— Emmeline Vance.
O vrăjitoare impozantă cu un şal verde smarald lăsă capul în jos.
— Sturgis Podmore.
Un vrăjitor cu maxilarul pătrăţos şi cu un păr des, galben pai, îi făcu cu ochiul.
— Şi Hestia Jones.
O vrăjitoare cu obrajii rumeni şi părul negru îi făcu cu mâna de lângă prăjitorul de pâine.
Harry înclină stânjenit capul către fiecare dintre ei când îi erau prezentaţi. Îşi dorea să nu se mai uite doar la el; era ca şi când ar fi fost aruncat dintr-o dată în lumina reflectoarelor. De asemenea, se întreba de erau atât de mulţi acolo.
— Un număr surprinzător de oameni s-au oferit voluntari ca să vină să te ia, zise Lupin, de parcă i-ar fi citit gândurile lui Harry, iar colţurile gurii i se mişcară puţin.
— Da, păi, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine, zise Moody posomorât. Potter, suntem garda ta.
— Doar aşteptăm semnalul care să ne anunţe că putem să pornim în siguranţă, spuse Lupin, uitându-se pe fereastra de la bucătărie. Avem cam cincisprezece minute.
— Foarte curaţi, nu-i aşa, Încuiaţii ăştia? zise vrăjitoarea pe nume Tonks, care se uita prin bucătărie cu mare interes. Tatăl meu are părinţii Încuiaţi şi este de-a dreptul un snob bătrân. Presupun că variază, la fel ca şi cu vrăjitorii.
— Hm — da, zise Harry. Uitaţi, făcu el şi se întoarse spre Lupin. Ce se întâmplă, n-am auzit nimic de la nimeni, ce vrea Cap… ?
Mai multe vrăjitoare şi vrăjitori scoaseră nişte sunete şuierătoare; lui Dedalus Diggle îi căzu iar pălăria şi Moody mormăi „Taci!”
— Poftim? zise Harry.
— Aici nu vorbim despre nimic, este prea riscant, zise Moody, întorcându-şi ochiul normal spre Harry.
Ochiul magic îi rămase aţintit pe tavan.
— La naiba, adăugă el supărat, punându-şi o mână peste ochiul magic, se tot blochează de când l-a purtat nenorocitul ăla.
Şi, cu un lipăit neplăcut, foarte asemănător celui al unui dop care este scos din chiuvetă, îşi scoase ochiul.
— Ochi-Nebun, ştii că este dezgustător, nu? zise Tonks pe un ton degajat.
— Harry, fii drăguţ şi dă-mi un pahar cu apă, ceru Moody.
Harry se duse până la maşina de spălat vase, scoase un pahar curat şi îl umplu cu apă de la chiuvetă, încă privit cu entuziasm de gaşca de vrăjitori. Începea să-l deranjeze atenţia lor implacabilă.
— Mulţam, zise Moody, când Harry îi dădu paharul.
Dădu drumul ochiului magic în apă şi îl împinse cu degetul; ochiul se mişcă, uitându-se la fiecare dintre ei pe rând.
— Pe drumul de întoarcere vreau vizibilitate la trei sute şaizeci de grade.
— Cum o să ajungem unde ne-am propus? întrebă Harry.
— Pe mături, zise Lupin. E singura metodă. Eşti prea tânăr ca să Apari, probabil că urmăresc Reţeaua Zvrr şi instalarea unui Portal neautorizat o să ne coste mai mult decât viaţa.
— Remus spune că eşti un zburător iscusit, zise Kingsley Shackebolt cu vocea sa joasă.
— Este nemaipomenit, zise Lupin, care se uită cât era ceasul. Oricum, Harry, ar fi bine să te duci şi să îţi faci bagajele, e de dorit să fim pregătiţi când primim semnalul.
— Vin să te ajut, zise Tonks veselă.
Îl urmă pe Harry înapoi pe hol şi în sus pe scări, uitându-se în jur cu multă curiozitate şi interes.
— Ciudat loc, spuse ea. Este puţin prea curat, înţelegi ce vreau să spun? Puţin anormal. Ah, mult mai bine, adăugă ea când intrară în camera lui Harry şi acesta aprinse lumina.
În camera lui era, cu siguranţă, o dezordine mai mare decât în restul casei. Închis înăuntru timp de patru zile, fiind într-o stare foarte proastă, Harry nu se obosise să strângă după el. Majoritatea cărţilor pe care le avea erau risipite pe podea în locul în care încercase să-şi distragă atenţia cu fiecare dintre ele pe rând şi le dăduse deoparte; colivia lui Hedwig trebuia curăţată, căci începuse să miroasă; şi cufărul îi era deschis, dezvăluind un talmeş-balmeş de haine Încuiate şi robe de vrăjitor învălmăşite, care erau împrăştiate pe podea în jurul acestuia.
Harry începu să ridice cărţile şi să le arunce grăbit în cufăr. Tonks se opri în faţa dulapului, ca să îşi privească autocritic reflecţia în oglinda din interiorul uşii.
— Ştii, nu cred că violetul mă prinde cel mai bine, zise ea gânditoare, trăgând de o şuviţă de păr ţepos. Crezi că mă face să par puţin exagerată?
— Hm — zise Harry, uitându-se la ea pe deasupra cărţii Echipele de Vâjhaţ din Marea Britanie şi Irlanda.
— Da, aşa este, zise Tonks hotărâtă.
Îşi închise ochii, având o expresie chinuită, de parcă se străduia să îşi amintească ceva. O secundă mai târziu, părul i se făcuse roz bombon.
— Cum ai făcut asta? zise Harry, privind-o uimit, în timp ce ea deschise ochii.
— Sunt un Magmetamorf, spuse ea, uitându-se iar în oglindă şi întorcându-şi capul ca să poată să îşi vadă părul din toate unghiurile. Înseamnă că îmi pot schimba înfăţişarea după bunul plac, adăugă ea, observând expresia derutată a lui Harry în oglinda din spatele ei. Aşa m-am născut. Am luat note maxime la Ascundere şi Deghizare în cadrul cursului de Aurori fără să învăţ deloc, a fost grozav.
— Eşti un Auror? zise Harry, impresionat.
Prinderea vrăjitorilor întunecaţi era singura carieră la care se gândise după Hogwarts.
— Da, spuse Tonks, părând să fie mândră. Şi Kingsley la fel, ba chiar este un pic deasupra mea. Eu m-am calificat abia anul trecut. Era să pic la Sustragere şi Depistare. Sunt teribil de neîndemânatică, ai auzit când am spart farfuria aia când am ajuns la parter?
— Poţi să înveţi cum să fii un Magmetamorf? o întrebă Harry, ridicându-se şi uitând cu totul de făcutul bagajelor.
Tonks chicoti.
— Pun pariu că ai dori să ascunzi cicatricea aceea din când în când, nu?
Ochii ei se fixară pe semnul în formă de fulger de pe fruntea lui Harry.
— Da, mi-aş dori, murmură Harry, întorcându-se cu spatele. Nu îi plăcea când oamenii se holbau la cicatricea lui.
— Ei bine, mă tem că vei fi nevoit să te zbaţi ca să înveţi chestia asta, zise Tonks. Magmetamorfii sunt foarte rari şi se nasc aşa, nu devin. Cei mai mulţi vrăjitori trebuie să folosească o baghetă sau poţiuni ca să îşi schimbe înfăţişarea, însă, Harry, trebuie să ne grăbim, ar fi cazul să facem bagajele, adăugă ea, simţindu-se vinovată şi uitându-se în jur la toată harababura de pe jos.
— A, da, spuse Harry, luând alte câteva cărţi.
— Nu fi prostuţ, o să ia mult mai puţin timp dacă împachetez — eu! strigă Tonks, vânturându-şi bagheta cu o mişcare lungă şi cuprinzătoare deasupra podelei.
Cărţile, hainele, telescopul şi balanţa se ridicară toate în aer şi zburară valvârtej în cufăr.
— Nu este foarte ordonat, zise Tonks, ducându-se la cufăr şi uitându-se în jos la învălmăşala dinăuntru. Mama are o metodă de a face lucrurile să se aranjeze la fix — poate să facă chiar şi şosetele să se împerecheze singure — însă nu am reuşit niciodată să fac ca ea — este un fel de şfichiuire…
Şfichiui plină de speranţă bagheta.
Una dintre şosetele lui Harry se mişcă puţin şi căzu inertă înapoi pe maldărul din cufăr.
— Asta e, spuse Tonks, trântind capacul cufărului, cel puţin este totul înăuntru. Nici ăsteia nu i-ar strica puţină curăţenie.