Cei câțiva vorbitori care urmară imediat după Robert fură de umplutură. Toată lumea știa că singurul discurs important din ziua aceea avea să fie ținut de Ian Macmillan, candidatul opoziției la funcția de guvernator pentru alegerile de peste trei luni. Se înțelegea că atât actualul guvernator, Watanabe, cât și alesul partidului său politic, Ulanov, erau în favoarea unei creșteri semnificative a bugetului alocat sănătății, chiar dacă pentru finanțarea lui se impuneau taxe noi. Macmillan era împotriva oricărei creșteri a fondurilor destinate muncii lui Turner.
Macmillan fusese învins clar de Watanabe în primele alegeri generale ținute în colonie. De atunci, Macmillan își mutase reședința din Beauvois în Hakone, fusese ales în Senat din partea districtului Vegas, și ocupase un post avantajos în imperiul afacerilor în continuă expansiune ale lui Nakamura. Acesta avea nevoie de cineva „acceptabil” pentru a conduce colonia în locul lui, iar Macmillan, care era un om ambițios fără valori sau principii clar definite, voia să fie guvernator.
— Este prea simplu, își începu discursul Macmillan, să-l ascultăm pe domnul doctor Turner și apoi să ne deschidem inimile și pungile, alocând fonduri pentru toate cererile sale. Asta nu este bine la audierile pentru buget. Şeful fiecărui departament poate prezenta un argument puternic pentru propunerile lui. Dar ascultând în mod separat fiecare subiect, pierdem priveliștea tabloului de ansamblu. Nu vreau să sugerez că programul doctorului Turner n-ar merita, totuși consider că în momentul de față se impune să discutăm prioritățile.
Stilul oratoric al lui Macmillan se îmbunătățise considerabil de când se mutase în Hakone. Era evident că fusese instruit cu atenție. Nu era totuși un orator înnăscut, așa că, pe alocuri, gesturile lui exersate păreau aproape comice. Principalul său punct de vedere era că purtătorii de RV-41 alcătuiau mai puțin de cinci la sută din populația Noului Eden, iar costul ajutării lor era incredibil de mare.
— De ce să fie silit restul cetățenilor coloniei să sufere privațiuni în beneficiul unui grup atât de mic? În plus, există alte probleme, mai presante, care necesită mai mulți bani, probleme care îl ating pe fiecare colonist în parte și care, foarte probabil, vor avea impact însăși asupra supraviețuirii noastre.
Când își prezentă versiunea despre picioroangele care „năvăliseră” din habitatul alăturat din Rama și „îngroziseră” echipa de exploratori ai coloniei, Macmillan o făcu să sune ca și cum „atacul” lor fusese prima incursiune dintr-un plănuit război interspecii. Evocă spectrul picioroangelor urmate de „creaturi mai înfricoșătoare” care aveau să-i înspăimânte pe coloniști, mai ales femeile și copii.
— Banii pentru apărare sunt bani utili pentru noi toți, spuse el.
Mai sugeră că cercetarea mediului era o altă activitate „mult mai importantă pentru binele general al coloniei” decât programul medical prezentat de Turner. El lăudă munca depusă de inginerii meteo și prezise un viitor în care coloniștii aveau să dețină cunoștințe complete despre timpul probabil.
Discursul său fu întrerupt de multe ori de aplauzele galeriei. Când în sfârșit vorbi despre indivizii suferinzi de RV-41, Macmillan schiță un plan „mai eficient sub aspectul costurilor” pentru rezolvarea „teribilei lor tragedii”.
— Vom crea un sat nou pentru ei, în exteriorul Noului Eden, unde își pot trăi în tihnă ultimele zile. După părerea mea, pe viitor efortul medical privitor la RV-41 trebuie limitat la izolarea și identificarea tuturor mecanismelor prin care această năpastă se transmite de la un individ la altul. Până când se încheie aceste cercetări, este în interesul tuturor coloniștilor, inclusiv al nefericiților afectați de boală, ca purtătorii să fie ținuți în carantină, astfel încât să nu mai existe și alte contaminări accidentale.
Nicole și familia ei erau la galerie. Îl bătuseră la cap pe Richard să vină, cu toate că el nu putea suferi întrunirile politice. Richard fu dezgustat de discursul lui Macmillan, în timp ce Nicole fu înspăimântată. Ceea ce spunea omul acela avea o anumită atracție. Mă întreb cine îi scrie materialul, gândi ea când Macmillan își încheie discursul. Se învinui că-l subestimase pe Nakamura.
Către sfârșitul expunerii lui Macmillan, Ellie își părăsi în liniște locul de la galerie. Părinții ei fură uimiți când, câteva minute mai târziu, o văzură la parter, îndreptându-se către tribună. La fel și ceilalți de la galerie, care crezuseră că Macmillan fusese ultimul. Cei mai mulți se așezară din nou, când Kenji o prezentă pe Ellie.
— La ora de drepturi și îndatoriri cetățenești de la școală, începu ea cu emoție evidentă, studiem constituția coloniei și procedurile Senatului. E puțin cunoscut faptul că orice cetățean al Noului Eden poate lua cuvântul la una dintre audierile deschise…
Trase adânc aer în piept înainte de a continua. La galerie, atât mama ei cât și Eponine se aplecară și prinseră strâns balustrada din fața lor.
— Am vrut să vorbesc azi, spuse Ellie cu mai multă forță, pentru că eu cred că am o opinie aparte față de problema suferinzilor de RV-41. În primul rând, sunt tânără, iar în al doilea rând, până acum mai mult de trei ani, n-am avut privilegiul de a interacționa cu alte ființe umane decât cele din familia mea.
Ambele motive mă fac să prețuiesc viața omului. Mi-am ales cuvântul cu grijă. A prețui înseamnă a ține la ceva pe care îl consideri foarte valoros. Acest om, acest medic incredibil care muncește toată ziua și uneori toată noaptea pentru a ne ține sănătoși, prețuiește și el în mod evident viața omului.
Când a vorbit mai devreme, doctorul Turner nu v-a spus de ce trebuie să-i finanțăm programul, ci numai ce boală este și cum ar încerca el s-o combată. A presupus că toți ați înțeles de ce. După ce l-am ascultat pe domnul Macmillan, am unele îndoieli.
Trebuie să studiem această boală oribilă până o putem înțelege și controla, pentru că viața omului este un lucru prețios. Fiecare persoană în parte este un miracol unic, o combinație uimitoare de substanțe chimice complexe și talente, visuri și experiențe deosebite. Nimic nu poate fi mai important pentru colonie în general decât o activitate care are ca țel conservarea vieții umane.
Din discuțiile de azi am înțeles că programul doctorului Turner este costisitor. Dacă pentru a-l finanța trebuie mărite taxele, atunci probabil că fiecare dintre noi va trebui să se descurce fără un obiect pe care și l-a dorit. E un preț destul de mic pentru comoara pe care o reprezenta compania altui om.
Familia mea și prietenii îmi spun uneori că sunt o naivă irecuperabilă. S-ar putea să fie adevărat. Dar poate că inocența mea îmi permite să văd lucrurile mai clar decât alții. În cazul de față, cred că există o singură întrebare care trebuie pusă. Dacă dumneavoastră, sau vreun membru al familiei dumneavoastră, ați fi fost diagnosticați ca purtători de RV-41, ați sprijini programul doctorului Turner?… Vă mulțumesc foarte mult.
O tăcere stranie se lăsă în timp ce Ellie se îndepărta de tribună. Apoi izbucniră aplauze furtunoase. Ochii lui Nicole și ai lui Eponine înotau în lacrimi. Jos, la parter, Robert Turner întinse ambele mâini către Ellie.