Buzele lui Neville se mişcară, dar nu ieşi nici un sunet.
— N-am auzit, Neville, zise profesorul Lupin cu blândeţe. Neville se uită în jur cu o privire rugătoare, ca şi cum ar fi implorat pe cineva să-i vină în ajutor, şi spuse abia auzit:
— Profesorul Plesneală…
Toţi izbucniră în râs. Chiar şi Neville schiţă un zâmbet jenat. Profesorul Lupin rămăsese gânditor însă.
— Profesorul Plesneală… Hm… Neville, tu locuieşti cu bunica, nu-i aşa?
— Da, dar n-aş vrea ca Bongul să se transforme în ea!
— Nu, nu, nu asta am vrut să spun, zâmbi profesorul Lupin. Mă întreb ce fel de haine poartă ea…
Neville păru surprins, dar zise:
— Întotdeauna aceeaşi pălărie, înaltă şi cu un vultur împăiat la vârf. Şi o rochie lungă… verde, normal… iar uneori şi o eşarfă din blană de vulpe.
— Are şi poşetă?
— Da, una mare şi roşie, zise Neville.
— Când Bongul o să iasă din dulap o să ia forma profesorului Plesneală, zise Lupin. Tu ridici bagheta, zici cuvântul magic, Ridiculus, şi te concentrezi asupra hainelor pe care le poartă bunica. Dacă te concentrezi cum trebuie, profesorul Plesneală va fi obligat să intre în hainele bunicii, cu pălăria caraghioasă pe cap şi cu poşeta roşie în mână.
Râsul cutremură pereţii, iar dulapul se mişcă şi mai tare.
— Dacă Neville reuşeşte, atunci Bongul o să vrea să vă sperie pe voi. Aşa că gândiţi-vă puţin la ce vă sperie cel mai tare şi cum aţi putea să faceţi acel lucru să pară cât mai caraghios.
Se lăsă tăcere. Harry se gândi… Ce îl speria pe el cel mai tare?
Primul său gând fu Cap-de-Mort, dar înainte să apuce să se gândească la ceva caraghios în legătură cu el, altă imagine îi apăru în minte…
O mână hidoasă, strălucitoare, ieşind din faldurile unei pelerine negre… o respiraţie şuierătoare dintr-o gură nevăzută… apoi frigul cumplit şi senzaţia de înec…
Harry se cutremură din toate încheieturile. Îşi reveni repede şi se uită să vadă dacă observase cineva. Ron murmura: „Taie-i piciorul!” şi fu sigur la ce se gândea Ron. Teama lui cea mai mare erau păianjenii.
— Sunteţi gata? întrebă profesorul Lupin.
Harry simţi că-i este frică. Nu era gata încă. Cum ar fi putut să facă un Dementor să pară mai puţin înspăimântător? Nu dori însă să mai ceară un răgaz, văzându-i pe toţi aprobând din cap şi suflecându-şi mânecile.
— Neville începe, anunţă profesorul Lupin. Daţi-vă puţin înapoi, da? O să vă chem pe urmă pe rând… Aşa, câţiva paşi înapoi… Să-l lăsăm pe Neville să încerce…
Toată lumea se retrase, sprijinindu-se de perete, lăsându-l pe Neville singur în faţa dulapului. Era palid şi înspăimântat, dar îşi suflecase mânecile şi ridicase bagheta.
— Număr până la trei, Neville, zise profesorul Lupin, îndreptându-şi şi el bagheta spre dulap. Unu, doi, trei… Acum!
Un jet de scântei ieşi din capătul baghetei profesorului Lupin, care lovi mânerul dulapului şi acesta se deschise brusc. Cu nasul coroiat şi figură ameninţătoare, profesorul Plesneală ieşi din dulap, fulgerându-l cu privirea pe Neville.
Neville se trase speriat înapoi, ridică bagheta, dar cuvintele nu vroiau să iasă din gura lui. Plesneală se aplecase mult deasupra lui, căutând ceva în faldurile robei.
— R-R-Ridiculus! reuşi să îngaime Neville.
Se auzi un zgomot ca o plesnitură de bici. Profesorul Plesneală se clătină puţin. Acum era îmbrăcat într-o rochie lungă, cu tiv de dantelă, şi purta o pălărie înaltă, pe care se afla un vultur împăiat, mâncat de molii. În mână, îi atârna o poşetă mare, roşie.
Clasa izbucni în hohote nestăvilite de râs. Bongul se opri, privind confuz.
— Parvati, tu urmezi! strigă profesorul Lupin.
Parvati păşi înainte, pregătită să-l înfrunte pe Bong. Acesta se întoarse spre ea, se auzi alt „Bong!” şi în faţa fetei stătea acum o mumie, cu bandajele pătate de sânge. Se îndreptă spre fată, mergând încet şi târându-şi picioarele, cu braţele rigide ridicate…
— Ridiculus! strigă Parvati.
Un bandaj se înfăşură de piciorul mumiei, aceasta se clătină şi căzu cu burta la pământ, capul rostogolindu-i-se mai departe.
— Seamus, la rând! zise profesorul Lupin. Seamus veni spre Bong.
BONG! În locul mumiei stătea acum o femeie cu părul negru până la pământ, cu o faţă scheletică, verde-pământie, şi aripi de vultur, o Harpie. Deschise gura larg şi un sunet nepământean umplu încăperea, un vaiet prelung care îi făcu lui Harry părul măciucă.
— Ridiculus! strigă Seamus.
Harpia scoase un sunet hârâit şi se prinse cu mâinile de gât. Vocea îi pierise cu totul.
BONG! Şi ea se transformă într-un şobolan care se învârtea în jurul cozii, căutând să şi-o muşte. BONG! Şi Bongul se preschimbă într-un şarpe cu clopoţei care începu să se târască încet, înainte de… BONG!… a deveni un simplu ochi însângerat.
— Vedeţi? Nu mai ştie ce să facă! zise profesorul Lupin. Dean, hai şi tu!
Dean înaintă grăbit.
BONG! Ochiul deveni o mână tăiată, care începu să se târască pe podea, ca un crab.
— Ridiculus! strigă Dean.
BONG! Şi mâna se transformă într-o cursă de şoareci.
— Excelent! Ron, tu urmezi! Ron făcu un pas înainte.
BONG! Se auziră câteva ţipete. Un păianjen gigant, înalt de aproape doi metri şi acoperit cu păr, se îndrepta spre Ron, clănţănind din foarfecele pe care îl avea la picioare. Pentru o clipă, Harry crezu că Ron a înţepenit de frică, dar…
— Ridiculus! zise el şi picioarele păianjenului dispărură. Păianjenul căzu la pământ şi începu să se rostogolească.
Lavander Brown fugi ţipând. Păianjenul se opri chiar la picioarele lui Harry, care ridică bagheta, gata pregătită, dar…
— Aici! strigă profesorul Lupin, venind spre păianjen. BONG! Păianjenul fără picioare dispăruse. Pentru o clipă, toţi se uitară curioşi, să vadă ce apăruse în locul păianjenului. Văzură un glob de cristal, alb-argintiu, care plutea în aer, în faţa profesorului Lupin.
— Ridiculus! zise acesta plictisit. BONG!
— Hai, Neville, să terminăm cu el! îl îndemnă profesorul Lupin, de îndată ce Bongul se transformase într-un scârbos gândac de bucătărie.
BONG! Plesneală revenise.
De data asta, Neville înaintă hotărât.
— Ridiculus! strigă el.
Plesneală apăru pentru o clipă în hainele caraghioase ale bunicii lui Neville. Băiatul începu să râdă cu poftă, după care Bongul explodă, împrăştiind fum şi cenuşă!
— Excelent! exclamă profesorul Lupin şi clasa izbucni în aplauze. Foarte bine, Neville. Şi voi v-aţi comportat excelent! Să vedem… Câte cinci puncte pentru Cercetaşii care au avut de-a face cu Bongul, zece lui Neville, fiindcă el l-a înfruntat de două ori, şi câte cinci lui Harry şi Hermione…
— Dar eu n-am făcut nimic, zise Harry.
— Tu şi Hermione mi-aţi răspuns corect la întrebări, la începutul orei, zise profesorul Lupin. Bravo, încă o dată, a fost o oră excelentă! Ca temă pentru acasă… Citiţi din carte despre Bong şi faceţi un rezumat până lunea viitoare. Asta e tot.
Vorbind cu însufleţire, elevii părăsiră cancelaria. Harry era însă departe de a fi vesel. Profesorul Lupin l-a oprit înadins când i-a venit lui rândul să înfrunte Bongul. De ce? Fiindcă îl văzuse leşinând în tren şi crezuse că nu e cine ştie ce de capul lui? Crezuse că o să leşine din nou?