— Adulmecă bine, iubita mea, poate sunt ascunşi în vreun colţ.
Era vocea lui Filch care i se adresa Doamnei Norris! Îngrozit, Harry le făcu celor trei semn cu bagheta să-l urmeze. Nici nu-şi dădură seama când ajunseră la uşa opusă locului de unde venea vocea lui Filch. De-abia îşi trăsese Neville roba dincolo de uşă, când îl auziră pe Filch, care intrase deja în Sala Trofeelor, spunându-i Doamnei Norris:
— Sunt pe-aici, pe undeva, am auzit murmure de voci, se ascund probabil.
— Pe aici, îi îndemnă Harry pe ceilalţi, care amuţiseră de groază.
Se strecurară printr-o sală, plină cu armuri medievale. Filch se apropia şi el însă. Neville scăpă un scâncet de groază şi o luă la fugă. Intră în Ron şi amândoi, într-o armură.
Zăngănelile care urmară fură suficiente să trezească întregul castel.
— Să fugim! strigă Harry şi o zbughiră afară din galeria cu armuri, fără să privească înapoi, să vadă dacă îi urmărea Filch. Străbătură în goană, unul după altul, coridoarele, cu Harry în frunte, fără să ştie unde se aflau şi nici încotro fugeau.
Trecură printr-o draperie şi nimeriră într-un tunel secret, pe care îl traversară repede, şi ajunseră lângă clasa în care li se preda „Farmece şi vrăji”, adică la zeci de kilometri depărtare de Sala Trofeelor.
— Cred că ne-au pierdut urma, zise Harry, gâfâind din greu şi ştergându-şi fruntea de transpiraţie.
Neville de-abia mai putea să respire.
— V-am… spus eu! zise Hermione, abia mai putând vorbi.
— Trebuie să ajungem la Turnul Cercetaşilor, cât mai repede posibil, le spuse Ron.
— Draco te-a pârât, îi zise Hermione lui Harry, cred că-ţi dai seama. Nici n-avea de gând să vină. Filch ştia cu certitudine că va găsi pe cineva.
Harry era convins că avea dreptate, dar nu avea de gând să recunoască în faţa ei.
— Să mergem mai departe.
Dar nu era aşa simplu. De-abia făcuseră câţiva paşi, că se deschise o uşă şi îşi făcu apariţia Peeves. De cum îi văzu, chiţcăi de plăcere.
— Taci, Peeves, că ne exmatriculează.
Peeves chicoti încântat.
— Măi, măi, ce să caute în miezul nopţii anul întâi pe coridoarele castelului? Ţţţ, măi, măi, ce boboci neascultători… O să fiţi priiinşi! Sâc! Sâc!
— Dacă nu ne spui tu, n-o să ne descopere nimeni. Peeves, te rugăm mult.
— Ar trebui să-i spun lui Filch, e pentru binele vostru, zise el, ca şi cum i-ar fi păsat de ei, dar ochii îi sclipeau de răutate.
— Piei din calea noastră, îi spuse Ron şi se repezi la el.
Asta fu o greşeală capitală.
— Studenţi, afară din camera de culcare! începu să urle Peeves din toţi rărunchii. Aici, pe coridorul de la clasa în care se predau „Farmece”!
Fugiră îngroziţi până la uşa din capătul culoarului, dar aceasta era încuiată.
— Atât ne-a fost, mormăi Ron, ăsta-i sfârşitul…
Auziră paşi. Filch alerga cât îl ţineau puterile, ghidându-se după ţipetele lui Peeves.
— Poate nu, zise Hermione şi, luând bagheta lui Harry, şopti: Alohomora!
Se auzi un CLIC, uşa se deschise, intrară repede, o zăvorâră în urma lor şi îşi lipiră urechea de ea, să audă ce se întâmpla.
— În ce parte au luat-o, Peeves? întrebă Filch, furios.
— Spune te rog, mai întâi, zise Peeves, cu obrăznicie.
— Nu te pune cu mine, Peeves, şi spune mai repede pe unde au fugit!
— N-o să scoţi nimic de la mine, până nu spui te rog! zise Peeves, cu vocea lui nesuferită.
— Bine… Te rog!
— Nimic! Ţi-am spus doar că n-o să-ţi spun nimic, dacă nu spui te rog! Ce, ăsta a fost un te rog frumos? Ha, ha, ha, ha!
Şi copiii auziră cum Peeves pleacă, trântind o uşă. Imediat se auziră blestemele furioase ale lui Filch.
— Crede că uşa asta e încuiată, aşa că am scăpat pentru moment. Nu te mai ţine de mine, îi spuse Harry lui Neville care se ţinuse de mâneca lui până atunci şi care îl privea îngrozit. Ce-i cu tine?
Văzu imediat ce era cu el. Lui Harry i se părea că trăieşte un coşmar, din care nu se mai putea trezi. Nu se aflau într-o altă cameră, aşa cum crezuseră, ci într-un coridor, şi nu orice coridor, ci chiar cel interzis, de la etajul trei!
Aici, îi aştepta un câine monstruos, care aproape că umplea spaţiul dintre podea şi tavan. Avea trei capete şi trei perechi de ochi care se roteau furioşi în toate părţile, trei nasuri, adulmecând înspre ei şi trei guri, cu balele curgând printre nişte colţi uriaşi.
Stătea nemişcat, fixându-i cu privirea, şi Harry îşi dădu seama că singurul motiv, pentru care nu erau deja morţi, era că şi el fusese luat prin surprindere de apariţia lor neaşteptată. Dar îşi revenea repede, altfel ce însemnau mârâielile acelea îngrozitoare?
Harry apucă mânerul uşii. Între Filch şi moarte, Filch era de preferat, desigur.
Ieşiră repede şi traseră uşa după ei. Alergară îngroziţi pe coridor. Nu mai era nici urmă de Filch, probabil că se grăbise să-i caute în altă parte… Oricum, cui îi păsa de el? Tot ce doreau era să lase cât mai mult spaţiu între ei şi monstrul acela.
Nu se opriră decât când ajunseră în faţa portretului doamnei grase, de la etajul şapte, care, spre norocul lor, se întorsese din vizită.
— Unde, Doamne iartă-mă, aţi fost? întrebă ea îngrijorată, uitându-se la hainele lor, atârnând în toate părţile, şi la feţele lor congestionate.
— N-are importanţă, dă-ne drumul… Rât de porc, spuse Harry, gâfâind.
Tabloul se dădu la o parte şi ei se treziră în camera de zi a Cercetaşilor, unde se prăbuşiră, tremurând din toate încheieturile, în fotoliile moi.
Trecu ceva timp până ce putură să articuleze ceva. Neville arăta, ca şi cum nu va mai fi în stare să vorbească niciodată.
— Cum de ţin un asemenea monstru în şcoală? întrebă Ron, în cele din urmă. Câinii au nevoie de mişcare, iar ăsta, cu atât mai mult.
Hermione îşi recăpătase şi ea suflarea, dar şi temperamentul arţăgos.
— Cum de nu vă daţi seama nici unul dintre voi, izbucni ea, ce înseamnă asta?
— Nu m-am uitat prea bine, eram prea îngrozit, zise Harry.
— Stătea pe o trapă! Cu siguranţă că păzea ceva important, zise ea, privindu-i furioasă. Ei, acum sunteţi mulţumiţi? Puteam să murim sau, şi mai rău, să fim exmatriculaţi! Eu mă duc la culcare!
Ron rămase cu gura căscată.
— Auzi, zise el, ca şi cum noi am fi obligat-o să vină cu noi!
Dar cuvintele Hermionei îl puseseră pe gânduri pe Harry. Culcat în patul lui, continua să se gândească la spusele fetei. Păzea ceva… Oare, ce spusese Hagrid? Gringotts este cel mai sigur loc din lume, dacă vrei să ascunzi ceva, în afară de castel, poate…
Da, se părea că descoperise unde se afla pachetul minuscul din seiful 713…
Capitolul X
HALLOWEEN
Lui Draco nu-i veni să creadă când îi văzu pe Harry şi pe Ron a doua zi, arătând obosiţi, e adevărat, dar foarte veseli. Şi chiar aşa şi era. După ce le trecuse spaima de peste noapte, Harry şi Ron avuseseră timp să se gândească la aventura extraordinară, pe care o trăiseră, la câinele cu trei capete, şi ce noroc pe ei că erau prieteni. Între timp, Harry îi spusese şi lui Ron despre misteriosul pacheţel, care părea să-şi fi schimbat locul, de la Gringotts la Hogwarts, şi amândoi nu mai conteneau să se întrebe ce putea fi în acel pachet, ca să aibă nevoie de o pază aşa serioasă.