— Păi, n-a fost chiar aşa de greu, nu-i aşa? întrebă Hermione neliniştită în holul de intrare două ore mai târziu, ţinând încă strâns în mână lucrarea. Nu sunt sigură că am scris cât ştiam la Farmece de Înveselire, pur şi simplu nu am mai avut timp. Aţi scris de Contrafarmecul pentru Sughiţuri? Nu eram sigură dacă să o fac, mi s-a părut prea mult… iar la întrebarea douăzeci şi trei…
— Hermione, spuse Ron aspru, am mai vorbit despre asta… nu refacem fiecare examen după aceea, este şi aşa destul de rău că trebuie să le susţinem.
Cei din anul cinci luară prânzul cu restul şcolii (cele patru mese ale caselor reapăruseră la ora amiezii), apoi merseră în camera mică de lângă Marea Sală, unde trebuiau să aştepte examenul practic. În timp ce erau chemate grupuri mici de elevi în ordine alfabetică, cei care rămâneau în urmă murmurau incantaţii şi exersau mişcări de baghetă, împungându-se din greşeală din când în când în spate sau în ochi.
Fu strigat numele lui Hermione. Tremurând, fata ieşi din cameră cu Anthony Goldstein, Gregory Goyle şi Daphne Greengrass. Elevii care fuseseră deja testaţi nu se mai întorceau după aceea, aşa că Harry şi Ron habar nu aveau cum se descurcase Hermione.
— O să se descurce, ţii minte că a luat o sută douăzeci la sută la unul dintre testele noastre de Farmece? zise Ron.
Zece minute mai târziu profesorul Flitwick strigă:
— Parkinson, Pansy — Patil, Padma — Patil, Parvati — Potter, Harry.
— Succes, zise Ron încet, iar Harry intră în Marea Sală, strângând atât de tare bagheta, că îi tremură mâna.
— Domnul profesor Tofty este liber, Potter, chiţăi profesorul Flitwick, care stătea chiar lângă uşă.
Îi făcu semn lui Harry către cel mai bătrân şi mai chel dintre examinatori, care stătea la o măsuţă în colţul îndepărtat, aproape de profesoara Marchbanks, aflată la jumătatea testării lui Draco Reacredinţă.
— Potter, da? spuse profesorul Tofty, consultându-şi notiţele şi uitându-se la Harry peste ochelarii cu rame subţiri când acesta se apropie. Celebrul Potter?
Harry îl văzu cu coada ochiului pe Reacredinţă aruncându-i o privire usturătoare; paharul de vin pe care îl făcuse să plutească Reacredinţă căzu pe jos şi se făcu zob. Harry nu putu să nu surâdă; profesorul Tofty îi întoarse surâsul încurajator.
— Asta este, zise el pe o voce tremurătoare de bătrân, nu e cazul să ai emoţii. Acum, te rog să iei acest suport de ou şi să-l pui să facă nişte tumbe.
Per ansamblu, lui Harry i se păru că merse destul bine. Vraja de Plutire fu evident mai bună decât cea a lui Reacredinţă, deşi îşi dorea să nu fi încurcat incantaţia de schimbare a culorii cu Vraja de Creştere, căci şobolanul pe care ar fi trebuit să-l facă portocaliu se umflă într-un mod şocant şi ajunse cât un bursuc, înainte Harry să îndrepte greşeala. Se bucură că Hermione nu fusese în sală în clipa aceea şi că nu îl bătu la cap mai târziu. Însă lui Ron putea să-i spună; acesta făcuse o farfurie întinsă să se transforme într-o ciupercă mare şi habar nu avea cum se întâmplase.
Nu avură timp să îşi tragă sufletul în seara aceea; se duseră direct în camera de zi după cină şi se cufundară în recapitularea pentru Transfigurare din ziua următoare. Harry se duse la culcare cu capul plin de scheme şi teorii de vrăji complexe.
Uită definiţia unei Vrăji de Transformare în timpul lucrării scrise din dimineaţa următoare, dar i se păru că partea practică ar fi putut merge mult mai rău. Cel puţin făcuse întreaga iguană să dispară, în timp ce biata Hannah Abbot se pierduse cu totul la masa învecinată şi reuşise cumva să îşi multiplice dihorul într-un cârd de păsări flamingo, făcând ca examinatorul ei să aştepte zece minute, până când păsările fură prinse şi scoase din sală.
Avură examenul la Ierbologie miercuri (cu excepţia unei muşcături superficiale din partea unei flori de priboi cu colţi, lui Harry i se păru că se descurcase destul de bine), urmat de Apărarea contra Magiei Negre. Aici, pentru prima oară, Harry fu convins că va lua examenul. Nu avu nici o problemă cu întrebările scrise şi în timpul examenului practic se delectă de-a dreptul, făcând toate contrablestemele şi vrăjile defensive chiar în faţa lui Umbridge, care privea calmă de lângă uşa dublă ce dădea în holul de intrare.
— Ah, felicitări! strigă profesorul Tofty, care îl examina iar pe Harry, când acesta făcu o Vrajă perfectă de Alungare a unui Bong. Într-adevăr, foarte bine! Ei bine, cred că asta este tot, Potter… doar dacă…
Se aplecă puţin înainte.
— Am auzit, de la bunul meu prieten Tiberius Ogden, că poţi crea un Patronus? Pentru un punct în plus… ?
Harry ridică bagheta, se uită direct la Umbridge şi şi-o imagină concentrată.
— Expecto patronum!
Cerbul său argintiu ţâşni din vârful baghetei şi merse în galop de la un capăt la altul al sălii. Toţi examinatorii se uitară în jur pentru a-i urmări drumul, iar după ce animalul se dizolvă în ceaţa argintie, profesorul Tofty aplaudă entuziasmat cu mâinile sale noduroase, cu venele bine conturate.
— Minunat! zise el. Foarte bine, Potter, poţi să pleci!
Când Harry trecu pe lângă Umbridge, lângă uşă, li se întâlniră privirile. În colţurile gurii ei mari şi subţiri exista un surâs răuvoitor, dar lui nu îi pasă. În cazul în care nu se înşela (iar dacă da, nu avea de gând să îi spună nimănui), tocmai luase un „Remarcabil” la N. O. V.
Vineri, Harry şi Ron avură o zi liberă în timp ce Hermione dădu examen la Runele Antice, şi, având în vedere că aveau tot sfârşitul de săptămână înaintea lor, îşi permiseră să facă o pauză de recapitulări. Se întinseră şi căscară în dreptul ferestrei deschise, prin care intra aerul cald de vară, în timp ce jucau şahul vrăjitorilor. Harry îl văzu pe Hagrid în depărtare, predând unei clase la marginea Pădurii. Încercă să-şi dea seama ce creaturi examinau — crezu că erau unicorni, pentru că băieţii păreau să stea puţin mai în spate — când se deschise gaura portretului şi Hermione trecu prin ea, părând foarte prost dispusă.
— Cum a fost la Rune? zise Ron, căscând şi întinzându-se.
— Am tradus greşit ehwaz, zise Hermione mânioasă. Înseamnă parteneriat, nu apărare; l-am încurcat cu eihwaz.
— Mă rog, zise Ron leneş, este o singură greşeală, nu-i aşa, tot o să iei…
— Ah, taci din gură! zise Hermione supărată. Poate să fie greşeala care face diferenţa între un examen luat şi unul picat. Mai mult, cineva a mai pus un Niffler în biroul lui Umbridge. Nu ştiu cum au trecut de uşa aia nouă, dar tocmai am fost acolo şi Umbridge urlă din toţi rărunchii — se pare că a încercat s-o muşte de picior…
— Foarte bine, ziseră Harry şi Ron într-un glas.
— Nu este foarte bine! zise Hermione cu patimă. Crede că Hagrid e de vină, ţineţi minte? Şi nu vrem ca Hagrid să fie dat afară!
— Acum predă; nu poate să dea vina pe el, spuse Harry, făcând un gest spre fereastră.
— Ah, Harry, eşti atât de naiv uneori. Tu chiar crezi că Umbridge va aştepta să aibă dovezi? zise Hermione, din cale-afară de nervoasă, după care se duse ca o furtună spre dormitorul fetelor, trântind uşa după ea.
— O fată de zahăr, cu o fire atât de dulce, spuse Ron foarte încet, împingându-şi regina ca să-i ia unul dintre caii lui Harry.
Proasta dispoziţie a Hermionei dură cea mai mare parte a sfârşitului de săptămână, deşi lui Harry şi Ron le fu uşor să o ignore, având în vedere că petrecură aproape toată sâmbăta şi duminica recapitulând la Poţiuni pentru luni — examenul pe care Harry îl aşteptase fără nici o tragere de inimă — şi despre care era sigur că va pune capăt ambiţiilor sale de a deveni Auror. Într-adevăr, lucrarea i se păru grea, deşi se gândi că ar fi putut să ia note maxime la întrebarea despre Polipoţiune; putu să-i descrie efectele cu exactitate, după ce o băuse în anul doi fără să aibă voie.