— Aha! Deci, mai ştie de lucrul ăsta şi acest Nicolas! sări Harry.
Hagrid era furios pe el însuşi.
Capitolul XII
OGLINDA LUI ERISED
Se apropia Crăciunul. Într-o dimineaţă de la jumătatea lunii decembrie, castelul fu acoperit de un strat de zăpadă, înalt de aproape un metru. Lacul îngheţă complet, iar gemenii Weasley fură pedepsiţi că vrăjiseră câţiva bulgări de zăpadă care îl fugăriseră peste tot pe Quirrell, spărgându-i-se de turban. Cele câteva bufniţe care răzbiseră cu corespondenţa, trebuiră să primească îngrijiri serioase de la Hagrid, înainte de a fi din nou trimise la treburile lor.
Toţi aşteptau cu nerăbdare vacanţa. În Sala Mare şi în camerele de zi duduiau sobele, dar coridoarele erau mohorâte şi îngheţate. Şi în clase era frig, iar prin ferestre se strecura un vânt îngheţat. Cel mai groaznic era să mergi la orele lui Plesneală. În pivniţă era şi mai frig. Le ieşeau aburi din gură şi se ţineau cât mai aproape de ceaunele în care fierbeau poţiuni magice.
— Ce rău de ăştia care sunt nevoiţi să stea la Hogwarts, fiindcă nu-i vrea nimeni acasă, zise maliţios Draco Reacredinţă la una din orele de preparat poţiuni.
Şi avu grijă să privească spre Harry, în timp ce vorbea. Crabbe şi Goyle chicotiră. Harry îi ignoră, se obişnuise. Draco devenise chiar mai nesuferit, de când cu întâmplarea de la meciul de Vâjthaţ. Ofticat că Viperinii pierduseră, încerca să-i facă pe toţi să-şi imagineze un broscoi, cu gura căscată, în locul lui Harry, la viitorul meci. Dar îşi dădu repede seama că nu avea nici un succes, fiindcă toţi erau impresionaţi de felul în care reuşise Harry să se ţină de mătura nărăvaşă. Aşa că, Draco, gelos şi furios, se apucă iar să-l tachineze pe Harry că nu avea o familie, propriu-zis.
Era adevărat că Harry nu se ducea acasă, pe Aleea Boschetelor, de Crăciun. Profesoara McGonagall făcuse o listă cu toţi aceia care urmau să-şi petreacă sărbătorile de Crăciun la Hogwarts şi Harry fusese printre primii care se înscriseseră pe această listă.
Lui Harry nu-i părea rău deloc. Probabil că acela urma să fie cel mai grozav Crăciun, pe care îl petrecuse vreodată. Ron, Fred şi George rămâneau şi ei, deoarece domnul şi doamna Weasley se duceau în România, să-l viziteze pe Charlie.
Când plecară de la lecţia despre poţiuni, văzură că tot culoarul era blocat de un brad uriaş. Două picioare enorme, care ieşeau printre crengile de jos, şi pufăitul caracteristic dovedeau clar că Hagrid se afla în spatele bradului.
— Salut, Hagrid, vrei să te ajutăm? îl întrebă Ron, amabil strecurându-şi capul printre ramuri.
— Nu, mulţumesc, Ron, răspunse Hagrid.
— Eşti atât de bun să te dai la o parte din drum? întrebă Draco, cât mai greţos posibil. Ce, Weasley, vrei să câştigi ceva bani de buzunar sau te dai bine pe lângă Hagrid ca să-i iei locul, după ce pleci de la Hogwarts? Coliba lui Hagrid probabil că-ţi pare un palat, pe lângă ce ai tu acasă!
Ron tăbărî asupra lui Draco, tocmai când Plesneală apăru în capul scărilor.
— Weasley!
Ron îi dădu drumul lui Draco.
— Draco l-a provocat, domnule profesor Plesneală, îi luă Hagrid apărarea lui Ron. I-a insultat familia.
— Cu toate astea, Hagrid, bătăile nu sunt permise la Hogwarts, zise Plesneală, mieros. Se scad cinci puncte de la Cercetaşi. Hai, plecaţi şi fii mulţumit, Weasley, că nu v-am luat mai multe puncte!
Draco, Crabbe şi Goyle trecură pe lângă brad, mustăcind.
— Pun eu mâna pe el, în curând, mormăi Ron, în spatele lui Draco. Îi arăt eu lui…
— Îi urăsc pe amândoi, şi pe Draco şi pe Plesneală!
— Ei, gata, înveseliţi-vă! În curând e Crăciunul, îi potoli Hagrid. Mai bine, haideţi cu mine, să vedeţi ce frumos e ornată Marea Sală.
Şi astfel, Harry, Ron şi Hermione îl urmară pe Hagrid până în Marea Sală, unde profesorii McGonagall şi Flitwick erau ocupaţi cu decoraţiile de Crăciun.
— Ah, Hagrid, în sfârşit, ultimul brad! Pune-l în colţul ăla!
Marea Sală arăta într-adevăr spectaculos. Ghirlande şi vâsc atârnau de tavan şi pe pereţi. Erau nici mai mult, nici mai puţin, de doisprezece brazi falnici, aşezaţi în jurul încăperii, împodobiţi cu globuri strălucitoare şi zeci de lumânări.
— Câte zile mai sunt până la vacanţă? întrebă Hagrid.
— Numai una! zise Hermione. Şi asta îmi aminteşte că mai avem doar jumătate de oră până la masă, iar noi trebuie să fim în bibliotecă.
— Da, ai dreptate, oftă Ron, luându-şi cu greu ochii de la capătul baghetei lui Flitwick, din care apăreau unul după altul globuri care împodobeau bradul adus de curând.
— Bibliotecă? întrebă Hagrid, ieşind cu ei din Marea Sală. În ultima zi? Nu credeţi că exageraţi?
— Ei, păi, nu lucrăm, râse Harry. De când ne-ai pomenit de Nicolas Flamel, nu facem altceva, decât să aflăm cine e.
— Cum? Ce faceţi? întrebă Hagrid uimit. Lăsaţi-o baltă, nu-i treaba voastră ce păzeşte câinele ăla!
— Dar noi vrem doar să aflăm cine este Nicolas Flamel, atâta doar, zise Hermione, cu nevinovăţie.
— Asta, dacă nu vrei tu să ne spui, ca să ne scuteşti de atâta trudă, zise Harry. Cred că am răsfoit sute de cărţi până acum şi… nimic! Dă-ne măcar o sugestie… Ştiu sigur că am citit undeva despre el.
— Nu vă spun nimic! zise Hagrid, rece.
— Atunci, trebuie să aflăm singuri, spuse Ron şi plecară spre bibliotecă, lăsându-l pe Hagrid nemulţumit.
Căutaseră, într-adevăr, numele lui Nicolas Flamel prin sute de cărţi, de când lui Hagrid îi scăpase acest nume, [fiindcă numai aşa puteau afla ce căuta profesorul Plesneală. Adevărul era că nu prea ştiau de unde să începă şi unde să caute, dacă nu ştiau ce făcuse acel Flamel, ca să merite să fie menţionat în vreo carte. Nu-l găsiseră în „Mari vrăjitori ai secolului XX” şi nici în „Nume celebre ale magiei de azi”. Lipsea şi din „Noi descoperiri în magia modernă” şi din „O cercetare a celor mai importante realizări ale magiei”. Era şi greu de căutat, dată fiind dimensiunea extraordinară a bibliotecii: zeci de mii de cărţi, mii de rafturi, sute de rânduri înguste.
Hermione luă o listă pe subiecte şi autori, hotărâtă să o cerceteze cu atenţie, în timp ce Ron cutreiera pe câte un rând şi lua de pe rafturi cărţi, la întâmplare. Harry se îndreptă spre sectorul cu acces limitat sau chiar interzis. Începea să se întrebe dacă Nicolas Flamel nu era pe undeva, prin acel sector. Din nefericire, avea nevoie de o recomandare specială, din partea unui profesor, ca să poată consulta cărţile de aici şi ştia că nu avea să obţină aşa ceva nicicând.
Cărţile care conţineau cunoştinţe despre magia neagră, care nu se preda niciodată la Hogwarts, erau studiate doar de anumiţi studenţi, care învăţau cum să se apere şi să contracareze efectele unor vrăji puternice.
— Ce cauţi, băiete?
— Nimic! răspunse Harry.
— Atunci, ai face mai bine să pleci din sectorul ăsta, îi zise Madam Pince, bibliotecara.
Regretând că nu era mai rapid în inventarea vreunei poveşti credibile pentru Madam Pince, Harry trebui să părăsească acel loc. Hotărâse, de comun acord cu Hermione şi Ron, că era mai prudent să nu o întrebe pe Madam Pince dacă ştia ceva despre Nicolas Flamel. Erau convinşi că ea le putea spune unde îl găseau, dar nu puteau să rişte să afle Plesneală ce căutau ei.