— Mă bucur să aud asta.
— Au insistat mult, şovăi agentul, să te întreb încă o dată ce este trupul acela.
— Ţi-am spus noaptea trecută că nu-ţi pot dezvălui nimic. Aş vrea să pot. M-am chinuit ani de zile să găsesc o cale, dar n-am reuşit.
— Trupul nu aparţine vreunul pământean, spuse Lewis. Suntem siguri de asta.
— Dacă aşa crezi tu…
— Nici casa nu-i una obişnuită.
— Casa, spuse scurt Enoch, a fost ridicată de tatăl meu.
— Totuşi ceva a schimbaţ-o, insistă Lewis. Nu mai e la fel ca atunci când a fost construită.
— Timpul le schimbă pe toate.
— Pe toate, în afară de tine.
— Deci asta te necăjeşte, rânji Enoch. Crezi că-i indecent din partea mea că nu îmbătrânesc.
Agentul clătină din cap.
— Nu pot să judec pe nimeni. După ce te-am urmărit ani de zile, am ajuns să te acceptăm. Nu înţelegem nimic, dar acceptăm totul. Uneori îmi spun că sunt nebun, dar îmi trece repede. Am încercat să nu te deranjez. M-am chinuit să păstrez totul aşa cum era. Iar acum, că te-am întâlnit, îmi pare bine că aşa s-a întâmplat. Însă greşim unul faţă de altul. Ne comportăm de parcă am fi duşmani. Cred că noi doi avem multe în comun. Se întâmplă ceva şi nu vreau să fac nimic care să se interfereze cu asta.
— Ai făcut deja, spuse Enoch, atunci când ai luat cadavrul. Nici dacă ai fi vrut, nu puteai găsi o cale mai bună să-mi faci rău. Şi nu numai mie. De fapt, nu mie. Ai făcut rău întregii omeniri.
— Nu înţeleg. Îmi pare rău, dar nu înţeleg. Inscripţia aceea de pe lespede…
— Asta a fost greşeala mea. N-ar fi trebuit să pun o piatră de mormânt. La momentul acela, aşa mi s-a părut că trebuie făcut. Nu mi-am închipuit că cineva ar putea să mă iscodească…
— Era un prieten de-al tău?
— Un prieten? A, te referi la cadavru! Păi, nu chiar. Nu neapărat persoana aceea.
— Acum răul s-a-nfăptuit, oftă Lewis. Îmi pare rău.
— Regretele nu ajută.
— Nu se mai poate face nimic? În afară de a aduce trupul înapoi…
— Ba da, ar putea fi ceva. Mi-ar trebuie nişte ajutoare.
— Spune-mi, zise repede Lewis. Dacă e posibil…
— Aş avea nevoie de un camion, spuse Enoch. Să duc de aici nişte lucruri. Înregistrări şi chestii de-alde astea.
— Pot să fac rost de-un camion şi de oameni care să te ajute la încărcat.
— O să vreau să vorbesc cu o autoritate. Cineva din vârful piramidei: preşedintele, secretarul de stat, poate ONU, nu ştiu. Trebuie să mă gândesc. Şi nu numai să ajung la ei, ci să am şi siguranţa c-o să fiu ascultat.
— Am să aranjez o instalaţie mobilă de radio.
— Şi pe cineva care să asculte?
— Exact, aprobă Lewis. Pe oricine doreşti.
— Încă ceva…
— Orice.
— Să puteţi uita, spuse Enoch. Poate n-o să am nevoie de nimic din toate astea. Nici de camion, nici de restul. Poate c-o să las lucrurile aşa cum sunt acum. În cazul ăsta, poţi tu şi toţi cei implicaţi să uitaţi tot ce-am cerut?
— Cred că da. Dar am să-mi continui veghea.
— Chiar aş vrea s-o faci. Mai târziu s-ar putea să am nevoie de ceva ajutor. Însă de-acum înainte nu te mal bagi în treaba mea.
— Eşti sigur că asta-i tot?
Enoch încuviinţă din cap.
— Tot. De restul mă ocup singur.
Poate, gândi el, vorbise deja prea mult. Nu putea fi sigur că omul acela era de încredere. Dar exista vreun om în care să se încreadă?
Totuşi, dacă se hotăra să părăsească Centrala Galactică şi să treacă de partea Pământului, ar fi avut nevoie de ajutor. Exterii puteau să-i interzică să-şi ia jurnalele şi obiectele primite cadou. Dacă voia să scape cu ele, trebuia s-o facă repede.
Voia însă cu adevărat să părăsească Centrala? Putea renunţa la galaxie? Era capabil să respingă oferta de a deveni îngrijitorul altei staţii planetare? Se putea despărţi de toate creaturile şi misterele altor stele?
Începuse deja să acţioneze în această direcţie. Aici, în ultimele clipe, fără să gândească prea mult — de parc-ar fi ajuns la o hotărâre — aranjase lucrurile pentru întoarcerea sa pe Pământ.
— Aici, la izvor, va fi cineva în permanenţă, vorbi Lewis. Dacă nu eu, atunci cineva care poate lua legătura cu mine.
Enoch aprobă din cap, cu gândurile în altă parte.
— Cineva o să te urmărească în fiecare dimineaţă când îţi faci plimbarea, continuă agentul. Tu ne poţi întâlni aici oricând doreşti.
Ca o conspiraţie, gândi Enoch. Ca nişte copii, jucându-se de-a hoţii şi vardiştii.
— Trebuie să plec mai departe, spuse el. E aproape timpul să vină poşta. Wins o să se întrebe ce mi s-a întâmplat.
Începu să urce dealul.
— Ne mai vedem, strigă Lewis.
— Mda, răspunse Enoch. O să te mai văd.
Surprins, descoperi în el o senzaţie de căldură şi mulţumire, ca şi cum reparase o greşeală ori regăsise ceva pierdut.
26
Enoch se întâlni cu poştaşul la jumătatea drumului spre staţie. Rabla sălta peste făgaşele acoperite de iarbă şi se freca de tufele aplecate peste cărare.
Când îl zări, Wins frână şi rămase în aşteptare.
— Ai făcut un ocol, rosti Enoch în loc de salut. Sau ţi-ai schimbat —?
— Nu aşteptai la cutie, răspunse Winslowe, şi trebuia să te văd.
— Vreo corespondenţă importantă?
— Nu, nu-i vorba de asta, ci de Hank Fisher. E-n Millville, la cârciuma lui Eddie şi face cinste.
— Nu-i în firea lui Hank să facă cinste.
— Spune la toată lumea c-ai încercat s-o răpeşti pe Lucy.
— N-am răpit-o. Hank o bătea cu biciul şi eu am ascuns-o până ce s-au liniştit lucrurile.
— N-ar fi trebuit să faci asta.
— Poate. Dar Hank îi pusese gând rău. Deja îi trăsese vreo două bice pe spate.
— El e hotărât să-ţi facă necazuri.
— Mi-a spus că aşa o să facă.
— Zicea că ai răpit-o, apoi te-ai speriat şi ai adus-o înapoi, că ai ascuns-o în casă şi când a încercat să intre s-o ia n-a putut. Mai zicea că ai o casă ciudată şi că a rupt un topor încercând să spargă o fereastră.
— Nu-i de mirare, făcu Enoch. Lui Hank îi place să bată câmpii.
— Până aici totul e bine, spuse poştaşul. Nici unul din ei nu s-ar amesteca ziua în amiaza mare şi limpede la cap. Dar la noapte o să fie beţi şi scoşi din minţi. S-ar putea ca unii să vină la tine.
— Bănuiesc că le-a spus şi că îl am pe diavol în mine.
— Mai multe chiar. Am stat să-i ascult o vreme înainte să vin încoace.
Băgă mâna în sacul de poştă, găsi teancul de ziare şi i-l întinse.
— Enoch, ar trebui să ştii ceva. Ceva de care nu-ţi dai seama. Oricine ar fi în stare să aţâţe gloata împotriva ta, datorită felului cum trăieşti. Eşti ciudat. Nu, nu spun că e ceva în neregulă cu tine — eu te cunosc şi ştiu asta — dar cei care nu te cunosc pot uşor să-şi facă o impresie greşită. Te-au lăsat în pace până acum, pentru că nu le-ai dat motive să reacţioneze. Totuşi Hank s-ar putea să-i stârnească cu poveştile lui, şi atunci…
Nu-şi termină fraza.
— Încerci să-mi spui de o poteră? întrebă Enoch.
Winslowe încuviinţă tăcut din cap.
— Mulţam, că m-ai prevenit.
— E-adevărat că nimeni nu poate intra în casa ta?
— Cred că da, admise Enoch. Nu pot pătrunde cu forţa şi nu-i pot da foc. Nu-i pot face nimic.