Propunerea lui Ron avu darul să-l mai înveselească pe Harry.
— Da, pariez că familia Dursley n-o să aibă nimic împotrivă să stau la voi… Ba, dimpotrivă, toţi or să fie foarte fericiţi! Mai ales după ce i-am făcut Mătuşii Marge…
Mult mai vesel, Harry jucă mai multe jocuri cu Puahbile împreună cu Ron şi Hermione, iar când apăru vrăjitoarea cu tava cu bunătăţi, îşi luă un prânz copios, dar din care lipsea cu desăvârşire ciocolata!
Abia după-amiază, târziu, i se întâmplă ceva care îl făcu fericit cu adevărat…
— Harry, ce e chestia aia de la fereastra ta? întrebă Hermione.
Harry se uită afară şi văzu ceva mic şi gri, care dorea să intre în compartiment. Se uită mai bine şi văzu că era o bufniţă mică de tot, în cioc cu o scrisoare mult prea mare pentru ea. Bufniţa era atât de mică, încât abia reuşea să reziste curentului de aer produs de trenul în viteză.
Harry se ridică repede şi deschise fereastra, scoase mâna şi prinse bufniţa. O simţea în palmă, de parcă ar fi fost hoţoaica aurie!
Bufniţa lăsă scrisoarea pe locul lui Harry şi începu să zumzăie prin compartiment, foarte mulţumită că îşi dusese misiunea la bun sfârşit. Hedwig clămpăni din cioc cu dezgust. Şmecherilă se ridică, urmărind cu multă atenţie micuţa zburătoare. Ron observă imediat şi prinse bufniţa din zbor, pentru a o feri de pofticiosul motan.
Harry luă scrisoarea. Îi era adresată lui. Rupse plicul şi citi.
— E de la Sirius! exclamă el.
— Cum? se bucurară Ron şi Hermione. Citeşte-ne-o şi nouă!
Dragă Harry,
Sper ca scrisoarea asta să ajungă la tine, înainte de a sosi la rudele tale. Nu cred că sunt obişnuiţi cu poşta via bufniţă…
Stau ascuns, împreună cu Buckbeak. Nu-ţi spun unde, ca nu cumva scrisoarea asta să pice în alte mâini. Mi-e teamă că bufniţa nu va face faţă drumului,dar e tot ce-am putut găsi şi părea foarte dornică să-mi facă acest serviciu.
Cred că Dementorii mă caută încă, dar n-au nici o şansă să mă găsească unde mă aflu acum. O să am grijă să mă las văzut de Încuiaţi undeva departe de castel, ca să mai slăbească puţin paza acolo.
Când am fost împreună, am uitat să-ţi mai spun ceva. Eu ţi-am dăruit mătura „Fulger”…
— Ha! făcu Hermione, triumfătoare. Ţi-am zis eu că e de la el!
— Da, dar tot tu ai spus şi că e blestemată, îţi aminteşti, nu? întrebă Ron sarcastic. Au!
Micuţa bufniţă se simţea foarte bine în palma lui şi îl ciupise uşor de deget, pentru a-i arăta — într-un mod cam ciudat, ce-i drept — dragostea ei.
Smecherilă a dus la poştă formularul de comandă pentru mătură. Am folosit numele tău, dar le-am indicat numărul seifului meu: 711. Te rog să primeşti acest cadou pentru ce-a de-a treisprezecea ta aniversare, din partea naşului tău.
Trebuie să-mi cer scuze şi pentru spaima pe care ţi-am provocat-o, desigur, când ai plecat în noaptea aceea de ia rudele tale. Am vrut doar să te mai văd o dată, înainte de a-mi începe marea călătorie spre nord, dar mi-am dat seama că te-am speriat…
Îţi trimit ceva care sunt sigur că îţi va face mult mai plăcută şederea la Hogwarts, anul viitor.
Dacă vreodată o să ai nevoie de mine, trimite-mi vorbă. Bufniţa o să ştie unde să mă găsească.
O să-ţi mai scriu foarte curând.
Cu drag,
Curios, Harry se uită în plic. Mai era încă o bucată de pergament. Citi repede ce scria acolo şi se simţi deodată atât de mulţumit şi cald pe dinăuntru, ca şi cum ar fi dat peste cap o sticluţă de Berezero.
Eu, Sirius Black, naşul lui Harry Potter, îi dau voie să meargă în vizită la Hogsmeade, la fiecare sfârşit de săptămână.
— Asta o să fie suficient pentru Dumbledore! se bucură Harry.
Se uită iar la scrisoarea lui Sirius.
— Staţi aşa! Mai e un post-scriptum!
Sper ca prietenul tău, Ron, să vrea să păstreze această bufniţă, dat fiind faptul că din cauza mea nu mai are şobolan…
Ron era încântat, la fel ca şi micuţa bufniţă.
— Pot s-o păstrez? zise Ron, fericit.
Se uită la bufniţă câteva clipe, apoi, spre marea surprindere a lui Harry şi Hermione, i-o dădu lui Şmecherilă să o miroasă.
— Vezi? Asta e o bufniţă! îi zise el motanului. Şmecherilă începu să toarcă mulţumit.
— Sigur că vreau s-o păstrez! De când îmi doream o bufniţă! Harry citi şi reciti scrisoarea de zeci de ori, până ce Expresul de Hogwarts ajunse la destinaţie. Când trecură bariera, încă mai strângea în mână bucata de pergament.
Harry îl văzu imediat pe Unchiul Vernon. Avusese grijă să stea cât mai departe de familia Weasley. Îi privise pe toţi cu suspiciune, iar când doamna Weasley îl îmbrăţişă cu drag pe Harry, bănuielile i se confirmară.
— O să te sun în legătură cu Campionatul Mondial! strigă Ron.
Harry le făcu semn cu mâna prietenilor săi, apoi luă un cărucior pe care îşi puse cufărul enorm, după care se îndreptă spre Unchiul Vernon. Acesta îl salută în maniera lui scârboasă, dintotdeauna.
— Ce e asta? se strâmbă el, arătând spre bucata de pergament din mâna lui Harry. Dacă e vreo altă învoire pe care vrei să ţi-o semnez, să faci bine să-ţi iei gândul…
— Nu, zise Harry, vesel, e o scrisoare de la naşul meu!
— Naş? pufni Unchiul Vernon. Tu n-ai nici un naş!
— Ba da, zise Harry, radiind de fericire. Cel mai bun prieten al mamei şi al tatălui meu! E un fost prizonier în închisoarea vrăjitorilor, dar acum a evadat! Ţine însă legătura cu mine, ca să vadă ce mai fac… dacă sunt fericit…
Şi, zâmbind încântat la vederea figurii îngrozite a Unchiului Vernon, Harry cârmi căruciorul spre ieşirea din gară.
Da, vara aceea se anunţa categoric mult mai bună decât vara trecută…