Profesorul Tofty tuşi încă o dată scurt şi sec.
— Hai, încercaţi să vă concentraţi, fetelor şi băieţilor, zise el cu blândeţe.
Cei mai mulţi se întoarseră la telescoape. Harry privi în stânga. Hermione se uită încremenită la coliba lui Hagrid.
— Ăă — mai aveţi douăzeci de minute, spuse profesorul Tofty.
Hermione tresări şi se întoarse imediat la harta celestă; Harry îşi coborî privirea spre a lui şi observă că notase greşit planeta Venus, confundând-o cu Marte. Se aplecă să o corecteze.
Se auzi un BANG puternic dinspre domeniu. Mai mulţi strigară „Au!”, căci se loviră cu capătul telescopului peste nas când se grăbiră să vadă ce se întâmpla dedesubt.
Uşa lui Hagrid se deschise la perete şi ceilalţi îl văzură foarte bine la lumina care se revărsa din colibă, o siluetă masivă, răcnind şi agitându-şi pumnii, înconjurată de şase oameni, care, judecând după firele de lumină roşie pe care le aruncau asupra ei, păreau să încerce s-o Împietrească.
— Nu! strigă Hermione.
— Draga mea! spuse profesorul Tofty pe un ton scandalizat. Suntem la un examen!
Însă nimeni nu mai era atent câtuşi de puţin la hărţile cerului. Încă zburau raze de lumină roşie lângă coliba lui Hagrid, şi totuşi, păreau să ricoşeze din el; Hagrid era încă în picioare, nemişcat, şi se lupta din câte vedea Harry. Pe domeniu răsunară strigăte şi urlete, iar un bărbat strigă:
— Fii raţional, Hagrid!
Hagrid răcni:
— La naiba cu raţiunea, nu mă lua aşa, Dawlish!
Harry văzu mica siluetă a lui Colţ cum încerca să-l apere pe Hagrid, sărind întruna pe vrăjitorii din jurul lui, până când una dintre Vrăjile de Împietrire îl atinse şi căzu la pământ. Hagrid scoase un urlet de furie, îl ridică în aer pe vinovat şi îl aruncă; bărbatul zbură la vreo doi metri şi nu se mai ridică. Hermione icni, acoperindu-şi gura cu ambele mâini; Harry se uită la Ron şi văzu că şi el părea speriat. Nici unul dintre ei nu îl mai văzuse vreodată pe Hagrid supărat de-adevăratelea.
— Uite! chiţăi Parvati, care se apleca peste parapet şi arăta spre poalele castelului, unde se deschisese iar uşa de la intrare.
Pe domeniul întunecat se revărsă un nou val de lumină şi o singură umbră lungă, neagră, străbătea acum peluza.
— Haideţi! zise profesorul Tofty neliniştit. Să ştiţi că mai aveţi doar şaisprezece minute!
Însă nimeni nu îi acordă nici cea mai mică atenţie: o urmăreau cu toţii pe persoana care alerga spre încăierarea care se încinsese lângă coliba lui Hagrid.
— Cum îndrăzniţi? strigă silueta, în timp ce fugea. Cum îndrăzniţi!
— E McGonagall! şopti Hermione.
— Lăsaţi-l în pace! Lăsaţi-l în pace, am spus! se auzi vocea profesoarei McGonagall în noapte. Din ce motiv îl atacaţi? Nu a făcut absolut nimic ca să justifice o asemenea…
Hermione, Parvati şi Lavender ţipară toate trei. Siluetele din jurul colibei lui Hagrid aruncară nu mai puţin de patru Vrăji de Împietrire asupra profesoarei McGonagall. La jumătatea distanţei dintre colibă şi castel, razele roşii se întâlniră asupra ei; pentru o clipă deveni luminoasă şi radie o culoare roşie, stranie, apoi căzu imediat la pământ, pe spate, se lovi de sol cu putere şi nu se mai mişcă.
— Himere sălbatice! strigă profesorul Tofty, care părea să fi uitat şi el cu totul de examen. Fără nici un avertisment! Ce comportament barbar!
— LAŞILOR! urlă Hagrid.
Vocea ajunse limpede până în vârful turnului, şi alte câteva lumini se aprinseră la loc în castel. LAŞI AFURISIŢI! LUAŢI ASTA, ŞI ASTA…
— Vai de mine… icni Hermione.
Hagrid le dădu doi pumni masivi atacatorilor care se aflau cel mai aproape de el; judecând după prăbuşirea lor imediată, îşi pierduseră cunoştinţa. Harry îl văzu pe Hagrid aplecându-se şi crezu că fusese până la urmă învins de vrajă. Dar, din contră, în clipa următoare Hagrid se ridică din nou în picioare, având în spate ceea ce părea să fie un sac — abia pe urmă Harry realiză că avea pe umeri trupul inert al lui Colţ.
— Prindeţi-l, prindeţi-l! strigă Umbridge, dar ultimul ajutor care îi rămăsese părea foarte reticent să intre în raza de acţiune a pumnilor lui Hagrid.
Mai mult, se dădea înapoi aşa de repede, încât se împiedică de unul dintre colegii lui care îşi pierduseră cunoştinţa şi căzu. Hagrid se întorsese deja şi o luase la fugă avându-l pe Colţ atârnat după gât. Umbridge aruncă o ultimă Vraja de Împietrire după el, dar îl rată, iar Hagrid, alergând cu viteză maximă spre porţile îndepărtate, dispăru în noapte.
Urmă o tăcere cutremurătoare, care dură un minut cât o veşnicie, în timp ce toţi se uitau cu gura căscată spre domeniu. Apoi vocea profesorului Tofty spuse şters:
— Ăă… mai aveţi cinci minute.
Deşi umpluse doar două treimi din harta cerului, Harry îşi dorea cu disperare ca examenul să se termine. Când în sfârşit acest lucru se întâmplă, el, Ron şi Hermione îşi băgară grăbiţi telescoapele în huse şi coborâră în fugă scara în spirală. Nici unul dintre elevi nu se ducea la culcare; vorbeau toţi cu voce tare şi plini de entuziasm, la capătul scărilor, despre scena la care fuseseră martori.
— Femeia aia malefică! icni Hermione, aproape sugrumată de furie. Să încerce să îl ia pe Hagrid prin surprindere în toiul nopţii!
— E evident că a vrut să evite încă o scenă ca aceea cu Trelawney, spuse Ernie Macmillan cu înţelepciune, alăturându-li-se pe furiş.
— Hagrid s-a descurcat bine, nu? spuse Ron, mai degrabă alarmat decât impresionat. Cum de au ricoşat de pe el toate vrăjile alea?
— Probabil că de la sângele de uriaş, spuse Hermione tulburată. Este foarte greu să împietreşti un uriaş, sunt ca trolii, foarte rezistenţi… dar biata doamnă profesoară McGonagall… patru Vrăji de Împietrire direct în piept şi nu mai e nici ea tocmai tânără, nu-i aşa?
— Groaznic, groaznic, spuse Ernie, clătinând dezaprobator din cap. Ei bine, eu mă duc să mă culc. Noapte bună.
Elevii din jurul lor se îndepărtau încet, vorbind în continuare înfriguraţi despre ceea ce văzuseră.
— Cel puţin nu au reuşit să-l ducă pe Hagrid în Azkaban, zise Ron. Presupun că s-a dus să i se alăture lui Dumbledore, nu-i aşa?
— Cred că da, spuse Hermione, gata să se pună pe plâns. Ah, e îngrozitor, chiar am crezut că Dumbledore se va întoarce cât de curând, dar acum l-am pierdut şi pe Hagrid.
Se târâră înapoi în camera de zi a Cercetaşilor, pe care o găsiră plină. Agitaţia de pe domeniu alertase câţiva oameni, care se grăbiseră să-şi trezească prietenii. Seamus şi Dean, care sosiseră înaintea lui Harry, Ron şi Hermione, le povesteau acum tuturor ce văzuseră şi auziseră din vârful Turnului de Astronomie.
— Dar de ce să-l dea afară pe Hagrid acum? întrebă Angelina Johnson, clătinând din cap. Nu este aceeaşi situaţie ca la Trelawney; a predat mult mai bine ca de obicei anul ăsta!
— Umbridge îi urăşte pe semioameni, spuse Hermione cu amărăciune, prăbuşindu-se pe un scaun. A vrut dintotdeauna să-l dea afară pe Hagrid.
— Şi a crezut că Hagrid îi punea Nifflerii în birou, interveni Katie Bell.
— Ah, la naiba, zise Lee Jordan, acoperindu-şi gura. Eu i-am pus Niffleri în birou. Fred şi George mi-au lăsat câţiva; i-am făcut să intre plutind pe fereastra ei.