Harry era mai rapid ca Higgs. Văzuse boţul auriu, fluturând înaintea lor, băgă viteză şi…
BONG! Urlete furioase izbucniră din rândurile Cercetaşilor. Marcus Flint îi pusese o piedică, în mod intenţionat, măturii lui Harry, care se dezechilibră şi începu să se rotească. Harry se prinse zdravăn de ea, străduindu-se să scape întreg.
— FAULT! strigau Cercetaşii.
Furioasă, Madam Hooch îl atenţionă pe Flint şi ordonă o lovitură liberă pentru Cercetaşi. Dar, în toată această confuzie, hoţoaica dispăruse, bineînţeles.
Dedesubt, Dean Thomas urla din răsputeri:
— Dă-l afară! Cartonaş roşu!
— Dean, nu suntem la fotbal, îi aminti Ron. Jucătorii de Vâjthaţ nu pot fi daţi afară. Şi ce e aia, cartonaş roşu?
Dar Hagrid îi ţinea partea lui Dean:
— Ar trebui să se schimbe regulile. Flint ar fi putut să-l doboare pe Harry de pe mătură!
Lui Lee Jordan îi venea foarte greu să fie imparţiaclass="underline"
— Astfel, după acest fault josnic şi dezgustător…
— Jordan! Să nu se mai repete!
— Bine, doamnă, bine… Deci, Flint aproape că l-a ucis pe Harry, drept care Spinnet primeşte câteva puncte pentru Cercetaşi şi jocul continuă. Balonul este la Cercetaşi…
Harry blocă un alt balon-ghiulea, care venise ameninţător de aproape de capul său. Din cauza şocului, mătura se înclină periculos şi, pentru o clipă, Harry avu senzaţia că o să cadă. Strânse mătura între picioare şi se prinse cu mâinile de ea, cu toată puterea. Niciodată nu mai simţise ceva asemănător.
Se întâmplă din nou. Mătura lui Harry părea că vrea să-l trântească la pământ. Harry dădu să se îndrepte spre locul unde stătea Baston, să-l roage să ceară o pauză, dar îşi dădu seama că Nimbus 2000 scăpase de tot de sub control. Se învârti de câteva ori, foarte periculos, făcu nişte zig-zaguri prin aer, gata să îl arunce la pământ pe Harry.
Lee comenta în continuare:
— Viperinii au balonul… la Flint, care trece de Spinnet… şi de Bell… Un balon-ghiulea îl loveşte puternic în faţă… Sper că i-a spart nasul! Glumeam, doar, doamnă profesoară… Viperinii înscriu… Oh, vai…
Viperinii erau în culmea fericirii. Nimeni nu părea să fi observat că mătura lui Harry avea probleme… Îl purtase tot mai sus, zvâcnind şi răsucindu-se, ducându-l departe de joc.
— Nu înţeleg ce face Harry, mormăi Hagrid. Dacă nu l-aş şti, aş zice că a pierdut controlul măturii… Dar… nu se poate… Nu?!?
Deodată, toţi îşi îndreptară privirile spre Harry. Mătura lui se rotea, iar şi iar, şi el abia mai reuşea să se ţină. Deodată se auzi un strigăt. Mătura se smucise şi reuşise să-l dea jos pe Harry. Harry se mai ţinea doar cu o mână şi atârna în gol.
— I-o fi stricat-o Flint când l-a faultat, şopti Seamus.
— Nu se poate, zise Hagrid, cu o voce tremurătoare. Doar dacă acţionează asupra ei o magie neagră, deosebit de puternică… Niciodată n-a reuşit nici un puşti să strice un Nimbus 2000…
La aceste cuvinte, Hermione îi smulse binoclul lui Hagrid, dar, în loc să se uite la Harry, cercetă înfrigurată mulţimea.
— Ce faci? o întrebă Ron, negru la faţă de supărare.
— Ştiam eu! Plesneală! Uite şi tu!
În partea opusă, stătea Plesneală, cu ochii ţintă la Harry şi murmurând ceva pe şoptite, fără încetare.
— Face ceva! strigă Hermione. Vrăjeşte mătura!
— Ce putem face?
— Lăsaţi pe mine!
Şi, înainte ca Ron să mai apuce să spună ceva, Hermione dispăru. Ron întoarse binoclul spre Harry. Mătura vibra atât de tare, că era o minune că Harry se mai putea ţine încă de ea. Mulţimea era în picioare, urmărind scena, îngrozită, iar gemenii Weasley se apropiaseră de Harry, încercând să-l ia pe mătura unuia dintre ei. Degeaba, însă. De fiecare dată când se apropiau de Harry, mătura zvâcnea şi mai sus. Gemenii zburau în cercuri pe dedesubtul lui Harry, sperând să-l poată prinde, dacă ar fi căzut. Marcus Flint apucă balonul şi mai înscrise de cinci ori, fără ca nimeni să-l observe.
— Hai, Hermione, fă ceva, murmură Ron, disperat.
Hermione îşi făcuse loc spre scaunul unde stătea Plesneală şi acum alerga pe rândul imediat de dedesubt. Nici măcar nu se oprea să-şi ceară scuze celor pe care îi îmbrâncea în goana ei. Ajungând în dreptul lui Plesneală, se ghemui la pământ, îşi scoate bagheta magică şi începu să şoptească nişte cuvinte numai de ea ştiute. Din bagheta ei ţâşniră scântei spre poalele mantiei profesorului Plesneală.
În numai treizeci de secunde, Plesneală îşi dădu seama că era în flăcări. Un strigăt speriat îi dădu de ştire Hermionei că îşi îndeplinise misiunea. Adunând jarul de pe Plesneală şi punându-l într-un vas, în buzunar, Hermione se strecură înapoi. Plesneală n-avea să ştie niciodată ce se întâmplase.
Fusese deajuns. Sus, în aer, Harry reuşi să-şi domolească mătura.
— Neville, poţi să te uiţi acum, îl îndemnă Ron.
În ultimele cinci minute, Neville bocise, cu capul ascuns în jacheta lui Hagrid.
Harry coborî pe pământ şi toată lumea observă că îşi duce mâna la gură, ca şi cum i-ar fi venit să vomite, ateriză cu bine şi lasă să-i cadă din gură, drept în palmă, ceva auriu.
— Am prins hoţoaica! zise el, vesel.
Jocul se termină într-un vacarm de nedescris.
— N-a prins-o, aproape c-a înghiţit-o! urla Flint, ofticat. Mai urlă el încă douăzeci de minute, dar tot degeaba.
Harry nu încălcase regulile, iar Lee Jordan anunţa fericit rezultatul meciului: Cercetaşii câştigaseră o sută şaptezeci de puncte, iar Viperinii şaizeci. Harry nu auzise însă nimic. El bea o ceaşcă de ceai tare, în coliba lui Hagrid, unde se dusese, împreună cu Ron şi Hermione.
— Plesneală şi-a băgat coada! îi explică Ron.
— Aiurea! zise Hagrid, care nu înţelesese nimic din ce se întâmplase pe terenul de Vâjthaţ. De ce ar face Plesneală aşa ceva?
Harry, Ron şi Hermione schimbară priviri semnificative. Oare să-i spună lui Hagrid?! Harry hotărî să-i spună adevărul.
— Am aflat ceva în legătură cu el, zise Harry. De Halloween, a vrut să treacă de câinele cu trei capete şi l-a muşcat. Cred că vroia să fure ce păzeşte acesta cu atâta străşnicie.
Hagrid scăpă ibricul.
— Cum de-ai aflat de Fluffy? se miră el. Da, e câinele meu, l-am adus din Grecia. I l-am împrumutat domnului Albus Dumbledore, ca să păzească…
— Da… Da? făcu Harry, curios foc.
— Ei, nu mă mai întrebaţi şi voi atâtea, e un mare secret!
— Dar Plesneală vrea să-l fure…
— Aiurea! Plesneală e profesor la Hogwarts, n-ar face niciodată aşa ceva!
— Atunci, de ce a încercat să-l omoare pe Harry? întrebă Hermione.
Nu mai încăpea nici o îndoială, evenimentele din acea după-amiază îi schimbaseră complet părerea despre profesorul Plesneală.
— Ştiu ce-nseamnă piază rea, Hagrid, crede-mă! Trebuie să spui blestemul, cu privirile aţintite asupra celui pe care vrei să-l influenţezi şi Plesneală, crede-mă, nu-şi dezlipea privirea de la Harry. Nici măcar nu clipea!
— Iar eu vă mai spun o dată că vă înşelaţi, se încăpăţână Hagrid. Nu pot să explic de ce mătura lui Harry s-a comportat atât de bizar, dar profesorul Plesneală n-ar ucide niciodată un student! Şi acum, ascultaţi-mă bine, toţi trei! Nu vă amestecaţi unde nu vă fierbe oala, să n-o încurcaţi! Uitaţi de câine, uitaţi de ce păzeşte el, asta e treaba profesorului Albus Dumbledore şi a lui Nicolas Flamel…