— Dar cu ce se ocupă Ministerul Magiei?
— Principala lui sarcină este să păstreze secretul că mai există încă vrăjitori şi magie, ca nu cumva să afle Încuiaţii!
— Dar de ce?
— De ce? Crede-mă, Harry, toţi ar căuta soluţii magice la toate problemele lor! Nu, să ne lase în pace, să şi le rezolve singuri!
În acel moment, barca se opri uşor la mal. Hagrid îşi împături ziarul, strânse umbrela şi urcară pe ţărm.
Trecătorii micului oraş se holbau la Hagrid, în timp ce se îndreptau spre gară. Harry îi înţelegea prea bine. Hagrid, nu numai că era de două ori mai mare ca oricare dintre ei, dar şi gesticula, arătând spre fel de fel de lucruri obişnuite pentru ceilalţi, cum ar fi aparatele de taxat din parcări, spunând în gura mare:
— Vezi, Harry, ce inventează Încuiaţii ăştia?
— Hagrid, întrebă Harry, gâfâind un pic, spuneai că sunt dragoni la Gringotts?
— Aşa se spune… Mi-ar plăcea să am un dragon!
— Ţi-ar plăcea?
— Da, de mic mi-am dorit unul!
Ajunseră la gară, unde aflară că pleca un tren spre Londra în cinci minute. Hagrid care nu se descurca prea bine cu „banii Încuiaţilor”, cum spunea el. Îi dădu bancnotele pe care le avea lui Harry, ca să cumpere el bilete.
În tren, oamenii se zgâiră la Hagrid, mai mult ca oriunde. Hagrid stătea pe două locuri şi cosea ceva care semăna cu un uriaş cort de circ, de culoare galbenă.
— Ai luat şi scrisoarea, Harry? întrebă Hagrid, în timp ce număra cusăturile.
Harry se scotoci prin buzunare şi îi arătă scrisoarea.
— Foarte bine! Conţine lista cu tot ce ai nevoie!
Harry mai găsi, într-adevăr, un bileţel, pe care nu-l văzuse în noaptea trecută. Îl despături şi citi:
HOGWARTS, ŞCOALA DE MAGIE, FARMECE ŞI VRĂJITORII
Uniformă
Primul an de studiu
1. 3 robe obişnuite, pentru munca de zi cu zi (negre)
2. 1 coif ţuguiat (negru), care se poartă ziua
3. 1 pereche de mănuşi de protecţie (din piele de dragon sau ceva asemănător)
4. 1 haină de iarnă (neagră, cu garnituri argintii)
CĂRŢI:
Toţi studenţii trebuie să aibă câte un exemplar din următoarele titluri:
Manual-Standard de vrăji (Treapta I), de Miranda Şoim timid
Istoria magiei, de Smaranda Hocuspocus
Teoria magiei, de Adalbert Clătită
Ghidul începătorului în ale transfigurării, de Emeric Vjjt
O mie de ierburi şi ciuperci magice, de Filida Spor
Prafuri şi poţiuni magice, de Arsenius Otrăvitus
Animale fantastice şi unde se întâlnesc ele, de Newt Salamandă
Magia Neagră: un ghid de autoapărare, de Quentin Ştietot
ALTE ECHIPAMENTE:
1 baghetă magică
1 ceaun vrăjit (din cositor)
1 set de eprubete de sticlă sau cristal
1 telescop
1 balanţă de alamă
Studenţii trebuie să aducă o bufniţă sau o pisică sau o broască.
PĂRINŢILOR LI SE PUNE ÎN VEDERE SĂ NU-ŞI LASE COPIII LA ŞCOALĂ CU MĂTURILE DE ACASĂ!
— Şi putem să cumpărăm toate astea la Londra? întrebă Harry, uimit.
— Da, dacă ştim de unde!
Harry nu mai fusese niciodată la Londra. Deşi Hagrid ştia încotro merge, se vedea prea bine că nu era obişnuit să ajungă acolo pe calea obişnuită. Se înţepeni în bariera de trecere de la metrou, de la controlul biletelor, şi se plânse în gura mare că locurile erau prea înguste şi că trenul mergea prea încet.
— Nu ştiu cum se pot descurca Încuiaţii fără vrăjitorii, zise el în timp ce o scară rulantă, în stare jalnică, îi duse la suprafaţă, într-o stradă pe care se înşiruiau magazine, unul lângă altul.
Hagrid era aşa mare, că n-avea probleme să se descurce în mulţime, toţi se dădeau la o parte din calea lui. Harry nu trebuia decât să se ţină foarte aproape de el. Au trecut pe lângă librării şi magazine de muzică, restaurante şi cinematografe, dar nicăieri nu se vindeau obiecte de magie. Era o stradă obişnuită, numai cu oameni obişnuiţi. Oare obiectele de vrăjitorie erau pe undeva, prin subsol? Existau, într-adevăr, magazine care să vândă cărţi de vrăji şi cozi de mătură?
Oare nu era totul o farsă grosolană, pe care i-o copsese familia Dursley? Nu, era imposibil, ei n-aveau nici cel mai mic simţ al umorului! Deşi multe din cele spuse de Hagrid erau greu de crezut, uriaşul îi inspira multă încredere.
— Aici e! spuse Hagrid şi se opri în faţa unui magazin. Faimosul „Ceaunul crăpat”!
Era un magazin micuţ şi sărăcăcios, care semăna cu un bar de zi, de fapt. Dacă nu i l-ar fi arătat Hagrid, putea să treacă pe lângă el şi să nu-l vadă. Oamenii treceau grăbiţi pe lângă el şi nu-i aruncau nici o privire.
Era flancat de un magazin de muzică şi de o mare librărie care îţi luau ochii. De fapt, Harry avea strania bănuială că numai el şi Hagrid îl puteau vedea. Înainte de a avea timp să-i împărtăşească lucrul acesta lui Hagrid, uriaşul îl împinse înăuntru.
Pentru un loc aşa faimos era cam întunecat şi sărăcăcios. Câteva femei bătrâne stăteau într-un colţ şi beau vişinată, iar una dintre ele trăgea dintr-o pipă lungă. Un omuleţ cu un coif ţuguiat vorbea cu barmanul, cu un cap complet chel, semănând cu o mare alună de cauciuc. Zumzetul de voci se opri când intrară ei. Toţi păreau să-l cunoască pe Hagrid. Îi făceau cu mâna şi îi zâmbeau, iar barmanul se întinse după un pahar şi îl întrebă:
— Ca de obicei, Hagrid?
— Nu pot, Tom, am venit cu treburi, refuză Hagrid, punându-şi mâna uriaşă pe umărul lui Harry şi făcându-i genunchii să se îndoaie sub greutate.
— Mii de fulgere! Nu se poate! E… E chiar el?
Liniştea se făcu şi mai profundă.
— Să trăieşti, Harry Potter, ce onoare pentru mine! mai zise barmanul.
Se repezi afară de după bar şi, cu ochii în lacrimi, strânse cu putere mâna lui Harry.
— Bine că te-ai reîntors printre noi, domnule Potter, bine ai venit!
Harry nu ştia ce să spună. Toată lumea se uita la el.
Femeia cu pipa pufăia din ea, fără să-şi dea seama că se stinsese. Hagrid nu mai putea de mândrie.
Apoi, se auzi un zgomot de scaune hârşiite pe podea şi toată lumea se adună în jurul lui, căutând să dea mâna cu el.
— Doris Crockford, domnule Potter, nu credeam să apuc să vă cunosc vreodată!
— Domnule Potter, sunt aşa de mândru… atât de mândru!
— Întotdeauna mi-am dorit să dau mâna cu dumneavoastră, sunt aşa de emoţionat!
— Încântat, domnule Potter, nici nu vă pot spune cât sunt de fericit. Numele meu este Dedalus Diggle!
— V-am mai văzut o dată, V-aţi înclinat în faţa mea, într-un magazin, zise Harry.
Coiful lui Dedalus Diggle se rostogoli pe jos, atât de emoţionat era posesorul lui.