Încercă să-l zgârie cu unghia, dar degetul ii alunecă fără să lase vreo urmă. Îşi trecu palma peste suprafaţa uşii şi îi simţi lemnul neted, de parcă şi ea ar fi fost unsă.
Lewis trecu de la uşă la toc, dar şi acela se dovedi la fel de alunecos. Îşi încercă palma şi unghia pe el, cu acelaşi rezultat. Ceva acoperea casa şi o făcea netedă, atât de netedă. Încât praful şi vremea nu o puteau atinge.
Înaintă pe verandă şi, oprindu-se în dreptul unei ferestre, observă un lucru pe care-l scăpase din vedere mai devreme, care întărea impresia de ruină. Ferestrele erau întunecate, fără perdele, obloane sau storuri, doar nişte dreptunghiuri negre, orbite goale holbându-se dintr-un craniu.
Se apropie de geam şi îşi lipi faţa de el, cu palma ţinută pavăză împotriva luminii. Dar nici în felul ăsta nu reuşi să zărească ceva în încăpere. Privea doar într-un hău întunecat în care, ciudat, nu se reflecta nimic. Nu-şi putea vedea chipul în geam. Nu vedea decât bezna, de parcă lumina care lovea sticla ar fi fost absorbită şi ţinută cumva prizonieră.
Coborî din verandă şi înconjură încet casa, cercetând-o din mers. Toate ferestrele erau întunecate, hăuri care trăgeau înăuntru lumina, iar zidurile erau tari şi lunecoase.
Izbi tocul uşii cu pumnul şi parcă lovi o stâncă. Cercetă pereţii de piatră ai pivniţei, acolo unde se înălţau deasupra pământului şi îi găsi la fel de netezi. Mortarul dintre pietre nu umplea toate găurile şi chiar suprafeţele erau zgrunţuroase, însă mâna trecea peste zid fără să simtă vreo asperitate.
Un strat invizibil fusese aşternut peste rugozităţile pietrei, atât cât să o netezească, fără să poată fi însă pipăit, de parcă nu ar fi avut substanţă.
Îndreptându-şi spatele, Lewis îşi privi ceasul. Îi mai rămăseseră doar zece minute. Trebuia s-o şteargă.
Coborî dealul către crângul fostei livezi. Se opri la marginea lui şi privi înapoi către casă cu alţi ochi. Acum nu mai vedea doar o structură moartă. Clădirea avea o personalitate, o căutătură batjocoritoare, iar înăuntrul ei simţea o fierbere malefică, gata să izbucnească.
Lewis se adânci în livadă şi îşi croi drum printre copaci. Nu exista nici o cărare, iarba şi buruienile crescuseră înalte. Îndepărtând cu mâna crengile joase, ajunse la un arbore dezrădăcinat în vreo furtună cu mulţi ani înainte şi îl ocoli.
Din când în când, culegea câte un măr zbârcit şi acru, muşca o singură dată, apoi îl arunca, pentru că nici unul nu era bun la gust. de parcă ar fi luat tot amarul din pământul neîngrijit.
La capătul îndepărtat al livezii găsi mormintele, împrejmuite de un gard. Aici bălăriile şi iarba nu erau atât de înalte, iar gardul părea dres de puţină vreme. La piciorul fiecărui mormânt, de partea opusă celor trei pietre funerare grosolane, creştea sălbatic câte o tufă de bujori — împletituri încâlcite care tronau acolo, nestingherite, de ani de zile.
Lewis ştia că descoperise cimitirul familiei Wallace.
Însă ar fi trebuit să fie doar două pietre. Ce rost avea a treia?
Ocoli gardul până la poarta lăsată în balamale şi intră în îngrăditură. Se opri lângă morminte şi citi inscripţiile de pe pietre. Literele erau colţuroase şi stângace, dovadă că fuseseră săpate de mâini nepricepute. Nu erau fraze pioase, nici versuri, nici, chipuri de îngeri, ori vreo altă figură simbolică, aşa cum se obişnuia prin 1860 — doar nume şi date.
Pe prima piatră: Amanda Wallace 1821-1863
Pe a doua: Jedediah Wallace 1816-1866
Iar pe a treia…
4
— Dă-mi creionul acela, te rog, spuse Lewis.
Hardwicke încetă să-l mai răsucească între palme şi i-l întinse.
— Şi hârtie?
— Te rog, făcu Lewis.
Se aplecă peste birou şi desenă cu iuţeală.
— Asta-i, spuse el, întinzându-i hârtia.
— Nu înţeleg nimic, se miră Hardwicke, ridicând din sprâncene. În afară de ultimul semn.
— Cifra 8 răsturnată. Simbolul infinitului.
— Asta ştiu. Dar restul?
— Habar n-am, răspunse Lewis. Asta-i inscripţia de pe piatra de mormânt. Am copiat-o atunci…
— Văd că o ştii pe de rost.
— Fireşte. Am studiat-o neîncetat.
— E prima dată când văd aşa ceva. E drept, nu-s expert, ştiu prea puţine în domeniul ăsta.
— Îţi faci probleme degeaba, Nimeni n-are habar. Inscripţia nu seamănă cu nimic, nici măcar de la distanţă. Am verificat cu oameni pricepuţi. Şi nu unul. ci cu o duzină. Le-am spus că am găsit-o pe o stâncă. Sunt sigur că mai toţi mă consideră vreun trăznit din acela care încearcă să dovedească cu orice preţ că romanii, fenicienii sau irlandezii au întemeiat aşezări precolumbiene în America.
Hardwicke puse jos foaia de hârtie.
— Acum înţeleg de ce spuneai că eşti mai derutat decât la început. Nu mai ai doar problema unui tânăr în vârstă de un secol, ci şi aceea a unei case intangibile şi a unei pietre de mormânt cu inscripţie indescifrabilă. Spui că n-ai vorbit deloc cu Wallace?
— Nimeni nu-i vorbeşte, în afară de poştaş. De fiecare dată iese cu puşca după el.
— Crezi că le e teamă să-i vorbească?
— Din cauza puştii, vrei să zici?
— Păi da. Cred că la asta mă gândeam. Mă-ntreb de ce o tot poartă după el.
Lewis clătină din cap.
— Habar n-am. Am încercat să-i dau un rost să găsesc vreun motiv. N-a tras nici un foc până acum. Dar nu cred că arma e motivul pentru care nu-i vorbeşte lumea. Este un anacronic, un rătăcit din altă epocă. Nimeni nu se teme de el, de asta sunt sigur. E acolo de prea multă vreme. A devenit ceva obişnuit, aparţine pământului, ca un copac sau o stâncă. Şi totuşi nimănui nu-i este la îndemână. Cred că mulţi dintre ei, dacă s-ar afla faţă în faţă cu el, s-ar simţi stingheriţi. Pentru că nu-i asemenea lor, pentru, că s-a îndepărtat de uman. Le este ruşine pentru el, fiindcă a ocolit, poate mârşav, una din pedepsele divinităţii, bătrâneţea. Iar această ruşine ascunsă contribuie, în bună măsură, la hotărârea lor de a nu-i vorbi.
— L-ai urmărit multă vreme?
— Un timp m-am ocupat singur de asta. Acum am o echipă întreagă. Oamenii mei pândesc cu schimbul. Avem o duzină de ascunzători şi ne schimbăm la intervale regulate. Nu e clipă din zori ori din noapte în care să nu fie urmărită casa lui Wallace.
— Te-ai prins tare în afacerea asta.
— Am şi de ce, după părerea mea, spuse Lewis. Şi mai e ceva.
Se aplecă şi ridică o servietă care până atunci se sprijinise de piciorul scaunului. O deschise, scoase un teanc de fotografii şi îl înmână lui Hardwicke.
— Astea-ţi spun ceva? întrebă el.
Hardwicke luă fotografiile. Brusc, îngheţă, culoarea i se scurse din obraji, mâinile începură să-i tremure şi lăsă cu grijă fotografiile pe masă. Privise doar pe prima dintre ele.
Lewis îi citi întrebarea pe chip şi încuviinţă din cap.
— Asta se afla în mormântul care are lespedea cu inscripţie ciudată.
5
Maşina de mesaje fluieră ascuţit. Enoch Wallace puse deoparte registrul în care scria şi se ridică de la birou. Traversă încăperea către aparatul şuierător, trase un bobârnac butonului, răsuci cheia şi fluieratul încetă.
Maşina îşi înteţi zumzetul şi mesajul începu să prindă formă pe placă, la început slab, apoi din ce în ce mai conturat.
NR. 406301 CĂTRE STAŢIA 18327. CĂLĂTOR LA 16097,38. NATIV THUBAN VI. FĂRĂ BAGAJE. CONTAINER CU LICHID NR. 3. SOLUŢIE 27. PENTRU STAŢIA 12892 LA 16439,16. CONFIRMARE.