— Harry, salut! Mă bucur să te întâlnesc! făcu Percy. Extraordinar!
— Salut, Percy, zise şi Harry, străduindu-se să nu izbucnească în râs.
— Sper că eşti bine, continuă Percy, plin de importanţă, ca şi cum el ar fi fost primarul şi cineva i l-ar fi prezentat pe Harry.
— Foarte bine, mulţumesc…
— Harry! strigă Fred, dându-l la o parte pe Percy, cu coatele.
Se înclină adânc în faţa lui Harry şi continuă:
— Ah, cât mă bucur că ne vedem iar! Splendid!
— Minunat! sări şi George, împingându-l pe Fred la o parte şi dând mâna cu Harry. Super! A-ntâia!
Percy strâmbă din nas.
— Gata, ajunge! zise doamna Weasley. Lăsaţi băiatul!
— Mamă! făcu Fred, ca şi cum acum o vedea pentru prima dată şi strângându-i mâna. Ce bucuros sunt să te văd! Electrizant!
— Terminaţi odată! zise doamna Weasley, punând cumpărăturile pe un scaun liber. Bună ziua, Harry, scumpule. Cred că ai auzit vestea: Percy este al doilea Şef de promoţie din familie!
Şi arătă, mândră, insigna de argint de pe pieptul lui Percy.
— Da, marele moment, bombăni Fred pe sub mustaţă.
— Nu mai fi ironic, îl certă doamna Weasley, voi n-aţi fost în stare să ajungeţi Perfecţi!
— Şi de ce să fim Perfecţi, mă rog? Ce e aşa de grozav? zise George, revoltat numai şi la ideea de a fi aşa ceva. Viaţa n-ar mai avea nici un haz!
Ginny chicoti.
— Foarte frumos exemplu îi daţi surioarei voastre, n-am ce zice! izbucni doamna Weasley.
— Ginny are alţi doi fraţi, mamă, care să-i fie exemplu, interveni Percy, cu nasul pe sus. Mă duc să mă schimb pentru masă…
Percy plecă şi George zise, prefăcându-se necăjit:
— Oh, Harry, am încercat să-l închidem într-o piramidă, dar nu ne-a mers. Ne-a observat mama!
Cina din seara aceea a fost foarte distractivă. Tom puse trei mese, una în continuarea celeilalte, şi cei şapte Weasley, plus Harry şi Hermione, se delectară cu cele cinci feluri de mâncare pregătite de Tom.
— Cum ajungem la gară, tată? întrebă Fred, la desert, când li se servi un minunat tort de ciocolată.
— Am făcut rost de nişte maşini, mi le-a dat Ministrul, răspunse domnul Weasley.
— Cum aşa? întrebă Percy, curios.
— Pentru tine, Percy, făcu George, cât se poate de serios. Şi or să fie ornate cu steguleţe cu iniţialele CS…
— … de la Cap Sec! completă Fred.
Toată lumea, în afară de Percy şi doamna Weasley, pufni în felia de tort din farfurie.
— Vorbesc serios, tată, cum de ne dă Ministrul maşini, ca să ajungem la gară? întrebă Percy, cât se poate de demn.
— Păi, eu nu mai am maşină… acum, zise domnul Weasley, şi, fiindcă lucrez la Ministerul Magiei, ca o favoare pentru mine…
Vorbea părând să nu dea importanţă vorbelor sale, dar Harry observă că urechile domnului Weasley se înroşiseră, la fel cum se făceau şi ale lui Ron, când nu se simţea la largul lui.
— Foarte bine, zise doamna Weasley, scurt. Cu atâta bagaj… Vă daţi seama ce spectacol o să oferiţi Încuiaţilor! V-aţi făcut bagajele? Toţi?
— Ron mai are să-şi pună lucrurile noi, cumpărate azi, zise Percy, cu o voce chinuită. Le-a trântit pe patul meu.
— Du-te repede şi împachetează-ţi restul lucrurilor, zise doamna Weasley spre capătul de masă unde se afla Ron.
Ron nu se putu abţine şi se strâmbă la Percy.
După masă, cu burţile pline şi somnoroşi, unul câte unul urcară scările în camerele lor, să-şi facă ultimele pregătiri pentru a doua zi. Ron şi Percy stăteau în camera de lângă Harry. Tocmai îşi închisese cufărul, când auzi prin perete strigăte supărate. Se duse până la ei, să vadă de ce se certau.
Uşa de la camera numărul doisprezece era deschisă larg şi se auzeau strigătele lui Percy.
— Aici era, pe noptieră! zicea Percy. Am scos-o ca să o lustruiesc!
— Nici n-am atins-o! urla Ron. Ia mai lasă-mă-n pace!
— Ce s-a întâmplat? întrebă Harry.
— Mi-a dispărut insigna de Şef de promoţie! ţipă Percy.
— Şi tonicul Pungaşului, dacă vrei să ştii! zise Ron, scoţând lucrurile din bagajele lui, ca să vadă dacă nu cumva era acolo.
— Nu pleci nicăieri până nu-mi găseşti insigna! urlă Percy.
— Mă duc să văd dacă n-a rămas ceva jos, la masa la care am stat, se oferi Harry, eu mi-am făcut bagajele deja!
Coborî scările pe întuneric şi se îndreptă spre sala de mese. La jumătatea drumului, auzi două voci supărate, care veneau dintr-un separeu. O clipă mai târziu, recunoscu vocile. Erau domnul şi doamna Weasley! Harry rămase nehotărât în loc, fiindcă nu vroia ca cei doi să-şi dea seama că îi auzise certându-se. Deodată, auzi pomenit numele lui. Se apropie tiptil de separeu.
— Molly, nu are nici un rost să nu-i spunem băiatului, zicea domnul Weasley. Harry are tot dreptul să ştie! Am încercat să-i spun asta şi lui Fudge, dar el insistă să-l trateze ca pe un copil. Are treisprezece ani totuşi şi…
— Arthur, adevărul o să-l sperie de moarte! zise doamna Weasley cu tristeţe. Cum vrei să înveţe cu asemenea griji pe cap? Pentru numele lui Dumnezeu, mai bine să nu ştie, lasă-l să fie fericit!
— Dar eu nu vreau să-l întristez, dar e mai bine să fie pus în gardă, insistă domnul Weasley. Doar ştii cum sunt Harry şi Ron! Hoinăresc de capul lor toată ziua, au ajuns de două ori în Pădurea Interzisă! Dar anul acesta, Harry nu trebuie să pună piciorul acolo, cu nici un chip! Gândeşte-te ce i se putea întâmpla în noaptea în care a fugit de acasă! Dacă nu l-ar fi cules de pe drum Autobuzul Salvator, ar fi fost mort până ar fi dat de el Fudge!
— Dar n-a păţit nimic, e întreg, ce rost are să mai…
— Molly, se zice că Sirius Black e nebun… Şi poate că aşa şi este, o întrerupse domnul Weasley, dar a fost suficient de deştept să evadeze din Azkaban, lucru considerat imposibil până acum. Au trecut trei săptămâni şi nici urmă de el! Nu te lua după ce le spune Fudge celor de la „Profetul zilei”, eu ştiu că suntem tot atât de departe de a pune mâna pe el, ca şi de momentul inventării baghetelor care fac vrăji singure! Singura certitudine este că ştim după cine umblă Black…
— Dar Harry o să fie în siguranţă la Hogwarts, nu se lăsă doamna Weasley.
— Da, aşa am crezut şi că nu se poate evada de la Azkaban. Dacă a reuşit să facă asta, cu siguranţă că poate pătrunde şi la Hogwarts!
— La urma urmelor de unde ştiţi că umblă după Harry? Se auzi o pocnitură şi Harry fu sigur că domnul Weasley a izbit cu pumnul în masă.
— Molly, de câte ori să-ţi spun lucrul ăsta? Nu scrie nimic în ziar, fiindcă Fudge a vrut să fie păstrat secretul, dar el a fost la Azkaban chiar în noaptea în care a evadat Black. Gardienii i-au spus că Black începuse să vorbească în somn. Mereu aceleaşi cuvinte: „El e la Hogwarts… E la Hogwarts”. Black nu mai e în toate minţile, Molly, şi vrea ca Harry să fie omorât. Cred că este convins că, dacă îl omoară pe Harry, Ştim-Noi-Cine îşi poate recăpăta puterile. Black a pierdut totul în noaptea în care Ştim-Noi-Cine a fost înfrânt de Harry şi a avut destul timp, doisprezece ani la Azkaban, să se tot gândească la acest lucru.