Hagrid se sculă în picioare şi, în furia lui, părea că umple întreaga colibă. Familia Dursley se lipise cu totul de perete.
— Vrei să spui, Dursley, că acest băiat nu ştie nimic despre… despre… Absolut nimic?
Harry se gândea că Hagrid întinsese coarda prea mult. Cum adică? Doar fusese şi el la şcoală, şi nu avea note chiar aşa de mici!
— Ştiu câte ceva, cum să nu ştiu? Matematică, geografie…
— Despre lumea noastră, vreau să spun. Lumea ta, a mea. A părinţilor tăi! spuse Hagrid, dând a lehamite din mână.
— Care lume?
Hagrid era pe punctul să explodeze.
— DURSLEY! izbucni el.
Unchiul Vernon murmură ceva, de genul Bla-bla-bla, făcându-se alb ca varul. Hagrid se uita fioros la el şi neputincios la Harry.
— Dar trebuia să ţi se fi spus ceva despre mama şi tatăl tău… Erau faimoşi! Şi tu eşti faimos!
— Cum? Erau faimoşi? Spune-mi că-i aşa! Ştiam eu! Te rog, povesteşte-mi!
— Ştiu şi eu?! făcu Hagrid, trecându-şi mâna prin păr şi privindu-l absent pe Harry. Şi chiar nu ştii cine suntem noi?
Brusc, Unchiul Vernon îşi redobândi vocea:
— Stop! Nici un cuvânt mai mult! Îţi interzic să-i spui mai multe!
Chiar şi un om mai curajos ca Unchiul Vernon s-ar fi făcut mic sub privirea furioasă a lui Hagrid. Când vorbi, fiecare silabă era încărcată de ură:
— Nu i-ai spus niciodată? Nimic din ce scria în scrisoarea pe care ţi-a lăsat-o Dumbledore? Am văzut cu ochii mei că a lăsat scrisoarea alături de copil. Ai ascuns-o de el atâta vreme?
— Să ascundă ce? întrebă Harry curios.
— STOP! ÎŢI INTERZIC! urlă Unchiul Vernon.
Mătuşa Petunia scăpă un strigăt de groază.
— Oh, duceţi-vă învârtindu-vă! Amândoi! Harry… eşti vrăjitor!
Se lăsă o tăcere de moarte. Se auzeau numai zgomotele mării şi ale vântului.
— Sunt un… ce? strigă Harry.
— Vrăjitor, asta am spus! făcu Hagrid şi se lăsă iar pe canapea, care se afundă şi gemu şi mai tare. Şi încă unul al naibii de bun! Mama şi tatăl tău te-au instruit puţin, cât ai stat cu ei! Cu o mamă şi un tată ca ai tăi, nici nu se putea altfel! Dar cred că a venit timpul să-ţi citeşti scrisoarea!
Harry întinse mâna să ia în sfârşit scrisoarea scrisă pe pergamentul gălbui, trimisă pe adresa:
Domnului Harry Potter
Coliba de pe plajă, parter
În largul mării.
Scoase scrisoarea şi citi:
HOGWARTS, ŞCOALA DE MAGIE, FARMECE ŞI VRĂJITORII
Director: Albus Dumbledore
(decorat cu Ordinul Merlin, Clasa I,
Mare Vrăjitor, Vârcolac-Şef,
Magician Suprem,
Confederaţia Internaţională a Vrăjitorilor)
Dragă domnule Potter,
Avem deosebita plăcere să vă informăm că aţi fost acceptat la Hogwarts, Şcoala de Magie, Farmece şi Vrăjitorii. Alăturat, vă trimitem o listă cu tot echipamentul şi cărţile necesare. Şcoala începe la 1 septembrie. Aşteptăm bufniţa dumneavoastră, nu mai târziu de 31 iulie a.c.
Cu deosebită consideraţie,
În mintea lui Harry explodară zeci de întrebări, ca nişte focuri de artificii. Nu se hotăra ce întrebare să pună mai întâi. După câteva clipe de nehotărâre, întrebă:
— Ce vrea să spună cu bufniţa mea?
— Pe toate Gorgonele! Cum de-am uitat? strigă Hagrid, bătându-se peste frunte, cu o forţă care ar fi doborât un cal şi o căruţă.
Dintr-un alt buzunar al jachetei sale, scoase o bufniţă adevărată, care ţinea în cioc un sul de pergament şi o pană de scris. Hagrid o luă şi, scoţând limba printre dinţi, mâzgăli cu greu ceva pe pergament. Harry reuşi să citească, deşi vedea scrisul răsturnat:
Stimate domnule Dumbledore,
Am înmânat scrisoarea lui Harry. Îl duc mâine să-şi ia toate cele necesare. Aici, vremea e groaznică. Sper că sunteţi bine.
Hagrid înfăşură la loc sulul, îl legă de piciorul bufniţei, ieşi la uşă şi o trimise în noaptea furtunoasă. Se întoarse şi se reaşeză, cu un aer absolut natural, ca şi cum ce făcuse era ceva foarte normal, ca şi cum ar fi vorbit la telefon!
Harry îşi dădu seama că rămăsese cu gura căscată şi o închise repede.
— Unde rămăsesem? întrebă Hagrid, dar în acel moment, Unchiul Vernon, încă alb de spaimă, înaintă spre foc.
— Nu merge nicăieri! reuşi el să articuleze.
Hagrid se încruntă.
— Hm, tare aş vrea să văd cum îl opreşte un Încuiat! zise el, dispreţuitor.
— Un ce? întrebă Harry amuzat.
— Un Încuiat! Aşa le zicem noi ăstora care habar n-au să facă vrăji! Şi îmi pare tare rău de tine că ai fost nevoit să trăieşti printre cei mai mari Încuiaţi de pe acest pământ!
— Când l-am acceptat printre noi, am jurat să punem capăt oricăror aiureli de genul ăsta! spuse Unchiul Vernon. Am jurat să stârpim în el orice fel de astfel de înclinaţie!
Auzi, vrăjitor!
— Aţi ştiut?! Aţi ştiut că sunt… vrăjitor? se miră Harry.
— Sigur că am ştiut! strigă Mătuşa Petunia. Cum să nu ştim, dacă soră-mea era cine era? Şi ea a primit o astfel de scrisoare şi s-a dus la şcoala aia, de unde venea în fiecare vacanţă cu buzunarele pline de picioare de broască şi cu ele preschimba ceşcuţele în şoareci! Numai eu ştiam ce este cu adevărat: un monstru, o ciudăţenie! Una, două, îi auzeai pe mama şi pe tata: Lily în sus, Lily în jos, nu mai puteau de mândrie că aveau o vrăjitoare în familie!
Se opri să-şi mai tragă suflarea, apoi continuă să turuie, ca şi cum toată viaţa aşteptase acest prilej să-şi verse focuclass="underline"
— La şcoala de vrăjitori l-a cunoscut pe Potter ăla, cu care s-a măritat şi a plecat de-acasă! Te-au avut pe tine şi am ştiut întotdeauna că şi tu o să fii ca ei, tot aşa de… anormal! Apoi, a fost, scuză-mă, căsăpită şi noi ne-am pomenit cu tine pe cap!
Harry se făcuse alb la faţă:
— Căsăpită? Mi-aţi spus că a murit într-un accident de maşină!
— ACCIDENT DE MAŞINĂ! urlă Hagrid, ridicându-se de pe canapea şi făcându-i pe cei trei Dursley să se facă iar una cu peretele. Cum ar fi putut o simplă maşină să-i omoare pe Lily şi James Potter? Este o ruşine! Un scandal! Harry Potter să nu cunoască adevărul, când el e un erou pentru copiii din lumea noastră!
— Dar ce s-a întâmplat? nu scăpă Harry prilejul să întrebe.
Furia dispăru brusc de pe faţa lui Hagrid, în locul ei apărând îngrijorarea.
— Nu mă aşteptam chiar la aşa ceva, răspunse Hagrid, când profesorul Dumbledore mi-a spus că s-ar putea să am probleme să te aduc. Nu-mi închipuiam că nu ştii nimic… Ah, Harry, nu ştiu dacă eu sunt cel indicat să-ţi spună toate astea, dar cred că nu te poţi duce la şcoală fără să ştii!