La început, Benjy se bosumflă că picnicul se scurta, dar Ellie își convinse mama că nu avea nimic împotrivă să rămână ea cu Benjy încă două ore. Chiar înainte de a pleca din poiană, Nicole îi dădu harta Pădurii Sherwood. Un moment mai târziu, un nor mai mare acoperi soarele artificial al Noului Eden.
În apartamentul lui Katie nu era nici un semn de viață. Patrick se văzu momentan pus în încurcătură. Unde s-o caute? Nici unul dintre prietenii lui de la universitate nu locuia în Vegas, așa că nu știa de unde să înceapă.
Îl sună pe Max de la un telefon public și acesta îi dădu numele, adresele și numerele de telefon ale unor indivizi din Vegas, pe care îi cunoștea. Încheie râzând:
— Nici unul nu-i genul de om pe care să vrei să-i inviți la cină cu părinții tăi, dacă înțelegi ce vreau să spun, dar toți trei sunt buni la inimă și probabil că te vor ajuta să-ți găsești sora.
Singurul nume pe care-l recunoscu Patrick fu Samantha Porter, al cărei apartament se afla la numai câteva sute de metri de cabina telefonică. Deși era începutul după-amiezii, Samantha purta cămașă de noapte, când în cele din urmă deschise ușa.
— M-am gândit că tu ești, când m-am uitat pe monitor, spuse ea cu un zâmbet sexi. Patrick O'Toole, nu-i așa?
Patrick aprobă din cap și apoi se foi jenat de pe un picior pe celălalt.
— Domnișoară Porter, rosti în cele din urmă, am o problemă…
— Ești mult prea tânăr ca să ai o problemă, îl întrerupse Samantha și râse din inimă. De ce nu vii înăuntru să discutăm despre ea?
Patrick se înroși.
— Nu, domnișoară, nu-i genul acela de problemă… Pur și simplu n-o găsesc pe sora mea, Katie, și m-am gândit că m-ați putea ajuta.
Samantha, care se întorsese pe jumătate pentru a-l conduce în apartament, se răsuci și se uită lung la tânăr.
— De asta ai venit la mine? Clătină din cap și râse din nou. Ce dezamăgire! Credeam c-ai venit să facem prostioare. Atunci aș fi putut să le spun tuturor, o dată pentru totdeauna, dacă ești sau nu extraterestru.
Patrick continua să se foiască la intrare. După câteva secunde, Samantha strânse din umeri.
— Katie își petrece majoritatea timpului în palat, spuse ea. Du-te la cazinou și întreabă de Sherry. Ea știe cum să-ți găsești sora.
— Da, domnule Kobayashi, am înțeles. Wakarimasu, îi spuse Nicole japonezului din biroul ei. Îmi dau seama ce trebuie să simțiți. Puteți fi sigur că se va face dreptate.
Îl conduse în camera de așteptare, la soția lui. Ochii doamnei Kobayashi erau încă umflați de lacrimi. Fiica lor de șaptesprezece ani, Mariko, se afla la spitalul Noului Eden, unde era supusă unui consult medical complet. Fusese bătută rău, dar nu era în stare critică.
După ce termină de vorbit cu soții Kobayashi, Nicole îl sună pe Turner.
— În vaginul fetei există spermă recentă, o anunță medicul, și are vânătăi pe aproape fiecare centimetru pătrat al corpului. Are și o cădere nervoasă — violul este categoric o posibilitate.
Nicole oftă. Mariko Kobayashi declarase că violatorul fusese Pedro Martinez, tânărul care jucase cu Ellie în piesa de la școală. Oare era posibil? Se așeză în fața calculatorului și accesă baza de date a coloniei.
MARTINEZ, PEDRO ESCOBAR… născut pe 25 mai 2228, Managua, Nicaragua… mamă necăsătorită, Maria Escobar, servitoare, adesea fără serviciu… tatăl probabil Ramon Martinez, docher negru din Haiti… șase frați și surori mai mici din partea mamei… condamnat pentru vânzare de kokomo, 2241, 2242… viol, 2243… opt luni la Casa de Corecție din Managua… deținut model… transferat la Casa Făgăduinței din Mexico City, 2244, EI 1,86, CS 52.
Nicole citi de două ori scurta înregistrare, înainte de a-l chema pe Pedro în biroul ei. La sugestia ei, tânărul se așeză, apoi își pironi privirea în podea. Pe întreaga durată a discuției, un biot Lincoln stătu într-un colț și înregistră conversația.
— Pedro, rosti Nicole încet.
Nici un răspuns. El nici măcar nu ridică privirea.
— Pedro Martinez, repetă ea apăsat, știi că ești acuzat că ai violat-o noaptea trecută pe Mariko Kobayashi? Sunt sigură că nu-i nevoie să-ți explic că-i o acuzație foarte gravă… Ai ocazia să răspunzi la învinuiri.
Pedro continuă să tacă, iar în cele din urmă Nicole urmă:
— În Noul Eden avem un sistem judiciar care s-ar putea să difere de cel pe care l-ai cunoscut în Nicaragua. Aici cazurile infracționale nu pot fi înaintate spre judecare decât dacă judecătorul, după ce examinează faptele, crede că există suficiente motive pentru punerea sub acuzare.
După o lungă tăcere, tânărul mormăi ceva fără să ridice privirea.
— Poftim? întrebă Nicole.
— Minte, spuse Pedro mai tare. Nu știu de ce, dar Mariko minte.
— Vrei să-mi spui versiunea ta privitor la cele întâmplate?
— Ce rost ar avea? Oricum n-o să mă creadă nimeni.
— Pedro, ascultă-mă… Dacă, pe baza unei anchete inițiale, curtea trage concluzia că nu există suficiente dovezi pentru a continua urmărirea în justiție, cazul poate fi respins… Bineînțeles, gravitatea acestei acuzații cere o anchetă amănunțită, ceea ce înseamnă că va trebui să dai o declarație completă și să răspunzi la niște întrebări foarte dure.
Pedro Martinez înălță capul și o privi cu ochi îndurerați.
— Doamnă judecător, spuse el încet, Mariko și cu mine chiar am făcut sex azi noapte… dar a fost ideea ei… s-a gândit că ar fi amuzant să mergem în pădure…
Se opri și se uită din nou în podea.
— Ai mai avut și înainte relații intime cu Mariko? întrebă Nicole după câteva secunde.
— O singură dată — acum vreo zece zile.
— Pedro, relația voastră sexuală de azi noapte a fost… foarte violentă?
Din ochii tânărului izvorâră lacrimi, care i se rostogoliră pe obraji.
— N-am bătut-o! spuse el pătimaș. Nu i-aș fi făcut niciodată vreun rău…
În timp ce vorbea, în depărtare se auzi ceva ca o pocnitură de bici foarte puternică.
— Ce a fost asta? întrebă Nicole.
— Semăna cu un tunet, răspunse Pedro.
Tunetul putu fi auzit și în satul Hakone, unde Patrick ședea într-un apartament luxos din palatul lui Nakamura, discutând cu Katie. Sora lui era îmbrăcată într-un capot scump de mătase albastră, care îi dădea un aer languros.
Patrick ignoră zgomotul inexplicabil. Era furios.
— Vrei să-mi spui că nici măcar nu încerci să vii la petrecerea lui Benjy de diseară? Ce-o să-i spun mamei?
— Spune-i ce vrei, răspunse Katie și luă o țigară din pachet. Spune-i că nu m-ai găsit.
Își aprinse țigara cu o brichetă din aur și suflă fumul în direcția fratelui ei. El încercă să-l împrăștie cu mâna.
— Ei, hai, frățioare, chicoti Katie. N-o să te omoare.
— Oricum, nu imediat.
Ea se ridică și începu să se plimbe prin cameră.
— Ascultă, Patrick, Benjy e un idiot, un cretin. N-am fost niciodată prea apropiați. Nici măcar n-o să-și dea seama că nu sunt acolo, decât dacă-i spune careva.
— Te înșeli. Este mai inteligent decât crezi. Întreabă tot timpul de tine.
— Aiurea, frățioare! Spui asta numai ca să mă faci să mă simt vinovată… Uite ce-i, nu vin. Adică, m-aș putea gândi la asta dacă ar fi vorba de tine, de Benjy și de Ellie — deși ea e o belea de când cu„minunatul” discurs. Dar tu știi cum e viața pentru mine în preajma mamei. Îmi găsește tot timpul pricină.