— Ce vrei să spui?
— O mai ţii minte pe Fleur Delacour? spuse George. S-a angajat la Gringotts ca să îşi perfecţioneze engleza…
— Iar Bill i-a dat multe lecţii în particular, chicoti Fred.
— Şi Charlie face parte din Ordin, zise George, dar e încă în România. Dumbledore vrea să vină cât mai mulţi vrăjitori din străinătate, aşa că Charlie încearcă să-şi facă relaţii în timpul liber.
— Nu ar putea să facă şi Percy asta? întrebă Harry.
Din câte auzise ultima dată, al treilea frate Weasley lucra la Departamentul de Cooperare Magică Internaţională din cadrul Ministerului Magiei.
La auzul cuvintelor lui Harry, toţi fraţii Weasley şi Hermione schimbară priviri pline de semnificaţii negative.
— Orice ai face, să nu vorbeşti de Percy de faţă cu mama şi tata, îi spuse Ron lui Harry pe un ton încordat.
— De ce nu?
— Pentru că, de fiecare dată când este menţionat numele lui Percy, tata sparge orice se nimereşte să aibă în mână şi mama începe să plângă, spuse Fred.
— A fost groaznic, zise Ginny cu tristeţe.
— Cred că am avut noroc că am scăpat de el, zise George. Nu l-am mai văzut niciodată pe tata certându-se cu cineva în halul ăla. De obicei, mama este cea care ţipă.
— S-a întâmplat în prima săptămână după ce s-a terminat semestrul, zise Ron. Ne pregăteam să venim şi să ne alăturăm Ordinului. Percy a venit acasă şi ne-a spus că fusese promovat.
— Glumeşti? zise Harry.
Deşi ştia foarte bine că Percy era extrem de ambiţios, Harry avea impresia că Percy nu avusese mare succes cu prima sa slujbă de la Ministerul Magiei. Percy era vinovat de o relativ importantă trecere cu vederea, neobservând că şeful său era controlat de Lordul Cap-de-Mort (nu că Ministerul ar fi crezut-o — toţi erau de părere că domnul Crouch înnebunise).
— Da, am fost surprinşi cu toţii, spuse George, pentru că Percy a avut o grămadă de probleme din cauza lui Crouch, a avut loc o anchetă şi tot tacâmul. Au spus că Percy ar fi trebuit să-şi fi dat seama că Crouch o luase razna şi să fi informat un superior. Dar îl ştii pe Percy, Crouch i-a lăsat conducerea, nu avea de gând să se plângă.
— Şi atunci, cum de l-au promovat?
— Exact asta ne-am întrebat şi noi, zise Ron, care părea foarte dornic să întreţină o conversaţie normală, acum că Harry se oprise din ţipat. A venit acasă foarte mulţumit de el însuşi — chiar mai mulţumit decât de obicei, dacă poţi să-ţi imaginezi aşa ceva — şi i-a spus tatei că îi fusese oferit un post chiar în cadrul biroului lui Fudge. Unul extrem de bun pentru cineva care terminase Hogwarts abia de un an: Asistent al Ministrului. Cred că se aştepta ca tata să fie nespus de impresionat.
— Numai că tata nu a fost, zise Fred sumbru.
— De ce? spuse Harry.
— Păi, se pare că Fudge cutreieră Ministerul, asigurându-se că nu a intrat nimeni în contact cu Dumbledore, zise George.
— Ştii, mai nou numele lui Dumbledore este desconsiderat în Minister, spuse Fred. Toţi cred că nu face decât să işte probleme, spunând că s-a întors Ştii-Tu-Cine.
— Tata spune că Fudge a zis foarte clar că oricine e de partea lui Dumbledore poate să-şi elibereze biroul, zise George.
— Problema este că Fudge îl suspectează pe tata, ştie că e în relaţii bune cu Dumbledore şi întotdeauna l-a considerat pe tata un fel de ciudat, din cauza obsesiei sale pentru Încuiaţi.
— Dar ce legătură are asta cu Percy? întrebă Harry derutat.
— Ajung şi la asta imediat. Tata bănuieşte că Fudge îl ţine pe Percy în biroul lui doar pentru că vrea să-l folosească ca să îi spioneze familia — şi pe Dumbledore.
Harry scoase un fluierat jos.
— Însă Percy a fost încântat de asta.
Ron râse sec.
— Şi-a ieşit complet din minţi. A zis — mă rog, a zis o grămadă de chestii groaznice. A zis că, de când a intrat în Minister, a trebuit să se lupte cu reputaţia jalnică a tatei, că tata nu are deloc ambiţie şi că de asta am fost mereu aşa de — ştii tu — nu am avut mulţi bani, adică…
— Poftim? spuse Harry, nevenindu-i să creadă, în timp ce Ginny scoase un sunet ca de pisică supărată.
— Ştiu, zise Ron cu o voce joasă. Şi a fost şi mai rău. A spus că tata e un idiot fiindcă stă pe lângă Dumbledore, că Dumbledore o să aibă mari probleme, că tata o să se ducă la fund cu el, că el — Percy — ştia cui îi este loial şi că acesta este Ministerul. Şi dacă mama şi tata aveau de gând să trădeze Ministerul, avea să aibă grijă ca toată lumea să ştie că nu mai făcea parte din familia noastră. În aceeaşi seară şi-a făcut bagajele şi a plecat. Acum trăieşte aici, în Londra.
Harry scăpă o înjurătură în gând. Întotdeauna îl plăcuse cel mai puţin pe Percy dintre fraţii Weasley, însă niciodată nu-şi imaginase că acesta i-ar fi spus aşa ceva domnului Weasley.
— Mamei nu i-a fost deloc uşor, zise Ron abătut. Ştii tu, a plâns şi altele de genul ăsta. A venit la Londra ca să încerce să discute cu Percy, dar el i-a trântit uşa în nas. Nu ştiu ce face dacă se vede cu tata la serviciu — presupun că îl ignoră.
— Dar Percy trebuie să ştie că s-a întors Cap-De-Mort, spuse Harry încet. Nu este prost, trebuie să ştie că părinţii voştri nu ar risca fără dovezi.
— Da, mă rog, şi numele tău a fost menţionat când s-au certat, zise Ron, aruncându-i lui Harry o privire pe furiş. Percy a zis că singura dovadă era cuvântul tău şi… nu ştiu… nu credea că era de ajuns.
— Percy ia foarte în serios Profetul zilei, spuse Hermione caustic, şi toţi ceilalţi dădură din cap.
— Despre ce vorbiţi? întrebă Harry, uitându-se la fiecare dintre ei.
Îl priveau cu toţii circumspecţi.
— Nu ai — nu ai primit Profetul zilei? întrebă Hermione neliniştită.
— Ba da! zise Harry.
— L-ai… hm… citit pe îndelete? întrebă Hermione şi mai agitată.
— Nu din scoarţă-n scoarţă, spuse Harry precaut. Dacă aveau de gând să zică ceva de Cap-de-Mort, ar fi fost ştiri de prima pagină, nu-i aşa?
Ceilalţi tresăriră când auziră numele. Hermione se grăbi să continue:
— Păi, ar trebui să-l citeşti din scoarţă-n scoarţă ca să îl găseşti, dar îţi… hm… Îţi menţionează numele de câteva ori pe săptămână.
— Dar aş fi văzut…
— Nu dacă ai citit doar prima pagină, zise Hermione, clătinând din cap. Nu vorbesc de articolele mari. Te strecoară din când în când, ca şi când ai fi o glumă bine cunoscută.
— Ce vrei să — ?
— De fapt, este cam răutăcios, zise Hermione pe o voce calmă forţată. Pur şi simplu se bazează pe ce a scris Rita.
— Dar acum nu mai scrie, nu?
— A, nu, şi-a ţinut promisiunea — nu că ar avea de ales, adăugă Hermione cu satisfacţie. Însă a pus bazele pentru ceea ce încearcă ei să facă acum.
— Ce anume? spuse Harry nerăbdător.
— Bine, ştii că a scris că leşini tot timpul, că spui că te doare cicatricea şi toate astea.
— Da, spuse Harry, care nu avea cum să uite articolele Ritei Skeeter despre el.
— Păi, scriu despre tine de parcă ai fi o persoană care are halucinaţii, care vrea atenţie şi care crede că este un erou tragic sau ceva de genul ăsta, zise Hermione foarte repede, de parcă ar fi fost mai puţin neplăcut pentru Harry să audă aceste fapte spuse rapid. Tot strecoară comentarii penibile la adresa ta. Dacă apare vreo poveste cusută cu aţă albă, formula e „O poveste demnă de Harry Potter”, dacă are cineva un accident ciudat sau ceva asemănător, se spune „Să sperăm că nu i-a rămas o cicatrice pe frunte, că altfel o să ni se ceară să îl venerăm”…