— Lasă asta, le zise Harry, grăbit. Să găsim o cameră goală, să vă spun ceva, de o să rămâneţi ca la dentist!
După ce închiseră uşa după ei, se asigurară că nu este ascuns Peeves pe undeva, după care Harry le povesti tot ce văzuse şi auzise.
— Deci, am avut dreptate, caută Piatra Filozofală şi încearcă să-l atragă pe Quirrell de partea lui, ca să-l ajute! Îl întreba dacă a aflat cum poate trece de Fluffy şi a spus ceva de un oarecare „hocus-pocus”, pe care îl poate face Quirrell. Probabil că, în afară de Fluffy, Piatra mai e păzită şi de farmece, blesteme, descântece sau mai ştiu eu ce. Probabil că acestea au fost făcute de Quirrell şi acum Plesneală încearcă să descopere antidotul!
— Vrei să spui că piatra se află în siguranţă numai atâta timp cât Quirrell îi poate ţine piept lui Plesneală? întrebă Hermione, alarmată.
— Atunci, până marţi e gata furată! făcu Ron.
Capitolul XIV
NORBERT, CREASTĂ NORVEGIANĂ
Quirrell era mai dârz, totuşi, decât se aşteptaseră. În săptămânile care urmară, Quirrell deveni tot mai palid şi slăbi şi mai mult, dar nu părea să fi cedat.
Ori de câte ori trecea pe coridorul de la etajul trei, Harry, Ron şi Hermione îşi lipeau urechile de uşa interzisă, dornici să ştie dacă Fluffy mai era acolo. Plesneală se învârtea în tot locul, la fel de prost dispus, ceea ce demonstra că Piatra era în siguranţă. De câte ori trecea pe lângă Quirrell, Harry îi arunca mereu câte un zâmbet încurajator, iar Ron îi repezea pe toţi cei care îndrăzneau să râdă de bâlbâiala lui Quirrell.
Hermione, însă, mai avea şi alte preocupări, în afară de Piatra Filozofală. Ea începuse să înveţe şi să se pregătească pentru examenele viitoare, iar Harry şi Ron nu ar fi avut nimic împotriva acestui lucru, dacă Hermione nu i-ar fi bătut la cap să facă şi ei la fel.
— Hermione, mai sunt secole până la examene!
— Numai zece săptămâni, izbucni Hermione, asta înseamnă o secundă pentru Nicolas Flamel!
— Dar noi nu avem şase sute de ani, îi aminti Ron. Şi ce ai tu de repetat, mă rog? Oricum, ştii totul de nota zece!
— Ce repet? Nu sunteţi în toate minţile? Uitaţi că trebuie să luăm toate examenele ca să trecem în anul doi? Examenele astea sunt de maximă importanţă, nici nu ştiu de ce nu m-am apucat de săptămâna trecută…
Din nefericire, şi profesorii gândeau ca Hermione. Le dădeau atâtea teme pentru acasă, încât vacanţa de Paşte nu a mai fost nici pe departe aşa de frumoasă ca cea de Crăciun. Era greu să te relaxezi cu Hermione lângă tine, spunând cu glas tare toate cele douăsprezece moduri de utilizare a sângelui de dragon sau făcând exerciţii cu bagheta magică.
Bombănind şi căscând de mama focului, Harry şi Ron îşi petreceau cea mai mare parte a timpului liber în bibliotecă, alături de Hermione, încercând să acopere toate lecturile suplimentare, care li se dădeau la ore.
— N-o să ţin minte niciodată chestia asta! izbucni Ron, într-o după-amiază, aruncându-şi cât colo pana de scris şi privind melancolic pe fereastra bibliotecii.
Era o zi splendidă, aşa cum nu mai fusese demult. Cerul era limpede, de un albastru intens, iar în aer se simţea deja un iz de vară.
Harry care căuta o anume plantă magică, în „O sută de ierburi şi ciuperci magice”, nu-şi ridică nici o clipă capul din carte până în momentul în care îl auzi pe Ron, spunând mirat:
— Hagrid, ce cauţi tu în bibliotecă?
Hagrid îşi târşâi picioarele până la ei, ascunzând ceva la spate. Părea foarte nelalocul lui în bibliotecă, îmbrăcat cu jacheta lui lungă de blană din cârtiţă.
— Mă uitam şi eu, zise el repede, ceea ce le trezi şi mai mult interesul. Dar voi ce faceţi aici? Sper că aţi renunţat la ideea de a-l căuta pe Nicolas Flamel…
— Ei, păi, ştim de o mie de ani cine e, se grozăvi Ron şi ştim şi ce păzeşte câinele: Piatra Fi…
— Şşşt! îl întrerupse Hagrid repede, uitându-se în jur, să vadă dacă auzise cineva. Nu mai urla aşa, ce te-a apucat?
— Am vrea să te întrebăm câteva lucruri, totuşi, profită Harry. De ce mai este protejată Piatra, în afară de Fluffy şi…
— Şşşt! făcu iar Hagrid, veniţi pe la mine mai târziu. Nu vă promit nimic, dar nu mai trăncăniţi aici în gura mare.
Elevii nu trebuie să ştie lucrul acesta, or să spună că eu v-am spus!
— Pe curând, Hagrid, zise Harry. Hagrid se îndepărtă, târându-şi paşii.
— Oare, ce ascundea la spate, întrebă Hermione, gânditoare.
— Crezi că avea vreo legătură cu Piatra Filozofală?
— Mă duc să văd din ce domeniu a luat cartea, spuse Ron.
Reveni câteva clipe mai târziu cu un maldăr de cărţi, pe care le trânti pe masă.
— Dragoni! zise Ron, victorios. Hagrid caută ceva despre dragoni! Uitaţi aici: „Specii de dragoni din Marea Britanie şi Irlanda”, „De la Ou la Infern”, „Ghid pentru paznicii de dragoni”.
— Întotdeauna şi-a dorit un dragon, aşa mi-a spus prima oară când ne-am întâlnit, îşi aminti Harry.
— Dar e împotriva legii! se sperie Ron. Creşterea dragonilor a fost interzisă prin Convenţia Vrăjitorilor din 1709, toată lumea ştie asta. Încuiaţii şi-ar da seama imediat cine suntem, dacă am ţine dragoni în curte. Şi, oricum, nu prea poţi îmblânzi dragoni, e foarte periculos. Am văzut cu ce arsuri s-a întors Charlie, de la dragonii din România.
— Dar nu există dragoni sălbatici şi în Marea Britanie? întrebă Harry.
— Cum să nu?! zise Ron. O specie de Galezi Verzi şi Negri de Hebride. Ministerul Magiei are mari probleme cu exterminarea lor, credeţi-mă pe mine. Sarcina noastră este să-i vrăjim pe Încuiaţii care i-au văzut o dată, ca să uite întâmplarea.
— Oare, ce are de gând, Hagrid? întrebă Hermione.
Când bătură la uşa colibei paznicului de vânătoare, o oră mai târziu, fură foarte surprinşi să constate că draperiile erau trase la geamuri.
— Cine e acolo? întrebă Hagrid, înainte de a le da drumul înăuntru, după care închise uşa repede, în urma lor.
Era înăbuşitor de cald în casă. Deşi era o zi caldă, în vatră ardea focul. Hagrid le oferi câte un ceai şi sandviciuri de hermină, pe care ei le refuzară politicoşi.
— Deci, ce vroiaţi să mă întrebaţi?
— Da, zise Harry, să nu mai lungim vorba, ne întrebam dacă poţi să ne spui ce altceva mai protejază Piatra, o dată ce ai trecut de Fluffy.
— Sigur că pot, răspunse Hagrid, cam înţepat. Numărul unu: Nu ştiu nici eu! Numărul doi: Ştiţi deja prea multe, aşa că nu v-aş spune nici chiar dacă aş şti! Piatra se află aici fără vreun motiv anume, doar pentru că a fost gata să fie furată de la Gringotts! Bănuiesc că V-aţi dat seama de asta, nu? Nu-mi pot explica deloc cum de ştiţi de Fluffy…
— Ei, Hagrid, să fim serioşi! Poate că nu vrei să ne spui nouă, dar tu ştii, cu siguranţă, îl flată Hermione, cu o voce linguşitoare.
Barba lui Hagrid se mişcă şi îl văzură zâmbind încântat.
— Ne întrebam numai cine altcineva a mai ajutat la paza Pietrei, continuă Hermione. În cine altcineva a avut încredere domnul Albus Dumbledore.
Inima lui Hagrid se umflă ca un pepene, la aceste ultime cuvinte. Harry şi Ron o priviră încântaţi pe Hermione.