La întrebarea asta, mâna Hermionei aproape că atinse tavanul şi fata se ridică în picioare.
— Nu ştiu, domnule, dar văd că Hermione ştie, de ce n-o întrebaţi pe ea?
Câţiva râseră, iar Seamus îi făcu vesel cu ochiul. Profesorul Plesneală nu fu însă tot atât de încântat.
— Stai jos! se răsti el la Hermione. Ca să nu mori prost, domnule Potter, din praf de rădăcină de stânjenel şi infuzie de cari se obţine un somnifer atât de puternic, încât i se mai spune, popular, Duşca mortului viu, bezoarul este o piatră extrasă din stomacul caprei, care te fereşte de toate otrăvurile, iar iarba dracului şi tabac sunt tot una cu planta numită tutun! Ei, voi, ceilalţi, de ce nu notaţi ce spun?
Imediat se cree mare vânzoleală, fiecare căutându-şi sulurile de pergament şi penele de scris. Acoperind zgomotul cu vocea sa, profesorul Plesneală adaugă:
— Iar casa Cercetaşilor pierde un punct din cauza ta, domnule Potter!
Lucrurile continuară să se înrăutăţească pentru Cercetaşi, pe măsură ce lecţia înainta. Profesorul Plesneală îi împărţi în grupe de câte doi şi îi puse să pregătească o poţiune simplă contra abceselor, iar el, în roba lui lungă şi neagră, se plimba printre ei, urmărindu-i cum cântăreau urzici uscate şi cum zdrobeau colţi de şarpe, criticându-i aproape pe toţi, în afară de Draco, pe care părea să-l placă în mod deosebit. Tocmai le spunea tuturor să ia exemplu de la Draco, cât de omogen arăta amestecul lui, când nori verzui de fum de la un acid şi un sâsâit puternic umplură pivniţa. Nu se ştie cum, dar Seamus reuşise să topească ceaunul lui Neville Poponeaţă şi acum poţiunea lor se scurgea pe lespezi, făcând găuri în tălpile pantofilor câtorva studenţi. În câteva secunde, toată lumea se urcase pe scaune, în timp ce Neville, peste care se revărsase direct poţiunea, se zvârcolea de durere. Imediat îi apărură băşici roşii pe mâini şi pe picioare.
— Idiot! izbucni profesorul Plesneală, îndepărtând cu o uşoară mişcare de baghetă poţiunea împrăştiată peste tot. Probabil că ai pus spinii de porc ghimpos, înainte de a lua ceaunul de pe foc, nu-i aşa?
Neville scânci, când i se umplu şi nasul de băşici.
— Du-l la spital, întreabă în ce aripă a castelului e spitalul, urlă profesorul Plesneală la Seamus.
Apoi, se uită la Harry şi Ron, care lucraseră în apropierea lui Neville.
— Tu, Potter, nu puteai să-i spui să nu pună încă ghimpii? Ce, vroiai să nu fii singurul idiot din clasă? Asta înseamnă alt punct pierdut pentru Cercetaşi!
Era atât de nedrept, încât Harry deschise gura să protesteze, dar Ron îi făcu semn cu piciorul să tacă.
— Nu-i răspunde, îi şopti el, am auzit că profesorul Plesneală este foarte răzbunător.
Pe când urcau scările pivniţei, o oră mai târziu, Harry clocotea de revoltă şi se simţea foarte deprimat. Pierduse două puncte pentru Cercetaşi, chiar din prima săptămână. De ce, oare, îl ura aşa tare profesorul Plesneală?!
— Înveseleşte-te, îl încurajă Ron, George şi Fred întotdeauna pierdeau puncte din cauza profesorului Plesneală. Pot să vin şi eu cu tine la Hagrid?
La trei fără cinci părăseau castelul. Hagrid trăia într-o căsuţă mică de lemn, la marginea Pădurii Interzise. În faţa uşii, se afla un arc medieval şi o pereche de galoşi.
Când ciocăni la uşă, Harry auzi nişte sărituri şi câteva lătrături înfundate. Apoi, răsună şi vocea lui Hagrid:
— Jos! Colţ! Jos!
Hagrid îi pofti înăuntru, străduindu-se să ţină de zgardă un dulău mare şi negru.
Casa nu avea decât o încăpere, de tavanul căreia atârnau şunci şi fazani. Pe vatră, fierbea un ceainic, iar în colţul camerei era un pat mare, acoperit cu o pătură peticită.
— Simţiţi-vă ca acasă, îi îmbie Hagrid, dându-i drumul lui Colţ, care se duse drept la Ron şi începu să-i lingă urechea.
Hotărât lucru, ca şi stăpânul, nici Colţ nu era aşa fioros, precum părea.
— El e Ron, făcu Harry prezentarea, în timp ce Hagrid pregătea ceaiul şi aducea prăjiturile.
— Hm, alt Weasley, da? zise Hagrid, uitându-se la pistruii lui Ron. Mi-am petrecut jumătate din viaţă, ţinându-i pe fraţii tăi gemeni departe de pădurea asta!
Aproape că îşi rupseră dinţii în prăjiturile tari ca piatra, dar Harry şi Ron pretinseră că sunt grozave şi îi povestiră lui Hagrid despre primele lor zile de şcoală. Colţ îşi odihnea capul pe genunchiul lui Harry, umplându-i roba de bale.
Harry şi Ron erau încântaţi, când îl auzeau pe Hagrid spunându-i lui Filch „ţapul ăla bătrân”.
— Cât despre Doamna Norris, pisica aia nesuferită, tare mi-ar plăcea să i-o prezint într-una din zile lui Colţ! Ştiţi că, ori de câte ori vin în şcoală, urâciunea aia de pisică e mereu pe urmele mele? Ţapul bătrân o pune să mă urmărească!
Harry îi povesti lui Hagrid şi despre lecţia cu profesorul Plesneală. Ca şi Ron, Hagrid îl linişti, spunându-i că nu era vreun student care să îi placă acestuia cu adevărat.
— Da, dar pe mine mă urăşte! zise Harry, necăjit.
— Prostii! De ce te-ar urî?
Harry nu se putu împiedica să nu se gândească la faptul că Hagrid nu îl privise în ochi când spusese acel lucru…
— Ce mai face fratele tău, Charlie? îl întrebă Hagrid pe Ron. Tare mult mi-a plăcut de el. Şi ce bun era cu animalele!
Harry se întrebă iar dacă nu cumva Hagrid schimbase subiectul înadins. În timp ce Ron îi povestea lui Hagrid despre cercetările lui Charlie despre vampiri şi dragoni, Harry observă pe masă o tăietură din ziarul „Profetul zilei”.
Recent, a fost jefuită Banca Gringotts! Investigaţiile continuă pentru descoperirea autorilor atacului de pe data de 31 iulie. Se crede că este opera unor vrăjitori necunoscuţi, care se ocupă cu Magia Neagră.
Spiriduşii de la Gringotts insistă că nu a fost furat nimic din bancă. Seiful spart fusese golit chiar în ziua aceea. Dar în această după-amiază, spiriduşul purtător de cuvânt al băncii ne-a declarat: „Nu mai insistaţi, că nu vă putem spune ce era în acel seif.
Harry îşi aminti că Ron îi povestise în tren despre acest atac, dar nu menţionase data.
— Hagrid! strigă Harry. Spargerea băncii a avut loc chiar de ziua mea de naştere! Probabil că s-a întâmplat în timp ce eram noi acolo!
Da, de data asta nu mai era nici o îndoială, Hagrid îi evitase intenţionat privirea. Mormăi ceva şi mai luă o prăjitură. Harry mai citi o dată: Seiful spart fusese golit chiar în ziua aceea.
Hagrid golise seiful 713, dacă golit se putea numi faptul că luase acel pacheţel jerpelit. Oare, asta căutau atacatorii?
În timp ce se îndreptau spre castel pentru masa de seară, cu buzunarele îngreunate de prăjiturile lui Hagrid, pe care Harry şi Ron fuseseră prea bine crescuţi ca să le refuze, Harry se gândi că nici una dintre lecţiile pe care le avusese până atunci nu îi dăduse atât de mult de gândit ca acel ceai la Hagrid…
Capitolul IX
DUELUL DE LA MIEZUL NOPŢII
Până să-l întâlnească pe Draco, Harry nu crezuse că va mai urî pe cineva atât de mult ca pe Dudley. Fiindcă în primul an, Cercetaşii nu aveau alte cursuri comune cu Viperinii, în afară de cel de „Poţiuni magice”, Harry nu avu prea mult de-a face cu Draco. Asta până când găsiră un bilet prins în camera de zi a Cercetaşilor, prin care erau anunţaţi că lecţiile de zbor urmau să înceapă joi şi se vor desfăşura împreună cu Viperinii.
— Da, bombăni Harry, numai mie mi se putea întâmpla aşa ceva, să mă fac de râs pe coada de mătură, în faţa lui Draco.