— Crezi că ştia şi de-aia ţi-a trimis pelerina tatălui tău şi ţi-a spus despre oglindă şi toate celelalte?! întrebă Ron.
— Ei bine, izbucni Hermione, dacă ştia, daţi-mi voie să vă spun că s-a purtat îngrozitor! Puteai să fii omorât!
— Nu, e un om extraordinar, zise Harry. Cred că, de fapt, a vrut să-mi dea o şansă. Ştia ce facem noi, dar nu ne-a oprit, din contră, ne-a învăţat tot ce ne-ar fi putut ajuta la nevoie. Cred că nu a fost o întâmplare că m-a lăsat să văd cum funcţionează oglinda. A fost ca şi când era convins că am dreptul şi trebuie să-l înfrunt pe Cap-de-Mort…
— Da, domnul Dumbledore este un tip pe cinste, fu de acord Ron. Uite ce-i, trebuie neapărat să te faci bine până la petrecerea de sfârşit de an, adică până mâine! Am pierdut, desigur, iar fiindcă tu ai lipsit de la ultimul meci de Vâjthaţ, am fost întrecuţi şi de Ochi-de-Şoim, dar nu contează, mâncarea trebuie să fie excelentă!
În acel moment, năvăli Madam Pomfrey.
— Aţi stat cincisprezece minute, nu cinci! AFARĂ!
După o noapte de somn reconfortant, Harry se simţi aproape ca nou.
— Vreau să merg şi eu la petrecerea de sfârşit de an, îi zise el lui Madam Pomfrey, care îi aranja cutiile cu bomboane. Pot? Îmi daţi voie? Vă rooog…
— Hm, profesorul Dumbledore spune că poţi, zise ea pe un ton care lăsa să se înţeleagă că acesta habar n-avea ce pericole se puteau ivi la o petrecere. A venit cineva să te vadă…
— Ce bine! făcu Harry. Cine e?
Hagrid se strecurase pe uşă, în timpul în care Harry stătuse de vorbă cu Madam Pomfrey. Ca de obicei, când se afla în spaţii închise, Hagrid părea enorm. Se aşeză lângă Harry, îi aruncă o scurtă privire şi izbucni în lacrimi.
— Off, suspină el, este numai… din cauza mea… nesocotit, ce sunt… I-am spus diavolului ăluia cum să-l adoarmă pe Fluffy… Eu, cu gura mea, i-am spus! Era singurul lucru pe care nu-l ştia şi i l-am spus! Te-ar fi putut ucide! Şi toate, pentru un ou de dragon! N-o să mai pun gura pe băutură, în viaţa mea! Ar trebui să fiu alungat dintre voi şi să trăiesc printre Încuiaţi!
— Hagrid! exclamă Harry, impresionat că îl vede plângând pe uriaş, cuprins de regrete şi remuşcări. Tot ar fi găsit el un mod de a fura Piatra Filozofală, chiar dacă nu i-ai fi spus tu, nu-ţi mai face atâta sânge rău! Doar avem de-a face cu Cap-de-Mort!
— Da, dar puteai să mori… Şi, te rog, nu-i mai pronunţa numele…
— CAP-DE-MORT! strigă Harry, spre groaza şi uimirea lui Hagrid. L-am înfruntat şi l-am învins, pentru moment! Pot să-i rostesc numele, fără frică! N-a reuşit să ia Piatra, iar acum ea a fost distrusă, nu o mai poate folosi! Hai, ia şi tu o broscuţă de ciocolată, am tone…
Hagrid îşi şterse nasul cu mâneca şi zise:
— Asta îmi aduce aminte că am şi eu un cadou pentru tine!…
— Sper că nu sandvici cu carne de jder, glumi Harry. Hagrid chicoti.
— Nu. Domnul Dumbledore mi l-a dat ieri să-l aranjez un pic… Trebuia să mă dea afară de la Hogwarts, nu să-mi dea ăsta… Şi eu ţi l-am adus ţie…
Părea să fie o carte arătoasă, legată în piele. Harry o deschise, curios. Era un album, de fapt, cu fotografii de vrăjitori şi magicieni. Zâmbind şi făcându-i cu mâna, îl priveau de pe fiecare pagină tatăl şi mama lui.
— Am trimis mesaje cu bufniţa pe la toţi colegii şi prietenii părinţilor tăi, ca să-mi trimită cât mai multe fotografii, ştiam că nu ai nici o amintire de la ei… Îţi place?
Dar Harry nu putea vorbi, iar Hagrid îl înţelese prea bine.
În acea seară, Harry îşi făcu apariţia singur la petrecerea de sfârşit de an, Madam Pomfrey îl făcuse să întârzie, cu toate pregătirile şi precauţiile ei. Marea Sală gemea de lume. Era împodobită în culorile Viperinilor, verde şi argintiu, pentru că ei erau sărbătoriţi în mod deosebit, fiindcă reuşiseră să câştige al şaptelea an la rând, Cupa Caselor. Un afiş mare, cu simbolul Viperinilor, Şarpele, acoperea peretele din spatele mesei profesorilor.
Când intră Harry, se făcu brusc linişte, după care toţi începură să vorbească deodată. Se strecură la masa Cercetaşilor şi se aşeză pe scaunul dintre Ron şi Hermione, încercând să ignore faptul că toată lumea se ridicase în picioare, să-l poată vedea mai bine.
Din fericire, apăru şi Dumbledore, aşa că agitaţia încetă.
— A mai trecut un an, începu Dumbledore, vesel. Îmi pare rău că trebuie să suportaţi puţin discursul meu, înainte de a vă înfige dinţii în toate aceste bunătăţi, dar nu va dura mult! Şi ce mai an! Sper că acum capetele voastre sunt ceva mai… pline, ca la început. Aveţi tot timpul, vacanţa de vară ţine mult, să le goliţi la loc, înainte de a începe anul următor! Acum, să vedem rezultatele în Cupa Caselor… Pe locul patru, Cercetaşii, cu trei sute douăsprezece puncte; pe locul trei, Astropufii, cu trei sute cincizeci şi două de puncte; Ochi-de-Şoim au patru sute douăzeci şi şase, iar Viperinii, patru sute şaptezeci şi două!
O furtună de aplauze şi de ovaţii izbucniră de la masa Viperinilor. Harry îl putu vedea pe Draco ridicând paharul. Era o privelişte care îl îmbolnăvea.
— Da, foarte frumos din partea voastră, continuă domnul Dumbledore, totuşi, trebuie să luăm în consideraţie şi evenimentele recente care au avut loc la Hogwarts.
Se făcu linişte deplină. Viperinilor le mai pieriseră zâmbetele de pe feţe.
— Da… Trebuie să ofer câteva puncte… Staţi puţin… Mai întâi, domnului Ronald Weasley…
Ron se făcu roşu ca sfecla.
— … pentru cel mai bun jucător de şah, pe care l-a avut şcoala, în ultimii ani. Deci, cincizeci de puncte pentru Cercetaşi.
Uralele Cercetaşilor se urcară până la tavanul vrăjit. Steluţele de pe el începură să sclipească. Percy se lăuda la toţi:
— E fratele meu, ştiţi, nu? Fratele meu mai mic. A reuşit să treacă de şahul gigantic, alcătuit şi pus acolo de doamna profesoară McGonagall, asta e ceva!
În cele din urmă, se făcu iar tăcere.
— În al doilea rând, domnişoarei Hermione Granger, pentru logica de care a dat dovadă la rezolvarea enigmei create de profesorul Plesneală, îi ofer şi ei cincizeci de puncte…
Hermione îşi ascunse faţa în palme. Harry bănuia că izbucnise în lacrimi. Cercetaşii nu-şi mai găseau locul, câştigaseră o sută de puncte!
— Îl al treilea rând, domnul Harry Potter, zise domnul Dumbledore şi în Marea Sală nu se mai auzi nici pâs, pentru îndrăzneală, prezenţă de spirit şi un curaj ieşit din comun, îi dau şaizeci de puncte!
Zgomotul devenise infernal. Cei care mai erau în stare să adune, după toate surprizele din acea seară, ştiau că Cercetaşii aveau acum patru sute şaptezeci şi două de puncte, erau, deci, la egalitate cu Viperinii! Ah, ce bine ar fi fost dacă domnul Dumbledore i-ar mai fi dat un punct în plus lui Harry!
Domnul Dumbledore ridică mâna. În sală, se aşternu treptat tăcerea.
— Există mai multe feluri de curaj, zise domnul Dumbledore, zâmbind. E nevoie de multă îndrăzneală, ca să ne înfruntăm duşmanii, dar şi prietenii! De aceea, Neville Poponeaţă primeşte zece puncte!
Dacă s-ar fi aflat cineva în apropierea şcolii, ar fi crezut, cu siguranţă, că acolo se produsese o explozie, atât de tare izbucniră uralele în Marea Sală, la masa Cercetaşilor!
Harry, Ron şi Hermione se ridicaseră în picioare, urlând cât puteau, în timp ce Neville, livid de emoţie, era asaltat de zeci de Cercetaşi, care îl îmbrăţişau şi-l ovaţionau. Până atunci, bietul Neville câştigase doar un punct pentru casa lui. Harry îi dădu un ghiont lui Ron şi îi făcu semn spre Draco Reacredinţă care nu putea arăta mai indignat şi mai cătrănit, nici chiar dacă i s-ar fi aplicat blestemul „Legării Corporale Totale”!