— Nu v-aţi uitat, zise el sfârşit, uitându-se când la unul, când la altul. Nu m-aţi văzut când am apărat toate golurile alea?
— Păi… nu, spuse Hermione, întinzând o mână împăciuitoare spre el. Dar, Ron, nu am vrut să plecăm — am fost nevoiţi!
— Da? zise Ron, a cărui faţă începuse să se înroşească. Cum aşa?
— Din cauza lui Hagrid, spuse Harry. S-a hotărât să ne spună de ce e plin de vânătăi de când s-a întors de la uriaşi. A vrut să mergem cu el în Pădure, nu am avut de ales, ştii cum e. Oricum…
Povestea fu istorisită în cinci minute, la sfârşitul cărora indignarea lui Ron fusese înlocuită de o expresie de neîncredere totală.
— A adus unul cu el şi l-a ascuns în pădure?
— Da, spuse Harry sumbru.
— Nu, zise Ron, ca şi când, dacă ar fi spus-o atunci, nu mai putea să fie adevărat. Nu, nu se poate.
— Ei bine, uite că se poate, spuse Hermione cu fermitate. Grawp are cam cinci metri jumătate înălţime, îi place să dezrădăcineze pini înalţi de aproape şapte metri şi mă ştie sub numele de Hermy.
Ron râse neliniştit.
— Şi Hagrid vrea ca noi să… ?
— Îl învăţăm engleză, da, zise Harry.
— Şi-a pierdut minţile, spuse Ron, pe un ton de admiraţie amestecată cu teamă.
— Da, zise Hermione enervată, dând o pagină din Transfigurarea semiavansată şi uitându-se urât la o serie de diagrame care arătau transformarea unei bufniţe într-un binoclu de operă. Da, încep să cred că aşa este. Dar, din păcate, ne-a pus pe mine şi pe Harry să i-o promitem.
— Păi, o să trebuiască să vă încălcaţi promisiunea şi gata, spuse Ron hotărât. Adică, hai să fim serioşi… avem de dat examene şi mai avem atâtica — ridică mâna, arătând cum degetul mare şi arătătorul aproape că se atingeau — până să fim daţi afară. Şi de fapt… Îl mai ţineţi minte pe Norbert? Îl mai ţineţi minte pe Aragog? Ne-a fost vreodată bine când am avut de-a face cu amicii monstruoşi ai lui Hagrid?
— Ştiu, doar că… am promis, zise Hermione cu o voce mică.
Ron îşi netezi iar părul, căzut pe gânduri.
— Păi, oftă el, Hagrid încă nu a fost dat afară, nu-i aşa? A rezistat până acum, poate că o să reziste până se termină semestrul şi nu o să mai trebuiască să avem nici o treabă cu Grawp.
Domeniul din jurul castelului strălucea în lumina soarelui, de parcă ar fi fost proaspăt pictat; cerul senin îşi zâmbea lui însuşi în lacul de un luciu lin; peluzele verzi de satin făceau din când în când valuri din cauza unei adieri. Sosise luna iunie, dar pentru cei din anul cinci asta însemna un singur lucru: venise în sfârşit timpul N.O.V.-urilor.
Profesorii nu le mai dădeau teme; orele erau dedicate recapitulării acelor subiecte despre care profesorii credeau că aveau cea mai mare probabilitate de fi date la examen. Atmosfera concentrată şi înfrigurată alunga din mintea lui Harry aproape orice altceva în afară de N.O.V.-uri, deşi se întreba din când în când, în timpul orelor de Poţiuni, dacă Lupin îi spusese vreodată lui Plesneală că trebuia să-l înveţe pe Harry Occlumanţie în continuare. Dacă o făcuse, atunci Plesneală îl ignorase pe Lupin cu desăvârşire, la fel cum îl ignora acum pe Harry. Asta era perfect pentru Harry; era şi aşa destul de ocupat şi încordat fără să mai aibă ore în plus cu Plesneală şi, spre uşurarea lui, Hermione era mult prea preocupată ca să îl cicălească din cauza Occlumanţiei; petrecea mult timp murmurând singură şi nu mai pregătise haine pentru spiriduşi de zile întregi.
Nu era singura persoană care se purta ciudat pe măsura se apropiau N.O.V.-urile. Ernie Macmillan adoptase obiceiul enervant de a-i interoga pe ceilalţi în privinţa programelor de recapitulare.
— Câte ore credeţi că recapitulaţi pe zi? îi întrebă el pe Harry şi Ron când erau la coadă în faţa clasei de Ierbologie, cu o scânteiere dementă în ochi.
— Nu ştiu, spuse Ron. Câteva.
— Mai multe sau mai puţine de opt?
— Presupun că mai puţine, spuse Ron, oarecum alarmat.
— Eu fac opt, spuse Ernie, umflându-şi pieptul. Opt sau nouă. Fac o oră zilnic înainte de micul dejun. Opt ore în medie. Pot să fac zece într-o zi bună, la sfârşit de săptămână. Luni am făcut nouă ore şi jumătate. Marţi nu a fost aşa de bine — doar şapte ore şi un sfert. Apoi miercuri…
Harry îi fu deosebit de recunoscător profesoarei Lăstar pentru că îi zori să intre în sera numărul trei chiar în momentul acela, obligându-l pe Ernie să îşi întrerupă recitalul. Între timp, Draco Reacredinţă găsise un nou mod de a genera panică.
— Bineînţeles că nu contează ce ştii, fu el auzit spunându-le tare lui Crabbe şi Goyle în faţa clasei de Poţiuni, cu câteva zile înainte de începerea examenelor, ci pe cine ştii. Ei bine, tata este prieten de ani întregi cu şeful comisiei examenelor vrăjitoreşti — bătrâna Griselda Marchbanks — care a venit la noi la cină şi aşa mai departe…
— Crezi că e adevărat? le şopti Hermione alarmată lui Harry şi Ron.
— Oricum, nu avem ce face, chiar dacă ar fi, spuse Ron sumbru.
— Nu cred că este adevărat, spuse Neville încet din spatele lor. Pentru că Griselda Marchbanks este o prietenă a mătuşii mele şi nu a vorbit niciodată de familia Reacredinţă.
— Cum e, Neville? întrebă Hermione imediat. E dură?
— Sincer să fiu, seamănă cu bunica, zise Neville pe o voce supusă.
— Dar faptul că o cunoşti nu îţi va dăuna, nu-i aşa? îi spuse Ron încurajator.
— A, nu cred că o să conteze, zise Neville, parcă şi mai amărât. Bunica îi spune tot timpul profesoarei Marchbanks că nu sunt la fel de bun ca tata… mă rog, v-aţi dat seama cum e la Sf. Mungo.
Neville se uită fix la podea. Harry, Ron şi Hermione se priviră, dar nu ştiură ce să spună. Era pentru prima dată că Neville recunoştea că se întâlniseră la spitalul vrăjitorilor.
Între timp, printre elevii din anul cinci şi şapte se dezvoltase o piaţă neagră înfloritoare a ajutoarelor pentru concentrare, agilitate mintală şi atenţie. Harry şi Ron fură foarte tentaţi de o sticlă din elixirul pentru creier al lui Baruffio, care le fu oferit de Eddie Carmichael, din anul şase de la Ochi-de-Şoim, care jura că numai datorită lui luase cele nouă N.O.V.-uri cu „Remarcabil” vara trecută şi dădea o jumătate de litru cu doar doisprezece galioni. Ron îl asigură pe Harry că avea să-i dea banii înapoi pentru jumătatea sa în clipa în care pleca de la Hogwarts şi îşi lua o slujbă, însă, înainte să încheie afacerea, Hermione confiscase deja sticla de la Carmichael şi vărsase conţinutul la closet.
— Hermione, vroiam să cumpăr asta! strigă Ron.
— Fii serios! se răţoi ea. Ai putea să iei şi pudra din gheară de dragon a lui Harold Dingle şi să termini cu toate.
— Dingle are pudră din gheară de dragon? făcu Ron entuziasmat.
— Acum nu mai are, zise Hermione. Am confiscat-o şi pe aia. Să ştii că nimic din toate astea nu funcţionează.
— Gheara de dragon funcţionează, zise Ron. Se zice că e incredibilă, cică îţi ridică creierul la un nivel superior, atingi apogeul deşteptăciunii pentru câteva ore — Hermione, lasă-mă să iau un vârf, hai, nu are ce să-mi facă rău…
— Ba chestia asta poate, să ştii, zise Hermione sumbru. Am verificat-o şi de fapt sunt excremente uscate de Doxii.
Această informaţie anulă dorinţa lui Harry şi Ron de stimulanţi pentru creier.
Primiră orarele examenelor şi detaliile procedurii pentru N.O.V.-uri în timpul următoarei ore de Transfigurare.