Apăru, totuşi, o problemă. În dimineaţa următoare, mâna lui Ron se umflase şi era de două ori mai mare ca de obicei. Nu ştia dacă era prudent să meargă la Madam Pomfrey… Dacă recunoştea o muşcătură de dragon? Pe după-amiază, nu mai avu ce face, însă. Rana căpătase o culoare neplăcută, verzui închis. Dacă Norbert avea colţii otrăviţi?!
Pe seară, Harry şi Hermione se duseră în aripa unde se afla spitalul şi îl găsiră pe Ron la pat, într-o stare jalnică.
— Şi nu e numai mâna, deşi o simt ca şi cum ar fi gata să-mi cadă din clipă în clipă, se plânse Ron. Draco i-a zis lui Madam Pomfrey că trebuie să împrumute o carte de la mine, numai ca să-mi poată râde în nas! M-a ameninţat că o să-i spună despre ce este vorba, de fapt! Eu i-am spus că m-a muşcat un câine, dar nu sunt sigur că m-a crezut. Nu trebuia să-l fi bătut la meciul de Vâjthaţ, acum se răzbună!
Harry şi Hermione făcură tot posibilul să-l calmeze pe Ron.
— Se va termina totul sâmbătă, la miezul nopţii, îi zise Hermione, dar asta nu-l linişti prea tare pe Ron. Din contră, se ridică în capul oaselor şi drăcui:
— Sâmbătă, la miezul nopţii, pe dracu'! Oh, nu! Mi-am amintit că scrisoarea către Charlie era în cartea pe care i-am dat-o lui Draco. O să ştie că ducem puiul de dragon acolo! N-avem cum să scăpăm de Norbert!
Harry şi Hermione nu mai apucară să zică nimic. Intră Madam Pomfrey, care îi trimise acasă pe ei, iar pe Ron, la culcare.
— E prea târziu să mai schimbăm planul acum, zise Harry. Nu avem timp să mai trimitem altă bufniţă la Charlie şi probabil că e ultima şansă ca să scăpăm de Norbert. Trebuie să riscăm! Oricum, avem pelerina, despre care Draco nu ştie nimic.
Când se duseră să-l anunţe pe Hagrid, îl găsiră pe Colţ, ogarul lui Hagrid, în faţa uşii, cu coada bandajată. Hagrid deschise doar fereastra şi le spuse:
— Nu vă las înăuntru, Norbert este cam nervos. Nu vă îngrijoraţi, de mine ascultă!
Când îi spuseră de scrisoarea lui Charlie, ochii lui Hagrid se umplură de lacrimi, deşi lacrimile puteau fi urmarea faptului că Norbert tocmai îl muşcase de picior.
— Aaah! Ei, nu-i nimic, mi-a prins numai cizma! Se joacă, doar e copilaş şi el!
„Copilaşul” trozni cu coada de pereţi, făcând geamurile să zăngăne. Harry şi Hermione se duseră la castel, având sentimentul că sâmbătă nu era destul de curând!
S-ar fi întristat foarte mult, văzând cât suferea Hagrid că trebuie să se despartă de puiul de dragon, dacă n-ar fi fost atât de îngrijoraţi. Era o noapte întunecoasă, chiar şi luna era ascunsă de nori. Veniseră cu întârziere la Hagrid, dar trebuiseră să aştepte până plecase Peeves din faţa uşii de la intrare, unde juca tenis la perete.
Hagrid îl pregătise pe Norbert, care era frumos împachetat şi pus într-un coş mare.
— I-am pus o mulţime de şoareci pentru drum şi nişte coniac, le spuse Hagrid, cam bosumflat. Şi i-am pus şi ursuleţul, dacă i se face urât.
Din coş răzbăteau nişte sunete, care îl făcură pe Harry să se gândească dacă ursuleţul mai avea capul pe umeri…
— La revedere, Norbert, suspină Hagrid, în timp ce Harry azvârli pelerina peste coş şi intră şi el, împreună cu Hermione, sub coş. Pa, mami n-o să te uite niciodată!
Cum de au reuşit să ducă până la castel coşul, n-au putut să spună niciodată. Limbile ceasului se apropiau de ora 12 noaptea, pe când ei de-abia urcau scările de marmură de la intrare. Urcară un rând de scări, apoi altul, nici chiar scurtăturile ştiute de Harry nu-i ajutară prea mult.
— Aproape am ajuns, şopti Harry, gâfâind, când ajunseră pe coridorul de sub turn.
Deodată, auziră un zgomot în faţa lor, care îi sperie atât de tare, că erau să dea drumul la coş. Uitând că erau invizibili, se retraseră în umbră, trăgând cu ochiul la două umbre care stăteau de vorbă la câţiva paşi de ei. Licări o lumină.
Era profesoara McGonagall, în halat şi cu părul prins într-o plasă pentru noapte, care îl ţinea de-o ureche pe Draco.
— Eşti pedepsit! urla ea. Iar Viperinii pierd douăzeci puncte, din cauza ta! Să hoinăreşti prin castel, la miezul nopţii… Ce neobrăzare!
— Doamnă profesoară, dar vreau să vă spun că vine Harry Potter… cu un dragon…
— Ce aiureli! Numai minciuni! De unde ai mai scos-o şi pe-asta, Draco? Imediat mergem la profesorul Plesneală, să vedem ce zice şi el!
Să urce scara îngustă şi spiralată li se păru acum floare la ureche. Abia când ieşiră pe terasa turnului, îndrăzniră să-şi scoată pelerina, putând respira acum în voie. Hermione chicoti:
— Draco, pedepsit! Îmi vine să cânt de bucurie!
— Mai bine nu! o avertiză Harry.
Râzând pe seama lui Draco, aşteptară. Norbert se tot foia în coşul lui. După zece minute, patru mături aterizară pe terasă.
Erau prietenii lui Charlie, veseli şi drăguţi. Le arătară cum să-l prindă pe Norbert, cu nişte curele, de măturile lor. Verificară şi ei dacă Norbert era în siguranţă, apoi îşi strânseră mâinile şi îşi luară la revedere.
În sfârşit, Norbert pleca… Acum… A plecat!
Se strecurară înapoi, pe scara în spirală, cu mâinile uşoare, acum, că scăpaseră de Norbert. Nu tu dragon, Draco consemnat, ce-ar fi putut să le tulbure fericirea?
Dar răspunsul se afla la piciorul scărilor. Pe când păşeau pe coridor, se ivi din umbră faţa lui Filch.
— Măi, măi, rânji el, da' ştiu că am încurcat-o, nu?
Harry şi Hermione lăsaseră pelerina pe terasă!…
Capitolul XV
PĂDUREA INTERZISĂ
Lucrurile stăteau cum nu se putea mai prost. Filch îi luă şi-i duse la profesoara McGonagall, la etajul întâi. Stăteau şi aşteptau, fără să scoată nici un cuvânt. Hermione tremura din tot trupul. Scuze, alibiuri, poveşti fantasmagorice alergau unele după altele în capul lui Harry, unele mai puţin credibile ca altele. Nu vedea cum mai puteau să iasă din încurcătură de data asta. Erau încolţiţi. Cum de putuseră să fie aşa de neatenţi şi să lase pelerina pe terasă? Nu exista nici o scuză, pe care profesoara McGonagall să o poată accepta, nici o explicaţie că bântuiau pe culoare, în plină noapte, ca să nu mai vorbim de faptul că accesul în turn era permis numai la orele de astronomie. Dacă îl mai puneau la socoteală şi pe Norbert şi Pelerina Fermecată, puteau foarte bine să-şi facă bagajele.
Dacă Harry se gândise că lucrurile nu puteau fi mai rele, ei bine, se înşelase! Profesoara McGonagall venea cu Neville, care de cum îi văzu începu să strige:
— Harry, unde ai fost?! Am vrut să te previn că Draco ne-a spus că ai un dra…
Harry îi făcu semn lui Neville să-şi ţină gura, dar profesoara McGonagall îl văzu. Părea că scoate flăcări pe gură, mai ceva ca Norbert, când tăbărî asupra celor trei.
— Nu mi-aş fi putut închipui asta despre niciunul dintre voi! izbucni ea. Profesorul Filch mi-a spus că eraţi în turnul de astronomie. E ora unu noaptea! Ce explicaţie aveţi?
Era prima oară când Hermione nu ştia ce să răspundă la întrebarea unui profesor. Stătea nemişcată, ca o statuie, cu ochii la vârfurile pantofilor.
— Cred că ştiu ce s-a întâmplat, continuă McGonagall. Nu trebuie să fii un geniu ca să-ţi dai seama. Probabil că i-aţi vândut cine ştie ce gogoşi lui Draco, să creadă că aveţi un dragon, numai ca să-l ţineţi treaz până la ora asta şi să-l faceţi de râs! L-am prins şi pe el, să ştiţi! Acum, probabil că vă amuzaţi că Neville a fost atât de naiv, încât să creadă şi el!