— Paznicul insistă că trebuie să se întoarcă la postul principal, îl anunță prin radio Garcia 325. I s-a cerut să raporteze zilnic la 6:30
La naiba, mai sunt doar șase minute! gândi Richard. Îl direcționă încet pe Hal de jur împrejurul bazei hubloului, ca să vadă dacă putea identifica vreun obiect în interiorul habitatului. Nu văzu nimic deosebit.
— Țipă! îi ordonă atunci, deschizând la maxim volumul audio al robotului. Țipă până îți spun să te oprești.
Nu testase noul amplificator pe care-l instalase în prințul Hal la volumul maxim și de aceea fu uluit de amplitudinea imitației țipătului de aviar, ba chiar sări înapoi. E al naibii de bun, își spuse după ce se adună, cel puțin dacă memoria nu mă înșală.
Paznicul biot apăru în scurt timp lângă Richard și, conform instrucțiunilor ante-programate, îi ceru actele și o explicație asupra a ceea ce făcea. Super-Al și Garcia 325 încercară să-l deruteze, dar când paznicul nu reuși să-l facă pe Richard să coopereze, insistă că trebuia să facă un raport de urgență. Pe monitor, Richard văzu plasa de sârmă dându-se la o parte și șase picioroange năvălind spre prințul Hal. Robotul continuă să țipe.
Paznicul Garcia începu să transmită prin radio apelul de urgență. Richard era conștient că mai avea doar câteva minute până când avea să fie silit să plece. Hai, fir-ar să fie, hai! spuse el uitându-se pe monitor între privirile aruncate peste umăr, spre Câmpia Centrală. Încă nu se vedea nici o lumină apropiindu-se dinspre Noul Eden.
La început, Richard crezu că fusese o închipuire. Apoi se repetă — fâlfâitul unor aripi mari în zbor. Unul dintre picioroange îi obstrucționa parțial vederea, dar, după câteva momente, Richard văzu o gheară cunoscută întinzându-se după prințul Hal. Țipătul de aviar care urmă îi confirmă că nu fusese o închipuire. Imaginea de pe monitor se încețoșă.
— Dacă ai vreo șansă, încearcă să te întorci în culoarul de trecere, țipă Richard în emițătorul radio. Am să revin mai târziu după tine.
Se răsuci pe călcâie și-și puse repede monitorul în geantă.
— Să mergem, le ordonă celor doi bioți ai săi și începură să alerge către Noul Eden.
În timp ce se grăbea către casă, Richard se simțea victorios. Intuiția nu m-a înșelat, își spuse bucuros. Asta schimbă totul… acum am o fiică de condus la altar.
10
Nunta era programată la ora 19, în sala de teatru a Liceului Central. Recepția, pentru un grup mult mai mare, urma să aibă loc în sala de gimnastică, o clădire adiacentă aflată la douăzeci de metri distanță. Toată ziua, Nicole se luptă cu problemele de ultim minut, salvând pregătirile de la un șir de dezastre posibile.
Nu avu timp să reflecteze la importanța noii descoperiri a lui Richard. Bărbatul venise acasă foarte emoționat, dorind să discute despre aviari, dar Nicole pur și simplu nu fusese în stare să se concentreze și asupra altui lucru în afară de nuntă. Amândoi căzură de acord să nu mai spună nimănui despre aviari, până când aveau ocazia să discute pe îndelete pe această temă.
Nicole plecase cu Ellie la o plimbare de dimineață în parc. Vorbiseră despre căsătorie, dragoste și sex mai bine de o oră, dar Ellie fusese atât de emoționată de nuntă, încât nu se putuse concentra în întregime asupra vorbelor mamei. Către sfârșitul plimbării, Nicole se oprise sub un copac pentru a-i face o sinteză.
— Nu uita măcar acest singur lucru, Ellie, îi spusese ținând-o de mâini. Sexul este o componentă importantă a căsniciei, dar nu cea mai importantă. Din cauza lipsei tale de experiență, e puțin probabil ca sexul să ți se pară minunat de la început Totuși, dacă tu și Robert vă iubiți și aveți încredere unul în celălalt, și dacă amândoi doriți sincer să oferiți și să primiți plăcere, veți descoperi că, an după an, compatibilitatea voastră va crește.
Cu două ore înainte de ceremonie, Nicole, Nai și Ellie ajunseră împreună la școală. Eponine era deja acolo și le aștepta.
— Ești emoționată? zâmbi profesoara. Ellie încuviință din cap.
— Eu sunt speriată de moarte, adăugă Eponine, și nu sunt decât una dintre domnișoarele de onoare.
Ellie o rugase pe mama sa să fie doamnă de onoare. Nai, Eponine și Katie erau domnișoare de onoare. Doctorul Edward Stafford, un om care împărtășea pasiunea lui Turner pentru istoria medicinii, era cavalerul de onoare. Din cauză că nu avea asociați apropiați, în afară de bioții de la spital, Robert își alesese restul însoțitorilor din cadrul familiei Wakefield și al prietenilor. Cei trei cavaleri de onoare ai lui erau Kenji, Patrick și Benjy.
— Mamă, mi-e greață, spuse Ellie la scurt timp după ce se adunară toate în vestiar. O să-mi fie atât de jenă dacă am să vomit pe rochia de mireasă! Ar trebui să încerc să mănânc ceva?
Nicole anticipase situația și-i întinse o banană și o cutie cu iaurt, asigurând-o că era absolut normal să aibă grețuri înaintea unui eveniment atât de important.
— Cum se simte mama miresei? întrebă Mîșkin când intră.
Bătrânul judecător avea să oficieze ceremonia de nuntă.
— Puțin speriată, zâmbi șters Nicole.
Îl găsi pe Patrick în fundul camerei, aranjând hainele lui Benjy.
— Cum arăt? o întrebă Benjy pe mama sa.
— Foarte, foarte chipeș, răspunse Nicole fiului său care radia de fericire. Ai vorbit cu Katie azi dimineață? îl întrebă pe Patrick.
— Nu, dar, așa cum ai cerut, i-am reconfirmat ora aseară. N-a apărut încă?
Nicole clătină din cap. Se făcuse deja 18:15 și mai erau doar patruzeci și cinci de minute până la începerea ceremoniei. Se duse în hol să dea un telefon, dar izul de fum de țigară o anunță că, în sfârșit, Katie sosise.
— Gândește-te, surioară, vorbea Katie cu glas răsunător în vestiarul în care se îmbrăca mireasa, diseară ai să faci pentru prima dată sex. Mamă! Pun pariu că numai la gândul ăsta corpul tău superb freamătă.
— Katie, zise Eponine, nu cred că-i chiar potrivit… Nicole intră în cameră și Eponine amuți.
— Vai, mamă, făcu Katie, ce frumoasă arăți! Uitasem că sub roba de judecător stă la pândă o femeie.
Suflă fumul în aer și luă un gât din sticla de șampanie de pe tejgheaua de lângă ea.
— Deci iată-ne pe cale să asistăm la căsătoria surorii mele mezine, declamă ea teatral.
— Încetează, Katie, ai băut prea mult.
Glasul lui Nicole era rece și dur. Lua șampania și pachetul de țigări.
— Termină cu îmbrăcatul și cu clovneriile. Pe-astea le primești înapoi, după ceremonie.
— În regulă, doamnă judecător… cum spuneți dumneavoastră, răspunse Katie inhalând adânc și slobozind rotocoale de fum.
Rânji spre celelalte doamne. Apoi, când se întinse spre coșul de gunoi ca să scuture scrumul țigării, își pierdu echilibrul. Căzu peste tejghea, lovind mai multe flacoane de produse cosmetice înainte de a ateriza grămadă pe podea. Eponine și Ellie dădură fuga s-o ajute.
— Ai pățit ceva? întrebă Ellie.
— Ai grijă la rochie, Ellie, zise Nicole, uitându-se cu dezaprobare la Katie care era întinsă pe podea.