Выбрать главу

Harry îşi amintea prea bine cum se rupsese bagheta lui Ron. Se întâmplase când maşina cu care zburaseră ei doi până la Hogwarts se lovise de Salcia Bătăuşă, plantată pe terenul din jurul castelului Hogwarts.

Ne întoarcem cu aproximativ o săptămână înainte să înceapă primul trimestru şi o să mergem la Londra ca să-mi cumpăr bagheta şi cărţile pentru noul an şcolar. E vreo şansă să ne întâlnim acolo?

Nu-i lăsa pe Încuiaţi să te supere!

Încearcă să vii la Londra,

Ron

PS: Percy e Şef de Promoţie. A primit vestea săptămâna trecută.

Harry privi iar fotografia. Percy, care era în al şaptelea — şi ultimul — an la Hogwarts, părea extrem de plin de importanţă. Îşi pusese insigna de Şef de Promoţie pe fesul aşezat într-o parte peste părul îngrijit, iar ochelarii săi cu rame de bagă luceau în soarele egiptean.

Harry se întoarse acum către cadoul său şi îl despachetă. Înăuntru era ceea ce părea a fi un titirez luminos. Sub el mai găsi încă un bilet de la Ron.

Harry, acesta este un Spionoscop de buzunar. Dacă se află cineva necinstit prin preajmă, se pare că începe să lumineze şi să se învârtească. Bill spune că este o aiureală vândută vrăjitorilor turişti şi că nu te poţi baza pe el, fiindcă ni se tot aprindea ieri seară, la cină. Dar Bill nu şi-a dat seama că Fred şi George îi puseseră cărăbuşi în supă!

Pe curând,

Ron

Harry puse Spionoscopul pe noptieră, unde stătea destul de nemişcat, echilibrat în vârf, lăsând să se vadă limbile luminoase de pe cadranul său. Îl privi mulţumit câteva secunde, apoi ridică pachetul pe care i-l adusese Hedwig.

Şi în acesta era un cadou împachetat frumos, o felicitare şi o scrisoare, de data aceasta de la Hermione.

Dragă Harry,

Mi-a scris Ron şi mi-a povestit despre conversaţia telefonică pe care a avut-o cu Unchiul Vernon. Sper că eşti bine.

Eu eram în vacanţă, în Franţa, şi nu ştiam cum să-ţi trimit cadoul Ce s-ar fi întâmplat dacă îl verificau la Vamă? Dar a apărut Hedwig! Cred că vroia să se asigure că vei primi ceva de ziua ta, nu ca în anii trecuţi. Ţi-am luat cadoul prin comandă via bufniţă! Am văzut o reclamă în „Profetul zilei” (mi-am făcut abonament, este tare bine să fii la curent cu ce se întâmplă în lumea magiei).Ai văzut poza aceea cu Ron şi familia lui de acum o săptămână? Sunt convinsă că învaţă atâtea lucruri noi! Sunt chiar geloasă! Vrăjitorii Egiptului Antic erau fascinanţi.

Şi aici există o istorie locală interesantă despre vrăjitorie. Mi-am rescris întregul eseu la „Istoria magiei” ca să includă şi lucrurile pe care le-am aflat aici. Sper că nu este prea lung Este cu două suluri de pergament mai lung decât ne-a cerut Profesorul Binns

Ron mi-a zis că o să fie la Londra în ultima săptămână de vacanţă. Tu poţi să vii? Te lasă unchiul şi mătuşa ta? Dacă nu, ne vedem în Expresul de Hogwarts pe întâi septembrie!

Cu drag,

Hermione

P.S. Ron mi-a spus că Percy este Şef de Promoţie. Pun pariu că Percy este tare mulţumit. Ron nu pare prea fericit.

Harry râse iar, punând deoparte scrisoarea Hermionei, ridicând cadoul de la ea. Era foarte greu. După cum o ştia pe Hermione, era convins că îi trimisese o carte mare plină cu tot felul de vrăji dificile… Însă nu era aşa! Inima îi tresăltă puternic când rupse ambalajul şi descoperi o cutie de piele neagră, lustruită, cu litere argintii încrustate de-a curmezişuclass="underline" „Trusa pentru întreţinerea cozilor de mătură”.

— Uau, Hermione! şopti Harry, desfăcând cutia pentru a se uita înăuntru.

În pachet, era un borcan mare cu Super-Cremă pentru lustruit mânere, un foarfece pentru tuns rămurelele argintii de la coada măturii, o mică busolă de aramă, prinsă pe mătură pentru călătoriile lungi, şi un ghid intitulat „întreţine-ţi tu singur mătura!”.

În afară de prietenii săi, lui Harry îi lipseau cel mai tare meciurile de Vâjthaţ, cel mai popular sport din lumea magiei — extrem de periculos, foarte interesant şi care se juca pe mături. Harry era un foarte bun jucător de Vâjthaţ, deşi era cel mai tânăr care fusese selecţionat vreodată pentru vreuna dintre echipele caselor de la Hogwarts, în ultimii o sută de ani. Unul dintre cele mai preţuite obiecte ale lui Harry era mătura lui, marca „Nimbus 2000”.

Harry puse deoparte cutia de piele şi ridică ultimul pachet. Recunoscu imediat scrijelitul de pe hârtia maro: era al lui Hagrid, păstrătorul cheilor şi paznicul vânatului de la Hogwarts. Rupse primul strat de ambalaj şi zări ceva verde din piele, dar înainte de a-l despacheta cum trebuie, pachetul tremură într-un mod straniu, şi ceea ce se afla în el scoase un clănţănit puternic, de parcă ar fi avut fălci.

Harry încremeni. Ştia că Hagrid nu i-ar trimite niciodată ceva periculos, însă Hagrid avea un fel aparte de a privi lucrurile periculoase. Ştia toată lumea că Hagrid era prieten cu păianjeni uriaşi, că achiziţionase câini cu trei capete de la muşteriii berăriilor şi că adusese ilegal ouă de dragon în coliba sa.

Harry atinse rapid pachetul cu un deget. Acesta clănţăni iarăşi puternic. Harry întinse mâna după veioză, o apucă bine şi o ridică deasupra capului, pregătit să contraatace. Apoi apucă restul ambalajului cu cealaltă mână şi trase.

Şi din el căzu o carte… Harry abia apucă să vadă frumoasa copertă verde, inscripţionată cu litere aurii, „Cartea monstruoasă despre monştri”, înainte ca aceasta să se întoarcă pe o parte şi să o ia la goană pe pat, asemenea unui crab ciudat.

— Oh! se sperie Harry.

Cartea sări de pe pat cu o bufnitură puternică şi traversă camera în viteză. Harry o urmă tiptil. Cartea se ascunsese în spaţiul întunecat de dedesubtul biroului. Rugându-se ca familia Dursley să doarmă buştean în continuare, Harry se aşeză în patru labe şi întinse mâna către ea.

— Au!

Cartea îl muşcase de mână, după care trecuse pe lângă el. Harry se ridică şi se aruncă asupra ei, reuşind să o imobilizeze. Unchiul Vernon sforăi cu putere din camera alăturată.

Hedwig şi Errol priviră cu interes cum Harry strângea cartea care i se zbătea în braţe. Harry fugi spre dulap şi scoase o curea dintr-un sertar, cu care legă strâns cartea. „Cartea monstruoasă despre monştri” se zbătea furioasă, însă nu se mai putea deplasa sau clănţăni, aşa că Harry o aruncă pe pat şi luă felicitarea de la Hagrid.