— A dispărut! Nu se poate!
— A fost luat din mormânt.
— Dar n-ai de unde să ştii, protestă Enoch. Cum ai aflat?
— Nu eu. Veganii sunt cei care-au aflat.
— Dar sunt la ani-lumină distanţă…
Apoi însă nu se mai simţi la fel de sigur. În noaptea în care murise bătrânul şi el expediase mesajul către Centrala Galactică, i se spusese că veganii ştiau vestea chiar din clipa morţii lui. De asemenea nu era nevoie de un certificat de deces, întrucât cunoşteau şi cauza decesului.
Părea imposibil, dar în galaxie multe astfel de lucruri se dovedeau, până la urmă, pe deplin posibile.
Oare, se întrebă Enoch, fiecare vegan avea contact mental cu semenii lui? Sau exista un fel de Birou Central de Evidenţa Populaţiei (folosind o denumire pământeană pentru ceva vag inteligibil) cave, păstra contactul cu fiecare vegan în viaţă, ştiind în fiecare clipă unde era şi ce făcea?
Într-adevăr! S-ar fi putut, admise Enoch. Nu ar fi reprezentat ceva deosebit pentru puterile lor uluitoare. Totuşi menţinerea contactului şi după moarte era cu totul altceva.
— Trupul a dispărut, insistă Ulise. Pot să te asigur că ăsta-i adevărul. Eşti considerat responsabil.
— De către vegani?
— De ei şi de întreaga galaxie.
— Am făcut ce-am putut, spuse Enoch înfierbântat. Am făcut ce mi s-a cerut. Am urmat litera legii vegane. Am onorat trupul după obiceiurile planetei mele. Nu-i drept ca responsabilitatea să se menţină la nesfârşit. Şi nici nu cred că trupul a dispărut cu adevărat. Nimeni nu putea să-l ia, pentru că nimeni nu ştia de el.
— După logica umană, recunoscu exterul, ai dreptate, bineînţeles. Dar nu şi după logica vegană. Şi în acest caz, Centrala Galactică tinde să susţină partea lor.
— Întâmplător, veganii îmi sunt prieteni. N-am întâlnit nici unul cu care să nu mă înţeleg şi care să nu-mi placă. O să mă descurc eu cu ei.
— Dacă ar fi o problemă care să-i intereseze numai pe vegani, explică Ulise, sunt sigur că ai reuşi. Nu mi-aş face griji. Dar situaţia e ceva mai complicată. Aparent, este o întâmplare obişnuită, dar au intervenit şi alţi factori. Veganii ştiu de câtva timp că trupul a fost luat şi sunt, bineînţeles, tulburaţi. În ciuda acestui fapt, au păstrat tăcerea.
— Nu trebuia. Puteau veni la mine. Nu ştiam ce s-a întâmplat…
— Nu au tăcut din cauza ta. Au avut alt motiv.
Ulise termină cafeaua şi-şi mai turnă una. Umplu ceaşca pe jumătate plină a lui Enoch şi puse ibricul alături.
Bărbatul îl aşteptă să continue.
— Poate nu ştiai, dar la vremea când s-a hotărât înfiinţarea staţiei s-a înregistrat o opoziţie considerabilă din partea unui număr de rase din galaxie. Ca în orice situaţie de acest gen au fost invocate mai multe considerente, dar adevăratul motiv îl constituia confruntarea permanentă pentru avantaje rasiale sau regionale, o situaţie asemănătoare, după câte îmi închipui, cu acţiunile de pe Pământ pentru dobândirea de avantaje economice. Bineînţeles, în galaxie, consideraţiile economice reprezintă arareori factorul fundamental. Există multe alte interese.
Enoch încuviinţă din cap.
— Am auzit mai demult ceva, dar n-am dat prea mare importanţă.
— În principiu, este o problemă de direcţie, spuse Ulise. Când Centrala Galactică şi-a început expansiunea în acest braţ al spiralei, nu a mai rămas nici timp, nici forţă pentru expansiunea în alte direcţii. Există un grup mare de rase care visează de multe secole să se extindă către roiurile globulare. Fireşte, au motivele lor personale. Cu tehnica noastră, un salt prin spaţiu până la roiurile apropiate este pe deplin posibil. Aceste roiuri par să fie aproape complet lipsite de praf şi gaze, aşa încât, odată ajunşi acolo, ne-am putea extinde mult mai rapid decât din multe alte părţi ale galaxiei. Pare frumos, dar totul rămâne o simplă ipoteză, pentru că nu ştim ce vom găsi în realitate. S-ar putea ca după toate eforturile şi timpul cheltuit să nu descoperim nimic sau să dăm peste o altă rasă. Şi aşa avem destule în galaxie. Totuşi roiurile prezintă o fascinaţie deosebită pentru unele spirite.
— Îmi dau seama, aprobă pământeanul. Ar fi prima aventură în afara galaxiei. Ar putea fi pasul cel mic spre alte galaxii.
Ulise se holbă către el.
— Şi tu! Trebuia să fi bănuit…
— Şi eu am un asemenea spirit, spuse Enoch amuzat.
— Deci, există această fracţiune care opta pentru roiurile globulare, cred că aşa le spuneţi voi, şi care a luptat împotriva deciziei de a veni în această direcţie. Înţelegi, doar, că abia am început expansiunea în zonă. Avem mai puţin de o duzină de staţii şi ne vor trebui o sută. Vor mai trece secole până ce reţeaua va fi completă.
— Deci fracţiunea respectivă continuă să se împotrivească şi mai are încă vreme să oprească proiectul braţului spiral.
— Aşa-i, şi asta mă îngrijorează. Ei intenţionează să folosească dispariţia cadavrului drept argument împotriva extinderii reţelei. Li s-au alăturat şi alte grupuri, fiecare cu interesele sale, crezând că au o şansă mai mare să capete ceea ce vor dacă ruinează proiectul.
— Să-l ruineze?
— Da. Din momentul în care incidentul va deveni public, vor începe să strige că o planetă aşa de barbară ca Pământul nu este potrivită pentru o haltă. Vor insista ca staţia să fie abandonată.
— Dar nu pot face asta!
— Ba pot. Vor spune că e degradant şi nesigur să menţinem o staţie într-o sălbăticie în care până şi mormintele sunt jefuite, pe o planetă unde morţii nu se pot odihni în pace. Este tipul de argument sentimental care va primi sprijinul din partea multor sectoare ale galaxiei. Tocmai din pricina proiectului veganii au făcut tot posibilul să treacă sub tăcere întâmplarea. E prima oară când fac aşa ceva. Sunt un popor mândru şi au cult pentru onoare, însă pentru binele nostru au acceptat dezonoarea. Aşa ar fi rămas, dacă s-ar fi păstrat secretul. Dar povestea s-a aflat — fără îndoială, prin spioni — şi acum nu mai pot accepta să-şi piardă onoarea. Veganul care va sosi în seara asta este un reprezentant oficial, însărcinat să aducă protestul.
— Mie?
— Ţie, şi, prin tine, întregului Pământ.
— Dar Pământul nu este implicat. Pământul nu ştie nimic.
— Sigur că nu, dar din punctul de vedere al Centralei Galactice, tu reprezinţi Pământul.
Enoch clătină din cap. Era o nebunie, dar asta nu trebuia să-l surprindă. Ar fi trebuit să se aştepte la aşa ceva. Fusese obişnuit să gândească omeneşte şi, chiar după toţi acei ani, păstrase concepţiile lui înguste, până acolo încât orice alt mod de gândire îi părea din capul locului eronat.
Planul de abandonare a Pământului constituia o greşeală. Nu avea nici un rost, întrucât părăsirea staţiei nu anula proiectul. În schimb, ar fi ruinat orice speranţă pentru rasa umană.
— Totuşi chiar dacă va trebui să abandonaţi Pământul, puteţi merge pe Marte. Dacă e nevoie de o staţie în acest sistem solar, există şi alte planete.
— Nu înţelegi, spuse Ulise. Staţia asta e un simplu punct de atac. Ţinta lor e să anihileze proiectul şi să folosească timpul şi eforturile în altă direcţie. Dacă abandonăm o staţie, suntem discreditaţi. Atunci, toate motivele noastre vor fi discutate şi judecate din nou.
— Chiar dacă proiectul va cădea, obiectă Enoch, nu e sigur că va câştiga un alt grup. Problema redistribuirii timpului şi energiei se va dezbate deschis. Spui că există multe grupuri unite împotriva noastră. Să presupunem că vor câştiga. Atunci vor trebui să lupte între ele.