— Nu! strigă Hermione. Madam Hooch a spus să nu ne clintim din loc, o să ne băgaţi pe toţi în bucluc!
Harry ignoră spusele ei. Sângele îi zvâcnea în urechi. Încălecă mătura, lovi puternic cu coada de pământ, înălţându-se repede, cu părul şi roba înfoiate de vânt.
„Iată ceva ce sunt şi eu în stare să fac, fără prea multă învăţătură”, se gândi el. Era o senzaţie minunată. Ridică uşor mătura, să se mai înalţe puţin, şi auzi strigătele de spaimă ale fetelor şi văzu admiraţia care se citea pe faţa lui Ron.
Întoarse brusc mătura şi se află faţă în faţă cu Draco Reacredinţă, care îl privea, oarecum descumpănit.
— Dă-mi-l imediat sau te dau jos de pe mătură! zise Harry.
— Aş vrea s-o văd şi pe-asta, zise Draco, dar iară prea mare convingere. Începuse să-i fie frică.
Cum-necum, Harry ştia ce avea de făcut. Apucă mătura cu amândouă mâinile şi se îndreptă brusc spre Draco, drept la ţintă, ca un vârf de lance. Draco, de-abia avu timp să se dea la o parte. Harry făcu o nouă întoarcere, ţinând strâns mătura cu amândouă mâinile. Câţiva dintre cei de jos începură să aplaude.
— Ha! Nu-i mai ai pe Crabbe şi Goyle să-ţi scape pielea! râse Harry.
Acelaşi gând îi trecuse şi lui Draco prin minte.
— Prinde-l, dacă poţi, zise el cu răutate şi aruncă în sus globul, în timp ce el se îndreptă spre pământ.
Harry văzu cum globul se înălţă cu o mişcare uşoară în aer şi apoi începu să cadă cu viteză. Înclină vârful măturii şi începu să coboare cu mare viteză în picaj, urmărind globul. În ţipetele speriate, dar şi entuziasmate ale celor de jos, Harry întinse mâna şi prinse globul, la mai puţin de cincizeci de centimetri de pământ, la timp ca să-şi poată îndrepta mătura şi să aterizeze lin pe iarbă.
— HARRY POTTER!
Inima lui Harry se strânse, bucuria victoriei aproape dispărând cu totul, la auzul vocii profesoarei McGonagall. Stătea în faţa ei, cu capul plecat, tremurând uşor.
„Niciodată… la Hogwarts…” se gândi el trist.
— Harry Potter! repetă ea, gâtuită de emoţie, cu ochii sclipind de furie pe sub ochelari. Cum de-ai îndrăznit? Dacă îţi rupeai gâtul?
— Nu a fost vina lui, doamnă…
— Taci din gură, domnişoară Patil.
— Dar numai Draco…
— Taci şi dumneata, domnule Weasley! Harry Potter, vino cu mine! ACUM!
Harry mai apucă să vadă bucuria celor trei, Draco, Crabbe şi Goyle.
Merse spăşit în spatele profesoarei McGonagall, în timp ce ea se îndrepta nervoasă spre castel. Îl vor exmatricula, era sigur. Vroia să spună ceva în apărarea lui, dar cuvintele refuzau să iasă din gât. Profesoara McGonagall mergea repede, fără să-l învrednicească nici măcar cu o privire. O făcuse şi de data asta. Se miră că reuşise să rămână acolo chiar şi alea două săptămâni. Tot ce avea el putea fi împachetat în zece minute, după care, direcţia Dursley. Nici nu vroia să se gândească la ce aveau să spună când îl vor vedea pe treptele casei.
Urcau deja scările de marmură din interior şi profesoara McGonagall nu scosese nici un cuvânt. Trântea uşile şi mărşăluia pe coridoare, fără să-l bage în seamă pe bietul Harry. Probabil că îl ducea la domnul director Albus Dumbledore. Se gândea la Hagrid care fusese şi el exmatriculat, dar lăsat pe lângă şcoală, ca paznic al vânatului. Poate că ar putea fi asistentul lui Hagrid… Inima i se strânse şi mai tare, la gândul că avea să vadă cum Ron şi ceilalţi ajungeau vrăjitori, în timp ce el mergea după Hagrid şi îi căra geanta. Profesoara McGonagall se opri în faţa unei clase, băgă capul pe uşă şi întrebă:
— Scuzaţi-mă, domnule profesor Flitwick, aveţi nevoie de Baston? Am puţină treabă cu el…
Harry tresări. Ce-o mai fi şi asta? Doar nu avea de gând să-l bată cu băţul…
Baston se dovedi a fi un om, de fapt, un băiat din anul cinci, care veni mirat spre ei.
— Veniţi amândoi cu mine, zise ea, luând-o înainte.
Baston îl privea curios pe Harry.
— Intraţi!
Profesoara McGonagall îi împinse într-o clasă, în care nu era nimeni, cu excepţia lui Peeves, ocupat să scrie prostii cu creta pe tablă.
— Peeves, afară! strigă profesoara.
Peeves scăpă creta din mână şi ieşi repede, afurisind şi blestemând. Profesoara McGonagall trânti uşa după el şi se întoarse spre cei doi băieţi.
— Potter, el e Oliver Baston. Baston, ţi-am găsit un căutător!
— Nu glumiţi, doamnă?
— Absolut deloc! zise ea sec. Băiatul e un talent, n-am mai văzut aşa ceva. Eşti prima oară pe mătură, Potter?
Harry dădu din cap doar, fără să ştie ce se întâmpla. Totuşi, nu părea o exmatriculare… Începu să-şi revină, puţin câte puţin.
— A prins globul ăsta în mână, după o cădere liberă de aproximativ 15 metri! mai spuse profesoara McGonagall. Şi nu are nici măcar o zgârietură! Nici Charlie Weasley n-ar fi reuşit!
Oliver Baston îl privea pe Harry, ca şi cum toate visele lui s-ar fi împlinit, în sfârşit.
— Ai văzut vreodată vreun meci de Vâjthaţ, Potter? îl întrebă el.
— Baston este căpitanul echipei Cercetaşilor, îi explică profesoara McGonagall.
— Da, are şi statura potrivită, zise Baston, dându-i ocol lui Harry şi studiindu-l cu atenţie. Agilitate, viteză… Trebuie să-i găsesc o mătură potrivită, ce ziceţi, doamnă, un Nimbus 2000 sau un Aspiratus 7?
— O să vorbesc cu domnul profesor Albus Dumbledore, ca să vedem cum putem modifica regula anului întâi… Avem atâta nevoie de o echipă mai bună ca anul trecut. Ne-au umilit complet Viperinii în ultimul meci! O săptămână întreagă nu l-am mai putut privi în ochi pe Severus Plesneală!
Profesoara McGonagall îl privi sever pe Harry, peste rama ochelarilor.
— Să te antrenezi din greu, Potter, dacă nu vrei să te pedepsesc pentru ce-ai făcut! îl ameninţă ea.
Deodată, faţa i se destinse într-un zâmbet larg.
— Ce fericit ar fi fost tatăl tău, zise ea cu nostalgie. Era un excelent jucător de Vâjthaţ!
— Glumeşti, nu? întrebă Ron, neîncrezător.
Erau la masa de prânz şi Harry tocmai terminase de povestit ce i se întâmplase, de când plecase cu profesoara McGonagall de pe terenul de antrenament. Ron continuă uimit, rămânând cu bucata de plăcintă la jumătatea drumului spre gură:
— Căutător? Dar cei din anul întâi niciodată n-au… O să fii cel mai tânăr jucător din ultimii…
— Din ultimul secol, vrei să spui, zise Harry, înfulecând cu poftă, căruia i se făcuse o foame teribilă, după emoţiile de până atunci. Aşa mi-a spus Baston!
Ron era atât de uimit, încât rămăsese, pur şi simplu, cu gura căscată, gogonând ochii la Harry.
— Încep antrenamentul săptămâna viitoare, numai nu spune nimănui, Baston vrea să fie secret până la meci!
Fred şi George intrară pe hol şi, de cum îl observară pe Harry, se îndreptară spre el.
— Excelent, îi spuse George, ne-a povestit Baston. Şi noi suntem în echipă, prinzătorii!
— Ascultaţi-mă pe mine, adăugă Fred, anul ăsta câştigăm cu siguranţă cupa la Vâjthaţ! N-am mai câştigat de când a plecat Charlie, dar echipa de anul acesta va fi extraordinară! Trebuie să te antrenezi bine, Harry. Să-l fi văzut pe Baston, parcă plutea când ne-a povestit.
— Acum ne grăbim, Lee Jordan a găsit un culoar secret, prin care putem să ieşim din şcoală.
— Pariez că e ăla pe care noi l-am găsit din prima săptămână de şcoală! La revedere!
De-abia plecară Fred şi George, când apărură alţii, mult mai neplăcuţi: Draco, flancat de Crabbe şi Goyle.