— Hagrid, aici trebuie să semnezi, se auzi iar vocea lui Fudge.
Harry reuşi să dezlege sfoara şi trase de ea, dar Buckbeak se înţepeni pe picioarele din faţă.
— Hai, să terminăm odată, se auzi vocea reprezentantului Consiliului. Hagrid, poate ar fi mai bine ca tu să rămâi aici…
— Nu, vreau să fiu alături de el… Nu pot să-l las singur, în asemenea momente…
Se auziră paşi în interiorul colibei, apropiindu-se de uşă.
— Buckbeak, mişcă-te odată! şuieră Harry şi trase mai tare de funia din jurul gâtului Hipogrifului.
Hipogriful începu să meargă, dând din aripi, supărat. Erau la circa jumătate de metru de pădure, putând fi observaţi foarte uşor, dacă cineva ar fi ieşit atunci din colibă.
— Un moment, Macnair, se auzi vocea lui Dumbledore. Parcă trebuia să semnezi şi tu…
Paşii se opriră. Harry trase iar de sfoară. Buckbeak începu să meargă ceva mai repede.
De după copaci, se ivi faţa îngrijorată a Hermionei.
— Grăbiţi-vă! le zise ea.
Harry mai auzea încă vocea lui Dumbledore, din interiorul colibei. Smuci funia din jurul lui Buckbeak. Mormăind supărat, Buckbeak porni în galop.
— Repede! Repede! gemu Hermione, ieşind de după copaci şi apucând şi ea de funie, pentru a-l trage pe Buckbeak.
Buckbeak o luă la fugă. Harry întoarse capul. Grădina lui Hagrid nu se mai vedea deloc.
— Acum, ne oprim, zise Hermione, ca nu cumva să ne audă…
Uşa colibei lui Hagrid se deschise cu zgomot. Harry, Hermione şi Buckbeak rămaseră încremeniţi. Până şi Hipogriful părea să asculte cu cea mai mare atenţie.
Linişte… Apoi…
— Unde este? întrebă reprezentantul Consiliului. Unde a dispărut monstrul?
— Era legat aici! exclamă furios călăul. L-am văzut cu ochii mei!
— De nemaipomenit! exclamă Dumbledore şi în vocea lui se citea bucuria.
— Beaky! făcu Hagrid.
Se auzi un vâjâit şi apoi toporul se înfipse în ceva. Probabil că Macnair îl aruncase cu furie în gard. Apoi, toată lumea începu să vorbească deodată. Auziră clar vocea lui Hagrid, printre suspine:
— A fugit! A fugit! Binecuvântat fie cioculeţul lui! Probabil că s-a smuls din funie! Deşteptul meu!
Buckbeak începu să tragă iar de funie, încercând să se ducă la Hagrid.
Harry şi Hermione se opintiră să îl ţină în loc, înfigându-şi călcâiele în pământ.
— Probabil că l-a dezlegat cineva! şuieră Macnair. Să cercetăm împrejurimile, să mergem în pădure…
— Macnair, îl întrebă Dumbledore, chiar crezi că dacă l-a furat cineva, l-a pus să meargă pe pământ? Cercetează văzduhul, dacă vrei… Hagrid, tare mi-ar plăcea o cană cu ceai… Sau un coniac, dacă ai!
— Oh… Sigur, sigur, domnule director… Poftiţi în colibă! Harry şi Hermione continuară să asculte, în tăcere. Auziră paşi, blestemele călăului, apoi uşa se închise şi totul se cufundă în linişte.
— Acum, ce facem? şopti Harry, privind în jur.
— Trebuie să stăm şi să aşteptăm până ajung ei iar la castel, zise Hermione. Numai după aceea, mergem să-l salvăm pe Sirius! N-o să fie închis în biroul lui Flitwick decât după vreo două ore… Oh, o să fie foarte dificil…
Se uită îngrijorată spre adâncul pădurii. Soarele avea să dispară în curând.
— Nu putem să mai stăm, şopti Harry. Altfel, n-o să mai vedem Salcia Bătăuşă şi n-o să mai putem s-o ocolim…
— Ai dreptate, fu Hermione de acord şi apucă strâns funia din jurul gâtului Hipogrifului. Dar nu uita, Harry, nu trebuie să fim văzuţi!
Înaintară pe la marginea pădurii, întunericul începând să-i învăluie din toate părţile. Se opriră în spatele unui pâlc de copaci şi se uitară după salcie.
— Uite-l pe Ron! zise Harry, deodată.
O siluetă învăluită în umbră alerga pe pajişte şi strigătele ei răsunau în liniştea apusului.
— Nu te atinge de el! La o parte! Pungaşule, vino aici!
Apoi, văzură alte două siluete, materializându-se din neant. Harry se văzu pe sine, urmat de Hermione, amândoi alergând după Ron. Apoi îl văzură pe Ron plonjând.
— L-am prins! Tu pleacă de-aici, motan nesuferit!
— Uite-l şi pe Sirius! strigă Harry.
În secunda următoare, un dulău negru ieşi de sub rădăcinile salciei. Îl doborî la pămînt pe Harry, apoi începu să-l tragă pe Ron după el…
— Pare chiar mai groaznic, privit de aici, şopti Harry, văzând cum Ron dispare printre rădăcinile salciei. Au! Uite, ne pocneşte salcia, şi pe mine şi pe tine… Ce senzaţie stranie…
Salcia Bătăuşă îşi rotea crengile de la bază, încercând să-i lovească. Se văzură amândoi încercând să evite loviturile şi să se apropie de trunchi. Apoi salcia rămase nemişcată.
— A apăsat Şmecherilă pe butonul de pe rădăcină! şopti Hermione.
— Acum, ne strecurăm noi pe sub crengi… Gata, am intrat în tunel!
Imediat după intrarea lor în tunelul subteran, salcia începu să se zbată iar cu furie. Câteva secunde mai târziu, auziră paşi apropiindu-se. Erau Dumbledore, Macnair, Fudge şi bătrânelul din partea Consiliului… Se îndreptau spre castel.
— Imediat ce am intrat în tunel! zise Harry. Ah, dacă ar fi fost şi Dumbledore cu noi…
Apoi, Harry continuă, cu amărăciune:
— Da, dar ar fi venit şi Fudge şi Macnair… Pariez că Fudge i-ar fi dat ordin lui Macnair să-l omoare pe Sirius imediat!
Îi urmăriră pe cei patru urcând treptele castelului, până ce dispărură prin uşa masivă de stejar. Pentru câteva secunde, împrejurimile rămaseră pustii, apoi se auziră paşi.
— E Lupin! zise Harry, în timp ce se uitau la silueta care cobora în fugă treptele castelului, îndreptându-se spre Salcia Bătăuşă.
Harry se uită spre cer. Luna intrase cu totul în nori.
Văzură cum Lupin ia o creangă şi acţionează butonul de pe rădăcinile salciei. Copacul îşi opri zbaterile şi Lupin dispăru şi el prin tunelul subteran.
— Ah, cum de n-a văzut pelerina… De ce n-a luat-o? şopti Harry, întorcându-se spre Hermione. Dacă m-aş duce acum şi aş lua-o, Plesneală nu ar mai putea să intre şi…
— Harry, nu trebuie să fim văzuţi!
— Cum poţi să stai fără să faci nimic? o certă Harry. Doar să te uiţi şi atât… Mă reped să iau pelerina!
— Harry, nu!
Şi Hermione îl apucă de marginea robei, exact la timp, fiindcă tocmai venea Hagrid, cântând de mama-focului şi îndreptându-se spre castel, cu o sticlă în mână. Se împleticea uşor şi bălăbănea întruna sticla…
— Vezi? făcu Hermione. Vezi ce s-ar fi putut întâmpla? Trebuie să nu fim văzuţi! Nu, Buckbeak!
Hipogriful făcea încercări disperate să se smulgă din funie şi să se ducă la Hagrid. Harry apucă şi el de funie, străduindu-se, alături de Hermione, să ţină Hipogriful în loc. Continuară să îl privească pe Hagrid care mergea pe şapte cărări, până când acesta dispăru din vedere. Buckbeak se potoli, plecându-şi trist capul.
După nici două minute, uşa castelului se deschise iar şi Plesneală coborî scările în fugă, spre Salcia Bătăuşă.
Harry îşi strânse pumnii, când îl văzu pe Plesneală oprindu-se puţin şi ridicând ceva de la pământ. Era pelerina lui…
— Jos mâinile de pe ea! şuieră Harry.
— Şşşt! îl potoli Hermione.
Plesneală acţionă şi el butonul care oprea salcia şi dispăru din vedere, punându-şi pelerina pe umeri.
— Asta a fost, şopti Hermione. Suntem toţi înăuntru. Acum, trebuie să aşteptăm până ieşim iar…
Hermione îl legă pe Buckbeak de un copac şi se aşeză pe pământ, cu genunchii în braţe.