După un timp, fata se opri și trase în lături un paravan de hârtie decorat cu cocori în zbor.
— Dozo, îi făcu semn spre înăuntru.
Kenji intră în încăperea cu șase rogojini și se așeză cu picioarele încrucișate pe una dintre cele două perne din fața mesei negre, lăcuite. Va întârzia, se gândi. Toate astea fac parte din strategie.
O altă tânără, tot drăguță, umilă, îmbrăcată într-un frumos chimonou pastel, intră fără zgomot în cameră aducând apă și ceai japonez. Kenji sorbi ceaiul fără grabă, uitându-se prin cameră. Într-un colț, se afla un panou de lemn cu patru fețe. De la distanță, Kenji putea spune că era minunat sculptat. Se ridică, pentru a se uita mai de aproape.
Partea dinspre el întruchipa frumusețea Japoniei, fiecare tablou reprezentând un anotimp. Tabloul iernii arăta o stațiune de schi din Alpii japonezi acoperiți cu metri de zăpadă; panoul primăverii înfățișa cireșii în floare din lungul râului Kama din Kyoto. Vara era o zi senină, fără nori, cu piscul înzăpezit al muntelui Fuji înălțându-se deasupra peisajului rural înverzit. Panoul cu toamna prezenta o multitudine de culori în copacii din jurul mormântului și mausoleului familiei Tokugawa din Nikko.
Ce frumusețe uimitoarei gândi Kenji. El a încercat să recreeze lumea pe care am lăsat-o în urmă. Dar de ce? De ce și-a cheltuit banii murdari pe o artă magnifică? E un om ciudat, inconsecvent.
Cele patru tablouri din partea opusă a panoului îi vorbeau despre altă Japonie. O paletă bogată de culori înfățișa bătălia pentru castelul Osaka, de la începutul secolului XVII, după care Ieyasu Tokugawa fusese declarat shogun al Japoniei. Panoul era acoperit de siluete de oameni — samurai în luptă, curteni împrăștiați pe domeniul castelului, chiar și stăpânul Tokugawa în persoană, mai mare decât ceilalți, și arătând extrem de mulțumit de victoria sa. Kenji observă amuzat că shogunul pictat semăna mai mult decât întâmplător cu Nakamura.
Era pe cale să se așeze la loc pe pernă, când ușa glisantă de hârtie se deschise și intră oponentul său.
— Omachido sama deshita, spuse Nakamura, înclinându-se ușor în direcția lui.
Kenji îi întoarse plecăciunea, oarecum stângaci din cauză că nu-și putea lua ochii de la compatriotul său. Toshio era complet îmbrăcat în ținută de samurai, inclusiv sabie și pumnal! Toate astea fac parte dintr-un plan psihologic destinat să mă deruteze sau să mă sperie, își spuse el.
— Ano, hajememashoka, vorbi Nakamura, așezându-se pe pernă, vizavi de Kenji. Kocha ga, oishii desu, ne?
— Totemo oishii desu, răspunse Kenji, luând încă o gură de ceai.
Ceaiul era cu adevărat excelent. Însă el nu este shogunul meu, gândi Kenji. Trebuie să schimb atmosfera asta înainte de a începe vreo discuție serioasă.
— Nakamura-san, amândoi suntem oameni ocupați, rosti el în engleză. Pentru mine este important să renunțăm la formalități și să trecem direct la subiect. Reprezentantul tău mi-a spus azi dimineață la telefon că evenimentele din ultimele douăzeci și patru de ore te-au „tulburat” și că ai niște „propuneri constructive” pentru reducerea tensiunii din Noul Eden. De asta am venit să discut cu tine.
Fața lui Nakamura nu arăta nimic; totuși ușorul sâsâit din glas îi trădă nemulțumirea față de stilul direct al lui Kenji.
— Ți-ai uitat manierele japoneze, Watanabe-san. Este dureros de nepoliticos să începi o discuție de afaceri fără să-i fi făcut complimente gazdei pentru ambianță și fără s-o fi întrebat cum o duce. Un astfel de comportament necorespunzător duce aproape întotdeauna la un dezacord neplăcut, care poate fi evitat…
Kenji îl întrerupse:
— Îmi pare rău, dar n-am nevoie să-mi dai tocmai tu lecții despre maniere. În plus, nu suntem în Japonia, nu suntem nici măcar pe Pământ, iar vechile noastre obiceiuri japoneze sunt la fel de deplasate acum ca și ținuta ta…
Nu intenționase să-l insulte pe Nakamura, dar n-ar fi putut adopta o strategie mai bună pentru a-și face adversarul să-și dezvăluie adevăratele intenții. Shogunul sări imediat în picioare. O clipă, guvernatorul crezu că Nakamura avea să-și scoată sabia de samurai.
— Foarte bine, spuse Nakamura, cu ochii evident ostili, vom face cum vrei tu. Watanabe, ai pierdut controlul asupra coloniei. Cetățenii sunt foarte nemulțumiți de felul în care guvernezi și oamenii mei îmi spun că se vorbește tot mai mult de punere sub acuzare și/sau o răscoală. Ai lucrat de mântuială în problemele de mediu și RV-41, iar acum judecătoarea ta negresă, după nenumărate tergiversări, a anunțat că un negrotei violator nu va fi judecat într-un proces cu jurați. Unii dintre coloniștii mai cu cap, știind că tu și cu mine avem un trecut comun, m-au rugat să intervin, să încerc să te conving să te dai la o parte înainte de a se răspândi vărsarea de sânge și haosul.
, E de necrezut, gândi Kenji în timp ce-l asculta. Omul acesta e complet nebun. Se hotărî să vorbească foarte puțin.
— Așadar crezi că ar trebui să-mi dau demisia? întrebă după un timp.
— Da, răspunse Nakamura, tonul lui devenind tot mai imperios. Dar nu imediat. Nu până mâine. Astăzi trebuie să-ți exerciți dreptul executiv de a-i lua lui Nicole des Jardins Wakefield cazul Martinez. Este evident că e subiectivă. Judecătorul Iannella sau Rodriguez, oricare dintre ei, ar fi mai potrivit. Remarcă — rânji el — că nu sugerez ca acest caz să-i fie transferat judecătorului Nishimura.
— Mai e ceva?
— Un singur lucru. Spune-i lui Ulanov să se retragă din alegeri. Nu are nici o șansă de a câștiga, iar continuarea acestei campanii de divizare nu va face decât să ne fie mai greu să cooperăm după victoria lui Macmillan. Trebuie să fim uniți. Prevăd o amenințare serioasă la adresa coloniei, din partea locuitorilor inamici ai celuilalt habitat. Picioroangele, pe care se pare că tu le consideri „observatori inofensivi”, sunt doar cercetașii lor trimiși să iscodească…
Kenji era uluit de ceea ce auzea. Cum de se ticăloșise , într-atât Nakamura? Sau fusese întotdeauna așa?
— Trebuie să accentuez că viteza este esențială, mai ales cu privire la cazul Martinez și la demisia ta, spunea Nakamura. I-am rugat pe Kobayashi-san și pe alți membri ai comunității asiatice să nu acționeze pripit, dar după cele întâmplate în noaptea trecută nu sunt convins că pot să-i opresc. Fiica lui era o tânără frumoasă și talentată. Biletul lăsat de ea când s-a sinucis spune limpede că nu mai putea trăi cu rușinea implicată de nenumăratele amânări din procesul violatorului. Furia este generală și autentică…
Kenji își uită pe moment hotărârea de a nu vorbi. Se ridică și începu:
— Ai cunoștință de faptul că în Mariko Kobayashi a fost găsită spermă de la doi indivizi diferiți după noaptea în care, chipurile, a fost violată? Şi că atât Mariko cât și Pedro Martinez au susținut în mod repetat că au fost singuri toată seară? Chiar și atunci când Nicole i-a bătut apropouri lui Mariko, săptămâna trecută, că existau dovezi că mai întreținuse raporturi sexuale cu cineva, tânăra și-a menținut povestea.