— Doamnă profesoară, vă rog, o imploră Harry, dând la o parte orice fel de precauţie, era vorba de Piatra Filozofală…
La orice s-ar fi aşteptat profesoara McGonagall, dar la asta nu, cu certitudine. Cărţile îi scăpară de sub braţ şi ea nu se aplecă să le ridice.
— Cum de ştiţi despre ea? întrebă McGonagall.
— Doamnă profesoară, cred… ştiu că Ples… că cineva vrea să fure Piatra Filozofală. Trebuie să vorbesc cu domnul profesor Dumbledore.
Îl privi printre gene, cu un amestec de surprindere şi suspiciune.
— Profesorul Dumbledore vine înapoi mâine dimineaţă, zise ea, în cele din urmă. Nu ştiu cum aţi aflat de ea, dar fiţi liniştiţi, e la loc sigur, nimeni nu o poate fura, este mult prea bine păzită şi protejată.
— Dar, doamnă…
— Potter, ştiu eu prea bine ce spun, zise ea, scurt, şi se aplecă să ridice cărţile. Mai bine vă duceţi afară şi vă bucuraţi de soare.
Dar ei nu se duseră.
— La noapte o să se întâmple! zise Harry, după ce plecă profesoara McGonagall. La noapte, Plesneală o să se strecoare prin uşa secretă. A găsit tot ce căuta şi l-a îndepărtat şi pe Dumbledore. El i-a trimis acea înştiinţare, sunt sigur! Ministrul Magiei o să aibă o surpriză de zile mari, când o să-l vadă pe Dumbledore acolo…
— Dar ce putem face noi ca să…
Hermione se opri brusc. Ron şi Harry se întoarseră pe călcâie. Plesneală era acolo!
— Bună ziua, zise el, mai amabil ca de obicei.
Toţi trei se holbară la el.
— N-ar trebui să staţi aici, într-o zi atât de frumoasă, mai zise el, cu un zâmbet strâmb.
— Tocmai vroiam să… începu Harry, fără să aibă habar cum avea să continue.
— Ar trebui să fiţi mai atenţi, zise Plesneală. Dacă v-ar vedea cineva înăuntru pe un timp aşa frumos şi-ar închipui că puneţi ceva la cale, iar Cercetaşii nu-şi mai pot permite să piardă şi alte puncte, nu-i aşa?
Harry se înroşi la faţă. Se întoarseră să iasă afară, dar Plesneală îi chemă înapoi.
— Ţine minte, Potter, dacă te mai prind o singură noapte, bântuind pe culoare, o să am grijă, personal, să fii exmatriculat! La revedere!
Şi se îndreptă în direcţia cancelariei. Afară, pe treptele de piatră, Harry se întoarse spre ceilalţi.
— Da, uitaţi cum facem, zise el, grăbit. Unul dintre noi trebuie să-l spioneze pe Plesneală. Să-l aştepte la ieşirea din cancelarie şi să se ia după el, dacă e nevoie. Hermione, cred că tu ai putea face cel mai bine acest lucru.
— Şi de ce eu, dacă nu e cu supărare?
— E de la sine înţeles! Tu poţi pretinde că-l aştepţi pe Flitwick ştii tu de ce… Oh, domnule profesor, cred că la întrebarea 14 b… o maimuţări Ron.
— Ia mai termină odată, se supără Hermione, dar fu de acord şi se puse pe aşteptat, în faţa cancelariei.
— Iar noi ne ducem pe coridorul de la etajul trei, îi zise Harry lui Ron. Hai!
Dar partea asta a planului dădu greş. Pe coridorul de la etajul trei le ieşi în cale profesoara McGonagall şi de data asta se supără de-a binelea.
— Cred că vă închipuiţi că e aşa uşor să treci de un pachet de farmece şi descântece, zise ea. Ajunge cu prostiile astea! Dacă vă mai prind pe aici, fie şi numai prin apropiere, vă iau alte cincizeci de puncte! Da, Weasley, din propria mea casă!
Harry şi Ron se întoarseră în camera de zi. Tocmai remarcase Harry că era bine că măcar Hermione era pe urmele lui Plesneală, când portretul se deschise şi apăru Hermione.
— Îmi pare rău, Harry, dar, când a ieşit din cancelarie, Plesneală m-a întrebat ce căutam acolo. I-am zis că îl aştept pe Flitwick, aşa cum ne-am înţeles, dar el s-a dus şi l-a chemat, iar cât vorbeam eu cu Flitwick, nu ştiu unde a dispărut.
— Deci, nu-mi mai rămâne nimic altceva de făcut, zise Harry.
Cei doi îl priviră. Era palid, iar ochii îi sclipeau.
— Mă duc la noapte să încerc să iau eu primul Piatra, asta o să fac!
— Ai înnebunit! sări Ron.
— Nu se poate, zise şi Hermione. După toate advertismentele profesoarei McGonagall şi ale lui Plesneală, ai să fii exmatriculat, cu siguranţă!
— Şi ce? strigă Harry. Nu înţelegeţi că dacă Plesneală apucă să fure piatra, Cap-de-Mort revine? N-aţi auzit cum a fost pe vremea când încerca el să pună stăpânire peste toate? Nu va mai fi nici un Hogwarts, din care să pot fi exmatriculat! O să dărâme castelul sau o să-l transforme într-o şcoală de învăţat magia neagră! N-o să mai conteze dacă pierdem puncte, aţi înţeles? Credeţi că vă va lăsa în pace, pe voi şi familiile voastre, dacă Cercetaşii câştigă Cupa Caselor? Dacă sunt prins, înainte de a pune mâna pe Piatra Filozofală, o să trebuiască să mă întorc la familia Dursley şi să-l aştept pe Cap-de-Mort acolo! Asta înseamnă că o să mor ceva mai târziu, fiindcă eu n-o să trec niciodată de partea magiei negre! O să intru prin uşa secretă, la noapte, şi nimic din ce mi-aţi putea spune n-o să mă oprească! Cap-de-Mort mi-a omorât părinţii, ce, aţi uitat?
Şi-i privi sfidător.
— Ai dreptate, Harry, zise Hermione, abia şoptit.
— O să-mi pun Pelerina Fermecată, bine că n-am pierdut-o acolo, pe terasă!
— Dar o să încăpem toţi trei sub ea? întrebă Ron.
— Toţi… trei?!
— Păi, sigur! Doar nu credeai că o să te lăsăm să mergi singur?
— Sigur că mergem şi noi, zise şi Hermione, foarte hotărâtă. Cum crezi c-o să poţi lua Piatra, fără ajutorul nostru? Mă duc să mă mai uit prin cărţi, poate mai găsesc ceva care să ne ajute…
— Dar, dacă ne prind, o să fiţi şi voi exmatriculaţi!
— Nu cred! făcu Hermione cu ochiul. Flitwick mi-a spus, în mare secret, că am luat examenele cu maximum de punctaj. Doar n-or să renunţe la mine, după asta, nu?
După prânz, se aşezară în camera de zi, pe câte un fotoliu, în direcţii opuse. Nu-i deranjă nimeni. Nimeni nu vorbea cu Harry şi Hermione, după toate cele întâmplate. Era prima seară, când acest lucru nu-l deranja pe Harry. Hermione răsfoia cărţile, sperând să găsească ceva care i-ar putea ajuta. Harry şi Ron se gândeau la ce aveau de făcut.
Încet, încet, camera de zi se goli, pe măsură ce colegii lor se duceau la culcare.
— Hai, du-te şi ia pelerina, îl îndemnă Ron, când Lee Jordan părăsi, ultimul, camera de zi.
Luă pelerina şi ochii îi căzură pe flautul pe care Hagrid i-l dăduse de Crăciun. Îl luă şi pe el, cu gând să-l adoarmă mai uşor pe Fluffy. Nu prea avea voce bună.
Coborî în fugă în camera de zi.
— Să încercăm pelerina aici, să vedem dacă ne cuprinde. Dacă vede Filch vreun picior, umblând de unul singur…
— Ce faceţi? strigă o voce, dintr-un colţ al încăperii.
Şi apăru Neville, din spatele unui fotoliu, ţinându-l strâns în braţe pe Trevor, broscoiul lui.
— Nimic, Neville, nimic, zise Harry, ascunzând repede pelerina, la spate.
Neville se uită la feţele lor vinovate.
— Iar ieşiţi, nu?
— Nu, nu, nu, zise Hermione. Nu ieşim nicăieri! De ce nu te duci tu să te culci, mai bine?
Harry aruncă o privire spre pendulă, nu mai puteau pierde nici o clipă. Poate că exact în acel moment Plesneală se chinuia să-l adoarmă pe Fluffy.
— Nu puteţi pleca! zise Neville, hotărât. Iar o să ne ia puncte. Cercetaşii or să fie în mare dificultate!
— Neville, înţelege odată, e un lucru de mare importanţă! îl imploră Harry.
Dar Neville, era evident, se gândea la o soluţie disperată.