— Cum Dumnezeu l-ai adus fără să observe nimeni? zise Harry.
— Păi, de asta a durat atât de mult, să ştii, spuse Hagrid. Nu puteam călători decât noaptea, prin ţinuturi pustii, după cum ştiţi. Sigur, se pricepe destul de bine la călătorit, dar tot a vrut să se întoarcă.
— Ah, Hagrid, de ce Dumnezeu nu l-ai lăsat? spuse Hermione, aşezându-se sfârşită pe un copac smuls şi îngropându-şi chipul în mâini. Ce ai de gând să faci cu un uriaş violent, care nici măcar nu vrea să fie aici?
— Păi, să ştii că „violent” e cam mult spus, zise Hagrid, frângându-şi în continuare mâinile. Recunosc că mi-a dat doi-trei pumni când a fost prost dispus, dar e mai bine, mult mai bine, se linişteşte mai repede.
— Atunci pentru ce sunt frânghiile alea? întrebă Harry.
Tocmai observase câteva funii groase cât nişte puieţi care se întindeau din jurul trunchiurilor celor mai mari copaci din apropiere până la locul unde Grawp stătea ghemuit pe pământ, cu spatele spre ei.
— Trebuie să-l ţii legat? întrebă Hermione sfârşită.
— Păi… da… zise Hagrid neliniştit. Ştii, e aşa cum v-am zis, nu îşi cunoaşte propria forţă.
Harry înţelese acum de ce vieţuitoarele lipseau cu desăvârşire în această parte a Pădurii.
— Bun, şi ce vrei să facem eu, Harry şi Ron? întrebă Hermione speriată.
Harry şi Hermione schimbară nişte priviri distruse, primul dându-şi seama stânjenit că îi promisese deja lui Hagrid că avea să facă orice îl ruga.
— Despre… despre ce este vorba, mai exact? întrebă Hermione.
— Nu despre mâncare sau altceva de genul ăsta! zise Hagrid entuziasmat. Poate să-şi facă singur rost, nici o problemă. Păsări, căprioare şi altele de genul ăsta… nu, de companie are nevoie. Să ştiu eu că există cineva care are în continuare puţină grijă de el… să înveţe, mă-nţelegeţi.
Harry nu zise nimic, ci se întoarse să se uite iar la forma imensă care dormea pe pământ în faţa lor. Spre deosebire de Hagrid, care arăta doar ca un om mai mare, Grawp era diform într-un mod straniu. Ceea ce Harry considerase un bolovan mare acoperit de muşchi în stânga movilei mari de pământ fu indicat acum drept capul lui Grawp. Era mult mai mare ca proporţie faţă de corp decât capul unui om, aproape rotund şi acoperit de un păr des, cu bucle mici, de culoarea ferigii. Marginea unei urechi mari, cărnoase, era vizibilă pe capul, care părea să stea, oarecum ca al unchiului Vernon, direct pe umeri, cu o porţiune mică sau inexistentă de gât. Spatele, sub ceea ce părea să fie o salopetă murdară, maronie, formată din piei de animale cusute neglijent, era foarte lat; şi în timp ce Grawp dormea, haina părea puţin întinsă la cusăturile cam din topor ale pieilor. Picioarele îi erau strânse sub corp. Harry văzu tălpile unor ţurloaie enorme, murdare, goale şi mari cât nişte sănii, aşezate unul pe altul pe pământul din pădure.
— Vrei să-l învăţăm noi, spuse Harry pe o voce seacă.
— Acum înţelegea foarte bine avertismentul lui Firenze. Încercarea lui nu are succes. Ar fi bine să renunţe. Bineînţeles, celelalte creaturi care trăiau în Pădure trebuie să fi auzit de încercările inutile ale lui Hagrid de a-l învăţa engleză pe Grawp.
— Da, chiar dacă doar vorbiţi puţin cu el, zise Hagrid plin de speranţă. Pentru că bănuiesc că, dacă poate vorbi cu oamenii, o să înţeleagă mai bine că toţi îl plăcem şi că vrem să rămână.
Harry se uită la Hermione, care îi întoarse privirea printre degetele care îi acopereau faţa.
— Te face să ţi-l doreşti pe Norbert, nu-i aşa? zise el, iar ea râse foarte tulburată.
— Ia ziceţi, o s-o faceţi? zise Hagrid, care nu părea să fi auzit ce spusese Harry.
— O să… zise Harry, legat deja de promisiunea sa. O să încercăm, Hagrid.
— Ştiam că pot să contez pe voi, Harry, spuse Hagrid, zâmbind înduioşător şi ştergându-şi din nou faţa cu batista. Nu vreau să vă ocupaţi prea des de asta… ştiu că aveţi de dat examene… dacă aţi putea doar să daţi o fugă până aici cu Pelerina Invizibilă, cam o dată pe săptămână, şi să discutaţi puţin cu el. Hai să-l trezesc acum, să vă prezint…
— A, nu! zise Hermione, ridicându-se brusc. Hagrid, nu, nu-l trezi, zău, nu e nevoie…
Dar Hagrid trecuse deja peste trunchiul mare de copac din faţa lor şi se îndrepta spre Grawp. Când ajunse la doi metri şi jumătate de el, ridică de pe jos o cracă lungă, ruptă, le zâmbi liniştitor peste umăr lui Harry şi Hermione, iar apoi îl împunse cu putere pe Grawp în mijlocul spatelui, cu vârful crăcii.
Uriaşul scoase un răcnet care răsună peste tot în Pădurea tăcută; păsările din vârfurile copacilor din apropiere părăsiră ciripind ramurile pe care stătuseră şi zburară de acolo. Între timp, în faţa lui Harry şi Hermione, giganticul Grawp se ridica de pe solul care se cutremură când puse o mână enormă pe el, ca să se ridice în genunchi. Întoarse capul ca să vadă cine îl deranja şi de ce.
— E totul bine, Grawpy? zise Hagrid, cu o veselie forţată în voce, dându-se înapoi cu craca lungă ridicată, gata să-l împungă iar pe Grawp. Ai dormit bine, da?
Harry şi Hermione se dădură înapoi cât putură, rămânând cu ochii pe uriaş. Grawp îngenunche între doi copaci pe care nu îi dezrădăcinase încă. Copiii se uitară în sus la chipul său uimitor de mare, care semăna cu o lună plină gri în bezna groasă din luminiş. Era ca şi când trăsăturile îi fuseseră cioplite pe o sferă imensă de piatră. Nasul era gros şi fără formă, iar gura strâmbă şi plină de nişte dinţi galbeni, diformi, mari cât nişte jumătăţi de cărămidă; ochii, mici după standardele uriaşilor, erau căprui-verzi, şterşi, iar în momentul acela întredeschişi de somn. Grawp îşi ridică pumnul murdar, cu articulaţii mari cât mingile de crichet, îl duse la ochi, se frecă furtunos, apoi, pe neaşteptate, se ridică în picioare cu o viteză şi o agilitate surprinzătoare.
— Vai de mine! o auzi Harry pe Hermione chiţăind îngrozită lângă el.
Copacii de care erau prinse frânghiile din jurul încheieturilor şi gleznelor lui Grawp scârţâiră ameninţător.
Era, aşa cum spusese Hagrid, înalt de cel puţin cinci metri şi jumătate. Privind adormit în jur, Grawp întinse o mână cât o umbrelă de plajă, înşfăcă un cuib de pasăre de pe ramurile din vârf ale unui pin înalt şi îl întoarse cu susul în jos cu un răcnet de nemulţumire, pentru că nu exista nici o pasăre în el; ouăle căzură ca nişte grenade şi Hagrid îşi acoperi capul cu mâinile, ca să se apere.
— Oricum, Grawp, strigă Hagrid, uitându-se speriat în sus, în caz că mai cădeau şi alte ouă, am adus nişte prieteni ca să te cunoască. Ţii minte, ţi-am zis că s-ar putea să o fac. Ţii minte când am zis că trebuie să plec într-o mică excursie şi să-i las pe ei să aibă grijă de tine pentru o vreme? Ţii minte, Grawpy?
Dar Grawp scoase doar un alt răcnet jos; era greu de spus dacă asculta ce-i zicea Hagrid sau dacă recunoştea într-adevăr sunetele pe care le scotea acesta ca fiind cuvinte. Acum înşfăcase vârful pinului şi îl trăgea spre el, evident din simpla plăcere de a vedea cât o să se balanseze când avea să-i dea drumul.
— Hai, Grawpy, nu face asta! strigă Hagrid. Aşa i-ai scos pe ceilalţi…
Şi, într-adevăr, Harry văzu pământul din jurul rădăcinilor copacului începând să se crape.
— Ţi-am făcut rost de companie! strigă Hagrid. Însoţitori, fii atent! Uită-te în jos, clovn mare ce eşti, ţi-am adus nişte prieteni!
— Ah, Hagrid, nu o face, gemu Hermione, dar Hagrid îşi ridicase deja craca şi îl împunse din nou pe Grawp în genunchi.