guvernului începuse să intre în conflict cu interesele sporite ale lui Nakamura, acesta hotărâse că trebuia să controleze și guvernul. Nu voia totuși să fie împovărat el însuși de sarcina aceea plictisitoare. Îi trebuia o marionetă care să-i facă jocul. Pentru aceasta îl recrutase pe Ian Macmillan, jalnicul fost comandant al Pintei, care candidase de asemenea la primele alegeri pentru guvernator câștigate de Kenji. Nakamura îi oferise lui Macmillan funcția de guvernator în schimbul fidelității lui.
Nicăieri altundeva în colonie nu exista ceva care să semene măcar pe departe cu Vegasul. Arhitectura de bază proiectată de soții Wakefield și de Vultur fusese sobră și extrem de funcțională, cu geometrii simple și fațade plane. Vegas era exagerat de țipător și inconsecvent — o amestecătură de stiluri arhitecturale. Era totuși interesant, iar Patrick fu vizibil impresionant când intră cu Max pe porțile complexului.
— Tii! exclamă el, uitându-se la semnul uriaș care licărea deasupra portalului.
— Nu vreau să te dezumflu, băiete, spuse Max aprinzându-și o țigară, dar energia necesară aprinderii unui singur semn ar pune în funcțiune aproape un kilometru pătrat de DCG-uri.
— Vorbești ca mama și ca unchiul, replică Patrick.
Înainte de a intra în cazinou sau în vreunul dintre cluburi, fiecare persoană trebuia să semneze în registrul principal. Nakamura nu rata nici o ocazie. Avea dosarul complet cu tot ce făcuse fiecare vizitator al Vegasului de fiecare dată când pășise înăuntru. În felul acesta, știa care parte a afacerii trebuia extinsă și, mai important, viciul special și preferat al fiecărui client Max și Patrick se duseră în cazinou. În timp ce stăteau lângă una dintre cele două mese la care se jucau zaruri, Max încercă să-i explice tânărului regulile jocului. Patrick nu-și putea însă desprinde ochii de la chelnărița în ținută sumară care servea cocteiluri.
— Ai pus-o vreodată, băiete? întrebă Max.
— Poftim?
— Ai făcut vreodată sex, ai avut vreo relație intimă cu o femeie?
— Nu, răspunse tânărul.
O voce din mintea lui Max îi spuse că nu era răspunderea lui să-l introducă pe tânăr în lumea plăcerii. Aceeași voce îi mai aminti că aici era Noul Eden, nu Arkansas, altfel l-ar fi dus pe Patrick la Xanadu și l-ar fi tratat cu prima lui partidă de sex.
În cazinou se aflau mai mult de o sută de oameni, o mulțime uriașă ținând cont de mărimea coloniei, și toată lumea părea să se distreze. Chelnărițele ofereau într-adevăr băutură gratuită. Max înhăță un cocteil margarita și-i dădu unul și lui Patrick.
— Nu văd nici un biot, comentă Patrick.
— În cazinou nu există, răspunse Max. Nici chiar la mese, unde ar fi mai eficienți decât oamenii. Regele japonez consideră că prezența lor inhibă instinctul de a paria. Dar îi folosește în toate restaurantele.
— Ia te uită, Max Puckett!
Max și Patrick se întoarseră. O tânără frumoasă într-o rochie roz, diafană, se apropia de ei.
— Nu te-am mai văzut de luni bune, zise ea.
— Salut, Samantha, încuviință Max după ce preț de câteva secunde fusese neobișnuit de amuțit.
— Şi cine-i acest tânăr chipeș? întrebă Samantha, fluturându-și genele lungi spre Patrick.
— Patrick O'Toole, răspunse Max. Este…
— Oh, Dumnezeule! exclamă Samantha. N-am mai cunoscut până acum pe unul dintre coloniștii inițiali. Îl studie pe Patrick câteva secunde după care continuă: Spune-mi, domnule O'Toole, chiar e adevărat că ai dormit ani de zilei Patrick aprobă din cap cu timiditate.
— Prietena mea Goldie spune că întreaga poveste este o aiureală, că dumneata și familia dumitale sunteți în realitate agenți AH. Ea nu crede nici că am fi părăsit orbita lui Marte… Goldie spune că momentele acelea groaznice petrecute în rezervoare au făcut parte de asemenea din farsă.
— Vă asigur, doamnă, că într-adevăr am dormit ani întregi, răspunse politicos Patrick. Aveam doar șase ani, când părinții m-au pus într-o cușetă. Când m-am trezit, arătam aproape la fel ca acum.
— Ei bine, mi se pare fas-ci-nant, chiar dacă nu știu ce să înțeleg din toate astea… Așadar, Max, ce pui la cale? Şi, apropo, ai de gând să mă prezinți oficial?
— Scuză-mă… Patrick, dânsa este domnișoara Samantha Porter din marele stat Mississippi. Lucrează la Xanadu…
— Sunt prostituată, domnule O'Toole. Una dintre cele mai bune… Ai mai cunoscut o prostituată?
Patrick se înroși.
— Nu, doamnă.
Samantha puse un deget sub bărbia lui.
— E drăgălaș, îi spuse lui Max. Adu-l la mine. Dacă-i virgin, l-aș putea eu scăpa.
Îl sărută pe Patrick pe buze, apoi se întoarse și se îndepărtă. Max nu găsi nimic potrivit de spus după plecarea ei. Se gândi să se scuze, dar hotărî că nu era nevoie. Îl luă de umeri pe Patrick și se îndreptară spre partea din spate a cazinoului, unde mesele cu mize mari erau înconjurate cu șnururi groase.
— În regulă, atenției strigă o tânără aflată cu spatele la ei. Cinci și șase fac… atenție.
Patrick privi surprins către Max.
— Asta-i Katie, zise el grăbind pasul în direcția ei. Katie era complet absorbită de joc. Trase rapid un fum dintr-o țigară, dădu pe gât băutura întinsă de un bărbat brunet din dreapta, apoi ridică zarurile sus deasupra capului.
— Toate numerele, rosti ea înmânându-i crupierului jetoanele. Poftim douăzeci și șase, plus cinci mărci pe opt repetat… Şi acum, apari, patruzeci și patru! azvârli ea zarurile spre capătul opus al mesei, cu o smucitură a încheieturii mâinii.
— Patruzeci și patru! strigă la unison mulțimea din jurul mesei.
Katie țopăi, își îmbrățișă partenerul, mai dădu pe gât un pahar și trase lung și languros din țigară.
— Katie, spuse Patrick când era pe cale să arunce din nou zarurile.
Ea se opri la jumătatea aruncării și se întoarse cu o expresie întrebătoare.
— Fir-aș a naibii, murmură. Ăsta-i frățiorul meu.
Se împletici spre el ca să-l salute, în timp ce crupierii și ceilalți jucători de la masă țipau să continue jocul.
— Ești beată, Katie, șopti Patrick ținând-o în brațe.
— Nu, Patrick, răspunse Katie, smucindu-se pentru a se întoarce la masă. Zbor. Sunt în propria mea navetă, în drum spre stele.
Se întoarse la masă și ridică sus brațul drept.
— Şi acum, atenție! Sunteți aici, atenției strigă ea.
2
Visele veniră din nou în primele ore ale dimineții. Nicole se trezi și încercă să-și aducă aminte ce visase, dar nu ținea minte decât imagini izolate. În unul dintre vise, apăruse fața fără corp a lui Omeh. Străbunicul ei Senoufo o avertizase în legătură cu ceva, dar Nicole nu înțelesese ce spunea. În alt vis, Nicole îl urmărise pe Richard care intra într-un ocean liniștit chiar înainte ca un val devastator să se năpustească spre țărm.
Se frecă la ochi și se uită la ceas. Nu era încă ora patru. Aproape la aceeași oră în fiecare dimineață din săptămâna asta, se gândi. Ce-or însemna? Se ridică și se duse în baie.